KorAP: Find »[drukola/base=alunga & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...181 182 183 ...368 >

9,188 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

ziceam „maică“ și „taică“; mâni, ne cântă popa prohod. O blagoslovenie însă am avut noi, pescarii. Pologul. Tot țânțarii au învățat mai demult pe oamenii de la baltă cum să-l facă. Au venit unii din ei, care fuseseră bătuți și alungați de alții. Mă nene, pe noi ne-a alungat ăia și au pus ei stăpânire aci. Să alcătuiți voi o căscioară de pânză rară. S-o puneți pe o leasă, sus, ca s-o sufle boarea. Acolo nu vă pasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
O blagoslovenie însă am avut noi, pescarii. Pologul. Tot țânțarii au învățat mai demult pe oamenii de la baltă cum să-l facă. Au venit unii din ei, care fuseseră bătuți și alungați de alții. Mă nene, pe noi ne-a alungat ăia și au pus ei stăpânire aci. Să alcătuiți voi o căscioară de pânză rară. S-o puneți pe o leasă, sus, ca s-o sufle boarea. Acolo nu vă pasă; îi înjurați și le dați cu tifla. Așa am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fără știrea lui Allah cel veșnic. N-avem nimic de făcut. Să ne închinăm și să ne supunem. Marele Soliman s-a simțit mai mic decât toți mișeii împărăției sale și două lacrimi i-au izvorât din ochi. Le-a alungat cu mâna stângă în lungul bărbii. Vinovații... vinovații... a șoptit el. —Allah va lumina înțelepciunea domnului meu... a răspuns bătrânul. Ce să fac, Selim-Hafiz? Bătrânul s-a închinat cu smerenie și frică: O, stăpâne, Selim-Hafiz spune că pământul e sătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271

pentru a le spori eficacitatea (ori, cel puțin, așa ziceau). Includea Pack Your Bags (un gel răcoritor pentru a îndepărta efectul de ochi umflați și pungile de sub ochi), Light Up Your Life (un creion corector care refracta lumina pentru a alunga cearcănele) și Iron Out Your Kinks (o spumă grasă care anihila ridurile). Exista doar o mică problemă: cele trei produse încă nu sosiseră de la fabricanții din Indianapolis. Erau pe drum. Oh, aveau să ajungă cu siguranță. O să ajungă la noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
despre Aidan. Te rog! Îmi pare rău, Anna, a plecat. S-a întors femeia cu bastonul, femeia furioasă de săptămâna trecută, care vorbea despre câinele tău. Buni Maguire? N-aveam nici un chef să vorbesc cu cotoroanța. Probabil că ea îl alungase pe tata-mare Mick. Cuvintele mi-au scăpat înainte să-mi dau seama ce-aveam să zic: —Spune-i să se ducă dracului! Leisl a tresărit, o dată și încă o dată. — Are un mesaj pentru tine. —Ce mesaj? —Zice „Acolo să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
am auzit ceva în spatele meu: un mârâit. M-am întors. Câini. Doi. Chestii mari, negre, urât mirositoare, cu ochii roșii și o răsuflare crimă și pedeapsă. Ca a lui Claire când e mahmură. Tessie trebuie să fi fluierat ca să-i alunge când mi-a dat drumul să intru, dar acum că „plecasem“, reveniseră să-și facă rondul prin grădină. Urăsc tot pe lumea asta, dar pe câini mai mult ca orice altceva. Au mârâit încet și, de îndată, am mârâit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
îmi smulgeam hainele și îi strigam: —Trage-mi-o, trage-mi-o. Ce îți pasă? Doar ești bărbat. Nu trebuie să fii implicat emoțional. Doar trage-mi-o! Mă trântisem, goală, pe patul lui și zbierasem: Haide! Voiam să îmi alunge furia, golul, deznădejdea. Voiam să alunge umbra soțului meu mort spre a nu mai simți durerea. —A venit taxiul. Răsărea soarele și totul era cufundat în liniștea zorilor în timp ce parcurgeam drumul spre casă. Deși nu băusem un strop în ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Trage-mi-o, trage-mi-o. Ce îți pasă? Doar ești bărbat. Nu trebuie să fii implicat emoțional. Doar trage-mi-o! Mă trântisem, goală, pe patul lui și zbierasem: Haide! Voiam să îmi alunge furia, golul, deznădejdea. Voiam să alunge umbra soțului meu mort spre a nu mai simți durerea. —A venit taxiul. Răsărea soarele și totul era cufundat în liniștea zorilor în timp ce parcurgeam drumul spre casă. Deși nu băusem un strop în ziua dinainte, mă simțeam de parcă aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

treaba cu alte șase cliente. De îndată ce Salma își expuse cazul, afișă un zâmbet binevoitor, jurându-se că peste șapte zile problema ei va fi dată uitării. — Vărul tău are în cap un diavol minuscul pe care va trebui să-l alungăm. Dacă ar fi aici, l-aș vindeca pe loc. Dar am să-ți transmit puterea de a-l exorciza tu însăți. Te voi învăța o formulă pe care ai să i-o reciți deasupra capului în timp ce doarme, seara asta, mâine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
preferat să mă pălmuiască din nou, să mă snopească în bătaie, decât să se prăbușească pe pernă, cu aerul rătăcit, cu obrazul îngropat în palme. La ce ar mai fi folosit să-i cer iertare? Am ieșit din casa lui, alungându-mă de acolo eu însumi, și am mers drept înainte, ceasuri întregi, fără să salut pe nimeni, fără să văd pe nimeni, cu capul gol și dureros. În noaptea aceea, n-am dormit nici la tata acasă, nici la unchiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
aparținea celor din tribul Beni Walid, oamenii cei mai viteji și cei mai mărinimoși din întreg regatul. Și foarte bogați totodată, căci, deși pământul lor e roditor, ei refuză să plătească un dirham ca bir. Cel care este pe nedrept alungat din Fès știe că la ei poate găsi întotdeauna adăpost și găzduire, că va fi chiar cruțat de o parte din cheltuieli și că, dacă adversarii caută să-l urmărească, locuitorii muntelui le vor veni de hac. L-am strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ca să-și sfârșească zilele printre ai săi. Adăugă apoi cu jumătate de gură: — N-ar fi trebuit să plecăm niciodată din Granada. — Poate că ne vom întoarce acolo. N-a catadicsit să răspundă. Mâna ei a măturat aerul din fața ochilor, alungând parcă o muscă stăruitoare. — Cere-mi mai degrabă noutăți despre fiica ta. Chipul i s-a luminat. Al meu așijderea. — Așteptam să-mi vorbești tu despre ea. Nu îndrăzneam să te întreb. Am părăsit-o atât de tânără! — E dolofană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
au pierit opt mii de orășeni, mai cu seamă dintre cei săraci, în vreme ce bogații erau ținuți ostateci până la plata unei răscumpărări? Privind de pe zidul castelului coloanele de fum dens care se înălțau din oraș, tot mai numeroase, nu-mi puteam alunga din minte chipul papei Leon care, la prima noastră întâlnire, mi-a prezis acest dezastru: Roma tocmai a renăscut, dar deja moartea îi dă târcoale! Moartea era acolo, în fața mea, răspândindu-se în trupul Cetății Eterne! La răstimpuri, câțiva oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

reușise să-i scape lui Nero. Călătoria lui Valerius era una solitară. Se înfășură mai bine în paenula și în pătura de blană. Se gândi că nimeni nu se putea apropia de el fără ca Lurr să mârâie. Doar spiritele... Își alungă din minte visul și cuvintele acelea. Asculta freamătul misterios al pădurii, fâlfâitul aripilor, zgomotul făcut de zăpada ce cădea de pe crengi, glasurile păsărilor răsunând printre copacii din apropierea peșterii - o chemare îndepărtată, pe care o recunoscu: a cocoșilor sălbatici. În jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ea pentru prima oară. Avea vreo douăzeci de ani. Fata îi susținu privirea. — Ce-ai spus? Trebuie să trăiască, trebuie să se salveze. Nu-l lăsa să moară. Din nou cuvintele acelea. Valerius încercă să nu le dea importanță, să alunge neliniștea pe care i-o provocaseră și acum, când era treaz, vorbele acelea ce-i tulburau somnul de luni de zile. Acum nu trebuia să fie cuprins de neliniște. Trebuia să-și folosească toată știința, toată ființa ca să învingă moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
readucă pe tărâmul vieții. — Te-am vindecat! M-ai auzit? — Da. Tânărul ridică ușor o mână. — M-ai salvat. Am înțeles. Trăiesc. Lăsă mâna să cadă și adormi pe dată. Valerius îi masă din nou mâinile și picioarele, încercând să alunge mânia care-l cuprinsese brusc. De ce se supărase așa de tare când celălalt îi spusese că e gladiator? Termină masajul când se simți din nou calm. Își puse capul pe pieptul bolnavului, ascultând bătăile inimii. — Se va face bine. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spuse, oferindu-i o cupă. Vitellius își scosese tunica de lână și, pe jumătate gol, se întinsese pe tricliniu în încăperea unde focul continua să ardă. Guvernatorul se ridică puțin și adulmecă. Nu-i vin! — E o băutură din mărar - alungă toate gusturile. — Pe Listarius l-am descoperit într-o tavernă, îi spuse Vitellius lui Flavius Valens, care era așezat în fața lui. Prăjea măruntaie de mistreț... N-am mâncat așa ceva în viața mea. O mâncare divină. Se aplecă să-și clătească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
imperator. Cu un gest larg, se înfășură în mantia de blană, își dezveli dinții într-un zâmbet și se îndreptă spre ușă. Înainte să iasă, arătă spre sclav: — Și el? — El? - Vitellius făcu un gest de parcă ar fi vrut să alunge o muscă. E surd și mut, din naștere. Crezi că nu știu să-mi aleg servitorii? 7 Ninsoarea încetase când Vitellius coborî în curte, escortat de gărzile lui de corp. Urcă repede în lectică, după ce dădu în șoaptă un ordin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
templu. — Fratele meu - Valerius întinse mâna. În unul dintre tabernacula... E tribun. Și-l imagină pe Antonius Primus treaz, aplecat deasupra unei hărți, studiind liniile ce reprezentau granițele Imperiului, care în acea zonă erau amenințate mereu de incursiuni. Dinspre răsărit, alungate de cine știe ce populații sălbatice, înaintau triburile sarmaților, care jefuiau din fuga calului și nu știau ce înseamnă pacea, și triburile roxolanilor, care în urmă cu mai multe luni trecuseră Danubius-ul și decimaseră două cohorte, și triburile dacilor prădători, care veneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se aleagă de vechea înțelegere dintre Romulus și Marte? Pui prea multe întrebări, centurionule, zâmbi Antonius. În ce mă privește, ca soldat am respectat întotdeauna înțelegerea dintre Romulus și Marte. Dacă ai fi tu la comanda legiunii, i-ai fi alungat de mult pe barbarii ăia - Errius puse mâna pe botul calului. Nu-i așa? În loc de răspuns, Antonius arătă spre signum manipularis pe care un signifer îl ducea sus, deasupra capetelor soldaților care mărșăluiau. Soarele strălucea pe mâna de fier argintat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
or să stea în zăpadă și în noroi. — Dar ce fac? Soldații își ungeau trupurile cu o pomadă pe care o treceau din mână în mână. — Mirosul ăsta - Valerius adulmeca aerul... Camfor. Se ung cu camfor... Vara e răcoros și alungă insectele, și iarna... Pe frigul ăsta, important e nu câte haine ai pe tine, ci ca sângele să circule repede și să nu îngheți. Pentru asta e bun camforul. La poalele dealului, uneltele și coșurile de nuiele trecură din mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
devastau templele și Palatinus-ul... Și în tot timpul ăsta, chipul acela plin de răutate se afla în fața ochilor mei. Din gură i se rostogoleau monede de aur, de parcă le-ar fi vărsat - Antonius își trecu mâna peste frunte, încercând să alunge imaginea aceea care îl chinuia. Apoi, un nor roșiatic a înghițit viziunea, și chipul acela infernal a dispărut. — Cine era? întrebă Valerius. L-ai recunoscut? E un om pe care l-ai mai văzut? — Nu, nu l-am văzut niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Construcția subterană - un templu care celebra nașterea zeului Mithra în adâncul Pământului - îi aștepta pe adepții cultului. Errius se apropie de intrarea templului și aruncă o ultimă privire spre bolta cerească, al cărei stăpân era Mithra, Sol Invictus, soarele ce alungă întunericul din lumea exterioară și din cea dinăuntrul nostru. Își puse o mască asemănătoare cu un cap de corb. Coborî treptele înguste și ajunse în templu. Intră. Încăperea mare, pătrată era luminată de torțe a căror flacără tremurătoare desena pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
avea să-i spargă pieptul. Aproape că nu putea înainta din cauza vântului. Pădurea era înspăimântătoare - zeii mâniați voiau parcă să smulgă copacii din rădăcini. Văzu din nou masca Morții pe chipul Velundei. Oare Moartea însăși îi vorbise prin gura vrăjitoarei? Alungă imaginea aceea îngrozitoare, fiindcă acum, când știa cum să dobândească puterea, Viața era aceea care trebuia să învingă. Cuvintele prezicătoarei continuau să-i răsune în urechi, mai puternice decât gândul că o ucisese pe marea vrăjitoare a acelui ținut, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
zise îndurerat. Preoteasa noastră a fost înjunghiată de infamul acela. Zeii vor pedepsi acest sacrilegiu, însă răzbunarea ne aparține nouă, ție și mie. Datoria ta este să-l ucizi pe Vitellius. A mea, să-i distrug puterea și să-i alung pe romani din ținuturile mele. Mă voi alătura lui Galba, împreună cu războinicii mei. Valerius scotoci în traistă și îi înmână lui Julius două scrisori. — Ți le-am adus din castrul Legiunii Galbiana. Galba a fost ucis. — Bătrân prost! izbucni Julius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]