5,438 matches
-
în fața televizorului și butonam canalele cu nemiluita, oricând prindeam un minut liber: la ora 9, la 10.45, la 12, la 14 (știrile), la 17, 19 (iar știrile), 20, 21, 22 până la 24. Fundul mi se sudase de perne. Corpul zăcea inert, ochii atârnau, retina se lipise de ecran. Camera arăta ca o capsulă, ca un borcan închis, imens. Dacă pompai formol în loc de aer, puteai să-ți închipui că ai aterizat la Antipa. Brațul părea cel mai interesant, cu toată cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
portocale de Crăciun și-o pensie, când li se blocau inspirația sau rinichiul. Pe de-alta, mă irita apropierea asta prudentă și afectuoasă de-un simplu obiect, supus inevitabil uzurii și deteriorării, ca vopseaua de pe caroseria unei mașini. Cărțile mele zăceau anapoda prin bibliotecă, răsturnate, cu paginile desfăcute ca fustele unor țigănci. De fapt, literatura nu merita foarte multe (iar dacă totuși o făcea, nimeni nu trebuia să afle de ce). În fiecare vară, studenții apăreau transfigurați la examenul de licență, fericiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ne uita ziua în pijamale. Dimineața, scoteam pompițele din baie și stropeam florile de pe balcon: începeam cu urzica roșie, turnam apoi câteva picături la violete, continuam cu trandafirii și regina nopții și, la sfârșit, udam bine mușcatele și kalanchoe. Seara, zăceam în trening pe canapea, cu tricourile atârnând din pantalon. Rutina existenței domestice, plăcută și calmă, ne garnisea deja zilele și nopțile, oricât de mult am fi încercat s-o ignorăm: ne învățasem săruturile, cunoșteam locul alunițelor (Maria purta una chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decât o singură dată: după un minut de funcționare, a clacat, într-un nor de fum și cauciuc ars. Aspiratorul „Poliot“ ticăia ca o bombă cu ceas, un dispozitiv preistoric de praf și scurtcircuite, abia așteptând să fie detonat. Acum zăcea după ușă, mort, plastifiat, învelit într-o pungă. Domnul Dinu oricum îl ceruse înapoi, cu severitatea proprietarului grijuliu, peste care a dat nenorocirea: „De treizeci de ani l-am avut, și n-a pățit nimic. Vi-l las vouă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
auzeai niciodată. Locuia într-o casă-mausoleu, cu draperiile trase și mobilierul pietrificat în parchet. Acolo se plătea și întreținerea, ghinionul sau o glumă proastă o înzestraseră pe biata femeie cu funcția etern-provizorie de administrator. Becurile din tavan lipseau, iar televizorul zăcea pe covor, acoperit cu-o față de masă. Apartamentul nu mișca. Dacă totuși reușeai să intri, nu știai cum să plonjezi afară mai repede. Mirosea a gaz, sulf și closet, iar pe hol și în sufragerie te împiedicai de șisturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
apară), cu mândrie și zgomot. Din cutele ei de piatră ieșeau pensionari dezlănțuiți și mămăi pietrificate, bărbați cu parpalace de piele jupuită și gospodine uleioase, unii cu scăunele de lemn, alții cu patul pliant, alții doar cu-o cărămidă. Mulțimea zăcea plantată în fața blocului, sediment lângă sediment. Jurai că se întâlnise Ramses (al III-lea, nu Ferdinand Sinidis) cu Tutankhamon și încă vreo zece-cinsprezece paiațe. Când apăreau listele cu întreținerea, aduse de doamna Matei, mumiile se înviorau. Încă pulsa viață acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-n plus, la 1920, era încă un puști, fără experiență și reputație. Cât despre Tily Raicovici, pe care presa îl descria „sportiv, elegant, cu lanțurile petrecute sub pantalon“, nimeni nu putea spune exact când fusese arestat și dacă mai zăcea în pușcărie. De Sfântu Ion, bandiții au năvălit, așadar, într-una din distileriile Leoteștilor. Nu era nimeni acolo, afară de doi băieți care supravegheau alcoolurile; lumea moțăia prin case, răpusă de-atâta mâncare și-odihnă. Mirosea frumos, a zăpadă, purcel fript
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
își începeau rondul de noapte. Cât despre portar, cine știe cât putea să moțăie în cabina lui călduță. Am mai scanat o dată încăperea, apoi am pornit-o spre ieșire. Nu obținusem mare lucru: certificatul meu de naștere lipsea, al lui taică-meu zăcea probabil prin alt dosar, iar pe tipul ăla, Manolescu sau Manoilescu, nu apucasem să-l verific. Sincer să fiu, nici nu-mi aminteam să fi lucrat vreodată aici. Am descuiat prima ușă, apoi pe-a doua. Le-am încuiat la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-meu intrase acolo, prin 70 și ceva. Era pe vremea când nu mai găseai fărâmă de carne prin oraș, doar oase și măruntaie. Se rugase de-un fost coleg de armată, ajuns ospătar, să-i scoată un antricot de la bucătărie. Zăceam la pat, bolnav, și doctorul recomandase o friptură proaspătă, să-mi recapăt puterile. Așa ajunsese babacul la „Inter“. Plecase umilit, dar victorios, cu bucata de carne ascunsă într-un șervețel. Istoria familiei noastre era și-avea să fie și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de locul unde trebuia să ajungem. Nu purtam curea vișinie la pantaloni bleumarin, și nici șosete negre la pantofi maro. Nici măcar nu foloseam cămășile alea bleu-oficial, de birou, peste care funcționarii trânteau cravate galbene sau roz; primisem vreo trei și zăceau toate în dulap. Duminica mă îmbrăcam frumos, de sărbătoare, cu perechea bună de blugi. Explicațiile veneau din altă parte. Rămăsesem blocat într-o vârstă care nu-mi mai aparținea, dar pe care, inconștient, o duceam mai departe, ca și cum m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de Scrisori, le-ar fi citit pe toate, dar, din motive oculte, le-ar fi eliminat pe ultimele două din ediția 1883. Originalele ar fi fost puse la păstrare, din spirit critic, invidie sau calcul. Cufărul cu minunății ar fi zăcut undeva în Iași, pe strada Episcop Rafail, până la primul război mondial, când clădirea ar fi fost ciuruită de Baronul Roșu și arsă din temelii în incendiul care a urmat. A opta scrisoare n-a fost găsită niciodată; nici nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Herăstrău), mănușile maică-mii (ceaușiste, negre, din piele de porc), mănușile de-armată ale lui taică-meu (kaki, cu un deget, făcute-n ’53; insistase să le păstrez), mănușile bunicii Aneta (alea crem, pe care le-am ciuruit la fotbal). Zăceau toate pe cuier, aranjate pe schimburi și categorii. În fiecare an, îmi completam colecția, spre disperarea Mariei. Singurele pe care nu le sufeream erau alea de bucătărie: lipicioase, galben-cauciucate, ca niște cizme de lucru. Mândria colecției mi se părea perechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
croit la turci, costase 100 de mii. „Da, exact cum spune omul nostru în scrisoare. Ce-i Mona Lisa Overdrive?“ „Un roman al lui Gibson.“, m-am lăudat. Cu asta chiar mă ocupam, aveam o teză de 700 de pagini, zăcea în facultate. „Acolo apare o interfață între minte, computer și realitate. Un soi de bulevard virtual, semi-real, semi-digital: Mona Lisa Overdrive.“ „William Gibson, inventatorul cyberspațiului?“ „Și-al punctelor nodale. Ăla cu deformările din istorie și exploatarea lor în scop comercial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de milioane. Academicienii primiseră clădiri administrative, un parc, un spital, nu și calculatoare; nu operau pe ele, ar fi fost prea periculos. Evidențele, dacă existau, erau ținute de mână, în fișete blindate: numai directorul avea cheia. Acolo se vorbea că zac secretele breslei, tranzacțiile de anvergură cu manuscrise, role și fișe de-autor, vândute celor interesați pe sume imposibil de rostit. Articolele și cărțile, ciornele și foile rătăcite, colaborările și angajamentele, discursurile publice și convorbirile personale - toate se-aflau acolo. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o înfloritură artizanală, de parcă artistul suferise de vertij sau căpătase fobia spațiilor goale. Acolo, sub acoperișul călduț, protejată de câteva zeci de calorifere, trona secția de Periodice. Pe rafturi prinse cu șuruburi de tren în perete, presa ultimelor două secole zăcea în clasoare masive, sub coperți de piele sau carton gras. Secolele dormeau în linie, strivite și comprimate, nume străvechi se-amestecau cu cele noi, făcând deliciul colecționarilor: „Albina“, „Curierul“, „Fama Lipschii“, dar și „Muci“, „Pula“ sau „Nervi“. Praful era șters
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nespusă până-n iunie 1972, când ea ar fi apărut, împreună cu numele trăgătorului, într-un singur număr din tirajul de 550 000 de exemplare al revistei Pif-Gadget pe săptămâna aceea. IX. Viena. Decembrie 2005 Am traversat fără grabă Gara de Nord. Rapidul 346 zăcea ca o epavă la ultimul peron. Scria mare pe el, cu litere verzi, decolorate: „DACIA EXPRESS“. „Mai spune-mi o dată: ce căutăm noi la Viena?“ Întrebarea Mariei era justificată. Mihnea murea și el de curiozitate, dar n-ar fi recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Știam foarte bine ce se întâmpla cu piața și, sincer să fiu, mă așteptam să fi aflat și el. Nu mai găseai un Pif mai vechi de 1982. Culmea, atunci nea’ Nicu le interzisese pe toate, dar tocmai alea interzise zăceau acum peste tot, iar ălelalte, care circulaseră ani de zile, dispăruseră ca prin farmec. Posesorii vânduseră tot (firesc: între timp crescuseră și nu mai citeau benzi desenate), iar tarabagii blocaseră piața, cumpărând exemplarele ajunse în depozite sau anticariate. Dacă întrebai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tot așternutul. Nici măcar Maria nu putea să le-atingă. Părinții noștri știau mai bine cum stau lucrurile, învățaseră povestea de la bunici, care, la rândul lor, o aflaseră de la alți bunici, mai deștepți și mai experimentați. Nici un cearșaf nu trebuia să zacă pe pat mai mult de-o noapte. Plăpumile erau scoase dimineața pe geam, la aerisit: le observai atârnând ca niște piese de colecție. Nu exista casă care să nu respecte obiceiul, te scoteau îngălat dacă nu făceai asta și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
opreau portarii, să dea jos câte-un Parnassius Apollo de pe spatele tău. M-am întors pe Währingerstrasse, prin spatele Universității. Undeva în clădire, prin labirintul de culoare cimentate și reci care semăna atât de mult cu cel de la Literele bucureștene, zăcea bustul lui Eminescu. Nu-l găsisem, dar nici nu mă străduisem prea tare; nici doctorul Weidle nu părea să fi auzit de el. Bucla se încheiase: așa arătau locurile, așa oamenii. Știam totul, la milimetru: pe care străzi s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sărit cât colo, izbindu-se de perete. Toate hainele erau răvășite pe jos. Dulapul spart, noptierele răsturnate. Patul vraiște, cu așternuturile atârnând. Un cablu electric sucit pe pernă. Niște bucăți de cauciuc sub picioare. În baie, nimeni. Valijoara cu role zăcea în mijlocul camerei, despicată cu un cuțit pe toată lungimea. Nici o mișcare, nicăieri. Doar pe pat, în mijlocul așternuturilor răscolite, laptop-ul lui Mihnea, bâzâind ușor, pe wireless. Ecranul atârna strâmb, cu fața la geam. Pornise singur, automat, probabil când intrasem eu în cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scriitorașul nostru. N-a mers chiar cum te-așteptai, amice, nu-i așa?“ Scriitorul n-a răspuns. Stătea resemnat în sacul lui, prins în pachetul de sfori. Îi căzuse tot aplombul. Nici picioarele nu mai încercau să se miște, tălpile zăceau moleșite deasupra parchetului. Arăta jalnic, ca un jambon de pe masa lui Placid. „Când am primit mesajul lui Lupu, mi-am dat seama imediat că ceva nu e-n ordine. L-am lăsat s-aștepte prin Olimp, ba chiar mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
of the Arts: A Study în the History of Aesthetics [Sistemul modern al artei. Studiu de istoria esteticii], I, "Journal of the History of Ideas", 4, 1951, pp. 496-527; ÎI, "Journal of the History of Ideas", 1, 1952, pp. 17-46. Zac, Sylvain, Salomon Maïmon et leș malentendus du langage [Salomon Maïmon și ambiguitățile limbajului], "Revue de Métaphysique et de Morale", 2, 1986, pp. 181-202. În seria FILOZOFIE au mai apărut (selectiv): • Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac • Apărarea Europei
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Frischeisen-Köhler, Philosophie und Dichtung [Filosofie și poezie], "Kant-Studien", H. 1, 1916, pp. 93-130. 21 Immanuel Kant, Los sueños de un visionario [Visele unui prezicător], Madrid, Alianza Ed., 1987, p. 49. 22 Die philosophische Sprachverwirrung [Confuziile lingvistice în filosofie]. Apud Sylvain Zac, Salomon Maïmon et leș malentendus du langage [Salomon Maïmon și ambiguitățile limbajului], "Revue de Métaphysique et de Morale", 2, 1986, p. 183. 23 Op. cît., p. 102. 24 Herman Parret, La teoría kantiana del afecto y la tonalidad afectiva del
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
de la Pskov, la o lună după moartea lui, după ce mai că n-am rămas și fără cizme. Iar ticălosul de frate-meu și maică-mea nici bani, nici înștiințare, nici nimic nu mi-au trimis! Ca unui câine! Căci am zăcut la Pskov toată luna, am avut febră!... Și-acuma veți căpăta deodată un milion și ceva, și asta pe puțin, o, Doamne! exclamă funcționarul, plesnind din palme. Ia spuneți, rogu-vă, ce folos are din asta! spuse iritat și răutăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a speriat și, fără s-o desfacă, a depus-o la secție, așa că tot acolo a rămas și până acum. Numai Konev, Vasili Vasilici, m-a ajutat, mi-a scris despre toate. De pe acoperământul de brocart al sicriului în care zăcea tata, în timpul nopții, frate-meu a tăiat ciucurii de aur turnat: „Cică, iote ce multe parale fac“. Păi numai pentru asta poate ajunge în Siberia, dacă vreau eu, pentru că asta-i profanare. Hei, tu, momâie caraghioasă! i se adresă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]