6,950 matches
-
exemplu, se simt mai înclinate spre o viață ministerială mai apropiată de cea preoțească decât de cea a persoanelor care aleg viața consacrată. Faptul că, în tradiția noastră, preoția este rezervată bărbaților, câteodată le obligă pe anumite femei, care au înăuntru o «structură prezbiterală», să aleagă viața religioasă pentru a suplini această profundă dorință ce, din respect față de tradiția Bisericii noastre, nu poate fi recunoscută ca vocație. Deși nu dorim să punem în dubiu sau în discuție deciziile și rânduielile Bisericii
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
mod paradoxal, mânăstirea se asemăna mai mult cu un spital decât cu o academie. Ținând cont de această considerație, menită să ne ferească de orice derivă gnostică și elitară, o comunitate de consacrați este cu atât mai autentică cu cât înăuntru ei frații și surorile pot să fie, cu seninătate, ceea ce sunt cu adevărat, sprijinind astfel truda acceptării și a convertirii celor pe care-i întâlnesc pe cale. Nu ni se cere nimic altceva decât să fim săraci senini și păcătoși iertați
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
preotului diecezan: ea este însăși forma vieții sale; este răspunsul la chemarea Bisericii care l-a făcut păstor după chipul lui Cristos, nu după principiile sacerdoțiului păgân, ci așa cum trebuie să fie «preoții Noului Testament». «Carisma», pe care o simțim înăuntru și care este recunoscută de Biserică în momentul profesiunii, nu este un monument sau un muzeu în care, plictisiți, suntem obligați să muncim ca paznici sau «ghizi», ci este un har ce trebuie trăit în funcție de vremuri, locuri, împrejurări, constrângeri, necazuri
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
identități, nemaifiind nevoie să se facă uz de comparații, a eliberat cea mai mare parte a consacraților și a consacratelor de nevoia de a «maimuțări», ca să spunem așa, consuetudinile monastice în ceea ce privește orarul, rugăciunea, asceza, haina, felul de a se relaționa înăuntru și înafara comunității. Această eliberare a permis, pe bună dreptate, debarasarea de tot felul de observanțe și consuetudini considerate până atunci necesare, pentru a salvgarda demnitatea și credibilitatea vieții consacrate în Biserică și în ochii lumii. Acest proces eliberator și
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
și a laicilor - care poate deveni o adevărată ispită - este vizibil în felul în care sunt preluate/importate anumite trăsături «de estetică monastică» cu caracter romantic: felul de a se îmbrăca, de a se ruga și de a se relaționa înăuntru și în exterior. Consider că viața monastică - ar fi mai bine să vorbim la plural, experiențele de viață monastică - nu este un model pentru viața consacrată și cu atât mai puțin cântarul pentru a evalua autenticitatea vieții creștine, ci este
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
sugestive și dinamice. Pe de-o parte, o asemenea abordare a misterului vieții consacrate cu siguranță înseninează, însă ar putea da și câțiva fiori, întrucât periclitează o întreagă serie de certitudini și automatisme, dând întâietate percepției a ceea ce se întâmplă înăuntru, în cutele propriei vieți și-n exercitarea conștientă a propriei libertăți. Pe de altă parte, este ca și cum s-ar rupe un descântec într-o oarecare măsură liniștitor, în baza căruia, odată ce ai înfruntat noviciatul, mai mult sau mai puțin lung
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
aproape de la sine, căzând spre el cu un scârțâit îngrozitor. Intimidat, așteptă ca lumea din casă, intrigată de zgomot, să năvălească jos, dar nu se întîmplă nimic. Tânărul intră atunci, încercînd să închidă cât mai bine infernala ușă, și abia înăuntru făcu uimitoarea descoperire că mânerul de os al unui probabil clopoțel interior atârna în sală. Dar nu îndrăzni să sune numaidecât, într-atît îl miră anticamera. Ea era de o înălțime considerabilă, ocupând spațiul celor două caturi laolaltă. O scară de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și cu prilejul prăjiturii, să declare că nu avea nevoie de nimic, însă i se păru absurd, deoarece neapărat trebuia să doarmă undeva. De aceea tăcu și luă parte prin așteptare la preocuparea Otiliei. Aceasta deschise o ușă, intră singură înăuntru, deretică ceva în pripă, fiindcă se auziră lovituri de scaune izbite și de dulapuri închise, apoi strigă lui Felix să intre. - Până mâine dormi aici, este odaia mea. Fii fără grijă. E cam dezordine, dar o să mă ierți, nu? Noapte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ghetre albe, cu floare la butonieră și cu canotieră pe cap. Pascalopol deschise voios portița și ușa gotică de la intrare, stârnind schelălăitul prelung al clopoțelului. Glasul Otiliei răsună aproape numai-decît și se auziră totodată tropotele furtunoase pe scară. Pascalopol intrase înăuntru, dar geamurile odăilor din curte fiind deschise, se auzeau de afară frânturi de convorbire. Otilia spunea lui Pascalopol să aștepte să-și pună pălăria. Puțin după aceea, Otilia ieși pe ușă, urmată de Pascalopol și de bătrân, care-și freca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia din mijlocul sofalei, unde, șezîndturcește, cosea ceva, când Felix trecu prin fața ușii deschise a odăii ei, spune-mi drept, cum m-a ponegrit Aurica? Am auzit că te-a chemat în lipsa mea! Felix se opri lingă ușă, încurcat. - Intră înăuntru, vino aci lângă mine. Și Otilia își strânse puțin picioarele subțiri, ca și când Felix ar fi trebuit să se așeze alături în aceeași poziție. - Desigur că ți-a spus că sunt zăpăcită! - Mai rău! mărturisi Felix.Otilia ridică ochii puțin cam
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
doi, și Stănică îl împinse pe Felix în trăsură, fără ca acesta să știe unde îl duce. - Am o idee! explică Stănică în trăsură. Să văd. Stănică se dădu jos într-o stradă din jurul Lipscanilor, în fața unui restaurant cu înfățișare modestă, înăuntru însă chelnerii erau în frac, o sală întinsă cu mese, cu îngrijire așezate, se sfârșea printr-un fel de scenă, pe care se vedeau instrumentele mai voluminoase ale unei orchestre. În sală nu era nimeni, deși erau orele opt. Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aglae privi pe Stănică în ochi, încruntat. - Că doar n-o să-l țin aici, unde sunt copii! Păcatele lui, elși le cunoaște. Felix se căi că venise. Se auziră de afară pași, și un bărbat cu barbișon, înalt, grav intră înăuntru, călăuzit de Marina. Era plictisit, cu privirea fără interes, profesională, vădit contrariat că fusese sculat din somn. - Unde e pacientul? întrebă el. Aglae îl duse în dormitor, urmată de Stănică. Acesta făcu semn cu ochiul lui Felix, să intre și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fiindcă Stănică ținuse să-l conducă pe Felix. În dreptul casei auziră un pârâit grozav și o șoaptă cavernoasă, care-i făcu să tresară: - Ei! Ce s-a întîmplat? Era moș Costache, care împinsese ușa gotică și întreba. Stănică intră numaidecât înăuntru, gata să se sustragă reproșurilor Olimpiei. - Ce s-a întîmplat? I-a venit rău puțin, dar ce are,Dumnezeu știe! - Doctorul ce-a zis? întrebă moș Costache. - Doctorul! se supără Stănică. Un pungaș. Vine, te pipăie și spune că nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
examenele îl absorbiră cu totul și câtăva vreme uită și de Otilia, și de Georgeta. Pe când citea un curs, străduindu-se să memoreze pagină cu pagină, moș Costache, după ce dădu câteva târcoale prin fața odăii lui, crăpă ușa și își vîrî înăuntru capul lui ca o bilă. - Nu-nu-nu te-te duci nicăieri azi? întrebă el. - Nu. Am de învățat. Dar de ce? Ai vreo trebuință de ceva? - Nu. Am zis că e frumos afară, e soare, ți-ar face bine sămai iei aer
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gândească mai bine ce felicitare să-i facă bătrânei. Atunci și-aduse aminte că nu i-a adus nimic. Se căută prin buzunar, unde găsi câțiva franci, strâmbă din gură și se întoarse spre Barieră. Acolo dibui o simigerie, intră înăuntru și ceru o pungă cu alune americane prăjite și câțiva covrigi uscați, cu susan, dintre aceia în forma unui inel de lanț, care se sfărâmă în gură. Aceste produse ale cuptorului plăceau cu deosebire mătușii Agripina. Stănică se întoarse din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în tuș, semănând cu niște litografii. O serie înfățișa un soi de păuni zburători, amestecîndu-se cu fluturii în foile unor trandafiri. Marca de serie a acestor farfurii era "Asiatic Pheasan". Unele farfurii întinse, de servit, frumoase ca niște dantele, reprezentau înăuntru un lac pe care trecea o barcă cu ornamente rococo, dusă, cu șase vâsle lungi de galeră și, în același timp, cu o prăjină venețiană, de câțiva marinari în costume englezești, stil 1820. În barcă se afla un pavilion chinezesc
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întîrziind operația. În cele din urmă, de bine, de rău, fu îmbrăcat. Fără să se mai spele, cu părul vâlvoi, alergă jos pe scări, apropiindu-se de sursa din ce în ce mai sonoră de armonie. Ușa odăii cu pianul era dată de perete. Înăuntru, ghemuită pe taburet, îmbrăcată însă ca de G. Călinescu oraș și cu pălăria pe cap, Otilia în persoană își legăna moale mâinile pe deasupra claviaturii, îmbătată de sunete, subliniind câte o măsură cu pan, pan, pan. - Otilia! strigă aproape fără voie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din față și din dos și văzu că sunt închise. Dinăuntru auzi însă lovituri surde de ciocan. Se apropie de fereastra de unde se auzea zgomotul, aduse, tot în vârful picioarelor, un scaun din grădină, se urcă pe el și privi înăuntru prin interstițiile șipcilor transparentelor. Apoi se dădu repede jos, puse scaunul la loc, și fugi iarăși, zâmbind ușor, luînd-o de-a dreptul spre oraș. XVIII Pe la sfârșitul lui septembrie, într-o zi de arșiță tardivă, cu vânt uscat înecăcios, moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mână de ajutor. Pretențiile lui de a ocroti pe fată erau copilăroase, dar și tiranice, fiindcă încercau să înlănțuie prin obligație. Pe Pascalopol îl întîlni pe scară, tocmai când acesta pleca. Moșierul rămase consternat de știre și invită pe Felix înăuntru. - E rău? Își păstrează cunoștința? Vorbește? - E conștient și spune puține cuvinte. Mi s-a părut maimult că se ferește de ceilalți. - Bietul Costache! zise Pascalopol plimbîndu-se încoaceși-ncolo. Trebuie să chemăm un doctor, dar să facem așa, să nu bage
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l privea cu o mare încredere și, liniștind-o pe aceasta din ochi, zise: - Tocmai mă plimbam cu doctorul Stratulat, pe care-l cunoaște Costache, era vorba să ne întîlnim pentru niște chestiuni! Ce întîmplare! Îngăduiți oare să-l aduc înăuntru? - L-a văzut domnul doctor Vasiliad! observă, moale și ostil, Olimpia. - În nici un caz nu strică un consult mai larg. Stratulat eprofesor universitar. Sper că nu vă jenează, se înclină moșierul, cu excesivă politețe, spre doctor. Pascalopol se duse să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sub mustăți. Doctorul și Pascalopol merseră, după câteva minute, înspre odaia bolnavului, urmați de toți ceilalți, însă Strătulat, foarte grav, le aduse la cunoștință că pentru o consultație așa de gravă are nevoie de liniște desăvârșită. Stănică însuși, care, fiind înăuntru, se prefăcu că n-aude, fu izgonit, iar Pascalopol rămase și el afară, pentru a nu da loc la bănuieli. Stratulat îl chemă însă peste puțin timp înăuntru, ca spre a-i cere informații. Situația era aceasta. Bătrânul avusese un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așa de gravă are nevoie de liniște desăvârșită. Stănică însuși, care, fiind înăuntru, se prefăcu că n-aude, fu izgonit, iar Pascalopol rămase și el afară, pentru a nu da loc la bănuieli. Stratulat îl chemă însă peste puțin timp înăuntru, ca spre a-i cere informații. Situația era aceasta. Bătrânul avusese un atac de congestie cerebrală, foarte ușor, și puțina jenă a brațului și piciorului, care indica ruperea unui mic vas de sânge, avea să dispară de la sine, dacă bolnavul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui Brătianu și se opri în fața unei case cu etaj, peste drum de Ministerul de Domenii și Agricultură, privind ceva pe zid. (,,Ce dracu caută ăsta? - se miră Stănică, te pomenești că are vreun avocat!") După oarecare ezitare, bătrânul dispăru înăuntru. Stănică se apropie iute de casă și văzu că pe zid se află firma unui doctor. ("Ei, comedie!") Fără a mai sta la îndoială, se urcă hoțește pe scări și ajunse la vreme, spre a vedea că bătrânul intrase chiar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
drum de cinematograful "Minerva". " Aici trebuie să fie scump!" gândi moș Costache, după ce dădu câteva târcoale prin fața ușii, impresionat de dulapurile baroce și bocalele de porțelan. Merse mai jos, unde întîlni o drogherie. Socotind că drogheria vinde mai ieftin, intră înăuntru. Droghistul regretă. I-ar fi făcut una mai simplă, cu prafuri, dar aci era un lichid de băut, pentru care n-avea toate elementele. Moș Costache o luă pe Calea Victoriei, înspre Poștă, în Lipscani știa o farmacie. Intră, dădu rețeta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe gânduri, apoi, încet-încet, se întoarse din nou în Lipscani, la întîiul farmacist și comandă doctoria. Economisise treizeci de bani. La întoarcere, observă lumina în mica bisericuță de lângă Societatea de tir și, G. Călinescu obosit, găsi cu cale să intre înăuntru. Câteva babe dădeau acatiste și se închinau lung pe la icoane, sărutîndu-le zgomotos. Un dascăl moțăia într-o strană, scoțând pe nas litanii fără sfârșit. Moș Costache, fascinat de sclipirea altarului și de îngînatul cântărețului, se simți pătruns de evlavii și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]