4,678 matches
-
Ion Filipciuc anulează (cu documente), în introducerea la Frunză verde, aserțiunile lui Nicolae Georgescu din Prefața la Exegeza eminesciană asupra morții lui I.E. Torouțiu. Ultimul susține: "Mai întîi am aflat că I.E. Torouțiu a avut o moarte groaznică: s-a sinucis, împreună cu soția, în 1953, în urma unei percheziții efectuate de securitate. Își zidise complet o odaie a casei punînd înăuntru arhiva personală: cînd securitatea a venit, a dărîmat zidul, a recuperat hîrtiile - lăsînd în urmă pe cei doi soți în pragul
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ca proiecție imaginativă. Sinuciderea protagonistei are iz de imitație ieftină, după un film comercial. Într-un pasaj naratorul explică: iubirea se banalizează, capturată de goana contra cronometru prin întâmplările cotidiene. Aflat în prim-plan, cuplul Sandu-Pia se destramă, ea se sinucide, el se declasează, totul se compromite, se terfelește, se ruinează. T. își alege personajele din alt mediu decât cel al pensionarilor abulici, al navetiștilor apatici sau al gospodinelor acrite din cărțile comilitonilor săi. Triunghiul format din pianistul Sandu, profesorul universitar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
Buimac, a pus iar mâna pe sticlă, pe marginea râului morților, Întrezărind pe celălalt mal umbre care se mișcau agale, Îngrădite de cețuri și urme negre. Pictorul de război a privit fresca În beznă, tot analizând paradoxul: unele vorbe se sinucideau semantic, negându-se pe sine. Olvido era una dintre ele. De pe malul Întunecat al amintirii ei, ea Îl privea cum Își bea coniacul. 13. Ivo Markovic s-a Întors a doua zi, pe la prânzișor. Când Faulques a ieșit să ia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În covor” al chinurilor și zbaterilor spiritului creator ce nu-și găsește drumul? Ce altceva scriitura contorsionată a unui Drieu la Rochelle, care-și inventariază În jurnalul intim motivele pentru care - om de onoare, Însă om căzut - trebuie să se sinucidă? Ce altceva infinita delicatețe a unei pagini din jurnalul Sylviei Plath, dar o delicatețe la capătul căreia se deschide tărâmul sterp al unei morți năpraznice? Din toate aceste motive, ocolul prin și alături de mecanismele constituirii jurnalului intim ca specie literară
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai ales a dogmei catolice. Refutat, Îndeobște, ca un păcat capital, actul sinuciderii nu s-a bucurat de o dezbatere pe măsura violenței cu care dizlocă părți din realitate. Și totuși, În ciuda interdicțiilor, În ciuda blestemului bisericii, extrem de mulți scriitori se sinucid. Ce forță mai puternică decât educația religioasă, mai puternică decât experiența culturală și mai puternică decât instinctul de conservare Îi Împinge la gestul fatal? Spațiul ispitei suicidare Prea puțini dintre scriitorii autori de jurnale sunt și teoreticieni ai sinuciderii. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
gotic, Întreaga Învolburare a primelor ispite suicidare: Mi-e teamă. Nu sunt rezistentă, ci vulnerabilă. Simt În fundul orbitelor o cavernă amorțită, paralizată, o groapă infernală, o maimuțăreală găunoasă. Nu gândesc niciodată. Nu sufăr niciodată. Nu scriu niciodată. Vreau să mă sinucid, să scap de răspundere, să mă târăsc Înapoi, abject, spre pântece. Nu știu cine sunt, unde mă duc - și tot eu trebuie să găsesc răspunsurile la aceste Întrebări oribile. Tânjesc după dezertarea nobilă din libertate, sunt slabă, obosită, revoltată Împotriva solidei, constructivei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
scrierii, această formă a comunicării grevează, În egală măsură, atât asupra timpului, cât și asupra persoanei. Jurnalul se dovedește, În cele din urmă, fie o non-soluție, fie o soluție parțială: nici un jurnal nu a Împiedicat vreodată pe cineva să se sinucidă! Așadar, el nu-și motivează funcția terapeutică pe care psihanaliștii au invocat-o de atâtea ori. Oricare ar fi etapele parcursului suicidar, oricare ar fi ordinea lor („trecere de la gând la faptă”, „proces defensiv”, „proces punitiv”, „proces oblativ”, „proces ludic
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
motivația virează inevitabil spre domeniul psihologicului. Artistul este, el Însuși, un univers Întreg, o lume plină de contradicții, care se sustrage legilor comune. Pentru autorul care-și descrie, cu patimă, uneori, cu disperare, de cele mai multe ori, dorința de a se sinucide, elementul cantitativ, statistic, dispare. Vorbind, de pildă, despre moartea Virginiei Woolf, considerațiile savante ale lui Durkheim riscă să devină ușor caduce: „Puțin contează”, scrie Durkheim, natura intrinsecă a actelor care conduc la un astfel de rezultat. Chiar dacă ne reprezentăm În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ideea morții 21. Scoasă din conul de umbră al oprobriului public și moral, sinuciderea se metamorfozează, dobândind forța de expresivitate a unui act „de creație”, În gest creator de semnificații. Importante, Însă, nu sunt felurile În care un scriitor se sinucide, ci modalitatea În care el „fantazează” pe marginea acțiunii fatale. E mai puțin important dacă el moare ca un Cato ori ca un Romeo. Nu mai contează dacă la originea impulsului suicidar stă obsesia datoriei ori pasiunea oarbă. Toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a multiplelor definiții care pot fi date acesteia. Or, chestiunea sinuciderii se complică tocmai pe traseul dintre gândire și act. Jurnalul intim poate fi o escală, mai lungă sau mai scurtă, Însă nicidecum motivul inițial al sinuciderii. Nimeni nu se sinucide doar pentru că ține un jurnal intim, ci scrie ca și cum ar călători cu un vehicul al disperării. Jurnalul modulează, nuanțează, explică și - În cel mai bun caz - sancționează o decizie anterioară (sau exterioară) existenței sale intrinseci. Din punct de vedere al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Caracterul brutal al sinuciderii provine, fără Îndoială, din brutalitatea intrării În moarte și nu neapărat din mecanicitatea nediscriminatorie a gestului funest: la urma urmelor, atâtea sinucideri se produc prin metode gingașe! (Antologică rămâne tentativa poetului care a Încercat să se sinucidă umplându-și dormitorul cu flori de crin!) Sancțiunea finală a unui proces pe care nici nu l-a declanșat și pe care nici nu-l poate controla, jurnalul intim al sinucigașului e mai puțin un document al dispariției - așa cum jurnalul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
uluită a propriei experiențe descrisă de un analist clasic al dezechilibrului psihic: Am citit azi-dimineață Jale și melancolie a lui Freud după ce Ted a plecat la bibliotecă. O descrierea aproape exactă a simțămintelor și a motivelor mele de a mă sinucide: un impuls asasin transferat dinspre mama spre mine: metafora «vampirului» folosită de către Freud, «drenarea ego-ului»: este exact ceea ce simt prin faptul de a scrie: ghearele Mamei. Îmi ascund auto-Înjosirea (un transfer al urii față de ea) și o Întrețes cu propria
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
remușcare, e textul confesiunii. Jurnalul intim al sinucigașului Încorporează drama clasică a psihanalizei: contradicția dintre dorință (ca formă de manifestare a psihicului uman) și incapacitatea acesteia de a-și găsi, de a-și conferi un obiect al satisfacerii. A te sinucide Înseamnă, desigur, a nu mai vrea să trăiești. Adică a refuza să admiți că dorința ta Își poate găsi o cale de satisfacere definitivă. Sinucigașul e un obsedat al termenelor lungi, iar invocarea fericirii de moment nu face decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cea de-a doua fictivă. Sinuciderea nu este - sau, mai exact: nu rămâne - niciodată un act individual: ea implică o participare a societății, de care e legată Într-o rețea densă de motivații 28. Spre deosebire de sinucigașul obișnuit, scriitorul care se sinucide produce și un document al auto-extincției. Un document doar În aparență moral și doar În al doilea rând preocupat să motiveze o atitudine. Fie că e vorba de solilocviile (nu lipsite de perversitate) ale lui Pavese, de Îndureratele lamentouri purtate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a disperării, motivată, la rândul ei, de gesturi asumate cultural, el transmite un mesaj și se aliniază unei tradiții ilustre. Partea neacoperită a acestui scenariu arată că, În ciuda aparentei motivații de adâncime, sinuciderea nu-și urmează până la capăt propria logică: sinucigându-se, scriitorul nu dă un sens realității de care se desparte tocmai În numele lipsei de sens a acesteia. El operează o simplă modificare În domeniul statisticii, fără a reuși să facă din ea altceva decât este: transcrierea oarbă a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
au fost: „Rog incinerați-mă. Dezgustat. Dezgustat de tot.”), din oroarea - cum altfel dacă nu metafizică? - de a mai continua (Paul Celan, Marina Țvetaeva), dintr-o ereditate mai puternică decât capacitatea scriitorului de a o controla (Hemingway: tatăl său se sinucisese, iar mama lui Îi trimite arma, un Smith and Wesson, Însoțită de o prăjitură cu ciocolată!). Fiecare din aceste motivații, mai mult sau mai puțin conștiente În mintea sinucigașului, Își găsește imediat apologeții. «Jupiter nu putea să vadă nimic mai
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
actul fatal a Însemnat epuizarea ultimei posibilități de a găsi canalele comunicării. Articolul din Enciclopedia iluministă explică sinuciderea În termeni pe care avea să-i reia mai târziu Durkheim, extinzând investigația sociologică până la ultimele consecințe. În Anglia, susțin enciclopediștii, se sinucid mai ales cei din clasele de sus, din plictiseală și din capriciu. În Franța, sinucigașii sunt membri ai păturii celei mai defavorizate, iar crima nu e decât soluția cea mai la Îndemână În fața mizeriei. Nici albedo, nici nigredo Cum se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
proiecteze o altă natură intimă. Și, simultan, deprinde și dezvățul de această natură. Fie și pentru a-și procura, odată cu apropierea morții, Încă o plăcere clar-obscură. Realitatea biografică nu-i oferă lui Drieu motive cu adevărat serioase pentru a se sinucide - cel puțin, nu Înainte de 1945. Chiar dacă nu i se vând cărțile, chiar dacă femeile nu-i sunt credincioase, În cele din urmă el răzbește. E drept, tot cu ajutorul femeilor. Lista lor - prea lungă și prea complicată - dă adevărata dimensiune a celui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
solitarul său marș spre moarte. Gustul Înfrângerii e ceva cu care s-a născut, iar epoca În care trăiește e una În care tragedia s-a substituit firescului. Nu are decât o singură nelămurire: asupra momentului În care se va sinucide. Îi e oroare de exil (și va refuza, În câteva rânduri, sfaturile prietenilor de a fugi În Spania sau de a-și găsi un adăpost În Elveția). Nu suportă ambiguitatea și tot ce-și dorește e o moarte demnă, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Grecia, așa cum și-a Închipuit-o, ci un ritual mult mai plăcut. Un ritual prin care se poate răzbuna În liniște. Impulsurile suicidare nu se manifestă doar În momentele de criză. Drieu e unul dintre acei sinucigași care se pot sinucide și din plictiseală: „Am uneori poftă să mă sinucid pe loc. Parisul e atât de posomorât și atât de mort, oamenii niște muribunzi năuciți”. Pe acest fundal, sinuciderea poate fi și o reglare de conturi, despărțirea orgolioasă de niște oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mult mai plăcut. Un ritual prin care se poate răzbuna În liniște. Impulsurile suicidare nu se manifestă doar În momentele de criză. Drieu e unul dintre acei sinucigași care se pot sinucide și din plictiseală: „Am uneori poftă să mă sinucid pe loc. Parisul e atât de posomorât și atât de mort, oamenii niște muribunzi năuciți”. Pe acest fundal, sinuciderea poate fi și o reglare de conturi, despărțirea orgolioasă de niște oameni pe care-i disprețuiește profund. Va trebui, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
semăna atât de puțin cu Încoronarea relativ ascetică și mistică pe care sunt pe cale s-o Întrezăresc În studiile mele religioase. Ultimii doi ani În care Drieu la Rochelle scrie jurnal abundă În mărturisiri pline de violență. El nu se sinucide pentru că, aflat Într-un moment de criză, nu mai e În stare să discearnă Între bine și rău, Între disperare și speranță. El hotărăște să moară pentru că idealul său existențial - ce poartă dublul nume fascism/comunism - nu Îi satisface ambițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
linie, am putea vorbi despre un romantism virulent, despre o mistică prost asimilată, obligată să funcționeze Într-un teren impropriu: cel al ideologiei ce se substituie vieții. Nu toate paginile de jurnal transcriu aceeași intensitate a dorinței de a se sinucide. Uneori - foarte rar, e drept - Drieu are și Îndoieli. Dar dacă, În ultima clipă, prin cine știe ce mecanisme obscure, va prefera morții supliciul și dispariției rușinea prizonieratului? Dar dacă uluitoarele răsturnări de după război Îl vor obliga să trăiască Într-un sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vizibilă”) trădează mai mult decât ar vrea autoarea să ne spună: obsesia autosuprimării e permanent prezentă dacă nu În acțiunile, măcar În gândurile ei. La 24 august 1953, cuvintele - simple sunete Înfuriate - prind o consistență tragică. Sylvia Încearcă să se sinucidă. Nu Întâmplător, firește, singura notație din perioada premergătoare, actului suicidar e relatarea despre executarea celor doi Rosenberg. Detaliile, de-o cruzime Înspăimântătoare, sunt selectate În funcție de expresivitatea și sensurile ce-ar putea fi acordate macabrului ritual. Oripilată de relatarea unui reporter
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
metafizică a celui care se știe protejat de autoritatea imprescriptibilă a Cuvântului. Nimic mistic, totuși, În liniștitul ei drum spre moarte. Imaginile captate de jurnal se succed Într-o agitată monotonie, variante din ce În ce mai negre ale dorinței stereotipe de a se sinucide. Capodopera sa poetică, volumul Ariel, e scris Într-o singură lună, În toamna anului 1962. Cu câteva săptămâni Înainte se despărțise de Ted Hughes și intra Într-o nouă viață - intra, de fapt, În moarte. La 16 octombrie al aceluiași
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]