6,603 matches
-
realizează fenomenul de identificare. Cele două afecte sunt îndreptate, unul în afara eului, spectatorul simțind milă pentru erou, celălalt către eu, în măsura în care spectatorul se teme pentru el însuși. "Mila este adresată omului care nu a meritat o asemenea nenorocire, spaima față de nefericirea semenului". (cap. 13) Această introducere în joc a milei și a fricii creează catharsisul. Termenul grecesc, compus din prepoziția cata (în vederea) și din verbul airo (a lua, a ridica, a exalta), îmbracă trei accepții. Conform primului sens, medical, înseamnă "purgație
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ignorarea identității persoanei pe care o are în față la cunoaștere. Este, spune Aristotel, "o trecere de la ignoranță la cunoaștere, aducând cu sine o trecere fie de la ură la prietenie, fie de la prietenie la ură la personajele destinate fericirii sau nefericirii". Astfel se face că Electra, în piesa lui Sofocle cu același nume, îl recunoaște pe Oreste, pe care la început l-a luat drept străin. Aristotel repertoriază cinci feluri de recunoaștere. Primul, care are loc datorită unor semne distinctive, nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evenimente verosimile", ca în Oedip Rege a lui Sofocle. Aristotel preferă aceste două ultime forme de recunoaștere, profund motivate. Calitatea tragică a răsturnării de situație care lovește personajul depinde de doi parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
parametri, sensul răsturnării (după cum eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici soluția după care cel rău trece de la fericire la nefericire. Chiar dacă satisface sensul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eroul trece de la fericire la nefericire, sau invers) și calificarea morală a protagonistului (plin de virtuți sau plin de răutate). Aristotel, în calitate de perfect logician, are în vedere patru configurații. Cel drept poate trece de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici soluția după care cel rău trece de la fericire la nefericire. Chiar dacă satisface sensul omenescului, nici ea nu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la fericire la nefericire, cel rău de la nefericire la fericire. El elimină de la bun început aceste două posibilități care nu ar putea provoca mila și teama. Nu are în vedere nici soluția după care cel rău trece de la fericire la nefericire. Chiar dacă satisface sensul omenescului, nici ea nu trezește cele două emoții ale tragicului. Aristotel ignoră voit cea de-a patra posibilitate, cea a omului de bine care trece de la nefericire la fericire. Fără îndoială o consideră lipsită de potențialități tragice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici soluția după care cel rău trece de la fericire la nefericire. Chiar dacă satisface sensul omenescului, nici ea nu trezește cele două emoții ale tragicului. Aristotel ignoră voit cea de-a patra posibilitate, cea a omului de bine care trece de la nefericire la fericire. Fără îndoială o consideră lipsită de potențialități tragice. Odată respinse aceste cazuri extreme, el are în vedere formula "intermediară" a omului care, "fără a atinge perfecțiunea în ordinul virtuții și al dreptății, datorează, nu viciului și nici răutății
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în măsură să se identifice cu el. În ceea ce-l privește pe al doilea, nu ar trezi decât repulsie. Eroul trebuie să fie suficient de "supus greșelii" pentru "a ne semăna", suficient de bun pentru a ne face milă prin nefericirea lui nemeritată. Acesta este, conform lui Aristotel, criteriul "celei mai frumoase tragedii". Acesta este și motivul pentru care Euripide "se dovedește cel mai tragic dintre poeți". Noțiunea aceasta de greșeală tragică, ce îl nefericește pe eroul acceptabil, dacă ne plasăm
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actor, refuzând ca din cântece să fie făcute niște pasaje interpolate. Acordându-i sarcina de a modera pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de a accentua pateticul, în măsura în care compătimește nefericirile eroului. "Corul trebuie să aibă rolul unui actor și funcția sa personală. Să nu cânte în antracte nimic care să nu-i fie util subiectului sau să nu-i fie adaptat pe măsură. Lui îi revine misiunea de a lua
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
între tragedie și comedie, în termeni cvasi-identici. Astfel Mairet, în Prefața în formă de discurs poetic (Préface en forme de discours poétique), plasată la începutul lui Silvanire, le diferențiază mai ales după subiectul lor și după condiția personajelor, tragedia reprezentând nefericirea celor Mari, comedia, viața cotidiană a oamenilor ce aparțin umanității de mijloc. În timp ce deznodământul celei dintâi este funest, al celei de-a doua este vesel. De aceea efectul produs asupra publicului este de natură foarte diferită, una scufundându-l în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vesel. Astfel încât începutul tragediei este totdeauna vesel, iar sfârșitul ei este mereu trist; exact inversul comediei, al cărei început este intenționat destul de trist, pentru că este ambiguu, însă sfârșitul ei este, negreșit, frumos și vesel; una provoacă dezgust de viață, din cauza nefericirilor de care este plină; iar cealaltă ne convinge, dimpotrivă, să o iubim." Ca și în Antichitate, tragedia este considerată în epoca clasică, de docți cel puțin, ca fiind genul major, din cauza nobleței subiectelor și personajelor sale. "De aceea chiar și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noștri ne duce cu gândul la teama de ceva asemănător pentru noi; teama aceasta, la dorința de a o evita, și această dorință, la purificarea, moderarea, rectificarea și chiar dezrădăcinarea din noi a pasiunii care scufundă sub ochii noștri în nefericire persoanele pe care le plângem, prin acest raționament obișnuit, dar normal și neîndoielnic, că pentru a evita efectul trebuie îndepărtată cauza." (Discurs despre Tragedie) Corneille face de altfel din zugrăvirea viciilor și virtuților "a doua utilitate a poemului dramatic". Cât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât o aventură funestă și sângeroasă; și că un poem dramatic nu putea fi numit tragedie când deznodământul nu conținea moartea sau nefericirea personajelor principale: însă este o greșeală, fiind în mod sigur evident că acest termen nu înseamnă nimic altceva decât un lucru măreț, serios, grav și potrivit cu acțiunile și întorsăturile de seamă ale sorții prinților; iar o piesă de teatru poartă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
necesitatea de a crea această distanță între personajul tragic și spectator prin rangul social. El este convins că nenorocirile omului obișnuit ne-ar impresiona mai mult decât acelea care li se întâmplă regilor sau zeilor. Scédase, sărman țăran lovit de nefericiri înfiorătoare în piesa lui Alexandre Hardy din 1624, este demn, după părerea lui, de a fi erou de tragedie 55. Dacă îl exclude de pe scena tragică, asta se întâmplă numai în numele bunei cuviințe, pentru că nu poate admite reprezentarea scenelor de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre Tragedie) Eroul său își trăiește într-un mod dureros obligația de a comite un act de violență împotriva unei ființe dragi. Rodrigo, în cursul strofei pe care o înșiruie în cuprinsul stanțelor, se miră singur de natura excepțională a nefericirii sale. "O Dieu, l'étrange peine! En cet affront mon père est l'offensé, Et l'offenseur le père de Chimène !"56 (Le Cid, I.7) Corneille citează trei tragedii care are motive să fie deosebit de mândru, Cidul, Horațiu și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căsătorie entuziasmul pe care aceste trei piese l-au suscitat publicului. "Horațiu și Curiațiu nu ar fi deloc de plâns, dacă nu ar fi prieteni și cumnați, nici Rodrigo dacă ar fi urmărit de altcineva decât de iubita lui, iar nefericirea lui Antiohus ar impresiona mult mai puțin, dacă altcineva decât mama sa i-ar cere sângele iubitei sale sau dacă altcineva decât iubita lui i l-ar cere pe cel al mamei sale, sau dacă după moartea fratelui său, care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mare. Cel virtuos a devenit fratricid! Și Racine reia definiția aristotelică a eroului tragic. El scrie, în Prefața la Andromaca, în 1667: "Aristotel, departe de a ne cere eroi perfecți, vrea dimpotrivă ca personajele tragice, adică cele a căror nefericire constituie catastrofa din tragedie, să nu fie nici complet bune, nici complet rele. El nu vrea ca ele să fie foarte bune, pentru că pedepsirea unui om de bine ar stârni mai mult indignarea decât mila spectatorului; nici ca ele să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndoiesc să se facă vreodată, și chiar în cele care au condițiile cerute de Aristotel. Ele se întâlnesc în Cidul și i-au cauzat un mare succes: Rodrigo și Ximena au această probitate care declanșează pasiuni, iar aceste pasiuni fac nefericirea lor, pentru că nu sunt nefericiți decât în măsura în care sunt pasionați unul de celălalt. Ei devin nefericiți prin această slăbiciune omenească de care suntem capabili și noi; nefericirea lor stârnește milă, acest lucru este constant, și i-a costat destule lacrimi pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
succes: Rodrigo și Ximena au această probitate care declanșează pasiuni, iar aceste pasiuni fac nefericirea lor, pentru că nu sunt nefericiți decât în măsura în care sunt pasionați unul de celălalt. Ei devin nefericiți prin această slăbiciune omenească de care suntem capabili și noi; nefericirea lor stârnește milă, acest lucru este constant, și i-a costat destule lacrimi pe spectatori pentru a nu-l contesta. Mila aceasta trebuie să ne provoace teama de a nu păți și noi o asemenea nenorocire și să ne purifice
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
constant, și i-a costat destule lacrimi pe spectatori pentru a nu-l contesta. Mila aceasta trebuie să ne provoace teama de a nu păți și noi o asemenea nenorocire și să ne purifice de prea-plinul de dragoste ce cauzează nefericirea lor făcându-ne să-i deplângem, dar nu știu dacă ne-o provoacă sau dacă ne purifică, și mi-e teamă ca raționamentul lui Aristotel asupra acestui punct să nu fie decât o idee frumoasă, care nu se întâmplă cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întrebe inimile în secret și să revină asupra a ceea ce i-a impresionat la teatru, pentru a-și da seama dacă au ajuns prin asta la acea teamă înțeleaptă, și dacă ea a corectat în ei pasiunea ce a provocat nefericirea pe care au deplâns-o." (Discurs despre Tragedie) 7.8. Părinții Bisericii și teatrul Cum teatrul pune în mișcare emoții puternice, la actor ca și la spectator, mulți părinți ai Bisericii, în secolul al XVII-lea, îl privesc cu suspiciune
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la poétique, 1691), ar vrea să reformeze tragedia atribuindu-i un scop moral, nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată noțiunea de fatalitate care acționează în ea, i-ar plăcea ca la sfârșitul nefericirilor sale să triumfe personajul virtuos. Fénelon (1651-1715), care se situează în tabăra Anticilor, sfătuiește, în Scrisoare către Academie (1714), în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să și-l propună arta dramatică", merge până acolo, încât afirmă că se pot face aprecieri asupra simțului moral al unui om prin reacțiile sale în cursul unui spectacol. Cu excepția nelegiuitului, nimeni, după părerea lui, nu rămâne insensibil la spectacolul nefericirii. În felul acesta, Scriitorul Dramatic ne îmblânzește moravurile și nu ne întristează decât pentru interesul și plăcerea noastră; ne smulge lacrimi, dar acest fel de lacrimi delicioase, care sunt atributul cel mai dulce și exprimarea firească a sensibilității noastre: nostri
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va putea salva reputația decât mărturisindu-și imbecilitatea." Model oferit spectatorilor, omul virtuos este personajul de predilecție al dramei. Diderot îl aduce în scenă chiar de la prima sa piesă, Fiul nelegitim (Le Fils naturel), jucată în 1756. El zugrăvește aici nefericirile lui Dorval, acest "om rar, care a avut în aceeași zi bucuria de a-și expune viața pentru acest prieten și curajul să-i sacrifice pasiunea, averea și libertatea". Dorval, a cărui origine este necunoscută, este îndrăgostit în secret de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epuizat, nu-ți mai rămâne nici sensibilitate, nici căldură, nici lacrimi. De ce actorul nu resimte aceeași prăbușire? Pentru că există o diferență între interesul pe care îl ai față de o povestire făcută din plăcere și interesul pe care ți-l inspiră nefericirea vecinului. Ești în postura lui Cinna? Ai fost vreodată Cleopatra, Meropa, Agripina? Ce-ți pasă dumitale de oamenii ăștia?"43 Pentru că urmărește scopuri foarte diferite în cele două lucrări ale sale, Diderot afișează acolo poziții opuse. În Convorbiri despre Fiul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]