KorAP: Find »[drukola/base=servi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...180 181 182 ...1641 >

41,020 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

al XX-lea. O să-i pronunț numele, rugându-vă să vă reprimați oroarea: este o apropiere de ordin științific, nu ideologic. Adolf Hitler, despre el vorbesc, a procedat la fel În edificarea infrastructurii economice a Germaniei interbelice: autostrăzi care puteau servi ca aerodromuri, spații de producție În egală măsură pentru uz militar și civil etc. Pentru amuzament, dacă vreți, vă voi mai semnala o inserție spectaculoasă de modernism În practica economică a lui Alexandru. Într-un text atribuit incorect profesorului său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
fi la fel, așa că nu vă jenați. Și ca să vă scutesc de un efort inutil, vă voi răspunde neîntrebat și la problema care bănuiesc că vă frământă În momentul de față. Acest Pământ a fost creat - repet, artificial - pentru a servi drept poligon experimental. Unul extrem de vast și de complex, dar atât: un poligon experimental. Dacă aș fi fost absolut convins că individul Își bate joc de mine, i-aș fi zis vreo câteva, să-i treacă pofta de bancuri În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
nu l-a dat afară din haosul originar În săptămâna creației - detaliul cu chipul și asemănarea o probează fără dubii. - Nu e vorba despre inventivitate ... - Încep să cred că noi, oamenii second-hand, vrem să aflăm de unde venim și la ce servim doar atât timp cât nu Întrezărim nici o șansă de reușită. Ne place aspirația, nu adevărul. La fel ca și cu fericirea: vorbim despre ea, declarăm că ne-o dorim, dar am impresia că dacă am putea ști ce este, de unde vine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
care credeai că ți se cuvenea. Ingratitudine, numele tău este Adam Adam! - Ingratitudine?! Ca să vezi... De unde până unde? - Prietene, după ce-ai aflat cine sunt, nu te-ai Întrebat niciodată cum se face că genialul fizician etc., etc. ți-a servit de șofer? Îți dai seama, desigur, că nu pentru calitățile de conducător auto mă aflu În Centru, nu? Realitatea este că-mi deveniseși simpatic Înainte de a te cunoaște și, pentru că n-aveam Încredere că, odată Încăput pe mâna altcuiva de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Îi studiau este construirea unei lumi bune, armonioase, cu viitor sigur și Încărcat de promisiuni luminoase. O lume pentru edificarea căreia Își conjugau energiile atât instanțele vizibile - state, guverne, organizații mondiale... -, cât și cele invizibile. Amețitor. Dar, Dumnezeule, la ce servea această enormă butaforie, ce dorea Centrul să ascundă, să mascheze prin ea? - În sfârșit, o Întrebare bună. Ceea ce nu trebuie să știe Ceilalți În ruptul capului este faptul că noi am aflat cine suntem, cum am apărut În acest colț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
o mică ascunzătoare improvizată În saltea și am ieșit pe coridor. Știam că afară era noapte, chiar dacă nu eram lămurit Încă după ce meridian funcționau ceasurile din Centru. Dacă reușeam să ies, Întunericul reprezenta un avantaj de care Înțelegeam să mă servesc fără jenă. Până dimineața, cel puțin, după care urma să mai văd ce am de făcut. Dacă aveam un plan de evadare? Nu tocmai. Cel mult o strategie extrem de sumară, plus Încrederea fără limite În sfânta inspirație de moment. Problema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
semnificație - morală, de exemplu. Creatorul inventează și zămislește ceva - un lucru, În termeni generici, o realitate fizică, o entitate fenomenologică, o monadă - și constată că acel ceva reprezintă În sine un lucru bun, un lucru temeinic Întocmit și apt să servească unui scop generos... - Greu de admis. În context, „bine” nu poate avea conotația etică pe care vreți să i-o atribuiți, pentru că-i lipsesc termenul de opoziție și un sistem de referință revelator. Etica nu funcționează În absolut, este o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
da seama că e un simplu joc de noroc. - Ei, asta-i bună, joc de noroc?! De unde până unde? Toată lumea vorbește despre gândire, inteligență, ars combinatoria, chestii, nicidecum despre... A, stai puțin, m-am prins: probabil că tocmai mi-ai servit o mostră din atât de specialul umor englezesc. N-are poantă, În schimb, Îi lipsește hazul. - Absolut deloc. Repet, șahul e un joc de noroc sută la sută: dacă ai norocul să nimerești un adversar mai slab, câștigi; dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
ambient trebuie să fie resimțită egal de toți. Uite că nu era. - Roger, iartă-mă, dar nu-mi arde de râs. Încerc să bravez, dar pe dinăuntru sunt vraiște, Îngrijorat și speriat. Ce se pune la cale aici? Pe cine serviți, cine vă plătește și cu ce scop? Howard mi-a aruncat o privire În care indulgența se Învecina delicat cu mila cea mai sinceră. Spusesem o prostie? Și Încă una foarte mare? Așa se părea. - Prietene, nu vreau să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
mila cea mai sinceră. Spusesem o prostie? Și Încă una foarte mare? Așa se părea. - Prietene, nu vreau să te supăr, dar cred că ar fi timpul să te degajezi de acest mod primitiv și vulgarizator de a vedea lucrurile. Servim specia umană, dacă poți să Înțelegi ce Înseamnă asta. Nu ne plătește nimeni. Și nu neapărat pentru că am fi incoruptibili. Pur și simplu, n-avem nevoie. Centrul este la fel de bogat pe cât este de puternic. La nevoie, Îi plătim noi pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
de oameni maturi care se distrează infantil, jucându-se, individual și În grup, de-a baubaul apocaliptic. Ipoteza nu era exclusă, dar era puțin probabilă. Dacă Însă nefericiții ăia n-aveau habar În slujba cui se află și la ce servește truda lor zilnică, lucrurile stăteau pentru ei infinit mai prost - dramatic, pur și simplu. Însemna că erau prizonieri pe viață, că se Îngropaseră În subterană pentru totdeauna, fiindcă nu-i vedeam deloc pe secretoșii șefi ai Centrului strângându-le afectuos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
că o idee poate să miște lumea. Iar direcția În care ar fi mișcat-o În cazul de față echivala cu sfârșitul. Nu al istoriei omenirii, ci al omenirii În sine, al planetei Pământ II, căci dacă Celorlalți li se servea pe tavă calea spre o lume desăvârșită, nimic nu-i mai oprea să consemneze reușita experimentului și să tragă obloanele laboratorului: adio și n-am cuvinte... Ce tulburare Îngrijorată trebuie să fi copleșit Centrul, ce dezbateri aprinse, ce căutări disperate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Lasă-mă, totuși, să cred că am dreptul să știu care e scopul acestei excursii nocturne. Nu de alta, dar dacă-mi rup gâtul prin catacombele astea fioroase, măcar să am habar pentru ce n-o să mai pot purta niciodată cravată. Servim o cauză nobilă, n-am nici o Îndoială În această privință; nu cred Însă că va deveni mai puțin nobilă dacă aflu și eu despre ce e vorba. Promit să nu mai spun la nimeni, uite, pe cuvânt. Dacă vrei, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
dar... Am tăcut. Mă simțeam obosit și ridicol cu retorica mea grandilocventă cu tot. Am tras cu sete dintr-o țigară pe care, În prealabil, o mototolisem cu temei Între degete. Eveline avea toate motivele să mă persifleze, i le servisem pe tavă eu Însumi În persoană, cu gura mea de aur. Apucături rele, de profesor obișnuit să explice tot timpul până pricepe și loaza din ultima bancă a amfiteatrului. Iar lucrurile rele, pe lângă avantajul că se Învață repede, mai prezintă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
având, la rândul lor, biografii senzaționale, inventate parcă de scriitori În pană de inspirație realistă. Sincer, nu credeam o iotă din fantasmagoria franco-română debordând de substituții de persoane, de coincidențe și de manuscrise purtătoare de taine pe care mi-o servise Eveline. I-am și spus-o. Mi-a răspuns evaziv: „Diferența dintre un adevăr la Îndemâna tuturor și o fantasmă este că adevărul fantasmei nu e la Îndemâna tuturor”. Am ridicat din umeri. Lumea În care trăiam eu evolua În cadre normale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
urmă cu ani se repetase halucinant În datele sale fundamentale. Detaliile difereau, se-nțelege, dar acest amănunt nu schimba nimic. Acum, Toshiro Fujimori avea două ceasuri electronice - un Citizen Cronograph cu cadran alb și un Seiko negru - de care se servea alternativ: când bateria unuia dintre ele se consuma, Îl lăsa În adormire, Îi punea o baterie nouă celuilalt și Îl purta până când acumulatorul proaspăt Își epuiza, la rândul său, resursele. În ultima vreme se folosise de Seiko și o făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Citizen. Ghinion Însă. În lunga pauză oferită de excesul de zel al ceasului Seiko, cel cu cadran alb căpătase apucături proaste. Minusculul afișaj electronic Își făcea conștincios datoria, În schimb, cele trei limbi indicatoare ale variantei mecanice, de care se servea În mod curent pentru că erau vizibile fără să fie nevoie să apropie ceasul de ochi, ba se mișcau - cu deosebire, când obiectul era ținut pe mână -, ba se opreau hodoronc-tronc, mai ales seara, când era lăsat deoparte. Toshiro Fujimori a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
peretele opus porții lângă care mă oprisem. Între ele, spații de trecere, hai să le spunem coridoare, iar undeva În mijlocul coridorului principal, o masă dreptunghiulară, ca acelea plasate În saloanele de conferințe ale marilor hoteluri. N-am Înțeles la ce servea, de vreme ce În Încăperea cu pricina n-avea acces decât Magistrul?! Mă rog, cu excepțiile de rigoare... După recunoașterea de ansamblu, operată din priviri, stând nemișcat lângă comutatorul de la intrare, de pe care nu-mi desprinsesem Încă degetul, gata să-l apăs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
din această limbă, respectiv, ALEXANDRE LE GRAND. Or, nu mergea, fiindcă aici avem doar opt litere diferite pentru a cifra numerele de cont: ALEXNDRG, iar lui Îi trebuiau neapărat zece. A recurs la versiunea onomastică românească pentru că, tehnic, aceasta Îi servea perfect. Am operat rapid echivalarea În ordine a fiecărui semn grafic cu cifra corespunzătoare din șirul numerelor naturale de la 0 la 9 (0 nu e chiar număr natural, dar nu asta era problema acum): A L E X N D

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

se duce dracului opera și noi la operă ținem ca la ochii din cap, că ei ne-au mai rămas. Lunecăm deci mai departe, mai spre dreapta, trecem la Iovănuț ce privește cu coada ochiului carnea rumen-maronie a tătăroaicelor care serveau forfotind, trecem și de tătarul tuns scurt, cu urechile atente, pe care l-am zărit o clipă la începutul povestirii noastre și care, deși n-a participat la acțiunea propriu-zisă, s-a învârtit mereu în preajma ei, și ne așezăm în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
nu-i ușor de ținut. în vremea asta, hangița și Buhuș se apropiară de foc. — Ce-i, mă, ce stați aici? - îi luă Stăniloaia în primire. Povestiți, ai? Ce povestiți, mă? Nu luați nimic? — Mulțumim frumos, păcatele noastre, dar nu servim - răspunse Surduc. Adică vinul meu nu e bun, ai? Păi ce povestitori sunteți voi dacă nu beți din vinul meu care pentru voi se varsă? Toarnă-i, mă! - zise ea către Buhuș. — Nu turna, amice! se feri Parnasie. Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
nas și se uită cu atenție în registru. — Nu - spuse dezamăgit. N-am scris. îmi pare nespus de rău, dar n-am scris. în orice caz, dragă Barzovie, îți dau cuvântul meu de onoare că nu te-am mazilit degeaba. Serviți, vă rog - și le arătă cafelele. — Bine, luminăția-ta - zise Barzovie-Vodă cu lacrimi în ochi, sorbind cafeaua - dar nu se poate să fi uitat! E vorba de viitorul meu, de viața mea! — Viață? - spuse obosit viziriul. Viața ta? Atunci eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
foșnind și lăsând în urmă un parfum de o tristețe iremediabilă. Mulțumit, Kir Haciaturian își reia plimbarea. în fond, are și el dreptate: a crescut-o de mică. Episodul 51 LA MASĂ, LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA — Ei, ce serviți? - îi întrebă viziriul pe cei trei moldoveni în timp ce-și punea șervetul la gât. — Eu merg pe-o tocană - spuse spătarul Vulture. Pe dumneata Măria-Ta, spre ce te-ar duce gândul? - se întoarse el spre Barzovie. — Spre cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Dar de avut, ai avut? — N-am avut niciodată, că nu-l mănâncă nimeni. E-o mâncare păgână, nu-mi spurc eu casa cu așa ceva. — Bine - spuse viziriul. Dar ce șnițel ai? — Șnițel otoman! - răspunse cu mândrie armeanul. — Ei, ce serviți? - întrebă viziriul pe moldoveni. — Bunăoară - spuse spătarul Vulture - eu aș dori - și cred că mă aflu în asentimentul tuturor - un șnițel otoman. Ce zici, Măria-Ta? Mai încape vorbă? - răspunse Barzovie-Vodă. Negreșit că îmi doresc astfel de șnițel. — Cât despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
răspunse Barzovie-Vodă. Negreșit că îmi doresc astfel de șnițel. — Cât despre Broanteș, mănâncă ce mâncăm și noi - spuse spătarul Vulture. Așa că ați mai rămas să ne spuneți ce doriți doar luminăția voastră. Ne-ați face o mare plăcere dacă ați servi alături de noi această îndestulătoare mâncare. — Fie! - răspunse viziriul. Cum vreți. — Atunci, patru șnițele mari, otomane! - comandă spătarul. Episodul 52 TĂCUTUL BROANTEȘ N-apucă spătarul Vulture să-și termine vorba, că în dreapta lui răsări ca din pământ cu tacâmuri, șterguri, pahare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]