4,790 matches
-
de pustiurile vaste și aspre ale Canadei și ale Alaskăi. Marea își datorează denumirea amiralului englez Sir Francis Beaufort, care a observat forțele eoliene și a inventat scala care îi poartă numele și care măsoară intensitatea vântului. După descoperirea Americii, navigatorii și exploratorii au început să caute o alternativă pentru Capul Horn din sudul Americii de Sud, care trezea groaza printre marinari. Ideea circumnavigării continentului pe la nord a rămas multă vreme un simplu vis. Robert McClure a reușit acest lucru în anii '50
Marea Beaufort () [Corola-website/Science/305098_a_306427]
-
500 km la Sud de Jakarta, Indonezia. Are o topografie naturală unică ce a stârnit interesul oamenilor de știință și naturaliștilor datorită numărului de specii de floră și faună endemică care a evoluat in izolare și neperturbate de locuitorii umani. Navigatorii britanici și olandezi au inclus pentru prima dată insula pe itinerariile lor în secolul al XVII-lea. Căpitanul William Mynors (britanic), care era comandantul unei nave a Companiei Britanice a Indiilor de Est a numit insula atunci când a navigat în
Insula Crăciunului () [Corola-website/Science/306011_a_307340]
-
greșeli de pilotaj, avionul s-a agățat de vârfurile copacilor din pădure din apropiere, s-a prăbușit și a luat foc. În accident și-au pierdut viața Grigore Preoteasa și trei membri ai echipajului sovietic: comandantul aeronavei, lt.maj. V.N. Șliahov, navigatorul, cpt. I.I. Hriukalov, și tehnicianul de bord, N.Z. Pavlikov. Ceilalți pasageri și membri ai echipajului au fost doar răniți. Accidentul a fost anunțat în presa românească doar pe 6 noiembrie, informațiile despre moartea lui Grigore Preoteasa apărând pe prima
Grigore Preoteasa () [Corola-website/Science/306202_a_307531]
-
decât raliul, însă mai accesibilă din punct de vedere al costurilor de participare implicate. Spre deosebire de raliuri, cursele de viteză în coastă se desfășoară doar pe trasee de asfalt și nu necesită prezența unui echipaj format din pilot și copilot (sau navigator), ci doar a pilotului, uneori fiind folosite și monoposturi. De asemenea, competiția de viteză în coastă se întinde pe două zile. În prima zi, sunt programate 6 urcări ( 3 manșe recunoașteri, 3 manșe antrenamente ), urmate în ziua secundă de alte
Automobilism în România () [Corola-website/Science/304908_a_306237]
-
Majoritatea constelațiilor din emisfera nordică pe care le cunoaștem astăzi au fost denumite de vechii greci după personaje, creaturi sau figuri din mitologie. Constelațiile din emisfera sudică au fost identificate și denumite în secolele 16-18, mai ales de către olandezi, în timp ce navigatorii explorau coastele sudice. O parte sunt numite după instrumente științifice, cum ar fi Antlia (pompa de aer), Telescopium si Horologiul (pendula). Pe cerul nocturn pot fi văzute cu ochiul liber circa 2 000 de stele, dar cele mai strălucitoare obiecte
Cerul înstelat () [Corola-website/Science/305566_a_306895]
-
italiană torta și din dialectul bolognez turtlén. Torellinul de astăzi este urmașul unei lungi tradiții culinare. În cartea “L'economia del cittadino in villa" de Vincenzo Tanara publicată în anul 1664 sunt descriși tortellini "prăjiți cu unt". În anul 1842 navigatorul și bibliograful francez Antoine Claude Pasquin (numit Valery 1789 - 1847) descria o umplutură de «(sego di bue) grăsime de vită tocată, gălbenușuri de ouă și parmigiano (cașcaval). Există mai multe legende referitoare la originea tortellinilor. După una din legende, tortellinul
Tortellini () [Corola-website/Science/305627_a_306956]
-
approximativ 91 km². Capitala și cel mai mare oraș de Ascension cu 560 de locuitori este Georgetown. Cel main înalt munte insulei este "The Peak" cu 859 m. Insula a fost descoperită pentru prima oară pe 25. martie 1501 de navigatorul galician Joăo da Nova. Insula a fost denumită de da Nova "Ilha de Nossa Senora de Conceicao", dar descoperirea lui a fost uitată. Insula a fost descoperită pentru a doua oară pe 20. mai 1503 de navigatorul portughez Afonso de
Ascension () [Corola-website/Science/305624_a_306953]
-
martie 1501 de navigatorul galician Joăo da Nova. Insula a fost denumită de da Nova "Ilha de Nossa Senora de Conceicao", dar descoperirea lui a fost uitată. Insula a fost descoperită pentru a doua oară pe 20. mai 1503 de navigatorul portughez Afonso de Albuquerque. El a dat insulei numele "Assunçăo" pentru că a fost ziua de Înălțarea Domnului (pe portugheză "Ascensăo de Jesus") când a descoperit insula. În 1815 Marina Regală (Royal Navy) a Regatului Unit a ocupat insula Ascension ca să
Ascension () [Corola-website/Science/305624_a_306953]
-
formată din două grupuri de insule, grupate în jurul a trei insule de origine vulcanică: Insula Wallis (sau Uvea) în nord și Insulele Hoorn în sud, din care cele mai importante sunt insula Futuna și insula Alofi. Au fost descoperite de navigatori olandezi și britanici în secolele XVII și XVIII, dar primii europeni care s-au stabilit pe aceste insule au fost misionarii francezi care au introdus catolicismul pe însule începând cu 1837. În 1842 au cerut protectoratul francez datorită unei rebeliuni
Wallis și Futuna () [Corola-website/Science/305733_a_307062]
-
hărțile de navigație.Cel mai vechi "Jurnal de bord" datează din 1490 iar din secolul XIII și secolul XIV sunt evindențiate "adâncimile","farurile", "mareele" din porturi, aceste jurnale erau numite de portughezi "Portolan". In anul 1420 întemeiază regele Portugaliei (Henric Navigatorul) o "școală de marină" pentru a putea continua cercetarea mai departe a țărmului african.Din anii 1500 apar numeroase hărți, atlase de navigație, apare "logul" (instrument de determinarea a vitezei vasului), "quadrantul" (strămoșul sextantului), iar Mercator perfecționează precizia hărților globului
Orientare (geografie) () [Corola-website/Science/305743_a_307072]
-
a longitudinii va fi abia în secolul XVIII descoperită prin "cronometrul lui Harrison" 1735 prin comparare a timpului local (ora locală geografică) și a timpul exact de la un ceas care indică ora meridianului "0" (Greenwich) aceasta a fost verificată de navigatorul James Cook (1775). In anul 1731 este descoperit sextantul cu oglindă, bazele orientării pe mare le va stabili căpitanul Thomas Sumner 1837 prin metoda astronomică de măsurarea distanței poziției unui astru față de orizont. Această metodă va fi îmbunătățită din 1899
Orientare (geografie) () [Corola-website/Science/305743_a_307072]
-
la . Insula face parte din domeniile statului francez, cu acest titlu fiind sub directa autoritate a primului ministru, autoritate delegată de acesta înaltului comisar al Republicii Franceze în Polinezia Franceză, acesta acordând autorizațiile de vizitare a atolului sau concesiunile de explorare. Navigatori francezi au descoperit și cartografiat insula în 1711, dar se presupune că aceasta era baza unui pirat, John Clipperton, în jurul anului 1705. Aceștia au explorat-o în câteva rânduri și în 1858 au anexat-o. Ulterior insula a fost ocupată
Insula Clipperton () [Corola-website/Science/305764_a_307093]
-
totală a insulelor nu depășește 0,2 km², și insulele nu depășesc 2 sau 3 m, fiind complet acoperite în perioadele de maree foarte ample. Suprafața totală, inclusiv cea a lagunei este de sub 80 km². Insula a fost descoperită de navigatori francezi în Secolul XVI și a devenit proprietate franceză din 1897. Actualmente insula este revendicată de către Madagascar, în perioada colonială franceză, până în 1960, acestea depinzând de colonia Madagascar. Insulele au o importanță strategică, zona economică exclusivă, care este continuă cu
Bassas da India () [Corola-website/Science/305770_a_307099]
-
nedepășind 7 m, vegetația fiind rară, datorită lipsei apei dulci, si scunda, datorită vanturilor puternice. În schimb, insula este un loc de depunere a ouălelor de către păsările marine și numeroase specii de țestoase. Insula a fost descoperită prima dată de navigatori francezi în 1722, iar numele este cel al cavalerului de Tromelin, comandantul navei "La Deauphiné" ce a venit să recupereze, în 1776, un grup de sclavi malgași lăsați aici de o corabie ce încerca să evite controalele britanice menite să
Insula Tromelin () [Corola-website/Science/305771_a_307100]
-
închis. Șobolanii sunt o altă specie exogenă care a ploriferat pe insulă, ulterior fiind introduse pisici, actualmente sălbăticite, pentru a limita populația acestora. Insula este menționată pentru prima dată în jurnalul expediției lui Magellan, fiind observată ulterior și de alți navigatori, datorită situării ei pe ruta maritimă ce leagă Cape Town de sudul Indoneziei. A fost botezată de navigatorul olandez "Van Diemen" care a observat-o în 1633, dar prima debarcare a avut loc abia în 1696, fiind efectuată tot de către un
Insula Amsterdam () [Corola-website/Science/305782_a_307111]
-
sălbăticite, pentru a limita populația acestora. Insula este menționată pentru prima dată în jurnalul expediției lui Magellan, fiind observată ulterior și de alți navigatori, datorită situării ei pe ruta maritimă ce leagă Cape Town de sudul Indoneziei. A fost botezată de navigatorul olandez "Van Diemen" care a observat-o în 1633, dar prima debarcare a avut loc abia în 1696, fiind efectuată tot de către un navigator olandez. În Secolul XIX insula este "frecventată" doar de ătre pescari, vânători de balene și de către
Insula Amsterdam () [Corola-website/Science/305782_a_307111]
-
datorită situării ei pe ruta maritimă ce leagă Cape Town de sudul Indoneziei. A fost botezată de navigatorul olandez "Van Diemen" care a observat-o în 1633, dar prima debarcare a avut loc abia în 1696, fiind efectuată tot de către un navigator olandez. În Secolul XIX insula este "frecventată" doar de ătre pescari, vânători de balene și de către naufragiați. Insula a fost revendicată în numele Franței în 1843, care staționează aici un detașament de infanterie marină și câțiva pescari. Datorită sărăciei insulei și
Insula Amsterdam () [Corola-website/Science/305782_a_307111]
-
Fauna este tipică mediului sub-arctic, numeroase specii de păsări cuibărind aici. De asemenea insula este un refugiu pentru diverse mamifere marine cum ar fi focile sau leii de mare. Instoruderea iepurilor și a șobolanilor pe insulă, cel mai probabil de către navigatorii din secolul XVIII și secolul XIX au produs un dezechilibru major al ecosistemului. În anii 1990 populația șobolanilor era estimată la peste 50.000 de indivizi. În 1990, cu ajutorul fondurilor europene, a avut loc o deratizare totală a insulei, numărul
Insula Sfântul-Paul () [Corola-website/Science/305783_a_307112]
-
a insulei, numărul de păsări care cuibăresc crescând semnificativ de la acea dată. Insula are un istoric comun cu Insula Amsterdam. În 1559 geograful "Evert Gysaerts" mentionează o insulă la latitudinea de 38° S """T.Q. descrobio o nao S. Paulo"". Navigatorul Olandez "Harwick Claesz de Hillegom" denumește insula Zeewolf un secol mai târziu, iar prima debarcare are loc abia în 1696, fiind efectuată tot de către un navigator olandez. În Secolul XIX insula este "frecventată" doar de ătre pescari, vânători de balene
Insula Sfântul-Paul () [Corola-website/Science/305783_a_307112]
-
o insulă la latitudinea de 38° S """T.Q. descrobio o nao S. Paulo"". Navigatorul Olandez "Harwick Claesz de Hillegom" denumește insula Zeewolf un secol mai târziu, iar prima debarcare are loc abia în 1696, fiind efectuată tot de către un navigator olandez. În Secolul XIX insula este "frecventată" doar de ătre pescari, vânători de balene și de către naufragiați, în 1793 o navă britanică cartografiază insulă și găsește un marinar breton, abandonat de o navă americană. Insula a fost revendicată în numele Franței
Insula Sfântul-Paul () [Corola-website/Science/305783_a_307112]
-
o "rezervație naturală consacrată păcii și științei". Conform Tratatului Antarcticii, Franța nu dispune de o Zonă Economică Exclusivă în largul coastelor teritoriului. Teritoriul se învecinează la est și la vest cu Teritoriul Antarctic Australian. Coasta acestuia a fost descoperită de navigatorul francez "Jules Sébastien César Dumont d'Urville" în 1837 și l-a denumit după soția sa, Adélie. Polul Sud Magnetic, a cărui poziție variază odată cu câmpul magnetic terestru, se află în proximitatea Teritoriului Adélie. Climatul este caracteristic Antarcticii, cu temperaturi
Zona Antarctică Franceză () [Corola-website/Science/305804_a_307133]
-
care conecta toate zonele adiacente Mării Nordului și Mării Baltice. Apogeul hegemoniei orașului liber Lübeck s-a petrecut în secolul al 15-lea. Visby, unul din puternicele centre comerciale ale zonei, a refuzat în 1358 să devină membru al Ligii Hanseatice întrucât navigatorii acestui oraș dominaseră Baltica înaintea constituirii Hansei. Una din tacticile de succes pe care marinarii Visby-ului o aplicaseră înainte de existența Hansei, fusese ideologia monopolistică, concept cu ajutorul căreia au eliminat competiția navigatorilor din insula Gotland.
Liga Hanseatică () [Corola-website/Science/303481_a_304810]
-
în 1358 să devină membru al Ligii Hanseatice întrucât navigatorii acestui oraș dominaseră Baltica înaintea constituirii Hansei. Una din tacticile de succes pe care marinarii Visby-ului o aplicaseră înainte de existența Hansei, fusese ideologia monopolistică, concept cu ajutorul căreia au eliminat competiția navigatorilor din insula Gotland.
Liga Hanseatică () [Corola-website/Science/303481_a_304810]
-
folosească ca bază pentru extinderea în continuare în interiorul Africii, precum și caravanele trans-sahariane și-au schimbat rutele pentru a ocoli Ceuta și s-au utilizat porturi alternative musulmane. Trupele portugheze au ocupat Ceuta în 1415. Mulțumită expedițiilor organizate de împăratul Enrico Navigatorul, navele portugheze au explorat coasta occidentală a Africii, cu obiectivul de a întocmi hărți și de a găsi mărfuri (mai ales aur și sclavi). În 1487, Bartolomeo Diaz ajungea în Capul Bunei Speranțe și în 1498 Vasco da Gama ajungea
Imperiul Portughez () [Corola-website/Science/312997_a_314326]
-
mările reci ale sudului. Țara Focului și Insulele Falkland erau mai aproape decât Georgia de Sud, dar pentru a ajunge acolo era nevoie să navigheze contra vântului. Shackleton a recrutat grupul care avea să meargă cu barca: el, Worsley ca navigator, Crean, McNish, John Vincent și Timothy McCarthy, și, în urma instrucțiunilor lui Shackleton, McNish a început imediat lucrul la adaptarea lui "James Caird", improvizând unelte și materiale. Frank Wild urma să fie liderul grupului de pe Insula Elefantului, cu instrucțiuni de a
Expediția Imperială Transantarctică () [Corola-website/Science/312988_a_314317]