5,303 matches
-
Noapte, pustiu. Se aud, în apropiere, macaralele lucrând sub jetul reflectoarelor la PALATUL ALB al viitorului, sediul circului exemplar și surdomut, unde va trona Președintele exemplar al Asociației Exemplare. Strada scrâșnește, frântă sub șenilele transportatoarelor nocturne. Se transportă pereți de marmură, conducte, butoaie cu păcură, dale de beton, clanțe și robinete de aur pentru budoarul generalilor, supraveghetorii exemplari ai supravegheaților exemplari. Cer sfârtecat de șerpii de foc ai sudurilor. Cerul senin și negru, stelele rare, luna absentă, zadarnic ai căuta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o portavoce. Impulsul pentru fructificare, constituit de energia descărcată de revelația apărută pe fondul predispoziției, al deschiderii conștiinței poetului către sensuri poetico-metafizice ideale. Fructificarea formală, care are loc în matricea înzestrării poetului cu capacitatea de a întruchipa dicteul în cuvânt, marmură, culori sau muzică. În ce privește primum movens, stimulul care pune în acțiune această fenomenologie, el poate fi o idee, un cuvânt, o stare sufletească, o imagine din natură, sau iruperea are loc cu totul insolit, incontrolabil. Experiențele care concură la creația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
iată conștiința poetului privind diferențierea axiologică: "Ici-acolo câte-un geniu și peste tot gunoi". "Filozofia și arta sunt o sală regală în care din când în când doar câte o umbră sublimă cu formele ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de libertatea spirituală radicală ne întâmpină în Odă (în metru antic), unde poetul transcende diferite hipostaze ale arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință transmundană, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
grădină de noi poeme. Ea este Duhul Sfânt, delirul sacru dionisiac, arhanghelul Gabriel cu lăuta lui, Apollo cu lira sa. Verlaine evocă nopțile în care poetul lucrează cu ardoare pentru ca să răsară soarele Operei. Arta nu este un suflet împăiat, este marmură asemenea Afroditei din Cnide, "Sculptată cu dalta Gândurilor în blocul fecioară al Frumosului imaculat, să facem ca, sub mâinile noastre grăbite să țâșnească o statuie pură cu peplos înstelat. În felul acesta, într-o zi, lovind cu raze argintii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu a celui mai tânăr, care vede în toată dimensiunea sa cosmică spectrul morții. Dar oricât de tragice ar fi căderile, Icar rămâne aureolat de legendă prin încercarea imposibilului, iar în Danaida, prin regretul morții de a fi ucis o marmură infinit de suavă. Întruchiparea Aurorei și a Gândirii având același model, iubirea Camille Claudel constituie un simbol etern care reunește triada supremei axiologii. Precum afirmam și în altă parte, muzica dezvoltă poetica cea mai eliberatoare, acest lucru mai ales în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-mi credința... Și reapari din cercul tău de stele: Ca să te ador de-acum pe veci, Marie! Afrodita Anadyomene se întruchipează și se înalță din marea de suferințe ale iubirii: Și să-mi răsai din marea de suferinți, înaltă/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă." (Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale a iubirii; Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eu cu mâna stângè pe mouse, mèrind imaginea de pe ecran, e întuneric în sala de curs, ea, stând în picioare în spatele meu, vorbeste despre albastrul de cernealè din cerul întunecat pe care se profileazè crucea rèstignitului cu trupul alb că marmură al lui Cristos, când ea vrea sè merg mai departe, dupè ce terminè explicațiile, îmi atinge umèrul drept cu mâna, fècându-mè sè tresar, simpla atingere a mâinii ei stârnind în fiecare fibrè din mine o înfiorare tècutè, În realitate, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
tânguioasă Mâna cântecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. {EminescuOpI 20} AMORUL UNEI MARMURE Oștirile-i alungă în spaimă înghețată, Cu sufletu-n ruină un rege-asirian, Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată Gemîndul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochiu de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, A femeei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată, Suflet îmbătat
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vremi apuse, sure, Sufletul se-mbată-n visuri care-alunecă în sbor. Palmii risipiți în crânguri auriți de-a lunei rază, Nalță sveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe, Noaptea zeu se preîmblă în vestmintele lor dalbe, Și al preoților cântec sună-n harfe de argint; Și la vântul din pustie, la răcoarea nopții brună, Piramidele din creștet aiurind și jalnic sună Și sălbatec se plâng regii în
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ca un demon El veghiază, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei rozalb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
roagă - El un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat; El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat - La picioarele Madonei, tristă, sfântă Ea veghiază. {EminescuOpI 51} Pe un mur înalt și rece de o marmură curată, Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină, Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină - Umbra ei, ce ca și dânsa stă în rugă-ngenunchiată. Ce-ți lipsește oare ție, blond copil cu-a ta mărire, Cu de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și constelate. Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce-se întinde? Două umbre de aripe ce se mișcă tremurânde, Două aripe de umbră către ceruri ridicate. O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază; Lângă marmura cea albă văd ființa-i aeriană. Peste vieața-i inocentă, vieața lui cea sântă plană, Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchiază. Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este, Însă aripele-i albe lumea-a le vedea
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cea caldă, Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt. Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc-batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit. Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare, Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț, Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară Și sânii lor acopăr - e ură și turbare În ochii lor cei negri, adânci și desperați. {EminescuOpI
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pomeau a lui popoară; Cu creștetele albe preoți cu pleata rară, Trezeau din codri vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă. Pe Nistru tăbărâsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale; În jos plecat-am ochii-naintea feței tale, Stătând un îndărătnic - un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă... Eu caut a răspunde, nu știu ce să răspund; Mi-ar fi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
1652. În salele pustie lumine roși de torții Rănesc întunecimea ca pete de jeratic; Arald se primblă singur, râzând, vorbind sălbatic - Arald, tânărul rege, e-un rege singuratic - Palatu-i parc-așteaptă în veci să-i vie morții. Pe-oglinzi de marmuri negre un negru nimitez, A faclelor lucire răzbind prin pânza fină Răsfrâng o dureroasă lumină din lumină; Zidirea cea pustie de jale pare plină Și chipul morții pare că-n orice colț îl vezi. De când căzu un trăsnet în dom
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pîn-în poale Plutești ca visul de ușor. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atîrnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi și noroc. O vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zîmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
iubești ca un copil Când ea-i rece și cu toane ca și luna lui April? Încleștând a tale brațe toată mintea să ți-o pierzi? De la creștet la picioare s-o admiri și s-o desmierzi Ca pe-o marmură de Paros sau o pânză de Corregio, Când ea-i rece și cochetă? Ești ridicul, înțelege-o... Da... visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Când aș sta pierdut pe gânduri, peste umăr mi-ar privi, Aș simți-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
că geme Ca un maistru ce-asurzește în momentele supreme, Pîn-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere, Ce-o aude cum se naște din rotire și cădere. Ea nu știe c-acel demon vrea să aibă de model Marmura-i cu ochii negri și cu glas de porumbel Și că nu-i cere drept jertfă pe-un altar înalt să moară, Precum în vechimea sfântă se junghiau odinioară Virginile ce stătură sculptorilor de modele, Când tăiau în marmor chipul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul crește-n urma mea... mă-ntunec! {EminescuOpI 202} VENEȚIA S-a stins vieața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. Okeanos se plânge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ani de suferință N-or să te vază ochi-mi triști, Înamorați de-a ta ființă, De cum zâmbești, de cum te miști. Și nu e blând ca o poveste Amorul meu cel dureros, Un demon sufletul tău este Cu chip de marmură frumos. În față farmecul palorii Și ochi ce scânteie de vii, Sunt umezi înfiorătorii De lingușiri, de viclenii. Când mă atingi, eu mă cutremur, Tresar la pasul tău, când treci, De-al genei tale gingaș tremur Atârnă vieața mea de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
te cuprind, În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. ......................................... Și azi când a mea minte, a farmecului roabă, Din orișice durere îți face o podoabă, Și când răsai-nainte-mi ca marmura de clară, Când ochiul tău cel mândru străluce în afară, Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă Ce-adînc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă, Azi când a mea iubire e-atîta de curată Ca farmecul de care
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pot să văd încă Ce-adînc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă, Azi când a mea iubire e-atîta de curată Ca farmecul de care tu ești împresurată, Ca setea cea eternă ce-o au după olaltă Lumina de-ntunerec și marmura de daltă, Când dorul meu e-atîta de-adînc și-atît de sfânt Cum nu mai e nimica în cer și pe pământ, Când e o-namorare de tot ce e al tău, De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine și de rău
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
abordat pe tipul din supermarket dacă n-ar fi fost cu prietena lui. Capitolul V În viața mea n-am văzut o ilustrare mai bună a sistemului claselor sociale decât clubul ăsta. Tejgheaua are formă pătrată și e făcută din marmură albă, dar e așa de înaltă, încât trebuie să-ți rupi gâtul întinzându-te ca să atragi atenția personalului. În perimetrul pentru VIP-uri, aflat pe o platformă laterală, situația e diferită. Barul ne ajunge doar până la genunchi, așa că te uiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
viața ce poate fi văzută de cei care vor s-o vadă. O enciclopedie în imagine. O istorie care poate fi atinsă cu mâna și respirată, și admirată. * * * M -am văzut pe mine, ca personaj trecut, pășind pe dalele de marmură. Și privind spre mine ca spre cineva cunoscut. Eram din viitor sau din trecut? Nu știu, pentru că zgomotul prezentului sparse imaginea, dar de ce eram ca acum, femeie la vârsta a treia a vieții? Pare că sunt tot eu, puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]