7,062 matches
-
băcănia aia... alea sînt banane? - un ciorchine de fructe atîrnă indiferent deasupra tejghelei scoase În stradă. Uită-te și tu cum sînt Îmbrăcați oamenii ăia de la semafor! Ca să nu mai spun că semaforul face, În ziua cernită, pentru că stă să plouă, mai multă lumină decît Întreg luminatul stradal din cartierul tău. Dar despre ce vorbim? Fii atent ce fază... autobuzul tocmai depășește o cisternă care spală strada. Te uit la ceilalți din grup, care la rîndul lor nu-și pot lua
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
seama... cred că Vlad e mult mai Înțelept... Îl aud cum rîde contagios, sincer, la patul lui... Sau poate că Vlad a... Un căcat! UN CĂCAT! SÎnt pur și simplu epuizat și aproape delirant... Lucrurile se potrivesc ciudat. Începe să plouă, mai Întîi În reprize scurte, apoi ploaia se statornicește, o pînză de apă fină care curge fără Încetare și tot peisajul se Închide iar sub un cer jos. După raportul de dimineață, plecăm la instrucție pe platou și nu prea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îmi sînt foarte scurți, iar pantofii, foarte mari. Iar Monicăi Îi țîșnesc din sarafan două bețe subțirele, două picioruțe strîmbe și nesigure, ca două șireturi, ca două macaroane. În poza asta nu e soare, e Înnorat, ba chiar cred că ploua cînd a fost făcută, dar chiar și așa, chiar și În alb-negru, are o lumină specială. E lumina cartierului... Știi cum era lumina cartierului? Ca un vulcan În burta unei balene? Caută poza și uită-te la ea, n-ai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fi fost, George McCaffrey se certase cu soția lui. Era o seară ploioasă de martie, pe la orele unsprezece. Fuseseră în vizită la mama lui. Acum, George conducea mașina de-a lungul cheiului, tăind drumul pe la canal, pe lângă podețul de fier. Ploua cu găleata. Stropii de ploaie, înciudați, răpăiau ca niște gloanțe pe caroserie. Mânați de vânt în rafale piezișe, asaltau parbrizul, anulând într-o secundă frenetica strădanie a ștergătoarelor. Pe sticlă, picăturile se alcătuiau și se dizolvau în mici chipuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Scurta remarcă a lui Scarlett-Taylor îi trădase originea irlandeză. Brian, cu obișnuitul său tact, îl informă: — Ești irlandez. — Da. Ce frumos! se extazie Gabriel. Insula de smarald. Am petrecut și noi o dată o vacanță atât de plăcută la Killarney! — A plouat tot timpul cu găleata, preciză Brian, dezvelindu-și într-un surâs dinții de lup. Scarlett-Taylor îi aruncă o privire lui Tom. — Trebuie s-o întindem, spuse acesta. Să ne luăm locuința în primire. Adam și Zet își făcură apariția. — Ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
plec. Am de dat un telefon, mă bucur că v-am văzut. Făcu stânga împrejur și alergă spre ieșire. — Ce-ți închipui...? începu Diane. — Uite-o pe doamna, spuse Ruby. Uneori se referea la Alex în acest fel. Începuse să plouă. — Deschide-ți umbrela, că te uzi tot, îl sfătui Tom pe Emma. — Du-te tu și îmbracă-te, tremuri de frig. — Nu mi-e frig. — Mie mi se face numai cât mă uit la tine. — Asta-i bună, uite-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înainte, și pe urmă ne întâlnim acolo. Anthea ar fi vrut să-l caute pe Tom și să se împace cu el. — La care? — La care ce? — La care expoziție? — La cea a Societății de Artă, vezi bine că încă plouă. Sosi și Gabriel. Își făcu apariția ca o furtună, cu impermeabilul ud și o pălărie marinărească neagră, și se așeză, plescăind de umezeală, la masa lui Brian. — Ai întârziat, îi spuse acesta. — A plecat. — Cine a plecat? — Stella. A dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
el, de la distanță. În cele din urmă, cineva (Dominic Wiggins) se apropie și-l anunță că Rozanov nu mai locuia în Hare Lane, ci în Camerele Ennistone. George se ridică și se îndreptă cu pași lenți spre Institut. Începuse să plouă. Nu se duse la Băi, intră discret în Camere pe ușa din stradă, unde străjuia un portar într-o cabină de sticlă. În hol, pe o tăblie, erau înșirate numele ocupanților, numerele camerelor ocupate, precum și specificația dacă în momentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu-i poți comunica altceva decât porunci. Tu traduci perfect observația asta în fapt. Acum că stau să mă gândesc, nu te-am auzit niciodată comunicându-i lui Ruby ceva care să nu fie o poruncă. Nu-i spui nici măcar: „Plouă afară“. Alex simți brusc că-i dau lacrimile, că ar fi fost în stare să plângă amarnic, ca un copil, în fața fiului ei mai mare. Toată lumea era împotriva ei, toți o criticau și o atacau. Îi spuse lui George: — De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
venise la mine acasă. În acea zi, de care Gabriel se lamentase atâta, când Stella părăsise locuința lui Brian, nu plecase nici la Londra și nici nu se îmbarcase pentru Tokio. Pur și simplu, luase una dintre umbrelele lui Gabriel (ploua cu găleata) și, astfel, ascunzându-și sub umbrelă frumosul ei cap brun de regină egipteană, străbătuse distanța (nu prea mare) până la casa mea de lângă Crescent și, odată sosită, s-a predat, ca să spunem așa. Când folosesc acest cuvânt, nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
canalul îl așteptau, la fel de denși, și-l înghițiră în cețurile lor narcotice. Fusese departe, dar trebuise să se reîntoarcă aici, și totul era ca și înainte „ Ce dracu s-a întâmplat, se întrebă George, ce-am făcut, ce sunt eu?“ Plouase tare în noaptea aceea; își amintea cum se prelingeau stropii de ploaie pe parbriz și cum luminile galbene de pe chei se amestecau cu ploaia, se dizolvau în ea. Își amintea de hurducăturile mașinii pe pietre. A răsucit volanul și automobilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pluș! Hattie își luase cafeaua în camera de zi, la masa așternută de John Robert și mutată în dreptul ferestrei. Filozoful se așezase în fața ei și acum aduna cu un gest mașinal farfuriile și tacâmurile, aranjându-le teanc. Vremea se schimbase iar, ploua melancolic peste grădina mică, împrejmuită de gardul scund și știrb. I-am spus lui Pearl că nu mai avem nevoie de ea. Că nu mai avem nevoie de ea? Vreți să spuneți că ați concediat-o? — A înțeles situația. — Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai pasă de parchet. Luă umbrela lui Greg. — Ia te uită, pe cuier atârnă umbrela mea, pe care am uitat-o aici... data trecută... Își vârî ambele umbrele sub braț. Emma stătea în ușa camerei de zi. Îl întrebă: — Mai plouă? — Cred că a încetat. Bine, noapte bună. — Noapte bună. Tom deschise ușa de la intrare, apoi se întoarse din nou către Emma: — Nu vrei să mă conduci până la poarta din spate? Străbătură în tăcere pajiștea udă și cărarea acoperită cu mușchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
jos era deschisă, rămasă astfel în urma retragerii dezordonate a familiei Brian McCaffrey. Intră în grădină și alergă prin iarbă în direcția Papucului. Întocmai ca și Hattie, apăsă pe butonul soneriei, încercă ușile, se uită pe ferestre. Nimeni. Începuse iarăși să plouă. Tom porni în fugă pe aleea alunecoasă, acoperită de mușchi, de sub copaci, și ieși pe poarta din spate. Rămase locului în stradă, în timp ce ploaia îi muia, în tăcere, părul lung șiroindu-i pe obraji, ca lacrimile. Își prinse din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de parc-ar fi fost suspendați în spațiu. — La revedere, Alex. Pe curând, pe curând, știi. Iau cu mine restul de sendvișuri. — Unde te duci? — La cinema. Totuși George nu s-a dus la cinema. Când a plecat de la Belmont ploua, așa încât hotărî să se ducă mai bine acasă, în Druidsdale, decât să meargă până la „Odeon“, pe Strada Mare, care era prea departe. George ura ploaia, îi repugna să-și simtă părul ud, picioarele ude, hainele ude. Nu avea umbrelă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cămi dau un plus de energie. Bucurie mare! Este primul pelerin ce-l întâlnesc, după două săptămâni de când am început drumul. Discutăm bucuroși despre motivele ce ne poartă pe aici și apoi pentru scurt timp mergem împreună. Incepe să plouă și este prima ploaie de când am plecat de acasă. Este atâta nevoie de apă. Am văzut atâta iarbă uscată. Imi pun pelerina, acopăr și rucsacul și pornesc din nou la drum. Mă simt minunat pe acest drum, iar toate mașinile
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
trei săpătămâni. Le telefonez și le aud că sunt extrem de fericite. Tocmai se întorseseră de la sanctuar. Mă bucur împreună cu ele, și acesta este un motiv în plus de a continua drumul, acum spre Lourdes. După scurt timp începe să plouă și simt fiecare picătură ca o binecuvântare cerească. Am sentimentul că sunt umplut de căldură, acumulată de multe zile, iar acum fiecare strop cade ca să răcorească trupul meu, dar mai mult este nevoie pentru pământul ars de soare, pentru câmpuri
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
într-o sticlă de jumătate de litru. Dimineață, nu mi-am luat apă căci eram convins că voi găsi în aceste localități, fără să-mi dau seama că, de fapt, sunt cătune, unde nu-i niciun fel de magazin. Dar plouă, și apa de ploaie este bună de băut, așa că nu mă necăjesc prea tare. Cu aceste gânduri, ajung în alt cătun, Talazac, iar la ieșirea din el aud de departe râsete și muzică. Apropiindu-mă, văd un cort în curtea
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ușa, pentru a nu permite pisicii să iasă în stradă. In casă, în sufragerie, am văzut un ditamai motanul, tolănit pe o pernuță. Bună viață mai duc unele animale. Plec apoi la drum, pe o dimineață răcoroasă, căci astănoapte a plouat. Urmez șoseaua principală, căci nu-mi place să merg prin pădure sau peste câmpuri și să mă umplu de noroi. Si nu se știe dacă nu m-ar paște iar riscul de a nu mai găsi marcajul. Strada N920 este
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
este atât de frumos, pe lângă râul Agua, iar de partea cealaltă este șoseaua care merge spre Pamplona. Urci și cobori mereu pe poteci, sau drumuri înguste pietruite, bine marcate, încât este imposibil să te rătăcești. Vremea este excelentă, nu mai plouă, dar nici prea cald nu este, numai bine pentru mers. Soarele când se ascunde după nori, când te mângâie cu razele lui călduțe, o căldură calmă, plăcută, pe care o simt pe față, mângâind-mă și o asemăn cu mângâierile
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
nu pricepea dacă să vii de la Tecuci e de rău sau e de bine. Unde-i asta, Tecuci? întreba el. În Moldova, deșteptule! venea prompt răspunsul lui Damian. E reședința județului Tecuci. Dar acum veneau și zile mohorâte. Dacă nu ploua, zile întregi cerul rămânea acoperit de nori o pânză cenușie și deasă întinsă peste oraș. Ferestrele de pe latura lungă a clasei dădeau tot în Strada Principală, ca și anul trecut. Se vedea capul bulevardului Regina Elisabeta, cu castanii lui deși
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
se întoarse obosit către Doamna: Țineți-vă ora, doamnă Mateescu. În recreație am s-o trimit pe Niculina c-o scară și c-un burete. În rest, faceți abstracție... Nu numai că vremea mohorâtă stăruia, dar se pornea să și plouă. Ba chiar vreo două tunete de vară întârziată făceau să tremure geamurile. Pe hol, băieții aruncau săculețul cu nisip peste zece careuri numărate de la linia de aruncare. Unii trăgeau cu coada ochiului către ușa cancelariei, sperând să-l vadă pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nu permitea așa ceva), lasă să se întrevadă o geană de lumină. De speranță. În ansamblul ei, cartea se deschide cu mare generozitate sub ochii cititorului, Vasile Ilucă demonstrând cu asupra de măsură că este suveran pe arta lui. Vasile Filip Ploua... Pe ulița glodoasă, la ceas târziu din noapte, un zdrahon își ținea cu greu cumpăna, înotând cu mers alignit prin mocirla drumului... S-a oprit pentru o clipă. Și-a rotit privirea încețoșată de jur-împrejur de parcă ar fi vrut să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ascuns după o perdea groasă de nori. „Acum să tragă o ploaie și am dat de belea!” - gândea privind la norii care deveneau din ce în ce mai învolburați, acoperind tot cerul cu semne că din clipă în clipă va porni să toarne... „Dacă plouă, n-am unde mă adăposti” - își spunea continuând să se târască. De o parte și de alta se înșirau ogoarele abia ieșite de sub omătul iernii. Undeva nu departe de drum a descoperit o glugă de porumb rămasă acolo cine știe
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de gând să țină ploaia asta? Da’ chiar dacă se oprește, cum ies eu de pe ogor pe întunericul ista. Și apoi cum oi merge pe glodăraie, dacă abia m-am târât pe loc uscat - își spunea Toaibă, masându-și piciorul rănit... Ploua de o bună bucată de vreme. Peste tot răul se adăuga și foșnetul nesfârșit al șoarecilor. A luat în brațe sacul de merinde în care mai avea o coajă de pâine, cu gândul că șoricimea ar da iama dacă ar
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]