4,692 matches
-
întâmplă, în mod exclusiv, la... televizor. Foucault a dat mai multe definiții ideii de discurs. Pentru gânditorul francez discursul este "strategie și luptă, este chiar puterea ce trebuie cucerită"147. De asemenea, discursul este ansamblul de enunțuri din aceeași formațiune discursivă "pentru care este posibilă definirea unui ansamblu de condiții de existență"148. Discursurile se întemeiază pe ceea ce Foucault numea pozitivități. Conceptul de "pozitivitate" comportă accepțiuni diferite în terminologia foucauldiană. În Arheologia cunoașterii (1969), pozitivitatea înseamnă: 1) descrierea enunțurilor "nu prin
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de raritate cu scopul explicării "principiului conform căruia au putut să apară exclusiv acele ansambluri semnificante care au fost enunțate"157. Ceea ce nu a fost spus și ceea ce ar putea fi spus în acord cu o evidență dată sunt tehnici discursive moderne. Orice text spune și nu spune în același timp. Ceea ce nu a fost spus de un autor, ci doar intuit, lăsat în suspensie de un anume gânditor conferă enunțului valoare în măsura unui nou spus diferit de cel precedent
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a acordat o atenție deosebită, și anume, istoria, știința și societatea. Cum se conjugă, cum se intersectează, cum participă aceste trei adevăruri la unul singur, rămâne o treabă de nou arheolog într-ale arhivei, definită ca "masa densă a practicilor discursive", "sisteme care instituie enunțurile ca pe niște evenimente [...] niște lucruri"163. Foucault se pronunța pentru studiul arhivei, al practicilor discursive. Întreaga epistemologie occidentală s-a structurat în jurul istoriei, al științei și al relațiilor celor două cu societatea. Epistemologia occidentală vizează
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
trei adevăruri la unul singur, rămâne o treabă de nou arheolog într-ale arhivei, definită ca "masa densă a practicilor discursive", "sisteme care instituie enunțurile ca pe niște evenimente [...] niște lucruri"163. Foucault se pronunța pentru studiul arhivei, al practicilor discursive. Întreaga epistemologie occidentală s-a structurat în jurul istoriei, al științei și al relațiilor celor două cu societatea. Epistemologia occidentală vizează principiul prin care relațiile dintre oameni și lucruri devin vizibile, produc adevărul și dreptatea. Vizibilul poate fi exprimat printr-un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
formale"165, a funcționării ideologice a unei științe 166, a conceptelor metaforice și încărcate de imaginar ce au dobândit "statut și funcție"167 de concepte științifice. Într-adevăr, o altfel de arheologie a cunoașterii, care se instituie social-politic prin practici discursive. Iluzia eliminării exprimării metaforice și a "limbajului literar" din cunoașterea istorică este, într-un fel, anulată de "opera" metaforică a lui Foucault. Metafora și limbajul "literar" sunt, poate, cele mai prețioase elemente ale oricărei posibile narativități istorice. Universitățile, școlile, arhivele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
precepte din semiologie, din semiotică, din psihanaliză, pe experiența sa "literară" și intelectuală, dar cel mai mult pe munca dură, istovitoare în "arhivele lipsite de glorie". Experiența sa de arhivist al limbajului și al cunoașterii, de "arheolog" al decriptării practicilor discursive și enunțiative a creat o cunoaștere istorică aparte, inclasabilă, surprinzătoare, provocatoare și ideosincratică. O cunoaștere întotdeauna fecundă în privința pluralizării posibilităților de discurs pentru socio-umane. S-a spus despre Foucault că a fost influențat de patru notorii gânditori (Marx, Nietzsche, Freud
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
o serie de imagini ca într-un mod cinematic de a prezenta oamenii și lucrurile, de a spune despre ele, de a le analiza prin alte imagini. De altfel, gândirea istorico-filosofică occidentală din ultimul secol propune un soi de analiză discursivă și științifică ce este bazată pe această infinită, redundantă și nefericită condiție epistemologică a producerii unor reprezentări analitice. Acest tip de a întemeia discursul prezintă imaginile empirice prin reprezentări și imagini analitice. Analitica empiricităților se intersectează cu ideologia și politicile
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
pe această infinită, redundantă și nefericită condiție epistemologică a producerii unor reprezentări analitice. Acest tip de a întemeia discursul prezintă imaginile empirice prin reprezentări și imagini analitice. Analitica empiricităților se intersectează cu ideologia și politicile curente într-un melting plot discursiv. Ideea reprezentării și teoriile care o însoțesc nu sunt atribute ale gândirii moderne. Încă din epoca antică, filosofi precum Marc Aurelius au fost preocupați de întrebări: Ce sunt reprezentările? Ce funcție au reprezentările în organizarea cunoașterii? Teoria reprezentării ar fi
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de dreapta și de stânga. A manipula mulțimile prin discursuri rupte de o evidență concretă este o mai veche tehnică a politicienilor moderni. Pe baza acestei forțe de masă a mulțimilor se poate institui orice tip de regim politic și discursiv. Lecțiile lui Rorty despre raportul adevăr-relativizare175 a adevărului, (adevărul nu poate fi decât în fapte concrete, în lucruri palpabile) ar fi bine să le înțelegem pentru a evita demonetizarea unui concept uzat de o întreagă pleiadă pozitivistă: adevăr istoric un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Braudel, Chaunu, Ladurie? Nu există decât cunoaștere, pe care homo academicus a divizat-o în mai multe cunoașteri, aparent izolate. După al Doilea Razboi Mondial aceste cunoașteri (umaniste și tehnice) sunt tot mai mult amestecate între ele la nivelul mimesis-ului discursiv. Un istoric al genului Annales spunea că istoria este tot mai mult o chestiune de gust, iar modul cum a evoluat istoria scrisă după 1945 confirmă această părere. Majoritatea tinerilor din universitățile de azi își selectează lecturile după gusturi, mode
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este prea mare"202. Însă Foucault nu face jocul iluzionist al căutării unui adevăr inaccesibil și situat în "sfere înalte", ceva transcedental și invizibil, ci urmărește, ca orice istoric, recompunerea adevărului, și de aici ideea de produs, prin analiza practicilor discursive (sociale, științifice, politice) din cadrul unei societăți. Societatea modernă poate fi sceptică, naivă, politic interesată, dar nu "de gata". Foucault urmează adevărul-corespondență, unde un spus nu are nicio valoare dacă nu este relaționat cu un fapt real, cu un real palpabil
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
din acest punct fix va înainta din adevăr în adevăr până la organizarea și sistematizarea unei cunoașteri obiective"203. Problema metodei, a tuturor metodelor este că forma de reflexivitate ce o face posibilă nu se poate întemeia doar printr-o "codificare" discursivă à la Galileo, precum în cazul oamenilor de știință moderni. Ea are nevoie de o evidență (experimente sau date concrete), care să o întemeieze. Astfel că avem o serie de pseudo-metode și o proliferare a scepticismului nihilist și a incertitudinii
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
enunțul, definit, pe linie semiologică, ca "o modalitate de existență pentru un ansamblu de semne". Foucault este mai mult fiul lui cum? și de ce? anumite serii de fapte și evenimente empirice din istoria modernă se intersectează cu o întreagă urzeală discursivă, cu o serie de idei și politici (de instrumentalizare), cu o complicată geometrie a relațiilor interumane și a raporturilor de putere din cadrul societății moderne, a cărei pozitivitate nu poate fi înțeleasă pe deplin decât prin modul în care gânditorii și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acțiunile Realpolitik-ului. Istoriile lui Foucault sunt deopotrivă artă în sine și comunicare a unor evidențe. Artă în sine, atunci când prezintă tablouri scriptice, atunci când descriu și constată anumite practici sau lucruri. Comunicare a unor evidențe, idei și intenții. Cele trei entități discursive (idei, evidențe și intenții) sunt diferite ca funcție în cadrul cunoașterii istorice. Războaiele foucauldiene sunt împotriva instrumentalizărilor lingvistice, înainte de a fi "antistorice". Una dintre trăsăturile "revoluționare" ale scrierii istoriei este faptul că aceste istorii sunt mistificate lingvistic, sub raport epistemologic, și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
sunt diferite ca funcție în cadrul cunoașterii istorice. Războaiele foucauldiene sunt împotriva instrumentalizărilor lingvistice, înainte de a fi "antistorice". Una dintre trăsăturile "revoluționare" ale scrierii istoriei este faptul că aceste istorii sunt mistificate lingvistic, sub raport epistemologic, și mitizate politic, prin tehnicile discursive ale guvernării. Arhivele i-au conferit o bază istorică "operei" lui Foucault. Ele sunt cartierul general de unde Foucault își pregătește "strategiile" pentru luptele sale prezente și viitoare; lupte ce spun atât gândirea profesorului de la Collège de France, cât și istoria
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
produce istorii, ci doar un soi balcanic de political correctness. Această occidentalită istoriografică românească se află în zodia nefericită a înregimentărilor și a instrumentalizărilor de către "specialiștii" domeniilor înguste (de la A la B), prin distribuția lor socială drept "subiecți calificați", ritualizați discursiv și politic. Ceea ce știm este legat de acțiune și de experiență în contrast cu ceea ce gândim unde spusul și pozitivitățile acestuia au o funcție esențială în elaborarea subiectului. Ceea ce gândim este o reflecție asupra acțiunii și experiențelor noastre. Noi nu cunoaștem prin
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
incompletă și permanent de revizuit. Revizuirea textelor istorice este o condiție a oricărei epistemologii istorice, a oricărei teorii a istoriei. Ceea ce știm se relativizează doar din perspectiva discursului, a tehnicilor de lucru, a metodelor puse în practică, a încercărilor noastre discursive de a scrie istorie. Discursul și seria lui de enunțuri devin un dat istoric, un fragment de istorie prin imanența spusului său. El trăiește într-o atmosferă a lui, care devine fragment din trecut. În timp ce datele istoriei sunt aceleași, discursul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
preluate din alte discipline (hermeneutică, semiotică, psihanaliză) se află mai mult în registrul facerii istoriei decât al gândirii. Avem nevoie de o înțelegere plurală a istoriei și a realității, ceea ce presupune distincții, diferențe ale relațiilor oameni-lucruri, oameni-oameni, dincolo de orice utilaj discursiv sau model narativ. Acel ceva nou ar fi bine să existe nu atât printr-o artă de a meșteșugi narațiunea, printr-un discurs original, cât printr-o înțelegere, chiar dacă personală precum la Foucault, a conținuturilor de cunoaștere istorică; o înțelegere
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
în termeni exacți. Exigența spre "exactitatea" unor concepte ambigui este și exigența spre sterilitate (neopozitivistă). Ideile filosofice și modelele de cercetare, care ar putea fi preluate de istoric, sunt mai mult în dezacord cu ceea ce oferă trecutul istoric, cu universul discursiv și factic al arhivelor. Îmi displace profund sintagma "teorie a istoriei" pentru că acest domeniu fertil, atât de important pentru școli din Germania, Olanda, Anglia, SUA, este oarecum devalorizat de o medie istoriografică (acei istorici care în viața lor nu au
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
școli din Germania, Olanda, Anglia, SUA, este oarecum devalorizat de o medie istoriografică (acei istorici care în viața lor nu au citit și/sau înțeles o carte teoretică, ocupându-se doar de "fapte și evenimente"; în cazuri colaterale, de instrumentalizări discursive). Fetișism al faptelor spunea, atât de freudian, Dominick LaCapra, referindu-se la acești istorici ai dogmatismului empiric. Dar așa cum există un fetișism al faptelor, există și un profund fetișism al ideilor, venit dinspre filosofi, ceea ce conduce în mod evident la
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
actuala viață social-politică a românilor, ci o subminează. Așadar nu legitimare a noului regim, cum spune Agamben, ci subminare a societății românești și a regimurilor politice de după 1989, ale căror temelii nu se (mai) pot susține prin minciuni și instrumentalizări discursive. Aceste crime s-au întors și se întorc împotriva celor care au profitat de pe urma lor, împotriva noilor guvernanți social-democrați, dar și a revoluționarilor "de dreapta", a anticomuniștilor. Subminare a pozițiilor pe care le ocupă (încă) în societatea românească, devenită, tot
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoriografic contemporan afirmă cu aplomb, pe urmele lui Hegel, că oamenii nu învață nimic din istorie. O întreagă pleiadă a preluat această sintagmă prin Croce, Valéry și prin alți distinși intelectuali. În realitate, oamenii învață foarte multe idei și tactici discursive din gama tot mai extinsă de istorii singurele în stare să-i ofere omului modern/postmodern o perspectivă în viața sa de zi cu zi. Lucian Boia a adăugat la ideea lui Hegel că oamenii nu învață nimic din istorie
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
absurd"234, "structuralist iresponsabil" pentru că "subminează autoritatea științei" prin evidențierea "naturii arbitrare a sistemelor clasificatoare și a metodologiilor științei"235. Evident ca acel Hayden din anii '70, fascinat de tipologii și de lingvistică, nu se mai regăsește integral (tematic și discursiv) în Hayden White din timpurile noastre. Hayden White a "subminat" autoritatea științei cu mult mai multă persuasiune retorică decât a făcut-o Foucault, care o ia așa cum era/este la acele momente. Foucault, critic al științei? Da, dar nu critic
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
to me is Barthes, definitely"245. Teoria reperării "protocolului lingvistic" din finalul cărții Metahistory e de inspirație foucauldiană 246 din moment ce conceptul e împrumutat de la istoricul francez. Între White și Foucault au loc schimburi mutuale de idei și de concepte: "strategii discursive", "tehnici narative" la White sau "tehnici enunțiative", "practici și formațiuni discursive" la Foucault. Stilul retorico-persuasiv și formalist-structuralist din Metahistory (1973) este greu de regăsit în următoarele trei volume de eseuri, denumite Tropics of Discourse (1978), The Content of the Form
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
finalul cărții Metahistory e de inspirație foucauldiană 246 din moment ce conceptul e împrumutat de la istoricul francez. Între White și Foucault au loc schimburi mutuale de idei și de concepte: "strategii discursive", "tehnici narative" la White sau "tehnici enunțiative", "practici și formațiuni discursive" la Foucault. Stilul retorico-persuasiv și formalist-structuralist din Metahistory (1973) este greu de regăsit în următoarele trei volume de eseuri, denumite Tropics of Discourse (1978), The Content of the Form (1987) și Figural Realism (1999), în ciuda enunțurilor retorice, hiper-critice și a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]