5,450 matches
-
drum și ca să uit că eu, deschid din nou caietul lui Theo și pentru prima oară în viața lui, Daniel își caută scăpare din fața gândurilor și a simțurilor în cu totul altceva decât în rugăciune și poate aceasta e misiunea tainică a cărților, să te ajute să, ungerea din Betania din caietul lui Theo, am citit-o ieri când m-am dus în întâmpinarea Dianei, mă întorc flămânzit la cuvintele lui Theo, izbăvitoare lecție de, 29 august, tăierea capului sfântului Ioan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mi-o poartă Marius invitația de a merge împreună cu el la o familie de români stabiliți la Paris, fac parte din prima emigrație și l-au ajutat foarte mult pe Marius de când se află aici, accept invitația și cu gândul tainic că acești oameni ar putea din întâmplare s-o cunoască pe mătușa Anei, ea însăși rămasă în străinătate imediat după încheierea războiului, îi dau bătrânei doamne foarte multe detalii despre familia Anei, dar n-am noroc, n-o cunoaște, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
redescoperirea unor semnificații noi a fiecărei clipe trăite de ea în obișnuința unei zile, semnificații dobândite prin povestire, dar mai ales prin dorința ascunsă a mea, dorință pe care ea o intuiește cu o finețe feminină desăvârșită, de a participa tainic la momente din viața ei pe care eu, la rândul meu, cu agerimea minții, le bănuiesc ignorate de ceilalți din jurul ei și jocul acesta ne prinde subtil în propriile noastre mreje, eu desenez, ea vorbește despre implicațiile aproape cosmice pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am înaintat pe cursul apei cristaline, o uliță îngustă își deschise brațele spre mine. Atunci am deslușit într adevăr frânturi de baladă: vioara lui Ciprian Porumbescu răsuna în desișul munților, care ascultau cucernici. Ecourile muzicii s-au topit încet și tainic. Liniștea domnea peste împărația naturii. Deodată, dangătul clopotelor de la biserica mânăstirii săltă peste portativul pădurii, unduindu-se în depărtări. Era o chemare la rugăciune. Satul, redeșteptat că dintr-un vis adânc, se animă de copii și țărani gătiți în straie
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
început să alerg, încercând să văd dacă viteza schimba ceva din faptul că pașii mei apăreau pe nisip înainte să înaintez și deveneau invizibili atunci când înaintam cu adevărat, însă pe plaja aceea fermecată părea că nisipul și valurile aveau ceva tainic și miraculos, la fel ca infinitul oceanului. Am alergat o vreme de-a lungul malului, sărind peste fragmentele de stânci care se găseau pe nisip, din loc în loc și trecând pe lîngă pereții unde algele, scoicile și pescărușii își aveau
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
altceva, fiindcă, deși îl țineam sub control, l-am găsit mort. Gajus rămase nemișcat în cadrul ușii. Ceilalți se îngrămădeau în jurul medicului, cu o teamă născută din amestecul ambiguu de leacuri și vrăjitorii, povești mitologice cu animale veninoase, pietre cu puteri tainice, filtre, plante și rădăcini cu formă omenească, ciuperci și flori lipicioase ce se iveau noaptea. Din prag, Gajus îl privea tăcut pe tatăl său, care în clipa aceea avea ochii închiși și părea că doarme. — Îl pierd, murmură. Vorbea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zicea Agrippina, „unde își ține ascunsă teama“. Tiberius nu era bântuit doar de suspiciuni și spaime. Era și misogin, nu suporta glasurile, râsetele și zgomotele, nu-i plăceau ceremoniile de la curte, înghesuiala, muzica, veșmintele colorate, prezența femeilor. Rănile sale erau tainice și adânci. Ceasurile petrecute de unul singur erau umilitoare și singuratice. Orgoliul lui fusese rănit când se văzuse respins de Julia. Spre marea lui deziluzie, o văzuse pe tăcuta lui Vipsania refăcându-și viața. Drusus scrise: „Asinius Gallus, un gentilom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
imperială, care îi era dedicată celui mai mare dintre zei și a intrat în istorie ca Villa Jovis. „O asemenea izolare ar fi de nesuportat pentru oricine, însă pentru el este un preț mic plătit pentru siguranța și plăcerile lui tainice“, scrise Drusus. Din înaltul insulei divine, Tiberius conducea cu luciditate imperiul printr-un du-te-vino zilnic de curieri; o rețea întinsă de spioni, consolidată an de an de conștiinciozitatea și banii lui Sejanus, îi trimitea informații nefiltrate. Cu senatorii comunica prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de ce te-am chemat aici. În legătură cu acea scrisoare, care avea să schimbe viitorul imperiului, au existat scurte mențiuni ale martorilor. Nopți la rând, Gajus și-l imagină pe Tiberius, în vila din insula Capri, cum deschidea și descifra misiva aceea tainică, iar apoi, singur în camera lui, reflecta îndelung, cuprins de o imensă dezamăgire, sufocat de o mânie înăbușită. Și dispunea controale minuțioase, întindea curse subtile, căuta mărturii inconștiente... Pentru a doua oară, Gajus avu speranța că-și va putea îmbrățișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu câteva săptămâni în urmă, acel rit orgiastic, spuse sigur pe el, în greacă: — Privirea zeilor te urmează, fiindcă le-ai dăruit plăcere. Voia să fie un salut inițiatic sau o replică libertină, dar dedesubtul ei se ascundea o alianță tainică, un pact de revoltă în viitor. Gajus se îndepărtă cu zâmbetul pe buze. Ajunse pe insula Capri într-o după-amiază senină de la sfârșitul lunii octombrie. „Ultimele zile înainte ca vremea să se strice“, prezisese în timpul călătoriei gubernator-ul rapidei biremis. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Îl scoase din învelitoare și pe sittybos, eticheta cu titlul, citi, în latină: Libri Pontificum. În pergamentul uscat, care trosnea ușor - și despre care toată lumea vorbea fără să-l fi văzut vreodată -, erau închise binecuvântările, evocările, invocațiile, formulele magice vechi, tainice pe care, de secole, preoții și căpeteniile le recitau pentru a implora victoria, sacrificând victime înaintea bătăliilor. „Divi divaeque, qui maria terrasque colitis, vos precor quaesoque...“, zei și zeițe care sălășluiți în mări și pe pământ, vă rog și vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lor liniștiți care se îndepărtau. Apoi își dădu seama că nu era singur: de după ușa bibliotecii, cineva îl observa pe ascuns. Ca și în casa Liviei, scena aceea plină de cruzime fusese regizată, pentru a scoate la iveală trăirile lui tainice. Într-o clipă, redeveni lucid și stăpân pe sine. Puse cartea jos, privi marea cu aerul că meditează la noutatea pe care o aflase, apoi clătină din cap, ca și cum acea întrerupere l-ar fi deranjat, și luă cartea în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iar el părea că nu vede pe nimeni, trăia într-o singurătate sacerdotală; era, cu siguranță, omul care știa toate secretele imperiului, înaintea tuturor celorlalți. Dincolo de logică, influența deciziile împăratului pe căile cele mai iraționale ale sufletului, însă atât de tainic, încât nimeni nu putea numi o decizie care să fi fost inspirată de el. Se spunea, de asemenea, că petrecea ore în șir într-un mic laborator unde nimeni nu putea intra, plin de hărți ale cerului și ale constelațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
capul religiei de stat, și, ceea ce era mai important, imperator, comandant suprem al armatei. Printr-o surprinzătoare concordie, îi acordară jus arbitriumque omnium rerum, cea mai înaltă autoritate prevăzută de legi, încredințați că rămânea în mâinile lor. Printre atâtea speranțe tainice, tânărul Împărat intră pentru prima dată în Curie. Amestecul de emoții, amintiri, răzbunare și orgoliu era copleșitor, însă în ochii senatorilor care îl scrutau părea ezitarea timidă a unui om lipsit de experiență. El ascultă nemișcat proclamația oficială, conștientiză cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Împărat. Toți erau mai în vârstă decât el și mai iscusiți în tainele labirinturilor puterii, văzuseră și luptaseră în vremuri pe care el le cunoștea doar din povești. Proveneau din familii vechi, bătălii faimoase, traficuri, procese, studii de drept, discuții tainice, îndelungate. Bărbați mândri, tradiționaliști și independenți, cu o înaltă conștiință de sine. Și care se urau între ei. La vremea lui, Tiberius declarase cinic că răzvrătirile senatorilor semănau cu loviturile de copită date în gol de un măgar căzut în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îl chema tot mai des ca să-i dicteze actele sale, și lui i se adresa atunci când se afla în mijlocul secretarilor. Nimeni nu-și dădea seama că el voia să înțeleagă mecanismele puterii, de la cele mai elementare până la încăperile cele mai tainice. Împăratul îl remarcă din nou pe Callistus într-o zi când, în timp ce-i dicta, se opri o clipă să se gândească, iar acesta îndrăzni să-i șoptească încheierea frazei - o cutezanță nemaiauzită. Însă cuvintele susurate dintr-o suflare erau exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trezindu-i amintiri nostalgice. Scrisorile către prețioasa provincie Aegyptus - practic, o feudă imensă, de la Alexandria până la Philae - începură să ajungă în mâinile lui Callistus și, încet-încet, misivele ce veneau de acolo fură citite și interpretate tot de el, care, cu tainică nerăbdare, aștepta din zi în zi manumissio, eliberarea, importanta funcție de libert imperial. Dar Sertorius Macro spuse că merita mai mult, „inclusiv pentru a-l putea folosi mai bine...“ Propuse să i se dea libertatea prin rara, privilegiata formulă a lanțurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
inofensive și simple, cum erau cele cu poetul Phaedrus sau cu copilărosul Helikon. Căuta spații doar pentru el - era înspăimântat de contaminarea psihică -, ca să studieze, să scrie, să citească, să se gândească și să ia hotărâri: un mic birou, colțuri tainice în grădini. Îi erau foarte dragi animalele, care nu știau ce-i trădarea. Uneori, în cele mai neașteptate situații, avea răbufniri de tandrețe, simțea nevoia să-i îmbrățișeze pe ceilalți, și toate acestea îi uimeau și, adesea, îi emoționau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o cunoaște. Se gândi: „Numai tatăl meu a înțeles lumea asta, fiindcă n-a privit-o cu ochii arzători ai războiului“. Încercă să-i explice lui Manlius că Iunit Tentor, și Sais, și Ab-du nu erau doar locul unor rituri tainice și, poate, malefice; vreme de milenii, între zidurile lor de netrecut se refugiase cea mai fragilă operă a umanității: cultura. Muzica, matematica, medicina, astronomia, arhitectura, toate se născuseră acolo. Porunci: — Va trebui să proiectezi spații mari, porticuri și săli. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fi din piatră sau din marmură. Va fi din bronz greu. Și nu vom descrie ritul în cuvinte. Îl vom inciza în imagini incrustate cu argint și aur, indestructibile. Vor reproduce pentru totdeauna aspectul vizibil al ritului și semnificația lui tainică, ceea ce ochii omului nu pot vedea. Îl privi pe Împărat și-i zâmbi cu complicitate tinerească. — Numai inițiații vor înțelege. Granița de răsărit Însă Destinul, care schimbă soarta oamenilor, îl inspiră pe tânărul Împărat să construiască un somptuos cryptoporticus, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Eros, te rog, smulge dragostea pe care o port în mine sau îngăduie-mi să fiu iubit. Dorința nu mai poate trăi singură...» Să-i încredințăm conducerea Thraciei lui Rhoemetalkes, care, în casa Antoniei, în joacă și cu o speranță tainică, a înfăptuit ritul acela dezlănțuit...“ Erau cu toții tineri. Toți, asemenea lui, erau fii neînarmați ai războiului. Toți aveau sufletul plin de amintiri amare și de lucruri pierdute. Foloseau din instinct aceleași cuvinte. Spuse: — Să-i încredințăm Galileea cea cu neputință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îndrăznea să-i vorbească astfel, fără să se controleze. Nu-i răspunse, singurul indiciu al gândurilor sale fu privirea, irisurile verzi-cenușii între pleoapele larg deschise. Dar senatorul Asiaticus - după ce colegii săi, cu o copleșitoare majoritate oficială și murmure de rebeliune tainică, aprobaseră respectivele proiecte imperiale - spusese: „Nu poate continua așa. Fărâmițăm imperiul ca pe un miel care trebuie prăjit pe jar“. Opoziția alarmată și surdă a grupului de optimates era tot mai puternică. „Și Marcus Antonius dăruia bucăți din provinciile imperiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
celui de optimates, îi invită pe Calpurnius Piso și pe soția sa pe Palatinus. Noblețea, puterea și periculozitatea acelei familii erau atât de mari, încât invitația lui păru un semn de pace după vechea tragedie sau, poate, semnul unor temeri tainice. Frumoasa soție se numea Livia Orestilla. Îndată ce își făcu apariția în pragul triclinium-ului imperial, cu bijuteriile strălucind pe pielea ei ca mătasea, cei mai puternici bărbați ai Romei își ațintiră privirile asupra ei, înflăcărați de fantezii secrete. Împăratul intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îngrijorare paternă. Jumătate dintre senatori i-ar da, ori i-au dat deja, soțiile și fiicele lor, dar n-au obținut nimic în schimb. Voia să spună că era urgent ca, prin căsătorie, cineva din grupul său să pătrundă în tainicele palatia imperiale. Astfel, Callistus, care vorbea cu toți - iar în prezența lui nimeni nu tăcea, dată fiind capacitatea sa de a se insinua peste tot și de a-i predispune pe ceilalți la confidențe, fără să-i întrebe nimic -, interpretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
luminară interiorul și văzură că toți pereții, de la podea până la tavan, erau acoperiți cu rafturi pe care erau așezate, într-o ordine riguroasă, zeci de codexuri închise cu sigilii de plumb cu ceară. Cei care găsiseră documentele în încăperea aceea tainică, unde Tiberius nu intrase vreme de doisprezece ani, înțeleseră că aveau în față un lucru teribil. Aerul era închis, nici un fir de praf nu se ridica. Lăsară pe cineva să stea de pază și dădură fuga să-l anunțe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]