9,472 matches
-
eseu, el creează două personaje, un fost fotograf, Carol, și un fost avocat, Filip, care discută (și se dispută) pe aceste teme, unul dorind să se sinucidă, celălalt luând leafă ca să-l păzească. Finalul taie cu totul firele subțiri ale ficțiunii împingând dilemele în plan pur teoretic: Carol nu e sigur că Filip a existat, se întreabă dacă nu l-a inventat el, dacă nu e cumva "paznicul interior", instinctul de conservare, conștiința. La fel și scenele voit "tari" sunt subminate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o carte despre care aflăm, din prefața semnată de Dan C. Mihăilescu, că ar fi trebuit să apară de acum 10 ani [la începutul anilor '80 n.ed.]. Cele două narațiuni, purtând titluri scurte, generice, ghiftuite de sensuri, prelungesc cu mijloacele ficțiunii artistice universul erudiției savantului. Mai cu seamă în Arhivarul, unde hobby-ul protagonistului este colecționar de obiecte stranii aglutinează o recuzită magic alchimică de mituri, eresuri, ritualuri păgâne, istorii vânătorești cu animale populând bestiarii medievale, bijuterii diavolești, mașinării fabuloase, unelte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
percepției elementare. Este ceea ce se petrece, de pildă, în actul narativ sau literar, în mituri sau utopii, în jocul unor concepte speculative. Nu doar evenimentele din lumea artei înseamnă transfigurări, „schimbări la față ale locurilor comune“, nu doar creațiile de ficțiune au un sens indeterminat față de cel comun. Pe de altă parte, locurile comune nu sunt în orice privință comune, lucrurile obișnuite nu sunt întotdeauna lipsite de ceva neobișnuit. Cu orice formă de expresie poate să survină o anume distanță - uneori
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
să-l confirme, căci multe întrebări și propoziții filozofice îi apar lipsite de sens, deși nu-și ascunde admirația pentru unele viziuni metafizice. Probabil că metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru totdeauna cum arată această lume. Încât „nonsensul“ pe care îl cultivă pare să dispună de o altă libertate, aproape gratuită. Cât privește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche). Însă relatarea lor tinde uneori să devină pură ficțiune. Dispune de o libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche). Însă relatarea lor tinde uneori să devină pură ficțiune. Dispune de o libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul celor a căror relatare începe cu „se spune“. Nu ai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul celor a căror relatare începe cu „se spune“. Nu ai cum recunoaște, acum, fapte fruste, la un nivel elementar de percepție sau de interpretare. Nici dacă ficțiunea se suprapune peste vechi reprezentări. Afli doar că „s-a spus“ ceva și vezi cum cele rostite configurează ele însele o realitate mai densă decât oricare alta. Distincția de mai sus - între ceva de primă instanță și altceva de secundă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
devine mai real și mai sensibil decât cele văzute nemijlocit. Realitatea sa poate fi resimțită întocmai, aproape carnal. Nu mai poți afirma că, față de cele de primă instanță, reprezintă o simplă compoziție simbolică. Observi, firește, că e vorba de o ficțiune sau de un mit, însă acest lucru nu o face mai puțin reală. Desigur, (Paul Ricœur). Numai că, în unele cazuri, trece în umbră latura ei simbolică și pretinde să stea alături de cele fizice, care pot fi văzute cu ochii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fel, însă cuprinde imediat și cu totul pe cel părăsit acolo. Nu suportă limitele unui orizont de constituire, nici perspectiva unui anumit eu. Distincțiile obișnuite, precum cea între aici și acolo, își pierd orice însemnătate. La fel și distincția dintre ficțiune și realitate. Cum să-l descrii atunci și cum să-l figurezi ca atare? Într-o privință, excesul intervine și în cazul unor edificii ridicate de oameni. Ne amintim cuvintele lui Borges în legătură cu labirintul înălțat în regatul Babiloniei. Confuzia despre
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
absurditate. În același timp, nu se poate ignora nevoia ei de a se orienta către cele necondiționate, libere, de a depăși limitele experienței sensibile și ale celei formale. Prin urmare, trebuie admis că lucrul în sine nu este o simplă ficțiune și că poate fi gândit. În alt loc, vorbind despre cele patru specii ale nimicului, Kant observă că lucrul în sine înseamnă altceva decât nihil negativum, „un obiect vid fără concept“. Căci afec tează totuși simțurile, reprezintă sursa inepuizabilă a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
zin tă impor tanță. Camera obscură, ce nu are uși sau ferestre, pare un fel de athanor în care este preparată lumea ca atare. De fapt, lumea văzută în afară este cea compusă înăuntru - din calcule geometrice, imagini metafizice și ficțiuni savante. Întâmplarea, mereu la lucru, se ocupă de dozajul acestora. Lângă cele visate de savanți se află „un șir finit de bame uscate“, alături de care - dacă mai poate fi vorba de un „alături“ - lumea însăși infinită și inutilă. Iar când
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
54, 107, 115, 129, 130, 159, 160, 163, 184- 186, 189 limite ale ~ (vezi „limită“) extravaganță 44, 73, 74, 75, 136-137, 142 absurdul înțeles ca ~ (vezi „absurd“) F fenomenologie 8, 14 (n. 3), 97 (n. 90), 126 (n. 123), 130 ficțiune 18, 28, 33, 52, 81, 140 (n. 139) ființă 56, 58, 65-66, 100-102, 104, 106, 121, 140, 166, 193 ~ abisală 130-131 ~ divină 83, 152, 158, 160 (158), 162, 163 ~ proprie omului 94 (n. 89), 120-131, 140-141, 155, 150 (n. 155
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
percepției elementare. Este ceea ce se petrece, de pildă, în actul narativ sau literar, în mituri sau utopii, în jocul unor concepte speculative. Nu doar evenimentele din lumea artei înseamnă transfigurări, „schimbări la față ale locurilor comune“, nu doar creațiile de ficțiune au un sens indeterminat față de cel comun. Pe de altă parte, locurile comune nu sunt în orice privință comune, lucrurile obișnuite nu sunt întotdeauna lipsite de ceva neobișnuit. Cu orice formă de expresie poate să survină o anume distanță - uneori
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să-l confirme, căci multe întrebări și propoziții filozofice îi apar lipsite de sens, deși nu-și ascunde admirația pentru unele viziuni metafizice. Probabil că metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru totdeauna cum arată această lume. Încât „nonsensul“ pe care îl cultivă pare să dispună de o altă libertate, aproape gratuită. Cât privește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche). Însă relatarea lor tinde uneori să devină pură ficțiune. Dispune de o libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare (, cum avertizează Nietzsche). Însă relatarea lor tinde uneori să devină pură ficțiune. Dispune de o libertate similară celei a jocului gratuit. Ficțiunea este în stare să le acorde imediat o altă realitate, complet diferită. Sau, dacă nu au avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul celor a căror relatare începe cu „se spune“. Nu ai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
avut nici una, oricâtă realitate au nevoie. Este vizibil acest lucru mai ales în cazul celor a căror relatare începe cu „se spune“. Nu ai cum recunoaște, acum, fapte fruste, la un nivel elementar de percepție sau de interpretare. Nici dacă ficțiunea se suprapune peste vechi reprezentări. Afli doar că „s-a spus“ ceva și vezi cum cele rostite configurează ele însele o realitate mai densă decât oricare alta. Distincția de mai sus - între ceva de primă instanță și altceva de secundă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
devine mai real și mai sensibil decât cele văzute nemijlocit. Realitatea sa poate fi resimțită întocmai, aproape carnal. Nu mai poți afirma că, față de cele de primă instanță, reprezintă o simplă compoziție simbolică. Observi, firește, că e vorba de o ficțiune sau de un mit, însă acest lucru nu o face mai puțin reală. Desigur, (Paul Ricœur). Numai că, în unele cazuri, trece în umbră latura ei simbolică și pretinde să stea alături de cele fizice, care pot fi văzute cu ochii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fel, însă cuprinde imediat și cu totul pe cel părăsit acolo. Nu suportă limitele unui orizont de constituire, nici perspectiva unui anumit eu. Distincțiile obișnuite, precum cea între aici și acolo, își pierd orice însemnătate. La fel și distincția dintre ficțiune și realitate. Cum să l descrii atunci și cum săl figurezi ca atare? 52 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE Întro privință, excesul intervine și în cazul unor edificii ridicate de oameni. Ne amintim cuvintele lui Borges în legătură cu labirintul înălțat în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
absurditate. În același timp, nu se poate ignora nevoia ei de a se orienta către cele necondiționate, libere, de a depăși limitele experienței sensibile și ale celei formale. Prin urmare, trebuie admis că lucrul în sine nu este o simplă ficțiune și că poate fi gândit. În alt loc, vorbind despre cele patru specii ale nimicului, Kant observă că lucrul în sine înseamnă altceva decât nihil negativum, „un obiect vid fără concept“. Căci afec tează totuși simțurile, reprezintă sursa inepuizabilă a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
zin tă impor tanță. Camera obscură, ce nu are uși sau ferestre, pare un fel de athanor în care este preparată lumea ca atare. De fapt, lumea văzută în afară este cea compusă înăuntru - din calcule geometrice, imagini metafizice și ficțiuni savante. Întâmplarea, mereu la lucru, se ocupă de dozajul acestora. Lângă cele visate de savanți se află „un șir finit de bame uscate“, alături de care - dacă mai poate fi vorba de un „alături“ - lumea însăși infinită și inutilă. Iar când
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
54, 107, 115, 129, 130, 159, 160, 163, 184- 186, 189 limite ale ~ (vezi „limită“) extravaganță 44, 73, 74, 75, 136-137, 142 absurdul înțeles ca ~ (vezi „absurd“) F fenomenologie 8, 14 (n. 3), 97 (n. 90), 126 (n. 123), 130 ficțiune 18, 28, 33, 52, 81, 140 (n. 139) ființă 56, 58, 65-66, 100-102, 104, 106, 121, 140, 166, 193 ~ abisală 130-131 ~ divină 83, 152, 158, 160 (158), 162, 163 ~ proprie omului 94 (n. 89), 120-131, 140-141, 155, 150 (n. 155
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
constituirea Statului". Dar acest "cetățean" e o abstracțiune. Adevărata realitate e familia, "celulă socială ireductibilă, nucleu originar al cătunului, al municipiului și, deci, al națiunii". Insul se valorifică și e creator în cadrul familiei și al asociației profesionale. Se abandonează o ficțiune - partidul - pentru a clădi pe o realitate, asociația". Pentru întîia oară de când i s-a încredințat ministeriatul Finanțelor, Salazar vorbește despre corporații, mărturisind astfel consistența gândirii sale politice; căci, așa cum am văzut, în nenumărate conferințe ținute în cercurile catolice, Salazar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la Editura Meta, în 1995. în general, recenziile n-au fost rele. Mi-a atras mai ales atenția cronica cea mai critică. în România literară, Ioana Pârvulescu constata că sunt mai talentat în domeniul eseului erudit decât în cel al ficțiunii și mă sfătuia să rămân la ceea ce mă pricep mai bine. I-am urmat sfatul înainte să mi-l fi dat. Din 1981, de când am terminat , n-am mai scris proză. întâmplarea face că acum cartea este publicată de editura
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să scrie proză (așa își subintitulează cartea) și a forțat ficțiunea. în loc să-și lase libere, în Comisionarul, meditațiile pe tema sinuciderii, a liberului arbitru, a dreptului la independență, a închisorii și să scrie un excelent eseu, el creează două personaje, un fost fotograf, Carol, și un fost avocat, Filip, care discută
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]