8,125 matches
-
ne revedem, din când în când. Așadar, un biet pescuitor de pradă mică, așadar el, Tolea, nu merita decât această iscoadă oarecare? Se simțea jignit, zău așa! Un gust de vomă îi umplu gura și nările. De la balcon, vedea piața pustie și întunecată. Rareori, jetul luminos al vreunui vehicul. Trecut de miezul nopții, liniște deplină. Barul Levcenco, de la parterul blocului, murise în urmă cu 40 de ani, pierdut în noaptea care tot înghite orașul, deceniu cu deceniu, felie cu felie. Noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întâlnirile, de a încerca dezintoxicarea, desprinderea. Un amurg subțiat, otrăvit. Ploua torențial, mergea, somnambul, pe străzi, fără să știe încotro. N-avea umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada pustie. Se trezise sub un copac pe trotuar, privind spre terasă. Un minut, cinci, zece și... apăru Ira. Se oprise, năucă, în dreptul balustradei. Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lung și subțire subțire... Doctorul Marga apasă moale palma pe umărul musafirului. Se uită mustrător doctorul Marga. La ce naiba s-o fi uitând așa șmecherește... a, la sticlă. Ce să-i faci, n-ai cu cine scoate o vorbă în pustia asta, doar săracul franțuz, monsieur Courvoisier, s-a îndurat de spleenul copilului Tolea. — Ai venit de mult? Cine pe cine întreabă? Parcă doctorul întrebase, dar nu e sigur, deloc nu e sigur, mormăise și Tolea parcă ceva, surprins de domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zâmbea nătângul, să-ți înghețe sângele. Zâmbea cu toți dinții aceia perfecți, mari și galbeni. Domnul Bazil părăsea, demn și zâmbitor, ca un mare mahăr, holul! Tolea își acoperise privirea cu mâinile și coborâse, epuizat, capul în piept. ...Pe străzi, pustiu. Dura mult, mult de tot, până să ajungă acolo, în câmp. O lungă clipă infinită, nu puteai măsura. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a oprit Vasile. Să-și îndrepte pălăria! de necrezut, să-și îndrepte pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un bec chior, da, acum își vede pașii. Nu-i decât unul, un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul, se aude soneria, dincolo de ușă. Lung, lung, lung scurt lung. Nimic, nimeni, neant. Din nou, lung lung lung scurt lung. Liniște, pustiu. Așteaptă, așteaptă răbdător să apară, în ușă, zâmbetul lui Scaraoțchi. Nici o mișcare. Un pas înapoi, apasă iarăși comutatorul. Se aprinde filamentul, se vede scara spre stradă. Pipăie prudent, coboară. Strada, magazinul SCAMPOLO, stație de autobuze, autobuzul, stația de tramvai, tramvaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu trei ani, ca în urmă cu trei sute de ani sau în urmă cu trei nopți sau niciodată, ca acum. O seară senină și rece, ca acum. Prospețime și pace. Tolea se apropiase de fereastră și privea strada. O stradă pustie, curată, pe care avansa, lent, un tânăr șchiop, în urma unui pletos câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și buimăciți, ca niște orfani, neștiind să regăsească sensul clipei, singura reală, un prezent renăscut, voltaic și vorace, trebuia apucat repede și nu mai știau cum, cu ghearele gura ochii mintea, mușcat salivat halit înghițit digerat eliminat, ducă-se pe pustii, asta-i totul, o clipă, un cutremur, n-avem drept să pierdem secunda, că se întorc curând vânzătorii și vameșii. „Auzi, auzi, ce spun?“, șușoti, înviorat, bibliofilul. „Nu s-a transmis! La radio, adică. Nu s-a transmis știrea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și static. Spulberat el însuși, grăbit să se spulbere cât mai repede, fără urmă. În noaptea care se spulbera, în zorii care îl înghițeau, spulberându-l. Înainta în ora gri, ora agresiunii iminente. Simțea frisonul epileptic. Incercuit, fără scăpare. Noapte, pustiu. Se aud, în apropiere, macaralele lucrând sub jetul reflectoarelor la PALATUL ALB al viitorului, sediul circului exemplar și surdomut, unde va trona Președintele exemplar al Asociației Exemplare. Strada scrâșnește, frântă sub șenilele transportatoarelor nocturne. Se transportă pereți de marmură, conducte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ani. Eu am cunoscut-o când lucra la radio. Nu te mai suci, frate, ce dracu’... fac haz cucoanele. Parc-ai fi un adolescent! Uite, îți dau toate informațiile, numai să stai cuminte. O cafenea selectă, ce naiba... mai e și pustiu, în seara asta, ne facem de râs. — Promit, promit, tovarășe Gafton, promit. Am înțepenit, gata. Ascult, atât, ascult. — E adorabilă, să știi. Generoasă, veselă. Plină de haz. Simplă, sinceră. Delicată, aș spune. Nu văd de ce zâmbești, nu văd de ce. — Exces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
viitorul, FUTURA, cum spuneau cei vechi? Vorbesc cu un medic, ascultă-mă! Ascultă-mă, doctore, nu poți fugi de aceste adevăruri... Erau pe aleea lungă care ducea spre poarta spitalului. Ora de repaus, medicii plecaseră, bolnavii se odihneau, aleea era pustie. Bufonul dădea din mâini și din chelie și zvârlea din copite, să-și facă discursul mai convingător. Doctorul micuț grăsuț își ștergea ochelarii, ținându-se cu greu de pașii nervoși ai hahalerei. Leul în mijloc: prezentul feroce, dominator. În dreapta, câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
păroase. Raglanul acela păros, cu buzunarul la piept în stânga, sub rever, pentru batistă. Într-adevăr, avea în buzunarul de la piept scrisoarea apretată, cum se cuvenea. Mai și zâmbea, nătângul Tolea, cu toți dinții aceia perfecți, mari și albi. ...Pe străzi, pustiu. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a oprit, de necrezut. Să-și îndrepte pălăria. Luna era aurie și netedă, domnul Dominic alb, ascuțit, misiunea prea aspră pentru puterile lui. Coloanele de torțe subțiri, poate doar niște mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scoică, bătrânul era epuizat. Un enorm sforăit gros, cu zguduiri, cuprinse parcul spitalului. Adolescentul Tolea tresări, deschise închise deschise ochii, întinse brațele, pipăi banca. Rămase năuc o vreme. Apoi, se ridică, se depărtă. Găsi altă bancă singuratică, într-un colț pustiu al parcului. Desfăcu plicul. Un plic cunoscut... da, vechiul plic, stângacea caligrafie, albele spații inegale dintre cuvinte. Linia secretă, tovarășă până la sfârșit... Sfârșitul, iată, sfârșit, într-adevăr. O ceață fumurie și roz, trecutul jur-împrejur , captivul se pierdu, se pierdu. Reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mă la patul gol din dreapta mea, nu puteam să mi-l închipui altfel decât mort. Nu aveam nici urmă de dovadă care să-mi confirme ipoteza, dar acum că Rodney Grant fusese escortat la întâlnirea cu un viitor incert, patul pustiu părea bântuit de o misterioasă forță de anihilare, ștergându-i din catastife pe cei care stăteau în el și împingându-i către un tărâm al întunericului și uitării. Patul gol simboliza moartea, indiferent că era reală sau imaginară, și, pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
acolo, Înainte de a merge la altă petrecere cu vedete. — A, da. Se luminează la față. Cool. Hai să mergem ! Ne ia cam un sfert de oră să ajungem cu autobuzul din Islington până În Clerkenwell. Lissy mă conduce pe un drum pustiu, din apropierea pieții Smithfield, plin de depozite și clădiri de birouri, vacante. După care dăm colțul, apoi Încă unul, până când ajungem Într-o mică alee. — Așa, spune Lissy, stând sub un felinar stradal și consultând o bucățică de hârtie. E ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
vadă pe Jack la televizor, În afară de mine. Toată lumea În afară de mine. Las telefonul jos și mă duc să-mi iau o cafea de la automat, care adevărul e că face o café au lait extraordinar de bună. Mă Întorc și privesc biroul pustiu, după care mă duc și torn niște suc de portocale la olandezul zburător al lui Artemis. Și, ca să știu o treabă, și puțin toner de la imprimantă. După care simt că am fost puțin cam rea. La urma urmei, ce vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă uit la nimeni, mă ridic și ies cu pași mari din sală. Pornesc pe coridor, incapabilă să mă gândesc la altceva decât la un singur lucru. Să-mi iau geanta și să plec. Acum. Intru În departamentul de marketing pustiu, În care telefoanele sună Într-o veselie. Obiceiul Îmi e prea Înrădăcinat ca să le pot ignora. — Alo ? zic, ridicând un telefon la Întâmplare. — Așa deci ! aud glasul furios al Jemimei. Împrumută pantofi de firmă de la colega ei de apartament, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ce sunt. — Emma ! Jemima ridică ochii veselă. Excelent ! Tocmai mă uitam după tine. Uite, el e Mick, și vrea să-ți pună niște Întrebări. Ne-am gândit să mergem În cămăruța aia de acolo. Pornește spre un birou mic și pustiu, aflat la ieșirea din foaier. — Nu ! spun, apucând-o de braț. Jemima, trebuie să pleci. Acum. Pleacă ! — Ba nu plec nicăieri ! Jemima Își trage enervată brațul și dă ochii peste cap În direcția lui Mick, care tocmai Închide ușa biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Și că uneori Îmi torn Pepsi În cutia de Panther... — Nu pot să cred ! pufnesc Într-un râs nebun. — E adevărat. Ți-am spus că nu-i prea frumos ce am de spus. Pornim agale, Împreună, plimbându-ne În jurul curții pustii, cufundate În Întuneric. Singurele zgomote care se aud sunt pârâitul pietrișului sub pașii noștri, adierea vântului și vocea seacă a lui Jack, vorbind. Și spunându-mi totul. DOUĂZECI ȘI ȘAPTE E incredibil cât m-am putut schimba În doar câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
unei urmăriri, prin alte timpuri și spații, genul care mă fascinează inconștient din copilărie. În momentul când fata în roșu, coborând din autobuz, a trecut drumul vis-à-vis de parcul Politehnicii, spre Doris, Centrul de tratament care pe dinafară se arăta pustiu și sinistru, m-am găsit în fața unei alternative nesuferite, s-o urmăresc sau să întârzii la birou - și am pus capăt scurt muncii de detectiv, consolându-mă că, oricum, era de o frumusețe rece; ți-am mai spus că, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în fața calculatorului timpul are o cu totul altè valoare, de multe ori stau ore în șir înaintea lui și am impresia cè n-au trecut mai mult de zece minute, Ieșim împreunè din Muzeul închis la ora asta, curtea interioarè pustie în seara rècoroasè, apoi, ea bètând ritmic cu țocurile pantofilor pietrele din caldarâm, tulburând liniștea întunecatè de sub bolțile intrèrii, ieșim în stradè, Vè pot conduce, mè ofer eu agèțându-mè de fiecare moment, Sunt cu mașina și mai trebuie sè fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
acasè, Bine! acceptând, pe peron trebuie sè mè întâlnesc și cu dezlegarea enigmei mele, dar am trișat, nici nu m-am mai gândit la ea, Trenul încetinește vizibil, se vèd primele case de la intrarea în oraș, podul de fier, ștrandul pustiu, parcul cu castani, ținând în mâini geamantanul vechi al doamnei în vârstè pe care m-am oferit s-o ajut, ea, vorbind întruna, despre cumnatul ei, despre sora ei, măi tânèrè decât ea, despre pisicè, o cheamè Ludovic, e motan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
prevèd ridicolă poziție în care m-aș pune în fața tuturor, Ți-ai uitat ceva, Matei? Mai stau cincisprezece minute, îmi propun, incepand sè calculez de la unsprezece jumètate, acum e și douèzeci și șapte! Contemplând în sus și în jos stradă pustie a directorului meu, e o noapte de octombrie cu lunè și stele, propunându-mi sè nu mè mai gândesc la nimic, incerc sè ghicesc mèrcile de mașini parcate în fața casei directorului, care o fi oare mașină domnului procuror? opel, wolkswagen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
pustietatea peisajului alburiu de afarè, mè face sè cred cè aș putea fi singurul cèlètor, Nici controlorul n-a apèrut încè! Și totuși, departe de mè intrigă, caracterul acesta neobișnuit al întâmplèrii care m-a adus într-un tren aproape pustiu, nu mè tulburè, dimpotrivè, am sentimentul cè în liniștea care s-a așezat peste lume e ceva că de început de timp, de parcè, undeva la o scarè cosmicè, s-ar fi închis o ușè înspre o zonè zgomotoasè și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
începeau toate interdicțiile, dincolo de stradă ei se află lumea întreagè, o lume care, abia dupè ce a mai crescut, a început sè o fascineze, îmi aratè o casè mare, a cèrei poartè e situatè pe cealaltè stradè, acum, în curtea pustie, acoperitè de zèpadè, douè vechituri de mașini, o lada și o broscuțè, zac abandonate sub un nuc, ceva mai încolo, în soarele molcom al unui început de toamnè aurie, deasupra unei mese de tenis, doi bèieți de liceu se înverșuneazè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
pentru ambele pèrți, adicè și pentru cei doi membri ai echipajului de poliție, plutonierul major cu însoțitorul lui, dar și pentru Matei, Domnule plutonier major, suntem în ajun de Crèciun! Înțelegeți și Dumneavoastrè, mè grèbeam! Dar, atunci când stradă e aproape pustie, e ajun de Crèciun și polițiștii vegheazè îndârjiți, sacrificând la datorie, departe de steluțele brèduțului familial, ajunul de Crèciun și asta numai în favoarea cetèțenilor, ei bine, în acest caz, orice infracțiune banalè și chiar lipsitè de alte urmèri devine extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]