5,116 matches
-
pentru a-i chinui pe deținuți. Îi plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau să se ridice, țopăiau, făceau salturi caraghioase. S-a întâmplat însă o dată că sacii, poate intenționat, n-au fost destul de bine legați. Mopsul s-a pomenit vârât el într-un sac și bătut până la sânge. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a spus Domnul Andrei, am încremenit. Nu-mi venea să cred. Eram la câțiva pași în urma lor, ascuns de un mărăcine. I-am văzut cum i-au smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce putea. Laura se zbătea, se lupta cu ei, l-a mușcat pe Nelson de mână, l-a zgâriat pe Dominic și a țipat cerând ajutor. «Taci, putoare, a scrâșnit Mopsul. Destul te-ai... cu alții. Acum mai... și cu noi». Filip a smuls o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicându-i: «Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca o iapă. Lasă-mă pe mine». Dar nici el n-a fost mai breaz. Ce credea, că dacă a trăit prin bordeluri asta îl ajută până la moarte? Stătea ca un păianjen uriaș pe trupul bietei fete și pentru că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu să fie cât mai mare și ca să nu mai am nimic sfânt. Mă întorceam mereu, oricât mă zbăteam, acolo de unde n-ar fi trebuit poate să mă scol niciodată, în soarta - ce soartă? băltoacă stătută - pe care Emilia o acceptase pentru că ea „nu avea energia necesară”. Și nici măcar tragedie nu era viața mea. Ce tragedie e să simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe care Auta ar fi vrut s-o dezlege și nu putea. Noaptea îl tulbura steaua nouă și ciudată, ziua ridicarea și căderea corăbiilor în zări. Șirul de corăbii, rămas numai fără două din ele, sparte de valuri, mai fu zbătut de furtuni ușoare. Șirul de corăbii pluti și pe marea liniștită ca lacurile din munții Atlantidei. Șirul de corăbii grele trecu prin strâmtoarea din stâlpi de piatră rămași de la zeul Melkart, unde aproape că se lovesc frunte de frunte țărmul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
jur, apoi în sus: văzu un tavan ca dintr-un fel de fildeș albăstrui din care se răspândea lumina. Auzi un susur ușor și simți că i se îngreunează răsuflarea. Trase aer în piept, însă în zadar. Tâmplele i se zbătură grăbit. Acum, aerul era tot așa de sărac ca și pe crestele celor mai înalți munți, poate chiar mai neîndestulător. Străinul îl privi cu luare aminte, iar Auta zâmbi ca să arate că nu-i e frică. Dar îi era. Socoti
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apropie de malul lor o plută stranie legată cu frânghii de ierburi, lipsită de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigînd: - Cine vrea să-și radă barba? Cine vrea să-l tund? Într-un loc, stătea sprijinit într-un genunchi un ins voinic care trăgea cu cleștele măseaua unui negustor de grâu. Negustorul așezat pe o piatră zbiera și se zbătea. Străinul nu înțelese ce se petrece și se opri să privească, însă văzu cu mirare că după ce răcnetele încetară, negustorul cel rotofei își luă măseaua însîngerată, trase un gât de rachiu de palmier și suflând greu îi dădu celuilalt pentru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ne-a vândut unui negustor de piei de leopard. Negustorul a aflat că sunt arcaș iscusit și m-a cumpărat ca să-i vânez leoparzi. Am vânat mulți. Apoi negustorul a vrut să se culce cu Ntombi. Dar Ntombi s-a zbătut și l-a mușcat de nas, aproape că i l-a rupt. Negustorul a pus s-o bată. I-au dat trei sute de vergi. Apoi a vrut să ne ucidă pe amândoi, pentru că eu l-am întrebat de ce o bate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de unde Fenimore se aruncase pe pietrele tari ale pavajului de dedesubt. Era unul dintre dezavantajele Închipuirii de scriitor faptul că avea imaginea clară, viscerală, a ultimelor clipe ale bietei femei - zborul precipitat prin aer, durerea orbitoare a impactului, semiconștiența sufletului zbătându-se să se elibereze din trupul zdrobit. Articolele din ziare relatau că cei doi bărbați care dăduseră peste silueta boțită În aleea Întunecată, puțin după ora unu noaptea, crezuseră mai Întâi că au de-a face cu un balot albicios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
el se ițește și totul în cerc se-nvârtește: e rococo. Vise sălbatice și vise de noapte se împletesc în coroane de flori, razele multe nu se țin departe, și vin și ele în caseta de spic. Se adună, se zbat, lunecă unele spre altele, vin, aleargă, nu se zăpăcesc, însă pe noi ne zăpăcesc. Ritmul diferă, nu există un ritm. Nu aș vrea ca în aceste clipe luna să înceteze să lumineze, nici nu aș vrea să nu mai văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
transpirată, nu mai puteam fugi. Însă el nu porunci să se dea drumul la câini, ci veni chiar el să mă prindă. Și, când, după mult efort și goană, inșii lui mă înconjurară, el mă prinde de mijloc. Eu mă zbat cît pot, țip, însă el nu-mi dă drumul. Vreau să plec, însă îmbrățișarea lui e și ea plăcută și nu aș vrea să-l las singur. Are destulă răbdare, eu nu renunț ușor. Eu nu renunț. Ne întoarcem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
recunoscătoare sau te pot omorî. Te salvez sau te omor. Iar facem pe șefa? Începe să mă sărute. Ești delicioasă. Înțeleg. Vrei să te răzbuni. Se oprește și mă privește. Nu. Acum nu. Ce vrei? Pe tine. Încep să mă zbat cu toată puterea, folosind resurse ce nu erau în mine până acum. Nu știi ce-mi faci! Te rog! Oprește-te! Bine. Se oprește, însă în el are loc o schimbare. E foarte preocupat de ceva și foarte nervos. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pe ușă, încerc să mă adun și să-mi folosesc disciplina interioară pentru a-mi păstra mintea limpede. Chiar cred că am câștigat când, pe nesimțite mă cuprinde cu brațele de mijloc. Mă aduce înapoi încet, mă lasă să mă zbat în disperare, căci mi-am ratat șansa. În același timp, faptul că nu pot mă face să mă simt vulnerabilă, și nu să-l urăsc. Nu mai suport încordarea. Însă instinctul de supraviețuire mă face să încerc să trag de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Îți faci rău. Mă mai și face proastă, deci. E vina mea, spune el. Mă întinde pe pat, deși opun rezistență, și mă leagă, cu mâinile întinse. Ce faci? Tu ce crezi? începe să mă sărute. Nici măcar nu mă pot zbate. Ascultă-mă, ascultă-mă! Ce, iubire? Ai câștigat. Ai câștigat din clipa în care ai venit aici. Știu. Nu-mi fă acest rău. Nu intenționez să-ți fac rău. Vreau să te iubesc. Dacă nu ar ști ce spune, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și te pomeneai colindând prin oraș după ea, și, bineînțeles, după ani de eșecuri, observai că ea nu e ea, nu-i cea perfectă, avea un nu știu ce al emailului interior sărit și sânii prea scurși. O luai de la început, te zbăteai și îi veneai acasă cu sânii potriviți, o pereche de sâni atât de pefecți, cum nu mai exista în tot Bucureștiul, dar observai acum că mâinile nu i se mai asortau cu tot restul, trebuiau alte mâini, unele alburii, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
impresionați cu nici o Marilenă și, după trei ore, s-au apropiat, brusc, de el, ca niște bestii, și l-au luat. L-au coborât din cabină, l-au dat din mână în mână, ca pe-un covor. Nu s-a zbătut deloc. Zâmbea. 303 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Demnități ce nu-l împiedicau ca, la fiecare două zile, să apese clanța palatelor sale. Și, întocmai ca Alexandru Ioan Cuza, de nerecunoscut sub uimitoarele sale travestiuri, să se scoboare până
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
imediat ce poeții destinelor lor își întorceau, o clipită, geana de la ele. Nu ținea neapărat. Dar nici cine știe ce nu s-ar fi supărat, dacă vreunul dintre poeții aceia i-ar fi luat, cu adevărat, gâtul. Îi înțelegea. Nu pentru asta se zbătuseră și scriseseră ei. Nu ăsta era motivul principal pentru care compuneau dânșii. Pentru ca muierile poemelor lor să se repeadă în limbă, înfierbîntate ca niște pisici, în cameră la Sinistrat. Și să citească, împreună cu el, literatură, noaptea întreagă. Se rușina
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și mai multe perechi de părinți adoptivi, Susan se descurcase onorabil la liceu, obținând note destul de bune ca să-și asigure un loc la universitatea de vază unde îl cunoscuse pe Nick. Nu e ciudată natura? s-a gândit ea acum, zbătându-și picioarele în așa fel încât apa să formeze valuri micuțe, într-o formație triunghiulară. Caitlin avusese doi părinți care venerau pământul pe care călca, dar, cu toate astea, fusese atât de crud răpită de lângă ei. În timp ce Susan, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Jade a tăcut, uitându-se la Julia cu o privire nedumerită. Așa cum am mai zis, trebuie să plec. Trimite-mi nota de plată, iar haina mi-o recuperez altă dată. Și cu asta, Julia a ieșit din salon, cu foliile zbătându-i-se pe cap, încă îmbrăcată cu pelerina neagră de coafor. Imediat s-a urcat într-un taxi. Ceasul din bucătărie a bătut ora șapte seara, iar o alarmă de mașină a început să se vaiete în depărtare. Dar Julia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în brațe. Eram iarăși uimit în acea zi uimitoare. L-am ținut în brațe și l-am mângâiat un moment, iar apoi, dintr-odată, pe atât de neașteptat de violent pe cât de liniștit fusese până atunci, a început să se zbată. Bineînțeles că am slăbit strânsoarea imediat, dar nu înainte ca acel cioc nemilos să-mi lase o cicatrice pe piept. A zburat. L-am privit cum se îndepărta; s-ar putea spune că o parte din mine a zburat odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ale Liviei Cramm erau înțepenite ca o menghină în jurul grumazului lui, iar degetele ei îl apăsau, apăsau... în vis, el dormea și s-a trezit tot în vis, cu senzația că viața îi era stoarsă din trup. Atunci s-a zbătut, s-a zbătut ca să scape cu viață și, în timp ce făcea asta, Livia se transforma încontinuu în tot soiul de chestii umede, puturoase, diforme și lunecoase. El n-o putea prinde și în tot acest timp strânsoarea ei devenea tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
erau înțepenite ca o menghină în jurul grumazului lui, iar degetele ei îl apăsau, apăsau... în vis, el dormea și s-a trezit tot în vis, cu senzația că viața îi era stoarsă din trup. Atunci s-a zbătut, s-a zbătut ca să scape cu viață și, în timp ce făcea asta, Livia se transforma încontinuu în tot soiul de chestii umede, puturoase, diforme și lunecoase. El n-o putea prinde și în tot acest timp strânsoarea ei devenea tot mai aprigă. Chiar înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]