KorAP: Find »[drukola/base=exclama & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...181 182 183 ...236 >

5,886 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

Mulțumesc, domnule - zise don Fermín, adăugând -: Oamenii și toate ale lor sunt conduși de legi enigmatice, pe care omul le poate totuși întrezări. Eu, dragă domnule, am ideile mele despre mai toate lucrurile... — Taci din gură, omule, cu refrenul tău - exclamă mătușa -. Și cum de-ați putut sări atât de iute în ajutorul lui Pichín al meu? Voi fi sincer, doamnă; îmi voi deschide sufletul față de dumneavoastră. Adevărul e că dădeam târcoale casei. — Casei noastre? — Da, doamnă. Aveți o nepoată încântătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
dumneavoastră. Adevărul e că dădeam târcoale casei. — Casei noastre? — Da, doamnă. Aveți o nepoată încântătoare. — Gata, domnule. Da, înțeleg, înțeleg fericitul accident. Și înțeleg că există canari providențiali. Cine cunoaște drumurile Providenței? - zise don Fermín. — Eu le cunosc, omule, eu - exclamă soția sa; și, adresându-i-se lui Augusto -: Ușile casei noastre vă sunt deschise... Cum altfel! Fiului doñei Soledad... Așa să fie, și-o să mă ajutați să-i scot fetiței ăsteia o toană pe care și-a vârât-o-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Cum altfel! Fiului doñei Soledad... Așa să fie, și-o să mă ajutați să-i scot fetiței ăsteia o toană pe care și-a vârât-o-n cap ... — Și libertatea? - insinuă don Fermín. — Taci, omule, vezi-ți de anarhismul tău. — Anarhism? - exclamă Augusto. Chipul lui don Fermín străluci de satisfacție, și, cu cel mai blând glas posibil, adăugă: — Da, domnule dragă, sunt anarhist, anarhist mistic, dar în teorie, să fim bine înțeleși, în teorie. Nu te teme prietene - și zicând acestea, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
don Fermín. — Dă-ne pace cu limbile tale universale. După ce nu ne-nțelegem nici în ale noastre, vii tu cu alta... Nu credeți însă, doamnă - o întrebă Augusto -, că ar fi bine să existe doar o singură limbă? — Așa, așa! - exclamă entuziasmat don Fermín. — Da, domnule - zise mătușa cu fermitate -; o singură limbă, castiliana, și cel mult asturiana ca să vorbim cu servitorii, care nu sunt raționali. Mătușa Eugeniei era asturiană și avea o servitoare, tot asturiană, pe care o muștruluia în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
arțăgoaso? — Bine, bine, mătușă, hai să lăsăm glumele. — Ai să-l vezi, fetițo, ai să-l vezi și-o să-ți schimbi părerile. Cât despre asta... — Nimeni nu poate spune din apa asta n-am să beau. — Misterioase sunt căile Providenței! - exclamă don Fermín -. Dumnezeu... Păi bine, bărbate - îi replică nevasta -, ce-are-a face Dumnezeu cu anarhismul? Ți-am mai spus-o de-o mie de ori. Dacă nimeni nu trebuie să comande, cum vine treaba cu Dumnezeu? — Anarhismul meu, nevastă, m-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
soție, ceea ce înseamnă a cunoaște în limbajul biblic. Și crede-mă, nu există altă cunoaștere mai suculentă și mai esențială decât aceea, cunoașterea penetrantă. — Taci, omule, taci; nu mai bate câmpii. — Cunoașterea, Ermelinda... Se auzi soneria de la intrare. — Ea e! - exclamă unchiul cu vocea încărcată de mister. Augusto simți un val de foc urcând din podea și pierzându-se, după ce-i trecea prin cap, sus, desupra lui. Inima începu să-i aplice lovituri ca de ciocan în piept. Se auzi deschizându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
apoi un zgomot de pași iuți și egali, ritmici. Și Augusto simți, fără a ști cum anume, că în sinea lui se reînstăpânea calmul. Mă duc s-o chem - zise don Fermín, dând să se ridice. — Nu, sub niciun motiv! - exclamă doña Ermelinda și strigă. Și apoi servitoarei care se înfățișase: — Spune-i domnișoarei Eugenia să vină! Urmă o clipă de liniște. Tustrei, complici parcă, tăceau. Și Augusto își spunea: „Am să-i pot oare face față? N-o să mă fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
spună don Fermín. — Bine, destul - îi întrerupse mătușa -; domnul Augusto e la curent cu toate... — Cu toate? Cu toate ce? - întrebă Eugenia pe un ton aspru și schițând foarte ușor gestul de a se ridica. — Da, cu povestea ipotecii... — Cum? - exclamă nepoata sărind în picioare -. Da’ ce-i asta, ce-nseamnă toate astea, ce rost are vizita asta? — Ți-am mai spus, nepoată, că domnul acesta dorește să te cunoască... Și nu te-aprinde-așa... Dar sunt lucruri... — Scuzați-o pe doamna dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
o scrisoare... — Într-adevăr, nu neg. — Ei bine, domnule, răspunsul la scrisoarea aceea vi-l voi da când voi socoti eu mai nimerit și fără ca nimeni să mă constrângă. Și acum e mai bine să mă retrag. — Bine, foarte bine! - exclamă don Fermín -. Iată, asta înseamnă integritate și libertate! Iată femeia viitorului. Femei de felul ei trebuie să le câștigi cu forța, prietene Pérez, cu forța! — Domnișoară! - o imploră Augusto, apropiindu-se de ea. — Aveți dreptate - zise Eugenia, întinzându-i de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
spirituală, se pregăteau să dispară, Augusto simți că valul de foc îi străbătea corpul, inima îi bătea ca un ciocan în piept și capul stătea parcă să-i explodeze. — Vă e rău? - îl întrebă don Fermín. — Ce fătucă, ce fătucă! - exclama doña Ermelinda. — Admirabilă! Maiestuoasă! Eroică! Ce femeie! O femeie dintr-o bucată! - zicea Augusto. — Asta e și părerea mea - adăugă unchiul. — Scuze, don Augusto - tot repeta mătușa -, scuze; fătuca asta e un mic arici, cine-ar fi crezut-o!... Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
aia oribilă! — Din munca ta? Asta nu! Niciodată, niciodată, niciodată! Orice, dar nu să trăiesc din munca ta. Am să-mi caut, am să continui să-mi caut, și între timp, mai așteptăm... Așteptăm..., așteptăm..., și uite-așa trec anii! - exclamă Eugenia, izbind în dușumea cu piciorul deasupra căruia se afla genunchiul unde Mauricio își lăsase mâna să i se odihnească. Și el, simțindu-și mâna zgâlțâită, o desprinse de locul unde o așezase, dar ca să-și pună brațul pe grumazul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de la o femeie la femei. — Ce mai metafizică! — Și ce-i dragostea fără metafizică? — Dom’le! — Mai ales în cazul tău. Căci toată îndrăgostirea ta nu e decât cerebrală sau, cum se spune, cu capul. — Asta s-o crezi tu... - exclamă Augusto cam înțepat și prost dispus, deoarece gândul că îndrăgostirea lui nu era decât cerebrală îl străpunsese dureros până în străfundul sufletului. — Și dacă mă scoți din ale mele, îți spun că nici tu nu ești decât o idee pură, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Nu mi-am putut niciodată închipui că veți trece prin așa ceva, fiindcă m-ați speriat de-a binelea când am intrat; arătați ca un mort. — Și eram mai mult mort decât viu, crede-mă. Va trebui să ne explicăm. — Eugenia! - exclamă sărmanul de el și întinse o mână pe care o retrase imediat. Mi se pare că încă nu ești în situația de-a vorbi liniștit, ca niște buni prieteni. Ia să vedem! - și-i apucă mâna ca să-i ia pulsul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cei doi intrau în salon. — A venit don Augusto în vizită la voi, am ieșit eu să-i deschid, voia să plece, dar i-am spus să mai aștepte, căci nu veți mai întârzia mult; iată-l! — Va veni timpul - exclamă don Fermín - când vor dispărea toate convențiile sociale! Sunt convins că îngrăditurile și zidurile dintre proprietățile private nu sunt altceva decât stimulente pentru cei pe care-i numim hoți, când de fapt hoții sunt ceilalți, proprietarii. Nu există proprietate mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
hoții sunt ceilalți, proprietarii. Nu există proprietate mai sigură decât cea lipsită de împrejmuiri sau ziduri, la îndemâna întregii lumi. Omul se naște bun, este bun din fire; societatea e cea care-l înrăiește și-l pervertește... — Taci din gură, bărbate - exclamă doñ Eremelinda -, că nu-l pot auzi pe canar cântând! Nu-l auzi, don Augusto? E-o încântare să-l auzi! Și când fata asta începea să-și pregătească lecțiile de pian, să-l fi auzit pe canarul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cu el. — Nu-ți spuneam eu, Ermelinda, nu-ți spuneam? — Nu, nici vorbă, nu și nu, așa ceva nu se poate! Povestea cu logodnicul e o nebunie, don Augusto, o nebunie! — Dar, doamnă, dacă e îndrăgostită de el?... — Asta zic eu - exclamă unchiul -, asta zic eu. Libertatea, sfânta libertate, libertatea de alegere! — Apoi nu, nu și nu! Zău, fetița asta știe oare ce face?... Să te disprețuiască pe dumneata, don Augusto, pe dumneata! Nu se poate una ca asta! — Dar, doamnă, gândiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
preocupăm decât de ea, ba chiar să ne sacrificăm ca să și-o dobândească... — Dumneata, don Augusto, dumneata? — Eu, da, eu, doamnă! Sunt dispus să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei, nepoata dumneavoastră, fiindcă fericirea mea este să fie ea fericită! — Bravo! - exclamă unchiul -. Bravo! Bravo! Iată un erou! Iată un anarhist... mistic! — Anarhist? zise Augusto. — Anarhist, da. Pentru că anarhismul meu în asta constă, exact în asta, în sacrificiul fiecăruia pentru ceilalți, în faptul ca tu să fii fericit făcându-i fericiți pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
faci, Fermín, când se-ntâmplă câteodată ca supa să-ți fie servită cu zece minute după ora douăsprezece! — Mă rog, știi doar, Ermelinda, anarhismul meu e doar teoretic... Mă străduiesc s-ajung la perfecțiune, dar... — Fericirea este și ea teoretică! - exclamă Augusto, îndurerat și vorbindu-și parcă sieși, după care -: Am decis să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei și m-am gândit la un act eroic. — Ce act? — Nu mi-ați spus chiar dumneavoastră, doamnă, că locuința pe care i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
strângea ca un nebun la piept. — Cred că da..., cred că o să vă iubesc... Că o să te iubesc, Rosario, o să te iubesc! — Că o să te iubesc... — Așa, așa, Rosario, așa! Ei! În clipa aceea ușa se deschise, apăru Liduvina și, exclamând „ah!“, o închise la loc. Augusto se tulbură mult mai mult decât Rosario, care, ridicându-se iute în picioare, își netezi părul, se scutură și, cu glas întretăiat, zise: — Bine, domnișorule, facem socoteala? — Da, ai dreptate. Dar ai să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
iar el îl urmă. La ieșirea din biserică, bărbatul acela își înmuie degetul arătător și mijlociul de la mâna dreaptă în agheasmatar și-i oferi lui Augusto apă sfințită, făcându-și apoi semnul crucii. Se întâlniră alături în dreptul grilajului. — Don Avito! - exclamă Augusto. — Chiar el, Augustito, chiar el. Dar cum, dumneavoastră pe-aici? — Da, eu pe-aici; te învață multe viața și încă mai multe moartea; te învață mai multe, mult mai multe decât știința. — Bine, dar candidatul la geniu? Don Avito

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
rozariu. Nu-i știu cine sunt, nici ei nu mă cunosc pe mine, dar ne simțim solidari, într-o comuniune intimă. Și-acum cred că biata omenire n-are nevoie de genii. — Și soția dumneavoastră, don Avito? — Ah, soția mea! - exclamă Carrascal, și o lacrimă ce i se ivise într-unul din ochi păru a-i răspândi o lumină lăuntrică -. Soția mea! Am descoperit-o! Până la cumplita mea nefericire n-am știut ce aveam într-însa. N-am pătruns în misterul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Elena nu poate scăpa de sentimentul ridicolului care o asaltează. Se simte ridicolă! — Dar nu înțeleg... Nu, nici eu nu înțeleg; dar asta e, se simte ridicolă. Și face asemenea lucruri, încât mă tem pentru... intrus... sau intrusă. Dom’le! - exclamă Augusto alarmat. — Nu, nu, Augusto, nu, nu! Nu ne-am pierdut simțul moral, iar Elena, care e, după cum știi, profund religioasă, se supune, fie și scrâșnind din dinți, voii Providenței și se resemnează să fie mamă. Și va fi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și nu-și dorea decât ca ea să fie fericită; se arăta chiar dispus să-i caute un loc de muncă bun lui Mauricio, ca să nu fie nevoit să trăiască din veniturile soției sale. — Ai o inimă de aur, domnule! - exclamă doña Ermelinda. — Nu mai rămâne acum, doamnă, decât să o convingeți pe nepoata dumneavoastră asupra adevăratelor mele intenții și, dacă scoaterea de sub ipotecă a casei a fost o impertinență, să mă ierte. Mi se pare însă că nu mai e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ajungă la timp ca să mă mai prindă-n viață..., iar ea pentru pensia de văduvie de treisprezece duros pe care i-o las.“ Și se povestește că, ajuns acasă, Correíto, i-a povestit totul soției sale, Emilia, și aceasta a exclamat: „Zău, Pepe, ești un dobitoc! De ce nu i-ai spus să se însoare cu Encarna - Encarnación era o slujnică, nici tânără, nici frumoasă, pe care Emilia o adusese ca zestre la căsătorie -, că ea, pentru cei treisprezece duros de văduvie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
că dacă vrea să v-aștepte... Da’ puteai să-i faci tu socoteala ca-n alte dăți... — Da, dar..., în fine, mă-nțelegeți... — Liduvina! Liduvina! — E mai bine să faceți dumneavoastră socotelile cu ea. — Mă duc acum. XVIII — Bună, Rosarito! - exclamă Augusto de cum o văzu. — Bună ziua, don Augusto - și glasul fetei era senin și limpede, și nu mai puțin limpede și senină privirea ei. — De ce n-ai rezolvat cu Liduvina, cum faci alteori, când nu sunt acasă la venirea ta? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]