5,003 matches
-
este că profesorul și directorul nostru nu mai citea de mult, chiar numai din curiozitate, proză sau poezie, nu mai ascultase de mult muzică și nu știu de va fi călcat vreodată Într-o sală de pictură, deși s-a nimerit Într-o vreme prieten cu marele nostru ștefan Luchian, de la care, cu toate Înlesnirile sale de acasă, [n-a] cum părat un singur tablou, ajutându-l totuși, În chip larg și prietenesc, dar neprimindu-i, În schimb, pe Safta florăreasa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
zeci de ani, cu excepția revistelor recomandate de partidul politic respectiv, la care erau abonați, dar neobligați să le și citească. Despre existența celorlalte reviste aflau Întâmplător și mai ales atunci când numele lor Însuși, legat de vreo manifes tare publică, se nimerea să fie pomenit Într-o asemenea revistă, fără sau cu alte contingențe politice. Informați atunci din gură În gură prin acest târg mai pricopsit cum era pe acea vreme Bucureștiul, sau chiar de administrația revistei, obișnuită să trimită prin poștă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ochii lui sunt Închiși adevăru rilor eterne. El nu și-a mințit firea, cu toate că mulți Îl socotesc păcătos. El a urmat firul vieții lui și al destinului lui. Nu a mințit cu viața. S-a integrat ei.“ ...Asta s-a nimerit a fi chiar În ziua aceea de sfârșit de iarnă când, alături cu Neli de odinioară - prietena, cama rada și con solatoarea de zile rele a tuturor trăsniților, ca mine și ca alții și ca tânărul nostru prieten, poetul Planta
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
lume străină. Dovadă românii noștri de peste munți, cum și cei de peste Dunăre. Am avut parte, fericita parte, să-i cunosc pe românii dintre Vidin și Timoc Într-o excursie studențească de acum vreo douăzeci de ani, În care m-am nimerit ca măgarul Între oi. Auzi sem câte ceva despre asupririle ce ar fi suferind acești olteni de-ai noștri fugiți peste Dunăre din rigoarea fiscală a ocupației austriece de la 1718-1739. Câțiva dezrădăcinați pripășiți și pervertiți de școala și de moravurile noastre
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aceeași exis tență sensibilă, liberă, fantastică și aventuroasă uneori, sim țindu-ne necesari unul altuia și completându-ne În multele lipsuri; cu care să-ți treci de la mână la mână cărțile aceleași, să te Învoiești la aceeași mâncare și să te nimerești cu el la bău tură; cu care să pornești voios și În același pas la descoperirea frumuseților acestei vieți, consolându-vă Împreună de tristețile ei; și de care să mă despartă doar atât: gustul meu pentru femeile blonde și șuie
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
erotică răsunând tăcut și Înfundat de mârâitul, de miorlăitul, de grohăitul tuturor chemărilor sexuale de pe lume. Nuntă câinească pe ulița mare, cu dulăi de curte și cu javre de apartament Îmbăloșați după o cățea În călduri, și printre care mă nimerisem și eu, cel din urmă și, de aceea, primit cu uitături de bestii lubrice stingherite, Într-o pornire unică de care ascultam cu supunere laolaltă și geloși unul pe altul. (Sau, folosind tautologic, după notele de drum de acum treizeci
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În fereastră și cu vin oțețit; sau prin târguri cu hanuri pricopsite, unde te așteaptă pe masă puii fripți cu mujdei de usturoi și mămăliguță, udați cu vin profir „de la mama lui“, adică din via de din dosul casei. Ba nimerind uneori să stai de vorbă, pe margini singuratice de ape reci și repezi de munte, cu Însuși Dumne zeul cel bun și milostiv al rumânilor și să te ospătezi cu el, călugărește, din merindele tale, roșii și ardei grași, săltând
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
am putut Îndupleca pe «Europenii» mei căpățânoși să se abată pe la dânșii, unul din ei barem, din drumul spre Craiova sau acum, când cu Brăila. Dar lasă că le-au făcut-o brăilenii și așa le-a trebuit, dacă au nimerit ca orbii la Brăila. Pe Florian l-au culcat Într-un hotel plin cu ploșnițe și a trebuit să se descurce cu mâncarea singur, cum a putut. Numai pe Beldie și pe Motru i-au ospătat Împă rătește cu icrele
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de era atâta zgomot. La fel de nedisciplinați și la Bucuța. În schimb, cu Ortiz Întrecură măsura. Se pomeni străin În gară, neașteptat de nimeni, nici țipenie de trăsură, ca s-o por nească dibuind Înghețat, cu sergentul de stradă după dânsul. Nimeri În sfârșit o odaie fără foc - după noaptea În vagonul siberian. și iată-l, măre, Într-o sală de conferință unde nu lipsea numai publicul, dar nici scaune nu erau: fusese bal În noaptea aceea și nu erau să lapede
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
că tare păcătoși am fost. La spectacole Singurele spectacole din Rădăuții anilor 50 erau filmele de cinematograf, aproape în totalitate sovietice, și unele piese de teatru sau spectacole de revistă, care aveau loc pe scena Casei Populare. Uneori se mai nimerea și câte un spectacol bun. Îmi amintesc că atunci i-am văzut pentru prima oară pe Birlic și Beligan, tineri amândoi, în „Rușinea Familiei”. Sau filmul sovietic Balada Siberiei, ale cărei melodii le fredonau tinerii mult timp după aceea. Bune-rele
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
a aprins. Inima ne bătea asurzitor, ochii ne erau ieșiți din orbite. Prin geamul din partea de sus, am zărit o fată cu cozi negre, în cămașă de noapte și cu un prosop în mână. Mamă, e o zi mare, am nimerit-o chiar pe Carmen! a exclamat Cornel și a adăugat pentru cei neinițiați: Carmen e o minune, e cea mai frumoasă. Fata și-a dat jos de pe ea cămașa, a agățat-o într-un cui, a pus de-o parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai are secrete pentru noi. Drept care n-a găsit pe moment altceva mai bun de făcut decât să-mi smulgă mie fesul și să arunce cu el spre fereastră. Fereastra avea geamul de la un ochi lipsă și fesul meu a nimerit exact prin golul acela, a ajuns la picioarele fetei, ea a țipat speriată, noi ne-am speriat și noi, nici nu știu cum am sărit din pom și am zbughit-o de acolo, am fugit cât ne țineau picioarele, să nu cădem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu voce stinsă: Mamă, mi-e rău, mi-e foarte rău. Speriată, mama vine alergând înspre patul meu. Și, alături de ea, mă înconjoară tata și frații mei. Vorbesc cu mare greutate, deja cred că am febră, le povestesc poticnit, cum nimeresc, în câteva cuvinte, cele întâmplate, cum am căzut la săniuș și m-am lovit. Tata este prieten cu un doctor de copii în a cărui pricepere au totală încredere și el, și mama, doctorul Domide Tomescu, mereu apelează la el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în sus. Curând, prind să mă înalț, lesne, fără greutate, fără corp, mă îndrept spre noua mea casă sau noua mea patrie, din văzduh. 8 TC "8" \l 1 Aici, în văzduh, sunt stingher, stângaci, cum trebuie să fii când nimerești într-o țară străină, fără hartă, fără să cunoști limba, obiceiurile, firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se petrece cu mine și încotro s-o apuc. După cum n-am habar dacă mai am corp sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să-l iscodesc pe învățătorul meu: -Dar spune-mi, Victor Doi, iartă-mă că te numesc astfel!... Știi, semeni extraordinar cu fratele meu Victor... Pe viitor promit să nu mai greșesc însă. Spune-mi, cine populează văzduhul? Ce zici, e nimerit să numesc de-acum așa noua mea patrie? Cine-l populează și ce relief este acesta, avem noi sau n-avem corporalitate? -Iară mă asaltezi nu cu o întrebare, cum te-am rugat, ci cu o rafală de întrebări. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
deloc. Mă sperii îngrozitor. Mă întorc sus, la adăpostul meu din peșteră. Mă grăbesc spre înger, nerăbdător să-i povestesc ce-am pățit și să-i cer ajutorul. Lazarus e în apropiere, împreună cu Truman. Parcă mă așteptau. Le istorisesc șocat, nemainimerind cuvintele, ce grozăvie mi se întâmplase. Ei mă ascultă cu o răbdare îngerească și nu dau impresia că le-aș destăinui ceva ce nu știau deja. Când termin, Lazarus rostește calm: -E firesc ceea ce s-a petrecut. Te îndepărtezi din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Au fost repartizați în barăci. Înăuntru, frig, aproape nici o diferență față de afară. Și o mulțime de paturi suprapuse. Fiindcă erau mai mulți decât locurile existente, unii dintre deportați au fost puși câte doi în pat. Tata a avut noroc: a nimerit în patul de sus și nu a fost silit să-l împartă cu altcineva. Li s-a dat o oră de repaus: să-și ia în primire paturile, să-și aranjeze lucrurile, să se odihnească. Tata n-avea ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-se că nenorocitul de cizmar le aruncase în aer tot eșafodajul cu migală ridicat de ei. Astfel a fost internat domnul Tomiță la sanatoriul de boli mintale din comuna Valea Mare, de lângă orașul Serenite - era un loc în care, dacă nimereai, și sănătos tun să fi fost, nu aveai cum să ieși decât nebun, nebun de legat. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu tovarășul Cameniță. 14 TC "14" \l 1 Atrocitățile acestea pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu arate că de fapt muierea îndărătnică îl scosese din sărite, tovarășul Cameniță a continuat să o împingă pe mama încoace și-ncolo, iar când ajungea în dreptul lui o izbea cu pumnul său greu ca o măciucă de fier unde nimerea, în stomac sau în spate sau în cap. Mama tăcea în continuare. Nu țipa, nu se văicărea. Parcă n-ar fi simțit durerea ori parcă îi fusese tăiată limba. De mult nu mai întâlnise tovarășul Cameniță atâta încăpățânare, de mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cel mai bine ar fi să se ducă la liceu, să le zică acolo tărășenia. Gâfâind, a dat buzna în cancelarie, arăta răvășit, ca soldatul de la Maraton. Profesor de serviciu era domnul Pârvulescu, care preda latina. Bine că s-a nimerit el, a gândit Biță, o să mă creadă, fiindcă mereu scapă și ne pomenește la ore despre Dumnezeu... Domnul Pârvulescu l-a privit pe băiat fără să se arate surprins sau deranjat de brusca și ciudata lui apariție. Biță încerca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
băiatului doamnei Voican, să dea norocul peste noi...“ Și mai departe totul se derulează întocmai, doar cuvintele diferă parțial: căci, în paginile cărții vii, fiecare moment este descris perfect, exact cu cuvintele cuvenite, nu cum le-am descris eu, care nimeresc sau nu nimeresc o nuanță verbală potrivită. Parcurg paginile, anii, suferințele, visele, gândurile, le parcurg fulgerător, nu știu cum, dar am puterea să citesc fulgerător. Și totul e descris așa cum am trăit eu întâmplările. Ce înseamnă asta?! Mi se zdruncină unul dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să dea norocul peste noi...“ Și mai departe totul se derulează întocmai, doar cuvintele diferă parțial: căci, în paginile cărții vii, fiecare moment este descris perfect, exact cu cuvintele cuvenite, nu cum le-am descris eu, care nimeresc sau nu nimeresc o nuanță verbală potrivită. Parcurg paginile, anii, suferințele, visele, gândurile, le parcurg fulgerător, nu știu cum, dar am puterea să citesc fulgerător. Și totul e descris așa cum am trăit eu întâmplările. Ce înseamnă asta?! Mi se zdruncină unul dintre adevărurile cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să facă o carte și să scrie în ea numele familiilor care și au adus cea mai mare contribuție pentru neamul lor, eu știu că numele Ilașcu va fi înscris acolo. Deci, satul dumneavoastră, într-un fel sau altul, a nimerit în istorie. Să o conducem pe ultimul drum pe această femeie nenorocită și totodată fericită, că a lăsat în urma ei un drum pe care vom merge până la izbândă. Dumnezeu să o odihnească și dumneavoastră să nu pierdeți credința lui Ilie
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
lună întreagă vizavi de un azil pentru năpăstuiții lumii de toate vârstele. Am aflat că e un azil pentru străini abia după ce unul dintre pensionarii cu care m-am salutat câteva dimineți, așa cum ajungi să saluți oameni cu care te nimerești de mai multe ori în stația de tramvai, m-a invitat la el, la o cafea, să stăm de vorbă. Era un african din Ciad, băjenit după o lovitură de stat militară. Un prinț sau cam așa ceva. Mi s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ponosit, era nebărbierit, bărbia îi tremura, iar una din lentilele ochelarilor legați cu sfoară peste urechi era spartă. Dacă te lăsai înduioșat de aerul său decrepit, nu-ți mai venea să-l lustrezi. Știți însă cum e: lustrezi ce se nimerește, nu ce-ai pofti. Ce, parcă eu n-aș avea chef să lustrez un nomeclaturist în putere? Dar cum ajungi la el? Doar n-o să-l aștept să plece la firmă, iar când dă să urce în Mercedes să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]