5,326 matches
-
apoi Kiyosu; dar Hideyoshi, care șocase adeseori lumea cu iuțeala lui fulgerătoare, de data asta, întârzia să înceapă. Sau, cel puțin, așa se părea. — Să vină cineva aici! Pajii mei nu-s nicăieri? Era glasul stăpânului. Și, ca de obicei, răsuna cu putere. Tinerii paji, care se retrăseseră intenționat în îndepărtata cameră a pajilor, strânseră, în grabă, jocul de suguroku pe care-l jucaseră pe furiș. Dintre ei, Nabemaru, în vârstă de treisprezece ani, o luă la fugă cât îl țineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stăpânul său bătea iar și iar din palme. Între timp, Hideyoshi ieșise pe verandă. Vedea prin poarta din față a castelului silueta măruntă a lui Sakichi urcând, în grabă, panta dinspre oraș și, fără a întoarce capul spre pașii care răsunau în spatele lui, strigă să i se dea drumul. Sakichi intră și îngenunche în fața lui Hideyoshi. După ce ascultă raportul lui Sakichi despre situația de la Castelul Osaka, Hideyoshi întrebă: — Și Chacha? Chacha și surorile ei sunt bine și ele? Un moment, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe dinafară. Torțe și focuri de tabără luminau cerul nopții deasupra Râului Nagara. În depărtare, unitățile a treia și a patra se vedeau mergând fără oprire spre răsărit, cât fu noaptea de lungă. — De mult nu ne-am văzut! Glasurile răsunară la unison, în momentul când Hideyoshi și Shonyu se întâlniră. Mă bucur nespus de mult că, de data asta, și tu, și fiul tău v-ați unit cu mine. Și nici nu-mi pot exprima recunoștința pentru ceea ce ați făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în Okazaki? Cei doi terminară toate aranjamentele înaintea zorilor. Shonyu luă micul dejun împreună cu Hideyoshi, apoi se înapoie la Inuyama. A doua zi, câmpul de luptă păru, la suprafață, somnolent, dar, pe dedesubt, se simțeau semne tainice de mișcare tăcută. Răsunând în atmosfera ușor înnorată a după-amiezei, dinspre Onawate se auzeau focuri de arme inamice și aliate. De pe Drumul Udatsu se înălțau, în depărtare, nori de praf, în locul unde două sau trei mii de soldați din armata apuseană începeau să atace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să circule între Gakuden și Inuyama. Apoi, sosi ultimul mesager, cu un raport de la Shonyu. Mormăind în sinea lui, Hideyoshi bău alene supa de pe fundul castronului. În seara aceea, focuri de muschete se auziră, de departe, din spatele taberei principale. Împușcăturile răsunaseră, ici și colo, din primele linii, încă de la ivirea zorilor și continuară până a doua zi. Chiar și în acel moment, se credea că era acțiunea de deschidere a unei ofensive generale din partea armatei apusene a lui Hideyoshi. Dar prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o bună distanță de Prima Unitate. Oamenii se așezară să se odihnească și să-și mănânce rațiile. În timp ce luau masa, soldații ridicară privirile, întrebându-se care o fi fost motivul fumului care se înălța. Caii pășteau iarba, în timp ce, peste câmpie, răsunau râsete. La aflarea aceleiași informații, Unitatea a Treia se opri, în mod firesc, odihnindu-și oamenii și caii la Kanahagiwara. Imediat în urma ei, Unitatea a Patra își struni, la rândul său, caii, pentru a aștepta ca unitatea din față să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
odată cu ciocnirea celor două armate, toată depresiunea Karasuhazama se transformă într-o vâltoare de sânge. Împușcăturile nu conteneau o clipă. Era o luptă disperată, într-un loc îngrădit de coline, iar nechezatul cailor și dangătele lăncilor și ale săbiilor lungi răsunau în toate direcțiile. Vocile războinicilor strigându-și numele către adversari zguduiau cerul și pământul. Curând, nu mai rămase nici o poziție neangajată, pe toată întinderea îngustă a zonei, nici un comandant sau soldat care să nu lupte pe viață și pe moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mică încât, dacă oamenii lui Honda ar fi strigat, glasurile inamicilor ar fi ajuns înapoi la ei. Chipurile soldaților dușmani se vedeau bine, iar pașii celor douăzeci de mii de oameni, amestecați cu tropotul nenumăratelor copite ale cailor, traversa râul, răsunând în piepturile oamenilor care priveau. — Kazumasa! răcni Honda în spatele lui. — Ce e? — Vezi ce e pe malul opus? — Da, este o armată imensă. Coloana pare mai lungă decât însuși râul. — Tipic pentru Hideyoshi, râse Honda. Numai el are talentul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
iute al râului. Oamenii lui Honda trebuiau să facă totul în același ritm, dar de două ori mai repede și mereu pe fugă - fie că atacau, fie că-și reorganizau subunitățile. Întrucât se aflau în apropierea apei, focul de muschete răsuna mult mai tare decât s-ar fi auzit de obicei, iar fumul de la praful de pușcă se întindea peste râu, ca o perdea uriașă. În timp ce un grup sărea în față și trăgea, celălalt își pregătea muschetele. Apoi, acest grup se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plicticos s-o mai lungesc mult. În toamna asta, va trebui să rezolv problema, odată pentru totdeauna. Încă o dată, anunță că o mare oștire avea să plece pe front. Timp de două zile înaintea plecării, flautele și tobele spectacolelor Nô răsunară din adâncurile fortăreței principale. Din când în când, se auzea râsul gălăgios al unei mari mulțimi de oameni. Angajând o trupă de actori Nô, Hideyoshi își invită la castel mama, soția și celelalte rubedenii, pentru a se bucura împreună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
duseră la vasalii superiori pentru a-i informa despre opinia celor mai tineri. — Secretar! strigă Ieyasu. După întâlnirea cu trimișii lui Nobuo în camera de audiențe, revenise în apartamentele lui, unde stătuse un timp singur, în liniște. Acum, glasul îi răsună. Secretarul aduse o călimară și așteptă dictarea stăpânului său. — Vreau să le trimit scrisori de felicitare atât Seniorului Nuobo, cât și Seniorului Hideyoshi. În timp de dicta misivele, Ieyasu privi pieziș și închise ochii. Într-adevăr, pe când șlefuia proporțiile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de grauri se ridica speriat din livada lui Mihalcea și trecea în zbor, c-un fâlfâit mărunt și grăbit de aripi, pe deasupra terenului, dispărând dincolo de acoperișul tribunei. În viață, graurii zboară în stoluri! i se păru lui Rareș că aude răsunând la difuzoare vocea gravă a domnului Mocanu. Dar nu, directorul spusese: în viață, greul începe în școală!... Era și doamna Mușat pe estradă, parcă mai înaltă și mai corpolentă decât o știa, c-o fustă albă înflorată, cu pliseuri. Stătea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
glasul Feliciei. Dar discursul directorului începuse deja și mulțimea făcu iritată Șșt! întorcându-și capetele spre locul de unde venise strigătul... Rareș nu pricepea despre ce tot vorbea pe estradă domnul Mocanu. Vorbea de un concurs sportiv? ...ale campionilor de mâine!... răsuna la difuzoare vocea domnului Mocanu. ...Nu trebuie să credem însă că victoriile de astăzi sunt mai puțin importante!... Avem de unde să ne alegem campionii!... Noi românii suntem un popor înzestrat! Iar acum nu ne mai lipsește nimic ca să ne împlinim
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aflau pe undeva prin apropiere, poate chiar și fostul magistrat Onofrei, pe care Dănilă nu ardea câtuși de puțin de nerăbdare să-l vadă... Se auzeau oare voci din interior? Sigur că da, iată o voce venea de undeva din dreapta; răsuna a gol; era o voce feminină, numai că nu se auzea ce spune. Dănilă stătea agățat de pervazul proeminent, dar poziția era atât de incomodă încât în antebrațe aproape că i se puseseră cârcei. Canaturile interioare ale ferestrei erau și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
româna, observă Geta încântată. Am înțeles aproape toate cuvintele. Se despărțiră la intersecția dintre Bulevardul Nicolae Bălcescu și Bulevardul 6 Martie. Nu-i spusese Getei că melodiile italienești nici n-avea nevoie să le asculte la radio fiindcă oricum îi răsunau în cap, iar uneori chiar îl împiedicau să se concentreze atunci când studia în sala de lectură. Și mai cu seamă Buongiorno tristezza. Până la cămin auzi neîncetat melodia languroasă, iarăși și iarăși, fără încetare, modulațiile din finalul unor strofe, și pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
destul de des atunci când era bine dispus. O încânta când îl auzea bolborosind pam-pam-pam-pam, pam-pam, pam-pam și când bătea tactul clămpănind din degete pe tăblia mesei, ba chiar dădea la o parte un colț al feței de masă pentru ca ritmul să răsune mai tare. Numai că tata, pe măsură ce treceau anii, fredona "Dunărea Albastră" tot mai rar. În treacăt fie spus, abia acum apreciez spiritul său ludic. Luna palidă În sărăcia noastră, aveam doar două cărticele cu povești în casă. Două amărâte de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pe meleagurile acestea de dincolo de Styx, și cum de-mi pot permite s-o înțeleg, mort fiind? Dumnezeule, ce faci cu noi oameniiși, mai ales, de ce? Se face, iată, că o voce pe care nimeni n-o grăiește, dar care răsună în toate sufletele înfricoșate ale celor de aici, miliarde, deci și în mine, rostește cuvinte pe înțelesul și în limba fiecăruia. Le-aud și pe cele destinate mie. Să le spun? Nici cea mai hotărâtă fire și nici cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Încă pentru multă vreme, cei din jur au rămas nemișcați și apoi s-au trezit în tăcere, unul după celălalt, ca după un lung vis. Dar nimeni n-ar fi plecat, ca și cum cuvintele Celui care îi părăsise continuau să le răsune în continuare în urechi. Și au rămas extaziați, ascultând parcă o muzică cerească minunată. La un moment dat, în cele din urmă, unul dintre ei, ca și cum ar fi fost puțin înfricoșat, spuse: "Ce bine că suntem aici"; iar altul a
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
iarbă, și atunci am ridicat din nou pistolul, ținându-l corect, cu două mâini, și am țintit fix între ochii mâței, și am apăsa trăgaciul, și pistolul era cât pe-aci să-mi sară iar din mână, iar detunătura a răsunat haotic între un zid și altul al grădinii, întocmai ca la prima împușcătură, s-a făcut liniște în fine, mâța, nici ea, nu mai mișca, și am văzut că nu-i mai rămăsese din creier mai nimic, că iarba în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
s-a răstit la bunicu’, să priceapă odată că nu așteaptă, nici o secundă nu mai așteaptă, și să facă ceva acum, în clipa asta, știam c-o să trântească receptorul și, într-adevăr, l-a și trântit, atât de violent încât răsuna aparatul, urlând că-i destul, s-a săturat, e timpul ca pulea ăsta bătrânu’ să facă ceva pentru fi-su, și am auzit-o venind spre camera mea, dar după doi pași a stat locului, și atunci repede am acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Csákány, m-am uitat în sus și l-am văzut cum se apropie de noi în fugă, cu o țeavă lungă de fier într-o mână, iar în cealaltă cu un baros, alerga, lovindu-le între ele pe deasupra capului, de răsuna tot povârnișul dealului, în timp ce striga, victorie, victorie. Avea pe cap o cască de miner, cum zăceam acolo, pe pământ, am văzut că becul de la cască îi strălucea în soare, de parc-ar fi luat foc. Csákány a venit întins la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-l într-un zbor de bolid. Nu a trecut însă mult și pentru a da timp prințesei să se odihnească după atâta zbucium, Rogero a căutat din nou pământul coborând pe țărmul Bretaniei. Lângă țărm începea o pădure desă ce răsuna de cântecele păsărelelor. În mijloc, o fântână cu apa limpede scălda iarba unei pajiști. Un delușor se ridica ceva mai departe. Rogero, făcându-l pe hipogrif să se lase pe pajiște , desălecă ajutând apoi Angelicăi să coboare. Când și-a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
așa obosite cum era printr-un atac asupra unei poziții atât de bine fortificate,el s-a mulțumit să impresioneze inamicul pregătind un asediu în toată legea. În cursul nopții, maurii au avut timp să-și măsoare pierderile. Corturile lor răsunau de jale. Un soldat își plângea fratele, altul prietenul; mulți se văitau din pricina rănilor căpătate și toți tremurau la gândul zilei de mâine. La epoca aceea, doi tineri mauri de modestă obârșie, au dat o pildo de dragoste și devotament
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
căldură i-a cuprins trupul. A întins mâna după cartea despre America. A deschis-o la nimereală. Sub o poză scria: Vapoare în portul New York. A privit atentă pescărușii încremeniți în aer. I-a numărat. Când, spre prânz, departe, au răsunat împușcături, s-a repezit afară. Dinspre miazănoapte se auzeau. Probabil că vânătorii târgului, scăpați de grija lupilor albi, porniseră după iepuri. Sau se iviseră - iar - vulpi. Donna Iulia a deslușit, parcă, un urlet, mai multe; alte împușcături le-au acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fărădelege, vă veți pierde onoarea! Cinstea voastră născută nu din virtute, ci tot din frică! Șobolani împuțiți! Vă pișați pe voi...” L-au înșfăcat imediat. Și tot atît de repede i-au dat drumul. Două împușcături, una după alta, au răsunat peste mulțime, înlemnind-o. Șeful postului de jandarmi, urcat pe o bornă, era pregătit să tragă iar. Înfundase pe mulți; apăra târgul; cei ce jefuiseră Banca nu aveau cum să-i scape, târgoveții erau siguri. „Lăsați-l!” a răcnit de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]