5,484 matches
-
propovăduia, cu precizie germană, calea spre iubire. Să mergi pe ea fără zîmbești măcar o dată? Chinuindu-te de la un capăt la altul al ghemului? Ascunzîndu-te În el ca un vierme de mătase, hrănindu-te numai cu frunze, durere, gînduri negre, plîns și levitație? Dacă poți levita În poziție chircită, Într-o gogoașă. Nu poți. Vezi Teorema lui Pasolini. Se poate Însă și presupune că informațiile pe care le-am primit cu toții nu-s complete, omițîndu-se cu obstinație chicotitul Învățătorului. Miracolele n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mi împart suspinurile pe tăcute cu ploaia... Nu împrumut nimic de la vânt de multă vreme nu mai are nimic al lui risipitorul... Când amiaza cade în genunchi, incendiată și zace la pământ moleșită, implor răcoarea teiului înalt... Încă mă doare plânsul ierbii fragile, nevinovată, căzută sub cântecul dur și nemilos al coasei... Obosită de țipătul tăcerii din jur, aștern fânul proaspăt aromat și mă culc îngândurată... În lumina tainică a căruntelor stele, îmi las privirile descătușate să se scalde în rugăciune
O zi cu mine by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83287_a_84612]
-
redau zilei stropul promis de bucurie. Dar suspin și scot în lumină clipe răvășite de tristețe, precum frunzele tăcute, veștede și sfarâmate de mușcăturile reci, ale vântoaselor dezlănțuite de toamna în agonie. Ce mă doare mai mult rana mea, sau plânsul naturii?
Ce m? doare mai mult by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83299_a_84624]
-
înșirați de parcă ar fi fost trași cu rigla până în vârful dealului, sub cerul incredibil de albastru, care i s-ar fi părut incredibil de albastru și dacă s-ar fi alergat norii cei mai întunecați. Și atunci a izbucnit în plâns, în hohote, continuând să se legene și descărcând tensiunea sporită în săptămâni de chin în București. Iar după asta lumea a văzut-o iarăși cu capul foarte sus, fără să-i fie rușine de ce face ori de ce se întâmplă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
aflând că noii ei colegi știau încă din dimineața zilei precedente, când abia începuse ședința de partid. Atunci înțelegând farsa imensă căreia îi căzuse pradă. Nereușind decât să spună: pentru asta? Pentru asta m-am străduit? și a izbucnit în plâns. „O, Doamne! o să apuc ziua în care să uit astea și să ajung din nou ce-am fost?“ Dar văzând cum toate împietresc dintr-odată sub o forță imensă. Cum Ileana Roman îngheață ghemuită într-o poziție nefirească, în timp ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe care ți-l asumi. Ce vrea să însemne asta? Adică să-și poarte fiecare crucea pe care și-a ales-o și să nu se plângă? Cu asta n-o să fie niciodată de acord, nu cu purtatul crucii, cu plânsul. Trebuie să te străduiești să faci întotdeauna mai mult decât ți-ai propus și decât ți se cere și decât este posibil, iar soarta rea să n-o iei ca atare fără revoltă și zbatere. Poate că există o șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de gheață și imediat am amorțit în urma șocului, dar prima mea reacție - nu doar față de senzația fizică, dar și față de chinul mai mare de a fi anticipat o plăcere care ulterior mi-a fost refuzată - a fost să izbucnesc în plâns. Nu știu cât a durat. Tata m-a scos probabil din apă; mama coborâse în fugă din tribuna spectatorilor, unde se așezase împreună cu bunica și bunicul. Brațele ei mă înconjurau, toate privirile erau ațintite asupra mea, și totuși eram de neconsolat. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
spuse: Ce-ar fi să rămâi aici în noaptea asta? N-am chef să mi-o petrec singură. Ne-am ține de urât unul celuilalt. Mama mă înșfăcă de subsuori și mă ridică de pe scaun și eu am izbucnit în plâns pentru a doua oară în ziua aceea: parțial de disperare și parțial, fără îndoială, de indignare. Nu mai fusesem luat pe sus așa de când eram mititel. Mama își croi drum prin fața celorlalți oameni din rând și mă târî jos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la timp, iar eu am rămas acolo În timp ce el dădea drumul Înăuntru tuturor Tocătorilor, unul după altul, pe prima ușă pe care o Încercasem eu. Șase inși În total, iar eu stăteam tot acolo, atât de frustrată, Încât mă podidea plânsul. Eduardo nu era câtuși de puțin Înțelegător. — Prietenă dragă, nu fi atât de tristă, chestia asta nu e o tortură, e ceva amuzant. Te rog. Și acum, fii atentă aici, pentru că... „I think we’re alone now. There doesn’t
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Era Într-o dispoziție mizerabilă și Înghițisem destule din partea ei pentru o singură zi. Fata pe care o umilea În clipa de față Își plecase, rușinată, capul, avea obrajii stacojii și speram, spre binele ei, că nu o să izbucnească În plâns. — Andy, treaba asta e de-a dreptul ridicolă. Spune da sau nu și basta! E și așa destul de nasol că eu a trebuit să chiulesc de la ore azi, În vreme ce tu nu pleci de la serviciu ca să vezi apartamentul ăsta, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
simțăminte amestecate. Și am făcut ceea ce nu făcusem niciodată În atâtea luni de muncă În condiții subumane, pentru o șefă inumană, ceva ce reușisem Întotdeauna să țin sub control și să amân pentru un moment mai potrivit. Am izbucnit În plâns. Ilana a părut mai șocată ca oricând. — O, draga mea, vino Încoace! Îmi pare atât de rău! Nu am vrut să spun nimic rău. Ești o adevărată sfântă că o suporți pe vrăjitoarea asta, mă auzi? Vino cu mine. M
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
OK, grozav, i‑am zis eu cu un zâmbet angelic, cu ochii la Miranda, care avea un dar special de a auzi totul. O să‑i spun Mirandei că vii imediat. Am Închis telefonul exact Înainte ca ea să izbucnească În plâns. Nu am fost surprinsă când am văzut‑o pe Stef, care a venit două minute și jumătate mai târziu Împreună cu singura ei nenorocită și tâmpită de asistentă, cu o asistentă de la departamentul de modă și cu James, Împrumutat și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o e retardată mintal. Privirea mi s‑a Îndreptat spre fata cea tristă care se ascundea În hol, cu o Înfățișare la fel de Înspăimântată ca un hamster Încolțit, și care tremura din toate Încheieturile și se chinuia să nu izbucnească În plâns. Am presupus că Înțelege englezește, așa că i‑am aruncat privirea cea mai Încărcată de simpatie de care eram capabilă, dar ea a continuat să tremure. M‑am uitat prin cameră și m‑am străduit cu disperare să țin minte tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și o sacoșă cu monograma „MP“ pe ea. Celularul ei a sunat exact În momentul În care mi‑am dat seama ce se Întâmplă, și ea a părut atât de speriată, Încât am avut impresia că avea să izbucnească În plâns. Dar când ușa tot nu s‑a deschis după ce s‑a izbit de câteva ori de ea, a oftat din rărunchi și a Început să cânte: „’Bye, ’bye, Miss American Pie, drove my Chevy to the levee, but the levee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
era În toi. Viv le spuse că se duce sus să-și scoată pantofii și ciorapii. Intră În dormitorul ei și Închise ușa. O clipă stătu fără să se miște, neștiind ce să facă -sigură c-ar putea izbucni În plîns, că i s-ar putea face rău... Dar nu putea plînge cu taică-său și soră-sa În cealaltă cameră... Se așeză pe pat, apoi se Întinse cu mîinile pe burtă; oricum, stînd așa, se simțea și mai rău. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și culegînd florile, apoi punîndu-le În pachetul de țigări... procedînd repede astfel Încît prietenii lui să nu vadă. I se păru că inima Îi explodează În piept. Se temu din nou să nu plîngă. Dar nu trebuia să facă asta. Plînsul era o chestie prostească, fără rost! Ce pierdere oribilă de timp. Ridică un ghiocel și-l scutură ușor, apoi se uită la chiuvetă. — Ar trebui să-i pun În apă. — SÎnt aproape ofiliți. Prindeți-i la rochie. — N-am nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
prin a-ți imagina c-o să fii un fel de eroină. Isprăveai prin a te gîndi numai la tine. Pentru că undeva, În spatele gîndurilor din după-amiaza aceea, persista Julia. Se gîndea la ea chiar În clipa În care se confrunta cu plînsul unei femei, chiar atunci cînd aceasta spunea: „E teribil de greu.“ Își amintea atingerea brațului Juliei În timp ce se freca de al ei, și apropierea de Julia În mansarda aceea mică. — Domnișoară Giniver? spuse telefonista. O convorbire din exterior. O anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Simți cum lacrimile i se ridică În gît, ca Înainte, cînd simțise cum i se face rău. — O, Betty, zise ea, iar vocea Îi pieri. Își duse mîna la gură și clătină capul. După o clipă, murmură: O să m-apuce plînsul, dacă-ți spun. — Ei, spuse Betty, o să plîng eu, dacă n-o faci! Apoi adăugă pe un ton mai blînd: Bine, nu sînt proastă. Cred că-mi dau seama despre ce-i vorba. Sau despre cine, aș zice... Ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Mai plînge puțin, dacă asta dorești. Nu mă deranjează. Am văzut oameni mai duri decît tine plîngînd. Duncan clătină din cap. Fața Îi era În flăcări, și i se părea că este plină de lovituri și deformată din cauza hohotelor de plîns. — Acum mi-e bine, zise el nesigur. — Bineînțeles. Numai că... stric totul, domnule Mundy. Dau totul peste cap, de fiecare dată. Vocea Îi devenea mai clară. Își mușcă buzele, Își apropie brațele și-și strînse pumnii pentru a-și opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pasă, Îmi pasă mult! Țin prea mult la voi două. Oare e posibil, Julia? Julia nu răspunse. Helen Își ridică privirea o dată, apoi Își coborî capul. Își apăsă ochii cu podul palmelor, conștientă fiind că nu trebuie să plîngă, pentru că plînsul o să-i lase mai multe urme. — Și partea proastă este, continuă ea. Știi care-i partea proastă? CÎnd sînt cu Kay sînt nefericită că nu ești tu, și-și dă seama că sînt nefericită și nu știe de ce, și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Gândul, numai el, rămas rebel Își întoarce umbrele din ape, Își adună sori din dimineți, Vreri ursite, pentru șapte vieți, Și eternitatea mai aproape... Nu roși zănatecului gând, Iartă-l și împacă-te cu dânsul, Bucuria doar, să-ți nască plânsul Spasmului de noapte aiurind... Morții sunt cu toți la fel, vezi bine, Lasă-i lumii lor fără suspin, Când spre tine-nfometat eu vin Și-mi hrănește gândul și pe mine...
MOR?II by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83835_a_85160]
-
râsul. Despre râs se spune că este cea mai percutantă expresie a spiritului critic și a încrederii în îndreptarea greșelilor, el sancționând scăderile comportamentale ale semenilor și producându-se numai în fața remediabilului. Ceea ce nu se poate îndrepta, este de plâns. Horațiu, poet al antichității, ne transmite pe firul vremii îndemnul “Ridentem dicere verum”, adică să spui adevărul râzând, iar poetul francez de Santeuil, “Ridendo castigat mores”, ceea ce, pe limba noastră ar suna: “râzând se pedepsesc moravurile”. Mai aproape de vremurile noastre
?TEFAN BOBOC-PUNGE?TEANU by ?TEFAN BOBOC-PUNGE?TEANU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83945_a_85270]
-
arie din toți plămânii à la Pavarotti. (Nessun dorma Înseamnă „Nimeni nu va dormi“, nu-i așa?) În carte scrie să lași bebelușul să plângă, dar Ben nu a citit cartea. Nu știe că după aproximativ patruzeci de minute de plâns Încontinuu, bebelușul se va calma. În carte scrie că Ben ar putea avea probleme afective: eu cred că tocmai și-a dat seama că mami, care nu e lângă el ziua, e disponibilă pentru giugiuleli nocturne. Creierul e dispus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să-și pună capul pe umărul ei. Într-un final, Își ridică puloverul și-i oferă un sân. Costumul care ocupă scaunul de lângă ea aruncă o privire la bulgărul mamar și se repede spre toaletă. Există o lege universală a plânsului sugarilor puțin cunoscută: cu cât disperarea și jena mamei sunt mai mari, cu atât mai tare e volumul. Și fără să mă uit În jur, pot să evaluez precis efectul pe care urletul mecanic Îl are asupra tovarășilor mei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Prima reacție a lui Emily când vede că m-am Întors este o bucurie simplă, complicată câteva secunde mai târziu de o bosumflare și de o privire à la Othello, dar verde. Ben e atât de Încântat Încât izbucnește În plâns și se lasă să cadă pe fundulețul Îmbrăcat În scutec; corpul lui mititel de-abia Îi poate duce intensitatea emoțiilor. Când cei doi se urcă În pat, Emily Încalecă pieptul lui Rich, iar Ben se Întinde pe urma umedă, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]