4,832 matches
-
( dialectul prekmurian: "Reszpublika Szlovenszka okroglina", "Mörszka Reszpublika") fost un stat nerecunoscut creat în 1919, odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar, în regiunea istorică numită tradițional „Ținutul Vendic” (). Pe 6 iunie 1919, Prekmurje a fost incorporat în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, stat redenumit Iugoslavia în 1929. Statul se învecina la nord cu Austria, la est cu Ungaria și la sud și vest cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Pe data de 6 iunie 1919, armata roșie maghiară a
Republica Prekmurje () [Corola-website/Science/325405_a_326734]
-
tradițional „Ținutul Vendic” (). Pe 6 iunie 1919, Prekmurje a fost incorporat în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, stat redenumit Iugoslavia în 1929. Statul se învecina la nord cu Austria, la est cu Ungaria și la sud și vest cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Pe data de 6 iunie 1919, armata roșie maghiară a intrat în Prekmurje și a dezființat republica. Tkálecz a fugit în Austria și comuniștii au declanșat o "teroare roșie" asupra opozanților. Pe 1 august 1919, Republica Sovietică
Republica Prekmurje () [Corola-website/Science/325405_a_326734]
-
de ani, a primit o lovitură de pe urma căreia nu avea să se mai refacă niciodată în timpul celei de-a patra cruciade, când cavalerii vest-europeni au cucerit Constantinopolul în 1204. Ocuparea treptată a Greciei a fost precedată de victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
cruciade, când cavalerii vest-europeni au cucerit Constantinopolul în 1204. Ocuparea treptată a Greciei a fost precedată de victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul în 1453. În 1458, turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat controlul asupra Peloponezului până în 1460, iar venețienii și
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
treptată a Greciei a fost precedată de victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul în 1453. În 1458, turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat controlul asupra Peloponezului până în 1460, iar venețienii și genovezii au mai stăpânit unele insule grecești până pe la 1500
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Mic, Gottlob, Grabaț, Iecea Mare, Iecea Mică, Lenauheim, Lovrin, Nakovo (Serbia), Nerău, Nițchidorf, Sânandrei, Sânnicolau Mare, Tomnatic, Variaș și Vizejdia.[ 1] Trei ani mai târziu, în 1836 a fost construită biserica. În 1842 existau deja 1.231 de germani, 16 sârbi și români. Comuna Șandra a fost înființată prin Legea nr.84/2004, desprinzându-se de comuna Biled, și având în administrare și satul Uihei. "Satul Uihei" când a fost înființat, i-a fost dat numele german de Neusiedel (în traducere
Șandra, Timiș () [Corola-website/Science/324506_a_325835]
-
1839 - sunt colonizați germani, maghiari, slovaci, toți catolici, aduși din Variaș, Sânandrei, Gottlob, Bulgăruș, Lenauheim, Biled, Iecea Mare; - 1839 - este construită prima școală; - 1839 - satul e numit de oficialii maghiari Sándorháza; - 1843 - trăiau în satul Șandra 1231 de germani, 16 sârbi și români; - 1843 - a luat ființă satul Uihei prin colonizarea a 140 de familii germane provenite din localități învecinate Șandrei; - 1929 - se înființează brigada voluntară de pompieri; - 1945 - sunt deportați 174 de etnici germani din Șandra în Uniunea Sovietică, iar
Șandra, Timiș () [Corola-website/Science/324506_a_325835]
-
de 80.000 de soldați de la Shkodra către Sofia, unde urmau să se unească cu oștile lui Hrana-Beg și cu achingiii tânărului Ali-Beg. În acest scop, sultanul încheie o înțelegere temporară cu venețienii prin intermediul sultanei Mara (Dina Cocea), fiica despotului sârb Gheorghe Brancovici și văduva fostului sultan Murad al II-lea. Oștile otomane urmau să ierneze în Cetatea Camenița din Lehia, iar în primăvara următoare trebuiau să pătrundă în Ungaria și în Polonia. Aflând că oștile turcești se îndreaptă spre Moldova
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
Milosevic și al Partidului Socialist din Șerbia, el și Seselj au fost condamnați la trei luni de închisoare. Cu toate acestea, în martie 1998, Partidul Radical Sârb a format o coaliție cu Partidul Socialist din Șerbia, Nikolić devenind vice-președintele guvernului sârb și, până la sfârșitul anului 1999, și al celui iugoslav. În 2000, el a început primul tur pentru președinția Șerbiei. În alegerile prezidențiale iugoslave din 2000, Nikolić s-a plasat pe locul al treilea în spatele lui Vojislav Kostunica și a lui
Tomislav Nikolić () [Corola-website/Science/326456_a_327785]
-
Sârb nu mai există". La 11 septembrie 2008 Seselj, s-a adresat tuturor membrilor Partidului Radical. El l-a numit pe Nikolic și grupul său "trădători". El, de asemenea, a solicitat tuturor membrilor PRS să rămână loiali ideologiei de "naționalism sârb, anti-globalism și politica pro-rusă". La data de 12 septembrie 2008, Nikolic și grupul său au fost expulzați din Partidul Radical. În replică, Nikolic a anunțat că va forma propriul partid. Nikolić și grupul "Napred Srbijo" au format, pe 24 Septembrie
Tomislav Nikolić () [Corola-website/Science/326456_a_327785]
-
februarie 2011 în fața Adunării Naționale, Nikolic și susținătorii săi politici - Milanka Karic (Mișcarea de Rezistență din Șerbia), Velimir Ilic (Partidul Nouă Șerbie), Aleksandar Vulin (Mișcarea Socialistă) și Aleksandar Vucic a organizat proteste cerând alegeri parlamentare anticipate. Potrivit raportului unui oficial sârb de acolo, au fost 55.000 de persoane prezente. La data de 16 aprilie 2011, Nikolić a organizat un protest mai mare, cu aceeași cerere. El a început, de asemenea, greva foamei în dimineața aceea și mai tarziu s-a
Tomislav Nikolić () [Corola-website/Science/326456_a_327785]
-
a Parlamentului după Revoluția Junilor Turci, deputații au avut ca principală sarcină convocarea unor noi alegeri generale. Noul parlament ales în 1908 avea 142 de deputați turci, 60 arabi, 25 albanezi, 23 greci, 12 armeni, 5 evrei, 4 bulgari, 3 sârbi și 1 vlah. Comitetul Unității și Progresului (CUP) se baza pe sprijinul a aproximativ 60 de deputați. CUP, principala forță politică a revoluției, a reușit să obțină o poziție dominantă în relație cu Uniune Liberală (UL), fiind principalul partid din
A doua perioadă constituțională în Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/323520_a_324849]
-
atacate de vecini cât timp ei ar fi participat la campaniile antiotomane. Bătălia de la Cernomen a avut loc în apropierea satului Ormenion (Cernomen) pe râul Marița în data de 26 septembrie 1371, între otomanii conduși de Lala Șâhin Pașa și sârbii sub comanda regelui Prilepului Vucași Mrniavcevici și a fratelui acestuia, despotul Uglieșa. Despotul Uglieșa a planificat un atac surpriză împotriva capitalei otomane, Edirne, câtă vreme Murat I era încă în Asia Mică. Armata otomană era mult mai mică, dar datorită
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
unor tactici superioare Șâhin Pașa, turcii au reușit să-i învingă pe creștini și mai mult, să le ucidă liderii - regele Vukașin și despotul Uglieșa. Macedonia și unele regiuni ale Grecia au căzut sub dominația otomană după această bătălie. Conducătorii sârbilor Uglieșa și Vucașin un pierit pe câmpul de luptă. Victoria otomană a fost atât de mare, încât turcii au numit această bătălie „Rout” - „Distrugerea”. Lipsa de unitate a sârbilor a ajuns la paroxism după catastrofa de la Cernomen. După moartea lui
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
ale Grecia au căzut sub dominația otomană după această bătălie. Conducătorii sârbilor Uglieșa și Vucașin un pierit pe câmpul de luptă. Victoria otomană a fost atât de mare, încât turcii au numit această bătălie „Rout” - „Distrugerea”. Lipsa de unitate a sârbilor a ajuns la paroxism după catastrofa de la Cernomen. După moartea lui Uroș, zone vaste ale Serbiei centrale s-au desprins pentru a forma mici principate independente. După acest dezintegrarea Serbiei, niciun lider nu a mai purtat titlul de țar și
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Serbiei centrale s-au desprins pentru a forma mici principate independente. După acest dezintegrarea Serbiei, niciun lider nu a mai purtat titlul de țar și niciun boier nu a mai avut suficientă putere sau prestigiu pentru a-i uni pe sârbi în lupta antiotomană. Fiul lui Vukașin, Marko, care a reușit să supraviețuiască dezastrului de pe Marița, s-a autoproclamat rege ("kralj"), dar nu a reușit să obțină decât controlul asupra unei regiuni reduse din jurul orașului Prilep din Macedonia centrală. Serbia s-
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
să continue raidurile pe posesiunile lui Șișman. Bazileul Ioan al V-lea Paleologul s-a recunoscut vasal al otomanilor la scurtă vreme după victoria turcilor de la Cernomen, deschizând astfel calea intervenției directe a sultanilor în afacerile interne bizantine. Bulgarii și sârbii s-au bucurat de un scurt respiro de-a lungul deceniilor al optulea și al nouălea al secolului al XIV-lea, timp în care Murat a fost mai interesat de rezolvarea problemelor din Anatolia și influențarea politicii bizantine. Acalmia din
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
scurt respiro de-a lungul deceniilor al optulea și al nouălea al secolului al XIV-lea, timp în care Murat a fost mai interesat de rezolvarea problemelor din Anatolia și influențarea politicii bizantine. Acalmia din Balcani i-a permis principelui sârb Ștefan Lazăr Hrebeljanovici (1371 - 1389), care se bucura de sprijinul puternicilor lorzi ai războiului din Macedonia și Muntenegru, cât și al patriarhului ortodox de Peci, să-și consolideze controlul asupra celei mai mari părți a Serbiei. Cei mai mulți conducători sârbi independenți
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
drumul strategic al Nișului, capătul unei importante căi comerciale europene. În vara anului 1380 sau în iarna anului 1381 (data este încă incertă), armatele sultanului Murad I au atacat pentru prima oară Serbia lui Ștefan Lazăr Hrebeljanovici. Victoria obținută de sârbi a stopat pentru o scurtă perioadă de timp înaintarea turcilor în Balcani, care nu au l-au mai atacat pe Lazăr până în 1386. Pe 18 septembrie 1385, otomanii au atacat o serie de principate mici albaneze și sârbe. Victoria otomană
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
otoman. Lazăr a format o coaliție cu Tvrtko I al Bosniei și Ivan Srațimir al Vidinului. Lazăr a refuzat să mai îndeplinească obligațiile de vasal și a fost atacat de turci. Lazăr și Tvrtko au învins trupele otomane trimise împotriva sârbilor la Plocinik, lângă Niș. Această victorie a creștinilor l-a încurajat pe Ivan Srațimir să rupă relațiile de vasalitate față de otomani și să reafirme independența Țaratului de Vidin. Murad s-a reîntors în capitală în 1388 și a lansat o
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
cea mai mare forță otomană reunită în Balcani până în acele timpuri, alături de soldații musulmani aflându-se contingente creștine trimise de vasalii bulgari, sârbi, albanezi și macedoneni, (printre acești Marko Kralevici al Prilepului). Lazăr a condus o coaliție a trupelor boierilor sârbi loiali, macedonenilor și kosovarilor lui Brankovici, și contingente bosniece, ungurești și albaneze. Cele două armate s-au întâlnit la Kosovo Polje („Câmpia Mierlei”) pe 15 iunie 1389. Bătălia de la Kosovo Polje a fost o mare victorie pentru otomani, în ciuda uciderii
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
s-au întâlnit la Kosovo Polje („Câmpia Mierlei”) pe 15 iunie 1389. Bătălia de la Kosovo Polje a fost o mare victorie pentru otomani, în ciuda uciderii sultanului Murad I de către Miloș Obilici. În vreme ce otomanii nu au mobilizat și rezervele din Anatolia, sârbii, care își convocaseră toate trupele pentru această bătălie, nu au mai fost capabili înlocuiască pierderile suferite pe câmpul de luptă. În plus, principele Lazăr a pierit la rândul lui în luptă. În cei trei ani care au urmat acestei victorii
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
sultan. După această, Baiazid a fost obligat să părăsească Europa pentru rezolvarea problemelor din Anatolia și nu a mai apucat să se întoarcă în Balcani. Baiazid a trecut în Anatolia cu armata compusă în principal din trupe vasale balcanice, inclusiv sârbi conduși de Lazarevici. El a trebuit să înfrunte amenințarea unuia dintre cei mai puternici cuceritori ai vremii, Timur Lenk. La începutul anului 1400, Timur Lenk și-a făcut simțită prezența pentru prima oară în Orientul Mijlociu. În august 1400, Timur și
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
partea lui Timur și nu mai mult de 85.000 sub comanda lui Baiazid I” . Istoricul J. B. Bury consideră că ambele armate aveau efective aproape egale, Baiazid fiind compusă în principal din infanterie, sprijinită de 5 - 10.000 de sârbi din cavaleria grea, conduși de Ștefan Lazarevici Pe 23 iulie, Baiazid și-a așezat tabăra militară la nord de Ankara, în mijlocul zonei rurale, în preajma unui râu, pentru ca să aibă suficiente rezerve de apă. În schimb, Timur își așezase tabără într-o
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
a fost determinată de politica sa față de Serbia. Într-un tratat secret din 1881, Austro-Ungaria acceptase „dreptul” Serbiei de a se extinde către Macedonia. Scopul Austro-Ungariei era de a dobândi influență în Serbia, direcționând în același timp apetitul expansionist al sârbilor către sud în loc de nord și nord-vest. Austro-Ungaria se opusese întotdeauna înființări în Balcani a unui mare stat slav, așa cum ar fi devenit Bulgaria astfel. Ele au sprijinit propunerea Rusiei de a organiza o conferință internațională în capitala otomană. Abia după ce
Unificarea Bulgariei () [Corola-website/Science/323240_a_324569]