46,037 matches
-
științifice (atât cât o îngăduie natura fantastică a subiectului) la călătoria de la Pământ la Lună.” Povestirea lui Poe nu tratează călătoria în Cosmos ca un subiect fantezist sau ironic, ci analizează un număr impresionant de probleme de natură științifică ale zborului interplanetar precum calculul timpului necesar pentru a parcurge distanța de la Pământ până la Lună, depășirea dificultăților provocate de altitudine și de temperaturile scăzute, problema aprovizionării cu aer și cu alimente pe parcursul zborului, găsirea unei viteze de deplasare care să permită ieșirea
Hans Pfaall () [Corola-website/Science/334341_a_335670]
-
un număr impresionant de probleme de natură științifică ale zborului interplanetar precum calculul timpului necesar pentru a parcurge distanța de la Pământ până la Lună, depășirea dificultăților provocate de altitudine și de temperaturile scăzute, problema aprovizionării cu aer și cu alimente pe parcursul zborului, găsirea unei viteze de deplasare care să permită ieșirea de pe orbita Pământului, existența unei atmosfere foarte rarefiate în spațiul cosmic și demonstrarea acestei ipoteze prin observații asupra mișcării unei comete, posibilitatea condensării atmosferei rarefiate cu un dispozitiv special, urmările rarefierii
Hans Pfaall () [Corola-website/Science/334341_a_335670]
-
suprafeței vizibile a Pământului prin folosirea trigonometriei sferice, forma aparent concavă a Pământului văzut din Cosmos, culoarea neagră a spațiului cosmic, primejdia ciocnirii cu meteoriți, existența unei atmosfere lunare etc. Călătoria cosmică cu balonul pare astăzi o idee puerilă, dar zborul cu o ghiulea trasă de un tun gigantic (imaginată de Jules Verne) este o soluție la fel de inadecvată. „Hans Pfaall” este prima scriere modernă care tratează tema explorărilor selenare. Ea a avut, evident, o influență semnificativă asupra romanului "De la Pământ la
Hans Pfaall () [Corola-website/Science/334341_a_335670]
-
a început la Hendon, după care a trecut la Upavon unde și-a încheiat-o la 25 februarie 1915. În decursul antrenamentului, comandantul , ar fi spus: „acest tânăr ori va face lucruri mărețe, ori se va omorî singur.” Instructorul de zbor al lui Warneford de la acea vreme, , i-a observat priceperea ca pilot, dar a aranjat în mod special să se asigure că ceea ce el percepea ca fiind o încredere în sine exagerată din partea lui Warneford nu-l va împiedica să
Reginald Warneford () [Corola-website/Science/334358_a_335687]
-
în sine exagerată din partea lui Warneford nu-l va împiedica să ajungă ofițer. Merriam a profitat de ocazie la o vizită a comandorului Groves la Hendon pentru a-i cere lui Warneford să facă o demonstrație a îndemânării sale la zbor. Impresia favorabilă pe care i-a produs-o lui Groves a cântărit mai mult ca ideile comandantului escadrilei de atunci, că Warneford nu ar fi bun de ofițer din pricina indisciplinei. Warneford a fost inițial trimis la Flotila 2 de pe din
Reginald Warneford () [Corola-website/Science/334358_a_335687]
-
1915, Warneford a fost decorat cu legiunea de onoare de către comandantul armatei francez, generalul Joffre. După un prânz oficial, Warneford a mers la aerodromul de la Buc pentru a lua un avion și a-l duce RNAS la Veurne. După un zbor scurt de test, el a mai urcat la bordul avionului pentru a transporta ca pasager pe ziaristul american Henry Beach Newman. În timpul unei ascensiuni până la 65 m, aripile din dreapta s-au rupt, ceea ce a dus la distrugerea cadrului avionului. Relatările
Reginald Warneford () [Corola-website/Science/334358_a_335687]
-
de 34-43 cm și o greutate de 206-475 g. Are ochi mari, un cap relativ mare, gât scurt și aripi lungi. Ciocul este scurt, negru și în formă de cârlig. Penele sunt de culoare închisă, aranjate pestriț. Pieptul este brăzdat. Zborul este nelinear, din cauza bătăilor de aripi lipsite de ritm, care îl fac să pară un liliac în zbor. Anvergura aripilor variază între 85 și 110 cm. Femelele sunt un pic mai mari decât masculii. Ochii galben-portocalii sunt înconjurați de inele
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
și aripi lungi. Ciocul este scurt, negru și în formă de cârlig. Penele sunt de culoare închisă, aranjate pestriț. Pieptul este brăzdat. Zborul este nelinear, din cauza bătăilor de aripi lipsite de ritm, care îl fac să pară un liliac în zbor. Anvergura aripilor variază între 85 și 110 cm. Femelele sunt un pic mai mari decât masculii. Ochii galben-portocalii sunt înconjurați de inele negre, cu efect de rimel, iar două „discuri” deschise la culoare învăluie ochii ca o mască de carnaval
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
este galbenă la ciuful de câmp și portocalie la celălalt, iar negrul din jurul ochilor este orientat orizontal la primul și vertical la al doilea. Culoarea penelor este mai spălăcită la ciuful de câmp. Mai multe deosebiri se pot remarca în zbor: În 2009, "Asio flammeus" era categorizată în zece subspecii: Unele surse de specialitate delimitează și a unsprezecea subspecie: Ciuful de câmp este răspândit pe toate continentele în afară de Australia și Antarctida; astfel, ea este una din păsările cu cel mai extins
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
sexuală la vârsta de un an. În Europa și America de Nord sezonul de depunere a ouălelor începe la mijlocul lunii martie culminând în aprilie. În acest răstimp, păsările se pot aduna în stoluri. Pentru a cuceri femela, masculul execută acrobații complexe în zbor, aterizând în cuibul ei într-o manieră grandioasă. Atât masculii, cât și femelele sunt monogami. Ciufii de câmp își amenajează cuiburile în spații deschise, ca preeria, tundra, savana, lunca. Cuiburile propriu-zise sunt confecționate din frunze, fire de iarbă și pene
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
proaspăt. Ciuful de câmp are un pH ridicat în stomac, de aceea nu poate digera oasele. Astfel, în excrementele dale se pot observa rămășițe nedigerate de animale. Ciuful de câmp scoate sunete asemănătoare lătratului cățeilor. Apelul este prezentat atât în zbor cât și în relaxare. Țipete mai ascuțite pot fi auzite în sezonul împerecherii. În timpul iernii, pasărea este, în general, liniștită. Deși populația se află în declin, specia nu este amenințată de dispariție, conform IUCN Red List, fiind marcată cu stare
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
publicat pentru prima oară integral în anul 1914 de către Institutul de Arte Grafice „Tipografia Românească” din București, după ce mai multe capitole apăruseră anterior în diferite reviste literare ale vremii. Romanul prezintă călătoria unui român către Lună într-un aparat de zbor denumit „aerosfredel” și întâlnirea sa pe solul selenar cu un marțian. "" este unul dintre primele romane S.F. scrise în limba română, având din această perspectivă un rol de document literar. El este considerat de specialiști ca fiind cel mai important
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
de zgură, mare cât o casă”"), devenind un fel de satelit al acestuia, iar călătorul este martorul unei eclipse de soare și apoi al unei eclipse de lună, făcând o serie de observații critice. În cele din urmă, aparatul de zbor aselenizează la polul nordic lunar, un loc luminat permanent de Soare. Aerosfredelul coboară pe marginea craterului unui vulcan și pornește să exploreze satelitul, după ce se obișnuiește cu aerul lunar și cu gravitația scăzută. El cade în interiorul craterului, unde Coco moare
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
de bord în descrierea călătoriei spre Lună. Romanul este format din relatarea la persoana I a unui jurnalist de la un ziar bucureștean, care asistă la căderea unui corp ceresc și descifrează textul scris în jurnalul de bord al aparatului de zbor, și din jurnalul de bord al astronautului român, care prezintă călătoria propriu-zisă și aselenizarea. Acțiunea are un fir epic simplu, cu un singur plan narativ: un inventator român se simte scârbit de traiul într-o societate meschină ce privește cu
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
petrol și sondele sale urcând din Prahova până în vârf de munte, sugând la sute de metri păcură neagră ca iadul, scuipând-o la străini”". În același timp, Henric Stahl scrie mai multe pagini marcate de înflăcărare patriotică atunci când își descrie zborul deasupra teritoriului românesc (făcând abstracție de granița temporară a munților Carpați ce separau pe atunci Vechiul Regat de Transilvania, "„despărțind același pământ românesc”"), când încearcă să arunce drapelul românesc înspre Polul Nord, când îl învață pe un marțian "„limba dragă a
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
este tăiată de câteva drumuri, poteci și întreruptă de luminișuri. Transportul cu mijloace mecanizate este dificil. În toamna anului 1944 și la începutul iernii care a urmat, vremea a fost rece și umedă, iar condițiile meteo au interzis de obicei zborul avioanelor în zonă. La nivelul solului, condițiile au variat de la pământ mocirlos la pământ înghețat acoperit de zăpadă. Germanii s-au pregătit pentru apărare construind cazemate, plasând câmpuri minate, sârmă ghimpată și capcane ascunse de zăpadă înaltă. În regiune au
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
presiuni din partea factorilor arabi. În cele din urmă, cu sprijinul organizatoric al unei persoane influente din Maroc, și după ce poliția franceză și-a suspendat supravegherea, muftiul a izbutit să părăsească Franța la 29 mai 1946, prin aeroportul Orly, cu un zbor al companiei americane TWA spre Cairo, cu ajutorul unor documente false furnizate de un politician sirian, apropiat de Frăția musulmană. După 12 zile Ministerul de externe francez a luat oficial cunoștință de plecarea sa, iar britanicii nu l-au mai putut
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
fiind obligate în acele condiții meteo nefavorabile să rămână inactive la sol. Dacă prezumția planificatorilor germani cu privire la imposibilitatea asigurării sprijinului aerian de către aviația aliată s-a dovedit corectă, vremea proastă a ținut la sol în bună măsură și aparatele de zbor ale "Luftwaffe". În ciuda condițiilor meteo grele, "Luftwaffe" a reușit să ridice în aer 500 de avioane pe 16 decembrie, cu mult peste ceea ce reușise în ultimile luni. Această primă zi fusese data planificată inițial pentru declanșarea atacului împotriva aerodromurilor aliate
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
Ofensiva terestră germană a intrat astfel în impas. "Luftwaffe" a fost activă în toată luna decembrie. Germanii au efectuat mai multe mii de misiuni. În timpul luptelor aeriene, RAF și USAAF au produs germanilor pierderi importante în oameni și aparate de zbor. În cele opt zile de atacuri susținute dintre 17 și 27 decembrie 1944, germanii au pierdut 644 de avioane de vânătoare, iar 227 au fost avariate. În aceeași perioadă, germanii au pierdut 322 de piloți uciși, 23 prizonieri și 133
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
atacurile. Din acest motiv, "Bodenplatte" nu a fost lansată până pe 1 ianuarie 1945. În acest moment, forțele terestre germane nu mai beneficiau de efectul surpriză, aliații reușind între timp să își reorganizeze defensiva, iar aviația britanică și americană să reia zborurile după îmbunătățirea condițiilor meteo. Germanii au mai făcut un nou efort pentru preluarea inițiativei lansând Operațiunea Nordwind ("Unternehmen Nordwind"). "Luftwaffe" trebuia să sprijine acest asalt prin Operațiunea "Bodenplatte". Planul "Bodenplatte" presupunea un atac surpriză asupra 16 baze aeriene din Belgia
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
erau amplasate rampele de lansare ale rachetelor V-2 din jurul Hagăi. Aceste rampe erau apărate de număr mare de unități de artilerie antiaeriană. Dacă unele dintre aceste unități fuseseră prevenite cu privire la organizarea operațiunii aeriene, data declanșării acesteia și oararul de zbor au fost ținute secrete. Ca urmare, mai multe unități de vânătoare germane au suferit pierderi cu mult înainte declanșării atacului împotriva obiectivelor ordonate datorită focului propriei artilerii antiaeriene. La granița dintre anii 1944/1945, Comandamentul Aerului Vest dispunea de 267
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
a aflat în sectorul Diviziei antiaeriene a 16-a cu cartierul generala la Doetinchem, la aproximativ 24 km nord-est de Arnhem. După cinci ani de război și pierderi umane, mulți piloți tineri "Luftwaffe" erau lipsiți de măiestria înaintașilor, atât în ceea ce privește zborul cât și nimicirea țintelor. La formarea slabă a piloților contribuia di plin lipsa de experiență a instructorilor de zbor. În plus, numeroase unități de antrenament au fost forțate să zboare în misiuni de luptă, pentru sprijirea unităților de avioane de
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
de Arnhem. După cinci ani de război și pierderi umane, mulți piloți tineri "Luftwaffe" erau lipsiți de măiestria înaintașilor, atât în ceea ce privește zborul cât și nimicirea țintelor. La formarea slabă a piloților contribuia di plin lipsa de experiență a instructorilor de zbor. În plus, numeroase unități de antrenament au fost forțate să zboare în misiuni de luptă, pentru sprijirea unităților de avioane de vânătoare ("Jagdgeschwader") din prima linie. Avioanele de vânătoare aliate cu rază lungă de acțiune a agravat această situație, doborând
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
din plin și criza de carburanți. Planul pentru atacul german prevedea menținerea unei tăceri radio stricte și a secretului pentru obținerea unui efect surpriză maxim. Hărțile erau completate doar pe jumătate, fiind identificate doar instalațiile inamice, fără evidențierea rutelor de zbor. Această soluție a fost aleasă pentru ca să îi împiedice pe aliați ca, în cazul în care hărțile ar fi căzut în mâinile lor, să nu poată identifica bazele avioanelor germane. Comandanților germani le-a fost refuzată permisiunea să își informeze piloții
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
Stab./SG 4 avea în dotare 3 avioane Fw 190 și doi piloți disponibili. I./SG 4 a avut 21 avioane operaționale Fw 190 și 27 de piloți disponibili. II./ SG a raportat 27 de avioane Fw 190 gata de zbor. Nu se cunosc efectivele de piloți. III./ SG avea în dotare 24 Fw de avioane 190, dar doar 16 erau operaționale. De asemenea, nu este cunoscut numărul de piloți disponibili. La ora 09:12, JG 2 a traversat linia frontului
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]