5,695 matches
-
rău absolut, un rău care izolează, separă și Însingurează, ci dimpotrivă, ea poate naște solidaritate inter‑umană și comuniune cu ceilalți semeni ai noștri. Rolul pozitiv al suferinței În viața noastră 173 VII.2. A fi bolnav este o cercetare dumnezeiască și un dar dumnezeiesc Cine este hotărât să nu vadă nici un sens În suferință, nu va Învăța nimic din această experiență. Dar cine crede că Dumnezeu poate folosi suferința În favoarea lui, să vor‑ bească În ea și prin ea, va
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
care izolează, separă și Însingurează, ci dimpotrivă, ea poate naște solidaritate inter‑umană și comuniune cu ceilalți semeni ai noștri. Rolul pozitiv al suferinței În viața noastră 173 VII.2. A fi bolnav este o cercetare dumnezeiască și un dar dumnezeiesc Cine este hotărât să nu vadă nici un sens În suferință, nu va Învăța nimic din această experiență. Dar cine crede că Dumnezeu poate folosi suferința În favoarea lui, să vor‑ bească În ea și prin ea, va fi deschis În a
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
deschide În veșnicie. Ne vom Înfățișa Înaintea lui Hristos. În cealaltă viață vom trăi «mai Întipărită harul lui Dumnezeu”213. Cuvioșii părinți considerau că Îngăduirea suferinței sau a bolii de către Dumnezeu este o adevărată cercetare dum‑ nezeiască și un dar dumnezeiesc. „Un călugăr bătrân spunea : A fi bolnav este pentru cineva o cercetare dumnezeiască. Boala e cel mai mare dar de la Dumnezeu. Singurul lucru pe care omul Îl poate oferi lui Dumnezeu este durerea”214. O sumedenie de sfinți care au
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
trăi «mai Întipărită harul lui Dumnezeu”213. Cuvioșii părinți considerau că Îngăduirea suferinței sau a bolii de către Dumnezeu este o adevărată cercetare dum‑ nezeiască și un dar dumnezeiesc. „Un călugăr bătrân spunea : A fi bolnav este pentru cineva o cercetare dumnezeiască. Boala e cel mai mare dar de la Dumnezeu. Singurul lucru pe care omul Îl poate oferi lui Dumnezeu este durerea”214. O sumedenie de sfinți care au răbdat supliciile bolii nu se plângeau de această dureroasă stare, ci Își exprimau
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
puternic pentru unul dintre cele mai grele examene ale acestei vieți și anume lupta cu bolile și feluritele Încercări, mai răbdător În sufe‑ rință, Înțelegând taina și rostul ei. Astfel, el se dovedește a fi și un Împlinitor al cuvintelor dumnezeiești și nu doar un auditor, grăitor sau cititor al acestora. Cine nu se străduiește să‑și conformeze viața cu pilda vieții Mântuitorului Hristos, acela, numindu‑se creștin, Își Însușește numele lui Hristos, adică numele de creștin, În mod nedrept. El
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
Îi invocă pe sfinții Cosma și Damian și se duse În biserica lor ; când ajunse acolo, șarpele ieși din gura lui, așa cum intrase. În a doua minune, sfinții nu se găsesc În rolul lor de medici, ci Își arată puterea dumnezeiască. Un bărbat care trebuia să plece Într‑o călătorie lungă, Încredințează pe soția sa ocrotirii sfinților Cosma și Damian ; apoi, el le arătă un semn care, dacă Îl făceau În fața ei, Însemna că veneau din partea lui. Însă diavolul, văzându‑l
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
capului rugă‑ ciunile de iertare Înainte să moară. Părintele Sava s‑a grăbit să‑l viziteze pe suferind, ducând cu el părticica din moaștele sfinte, și anume cinstitul cap al Sfântului Pantelimon. Frații au săvârșit rugăciuni dinaintea icoanei Sfântului, cerând dumnezeiasca sa mijlocire. După ce au adus rugăciuni și litanii, au săvârșit și o slujbă de sfințire a apei. Doctorul bolnav a fost stropit cu apă sfințită. Moaștele sfinte au fost ridicate de stareț, care a făcut sem‑ nul crucii cu ele
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
spirituală prin căință intensă și mărturisire (spovedanie) sinceră. Căci Dumnezeu nu poate să‑l salveze pe om și să‑l mântuiască fără consimțământul și participarea acestuia. Durerea bolnavului cu inima Înfrântă și smerită Îl face pe acesta să ajungă la dumnezeiasca milostivire și să se arunce la picioarele Celui Răstignit. Rugăciunea lui atrage privirea miloasă și compătimitoare a lui Dumnezeu, și‑L cheamă pe Fiul Său să Se Întrupeze În el, să‑l vindece și să‑l transfigureze până la statura bărbatului
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
nu s‑a plâns lui Dumnezeu : «De ce Doamne ai trimis peste mine atâtea dureri ? De ce o astfel de mucenicie zilnică și conti‑ nuă ?ă. Durerile le considera o binecuvântare cerească, iar Credință și vindecare 267 bolile ca pe o dreptate dumnezeiască trimisă pentru păcatele sale, așa cum obișnuia să‑i Învețe pe alții. În această muce‑ nicie și În iadul durerilor În care se afla, singurele cuvinte pe care le rostea sfințita sa gură erau : «Dulcea mea Măicuță ! Dulcea mea Măicuță !ă
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
moar‑ tea, pentru că nu mai aflau resurse fizice sau sufletești de a continua, nemaiavând putere de a răbda groaznicele ordalii care se arătau a fi fără sfârșit și din ce În ce mai odioase. Însă cei ce rosteau neîncetat rugăciunea lui Iisus primeau putere dumnezeiască, sprijin, Întărire, mângâiere și doar având acest suport dumnezeiesc au putut rezista. Rugăciunea era pentru ei singura pârghie de susținere. Pentru ei Hristos era totul. Rugându‑L și invocându‑L pe Hristos neîncetat, au devenit purtători de Dumnezeu (teofori). Prin
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
sufletești de a continua, nemaiavând putere de a răbda groaznicele ordalii care se arătau a fi fără sfârșit și din ce În ce mai odioase. Însă cei ce rosteau neîncetat rugăciunea lui Iisus primeau putere dumnezeiască, sprijin, Întărire, mângâiere și doar având acest suport dumnezeiesc au putut rezista. Rugăciunea era pentru ei singura pârghie de susținere. Pentru ei Hristos era totul. Rugându‑L și invocându‑L pe Hristos neîncetat, au devenit purtători de Dumnezeu (teofori). Prin această stăruință În a rosti neîncetat cu mintea și
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
era el cel ce făcea aceasta, ci Domnul, Care Își arăta iubirea de oameni prin el și vindeca pe cei ce pătimeau. A Cuviosului Antonie „era numai rugăciunea și nevoința, de dragul căreia șezând În munte, se bucura de vederea celor dumnezeiești”297. Chiar Sfinții Apostoli cereau credincioșilor să se roage pentru ei (cf. Coloseni 4, 2‑4 ; I Tesaloniceni 5, 25). La fel și marii Sfinți Părinți și scriitori ai Bisericii. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare Îi scrie lui Antioh următoarele
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
de păcate, care va fi pecet‑ luită apoi prin Maslu, aducând după sine și tămăduirea trupului de boală 306. Untdelemnul care alcătuiește materia Tainei Sfântului Maslu, binecuvântat fiind de preoți cu invo‑ carea lui Dumnezeu, este sfânt, plin de darul dumnezeiesc al Sfântului Duh, având puterea de a curăți sufletul, prin iertarea păcatelor, și de a tămădui trupul, prin izgonirea bolilor, Împărtășind mila și Îndurarea lui Dumnezeu 307. Credință și vindecare 281 Untdelemnul de la Maslu, arată „firea preacurată și netul‑ burată
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
ne hrănește În mod neînțeles și susține și face să crească luminarea În suflet, ca Într‑o candelă ce arde (...) neprimind din altă parte puterea de‑a lumina decât din untdelemnul spiritual, care poate aprinde și susține În noi lumina dumnezeiască”308. Untdelemnul sfințit „Închipuiește simbolic grăsimea și veselia”309, precum și Îndurarea și mila divină. Dacă făina binecuvântată la Sfântul Maslu este „chipul (tipul) vieții”, untdelemnul este chip „al bucuriei din nădejde, iar tămâia, al bunei miresme cea din fapte, din
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
este numai unul de ordin comemorativ, În amintirea marti‑ rilor sau a celorlalți sfinți ai Bisericii, ci pentru că moaștele sunt cu adevărat sfințite, adică poartă pecetea dumnezeies‑ cului, sunt purtătoare de har, Întrucât s‑au Împărtășit de slava și puterea dumnezeiască. Proslăvind sfintele moaște pentru puterea minunată ce le‑a fost dată de Dumnezeu, creștinul ortodox cinstește Însăși puterea dumnezeiască din ele. 286 Suferința și creșterea spirituală Norma de Învățătură a Bisericii cu privire la cinstirea relicvelor a fost bine precizată, accentuându‑se
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
sunt cu adevărat sfințite, adică poartă pecetea dumnezeies‑ cului, sunt purtătoare de har, Întrucât s‑au Împărtășit de slava și puterea dumnezeiască. Proslăvind sfintele moaște pentru puterea minunată ce le‑a fost dată de Dumnezeu, creștinul ortodox cinstește Însăși puterea dumnezeiască din ele. 286 Suferința și creșterea spirituală Norma de Învățătură a Bisericii cu privire la cinstirea relicvelor a fost bine precizată, accentuându‑se că cinstirea sfinților nu este adorare dumnezeiască, ci este venerare. În această privință, concluzia pe care o lansează Fericitul
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
ce le‑a fost dată de Dumnezeu, creștinul ortodox cinstește Însăși puterea dumnezeiască din ele. 286 Suferința și creșterea spirituală Norma de Învățătură a Bisericii cu privire la cinstirea relicvelor a fost bine precizată, accentuându‑se că cinstirea sfinților nu este adorare dumnezeiască, ci este venerare. În această privință, concluzia pe care o lansează Fericitul Ieronim este următoarea : „Noi nu adorăm creatura și nu‑i slujim, ci cinstim moaștele martirilor pentru a adora pe Cel ai Cărui martiri sunt”319. Cinstirea pe care
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
slujitor al sufletului”321. Așadar, trăirea rapor‑ tului personal cu Iisus Hristos Într‑o formă plenară reușește să prelungească starea de Îndumnezeire atinsă de un astfel de viețuitor și asupra trupului său. După săvârșirea din viață, rămășițele pământești mențin puterea dumnezeiască din vremea când trupul lui era unit cu sufletul. Este rânduit ca toți să meargă În mormânt, dar moaștele dovedesc neputrezirea, mai mult, sunt Înhumate și, prin viziuni și arătări ale duhurilor drepților, sunt dezgropate, fac minuni, au un miros
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
moaște. Cel mai de preț lucru pe care ți‑l oferă călugării, În mănăstirile ortodoxe, spre Închinare și sărutare, sunt sfintele moaște. Marile catedrale s‑au străduit să dobândească moaștele unor sfinți spre a le păstra ca ocrotitoare și binecuvântare dumnezeiască. Sfintele moaște dovedesc, o dată În plus, că, după lucra‑ rea mântuitoare săvârșită de Dumnezeu prin Hristos În Duhul Sfânt, omul se poate Întâlni cu Dumnezeu, dumne‑ zeiescul se poate uni cu omenescul, peretele cel din mijloc fiind dărâmat. Creștinul, simplu
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cel din mijloc fiind dărâmat. Creștinul, simplu sau cultivat, se apropie de sfintele moaște pentru a le săruta cu evlavie, cu convingerea că se apropie de ceva care s‑a sfințit, de ceva ce poartă În sine urmele Împărtășirii de dumnezeiescul har, urmele atingerii de slava lui Dumnezeu. „Stai lângă mormântul mucenicului, Îndeamnă În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur, dă drumul acolo la izvoare de lacrimi, zdrobește‑ți inima, ia și binecuvântare de la mormânt ! Ia binecuvântarea aceasta apărătoare În
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
moaște trebuie văzută prin credința că există o legătură specială Între sufletul unui sfânt și osemintele lui, pe care moartea nu o poate distruge, În sensul că spiritul acestuia nu părăsește cu desăvârșire trupul, menținând astfel În moaște o putere dumnezeiască. Credința că sfinții rămân, prin această harismă, În osemintele lor, prelungind În ele o prezență a lor În duh, Îi face pe credincioși să se simtă În legătură personală cu ei și, prin ei, cu Hristos. Credincioșii sunt convinși că
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
ostilitate a „receptorilor” înscriși sub emblema conformismului burghez. Tot ce ține de proiectul pozitivist-utilitarist este astfel respins. „Nu e voie să râzi sau să plângi decât într-o gamă a solfegiului de monede” - notează decepționat poetul, opunând acestei interdicții „scrisul dumnezeiesc de liber”. Încât e de înțeles de ce patosul negației unei astfel de constrângeri duce și el la o retorică neoromantică ce dramatizează condiția creatorului, augmentând prăpastia dintre „geniul” solitar și „mulțime”, făcând totuși loc acelui public restrâns, de elită, al
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cușca dresorului”, sub semnul definitiv al „singurătății”; în Poemoterapie, spectrul solitudinii se conturează în „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; în Copacul-centaur libertatea poetului rămâne limitată la reveria dintre „pereții strâmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, în finalul Pădurilor orchestre, aceste rânduri melancolice: „Dar vocea ta, cântecul nostru, scrisul acesta mărunt, nu sunt decât scoicile și brățările uitate pe țărm și pe care un braț al mării lunecos le adună și le face
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
grec este static, pe când cel palamito-stăniloaean este prin excelență dinamic, pătruns, totodată, de profunzimea spirituală a bucuriei creației. Platonismul e spațial, lumea e umbră a ideilor, pe când " Tot dinamismul sau mișcarea creației spre îndumnezeire își are cauza în dinamismul lucrărilor dumnezeiești, care urmăresc conducerea creațiunii spre îndumnezeire"16. Exegetul său polonez (punctul de vedere al unui occidental mi se pare relevant) vede aici geniul Părintelui Stăniloae, care a evitat cu strălucire atât tentațiile deismului catolic, cât și pe ale panteismului, de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pasan kinesi)"39. Numai de aici vom înțelege subtila relație dintre eternitate și timp. Astfel, căderea în timp nu mai apare ca simplă pedeapsă: "Timpul nu e ceva contrar eternității, o cădere din eternitate, dar nici o eternitate în desfășurare. Eternitatea dumnezeiască, ca viață în plenitudine, ca un dialog al iubirii eterne și desăvârșite între subiecte care sunt perfect interioare unul altuia, poartă în ea posibilitatea împărtășirii din eternitate, fapt care se poate actualiza în comunicarea cu Dumnezeu prin har"40. Mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]