KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...181 182 183 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

privirea îi este lipsită de orice expresie, fără emoția aceea spiritualizată care îmi plăcea atât de mult, mâinile ei pipăie cu seriozitate corpul înfierbântat, încearcă să te apleci, îi șoptește ea, apleacă-ți capul fără să miști picioarele, dar Noga țipă, lasă-mă în pace, mă doare, iar Zohara îi dă drumul imediat, îmi este greu să o consult în asemenea condiții, spune ea, ar putea să fie meningită, având în vedere gâtul inflexibil, dar nu o pot consulta, trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mama mea pe un ton grav, iar eu spun, nu tocmai, și ea strigă, ce încerci să dovedești, de ce nu ai chemat un medic, vrei ca boala ei să se agraveze ca să-l poți face și criminal acum? Iar eu țip, nu am nevoie să îmi ții tu predici despre morală, am nevoie de ajutorul tău, ai spus că ai venit să mă ajuți, și abia în clipa aceea îmi dau seama și întreb, dar de unde ai aflat? Udi m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

se pare chiar groaznică, spuse ea, îndepărtând de pe haină un fir de iarbă. Ar fi grozav dacă ți-ai frânge gâtul și gata, dar dacă se întâmplă să-ți rupi doar picioarele, ai încurcat-o. Nu-ți rămâne decât să țipi cât te țin plămânii, dar tot nu te aude nimeni și nici nu poți spera să te găsească cineva acolo, iar prin jurul tău mișună miriapozi și păianjeni și calci pe oasele putrezite ale celor care și-au găsit sfârșitul înaintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Cavaleristul nu se atingea de băuturi alcoolice și nici măcar nu suporta mirosul. De câte ori mă vedea trântit pe pat cu sticla în mână, strâmba din nas și se văicărea că nu poate învăța. Mă trimitea întotdeauna să beau afară. Ieși tu! țipam eu. Dar, știi că re-reg-regulamentul nu-ți permite să b-b-bei în cămin, nu? îmi spunea. — Ieși tu! repetam eu. Când mă vedea nervos, nu mai zicea nimic, dar pentru că apuca să-mi strice dispoziția, ieșeam pe acoperiș ca să beau acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
s-au întâmplat ele de fapt. Ne beam cafeaua de după masă și vorbeam despre universitate, când am auzit sirenele mașinilor de pompieri. Se apropiau tot mai mult și mi se părea că numărul lor crește. Lumea fugea speriată și unii țipau chiar. Midori s-a dus într-o cameră cu vederea la stradă, a deschis fereastra și a privit în jos. Mi-a spus să aștept un pic și a dispărut, după care am auzit-o tropăind pe scări, în sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
să o acompaniez, dar când a văzut cât sunt de afon, a renunțat și a cântat singură, după placul inimii ei. Mi-am văzut mai departe de bere, ascultând-o și privind focul. Ba se întețea, ba se domolea. Lumea țipa și se dădeau tot felul de comenzi. S-a auzit și un helicopter... probabil al presei. S-a învârtit de câteva ori deasupra locului cu pricina, a făcut fotografii și a plecat. Bine-ar fi fost să nu ne fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
și un helicopter... probabil al presei. S-a învârtit de câteva ori deasupra locului cu pricina, a făcut fotografii și a plecat. Bine-ar fi fost să nu ne fi prins și pe noi în fotografii, gândii eu. Un polițist țipa la cei care căscau gura, ordonându-le să se dea îndărăt. Un copilaș se pierduse de mama lui și urla cât îl țineau plămânii. Undeva se spărseseră niște geamuri. Vântul își schimb\ brusc direcția și scânteile au început să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
iubită ca lumea, că m-am săturat de dragoste. Măcar o dată, o singură dată. Dar ei nu mi-au oferit nici un pic de căldură sufletească, nici un pic, înțelegi? Dacă mă guduram pe lângă ei și le ceream ceva, mă alungau și țipau: „Costă prea mult!“ Acesta a fost tratamentul de care am avut parte. De aceea, în clasa a cincea sau a șasea primară, am decis să găsesc singură omul care să mă iubească trei sute șaizeci și cinci de zile din trei sute șaizeci și cinci. Extraordinar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
și îmi era clar că le place să trăncănească vrute și nevrute. Dinspre clădirea clubului studențesc se auzea o voce de bas, care f\cea game. Pe ici, pe colo, se vedeau grupuri de câte patru-cinci studenți care schimbau opinii, râdeau sau țipau unii la alții. În parcare, câțiva indivizi se distrau cu rolele, iar un profesor cu o servietă de piele în brațe făcea slalom printre ei, încercând să-i evite. În curtea inerioară, o studentă cu coif pe cap, ghemuită la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
alții. Cu excepția diferențelor de vârstă, atmosfera era asemănătoare cu cea de la cantina căminului, cu o singură precizare importantă: toată lumea vorbea pe un ton liniștit, nimeni nu striga, nimeni nu vorbea în șoaptă, nimeni nu râdea tare, nimeni nu gesticula, nu țipau unii la alții. Am văzut grupuri de trei până la cinci persoane. În fiecare grup vorbea o singură persoană și ceilalți ascultau cu interes, iar când persoana respectivă termina de vorbit, locul ei era luat de următoarea. Nu îmi dădeam seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
obișnuite. Despre ce s-a întâmplat în ziua respectivă, despre cărțile pe care le-am citit, despre vremea de a doua zi... cam atât. Să nu-mi spui că-ți imaginai că noi, cei de-aici, sărim ca arși și țipăm ceva de soiul: „Mâine o să plouă dacă ursul polar mănâncă stelele în noaptea aceasta!“ — Nu, normal că n-am vrut să spun așa ceva. Doar mă întrebam ce fel de conversații se pot purta. — E un loc liniștit și lumea vorbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
privit asemenea unui moșneag cu toane, iar un papagal de pe stinghie și-a exprimat nemulțumirea prin bătăi de aripi și țipete ascuțite. Reiko s-a strâmbat la papagal, mieunând ca o pisică, iar acesta s-a furișat într-un colț, țipând: „Mulțumesc! Nebuno! Rahatule!“ — Nu știu cine l-a învățat asemenea cuvinte, spuse Naoko, oftând. — În nici un caz eu, se apără Reiko. Eu n-aș face așa ceva în ruptul capului. Reiko s-a strâmbat iar la papagal, mieunând, și acesta tăcu brusc. — Exemplarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
suspinat de plăcere. Am întrebat-o pe fată cum îl cheamă. — Pepe, a răspuns ea. — Pepe! l-am strigat eu, dar câinele nu s-a mișcat. — Nu prea aude, a zis fata. Trebuie să-i vorbești mai tare. — Pepe! am țipat eu. Câinele a deschis ochii, s-a mișcat puțin și mi-a răspuns cu un lătrat scurt. — Hai, Pepe, dormi, ca să trăiești mult, îi spuse fata. Pepe s-a întins iar la picioarele mele. Naoko și Reiko au cerut două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
douăzeci de centimetri între vârfurile degetelor și dușumea. Am observat toate detaliile, i-am privit fața... Nu aveam cum să nu i-o privesc. Mi-am dat seama că trebuie să cobor și să-i spun mamei, că trebuie să țip, dar trupul nu mă asculta, se mișca pur și simplu fără mine, încercând să o dea jos de pe funie, deși mintea îmi spunea că trebuie să dau fuga jos. Normal că un copil ca mine nu avea puterea să desfacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Doctorul Miyata. — Ai dreptate, spuse Reiko. Pun pariu că e cel mai nebun de aici. — Și domnul Omura, portarul, e cam nebun, adăugă Naoko. — Adevărat, zise Reiko, în timp ce se lupta cu porția de broccoli din farfurie. Când face gimnastică, dimineața, țipă cât îl ține gura, fără nici un motiv. Are plămâni, nu glumă! Înainte de a veni Naoko aici, mai era la birouri domnișoara Kinoshita, care suferea de nevroză și care a încercat să se sinucidă, iar anul trecut au concediat un asistent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
mă lingă. Nu-l lăsasem nici pe soțul meu să facă așa ceva pentru că eram o pudică, dar fata aceea de treisprezece ani nu avea nici o jenă. M-am simțit, o vreme, neputincioasă de luptă și n-am putut să nu țip de plăcere. „Termină!“, am țipat, arzându-i o palmă zdravănă peste obraz. S-a oprit până la urmă și s-a ridicat în genunchi, privindu-mă în ochi. Amândouă eram goale pușcă, în genunchi, pe pat, uitându-ne una la alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
nici pe soțul meu să facă așa ceva pentru că eram o pudică, dar fata aceea de treisprezece ani nu avea nici o jenă. M-am simțit, o vreme, neputincioasă de luptă și n-am putut să nu țip de plăcere. „Termină!“, am țipat, arzându-i o palmă zdravănă peste obraz. S-a oprit până la urmă și s-a ridicat în genunchi, privindu-mă în ochi. Amândouă eram goale pușcă, în genunchi, pe pat, uitându-ne una la alta. Ea avea treisprezece ani, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
pe-aici. Ce faceți cu păsările, iarna? — Le ducem înăuntru, normal. Ce să facem cu ele, să le îngropăm în zăpadă și să le scoatem congelate la primăvară? După aceea să le dezghețăm, să le readucem la viață și să țipăm: „Hei, toată lumea la masă!“ Nu se poate! Am zgândărit cu degetul plasa de sârmă și, deranjând papagalul, acesta a dat din aripi și a țipat: „Rahat! Mulțumesc! Nebuno!“ — Pe acela aș vrea să-l congelez, spuse Naoko, cu o privire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
congelate la primăvară? După aceea să le dezghețăm, să le readucem la viață și să țipăm: „Hei, toată lumea la masă!“ Nu se poate! Am zgândărit cu degetul plasa de sârmă și, deranjând papagalul, acesta a dat din aripi și a țipat: „Rahat! Mulțumesc! Nebuno!“ — Pe acela aș vrea să-l congelez, spuse Naoko, cu o privire tristă. Chiar cred că o să înnebunesc dacă-l aud în fiecare dimineață. După ce am făcut curat în colivie, ne-am întors acasă. În timp ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-mi scoți, una câte una, toate hainele... ușooooor de tot, ca o mămică ce-și dezbracă bebelușul. — Hmmmm... — Eu mă simt bine, sunt cu gândurile departe și nu-mi dau seama, până la un moment dat, ce se întâmplă. Apoi, brusc, țip la tine: „Potolește-te, Watanabe! Îmi place de tine, dar am un prieten. Nu pot să mă culc cu tine, să știi. Te rog fii cuminte!“ Dar tu nu te potolești. Ba mă potolesc, am zis. — Știu. Nu contează, așa-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Orientale?“ „Ce înseamnă distrugerea legăturii între universități și întreprinderi? Adică nu ai voie să te angajezi la o întreprindere după ce termini facultatea?“ Nimeni nu-mi explica nimic. Dimpotrivă, se înfuriau pe mine și atât. Mă crezi? — Da. Un individ a țipat la mine: „Chiar nu înțelegi nimic? Ce naiba ai în creierii ăia?“ Atâta mi-a trebuit. M-am înfuriat și i-am spus că recunosc că nu sunt deșteaptă, că fac parte din clasa muncitoare, dar tocmai acestei clase muncitoare i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
unul altuia, dar e drăguț. — A fost liniștit? — Foarte. — Trebuia să-l fi văzut acum o săptămână. A fost îngrozitor, spuse Midori, dând din cap. O luase razna rău de tot. A aruncat cu un pahar în mine și-a țipat... oribil: „Sper să mori odată, proasta naibii!“ Am înțeles că li se întâmplă celor cu o asemenea boală... Nu se știe cauza, dar oamenii devin brusc extrem de r\i. La fel i s-a întâmplat și mamei. Ce crezi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

de baseball și un pic Înclinat, iar atunci cînd a apucat momeala a despărțit apele larg. Avea spinarea solidă, de un negru-purpuriu, și ochii mari cît un castron. Era uriaș. Pun pariu c-avea vreo patru sute cincizeci de kile. Am țipat la Johnson să-i lase fir, dar pînĂ s-apuc să scot un cuvînt l-am văzut săltat de pe scaun de parcă ar fi fost tras pe scripeți și am apucat să mai văd cum se ține doar o secundă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
vas și am Început să-ncălzesc motorul. Frankie mă privea de pe doc. Avea zîmbetu’ Ăla ciudat, de surd. M-am dus către el: — Auzi, ai grijă să nu intri În vreo belea din cauza asta. Nu m-auzea. A trebuit să țip la el. — Eu poltică deșteaptă, mi-a spus. Apoi a lăsat vasul la apă. I-am făcut cu mîna În timp ce arunca frînghia de la proră pe punte, apoi vasul a ieșit lunecînd și am intrat pe canal. Un vas comercial englez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
că sînteți contrabandiști. V-a luat număru’ de Înmatriculare. Eu nu v-am mai văzut În viața mea, așa că nu știu cine sînteți. N-aș fi În stare să vă recunosc... BĂrcile se Îndepărtaseră una de cealaltă, purtate de ape. CĂpitanul Willie țipă mai departe: — Nu știu unde ne aflăm acum. N-aș putea să mă Întorc aici. — OK, se auzi un strigăt din barca cealaltă. — Pe istețu’ Ăsta Îl duc la pescuit pînĂ se Întunecă. — OK. Tare se mai dă-n vînt după pescuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]