4,575 matches
-
cumpăra o bicicletă - o strictă necesitate În Germania, ca și În Italia, surprinsă memorabil În filmul lui Vittorio de Sica Hoții de biciclete (1948). Americanii au sesizat gravitatea crizei europene. A fost unul dintre motivele pentru care au căutat cu insistență o soluție În problema germană, cu sau fără cooperare sovietică. În opinia unor consilieri prezidențiali bine informați, precum George Kennan, Europa din primăvara anului 1947 se afla pe marginea prăpastiei. Frustrările occidentalilor, care crezuseră Într-o refacere mai rapidă și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu foarte multe, În a-i da Parisului un loc la masa principală. Astfel, francezii au primit o poziție permanentă În noul Consiliu de Securitate al Națiunilor Unite, un rol În administrația militară a Vienei și Berlinului și chiar (la insistența britanicilor) o zonă de ocupație - decupată din cea americană - În sud-vestul Germaniei, Într-o regiune lipită de frontiera franceză și mult la vest de linia frontului sovietic. Însă efectul acestor Încurajări a fost umilirea și mai tare a unei națiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era incomplet dacă nu se urmărea securitatea nord-atlantică În ansamblul ei - remarcă la care Marshall a fost cu atât mai sensibil cu cât Stalin tocmai Încerca să forțeze semnarea unui pact de „neagresiune” Între Norvegia și Uniunea Sovietică. și atunci, insistențele lui Bevin, la Washington au avut loc convorbiri secrete Între reprezentanții britanici, americani și canadieni În vederea unui tratat de apărare atlantică. Pe 6 iulie 1948, la zece zile de la Începutul blocadei Berlinului și imediat după excluderea Iugoslaviei din Kominform, convorbirile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două țări În timpul războiului. și puțin pe senzația foarte englezească de superioritate față de cei care Îi Înlocuiseră pe tronul imperial 11. Americanii erau frustrați de faptul că Marea Britanie ezita să-și lege soarta de cea a Europei și iritați de insistența cu care britanicii țineau să-și păstreze statutul imperial. Cu toate acestea, Londra nu acționa În 1950 doar din Încăpățânare sau prin prisma amăgirilor imperiale. Cum avea să recunoască mai târziu și Monnet În memoriile sale, Marea Britanie nu fusese invadată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Acuzațiile, detaliile, confesiunile erau toate identice - ceea ce nu e surprinzător, fiindcă ambele procese au fost orchestrate de la Moscova. Rajk Însuși nu era nevinovat: Întemnițase, ca ministru de Interne comunist, o mulțime de oameni. Dar În cazul lui, rechizitoriul condamna cu insistență „activitatea de trădare” desfășurată ca „agent plătit al unei puteri străine”; maghiarii urau ocupația sovietică, iar Moscova nu dorea să riște transformarea lui Rajk În erou al „comunismului național”. În cazul de față, nu exista un asemena pericol. Rajk și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să refacă axa culturală Paris-Berlin-Leningrad. Statele Unite au cheltuit sute de milioane de dolari Încercând să câștige simpatia europenilor, Însă multe dintre produsele și publicațiile rezultate erau grosolane și neproductive, nefăcând decât să confirme judecățile apriorice ale intelighenției europene. În Germania, insistența Americii asupra crimelor comuniste era văzută de mulți ca o stratagemă prin care se Încerca uitarea sau relativizarea crimelor naziste. În Italia, campaniile zgomotoase ale Vaticanului Împotriva comuniștilor au umbrit argumentele antistaliniste expuse de Silone, Vittorini și alții. Numai În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și monarhiștilor - adică majoritatea populației. Articolul 7 al Constituției italiene din martie 1947 relua cu exactitate termenii Concordatului din 1929 al lui Mussolini: ierarhia catolică Își menținea influența asupra Învățământului și superviza toate aspectele legate de căsătorie și moravuri. La insistențele lui Togliatti, chiar și Partidul Comunist a votat, fără tragere de inimă, această lege, ceea ce nu a Împiedicat Vaticanul să-i excomunice un an mai târziu pe italienii care votau cu PCI. În Franța, structurile catolice și suporterii lor politici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deșertul australian; paisprezece luni mai târziu, prima bombă atomică britanică intra În dotarea Royal Air Force. Din motive militare și economice, guvernele britanice din acea perioadă abia așteptau să treacă de la o strategie de apărare continentală la una de descurajare nucleară: insistențele lor l-au convins pe Eisenhower să adopte noua strategie, iar englezii nu s-au opus staționării de bombardiere nucleare americane pe teritoriul britanic 7. și francezii aveau un program atomic, aprobat de Mendès-France În decembrie 1954, deși prima bombă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
le-a cerut În 1953 Înalților comisari aliați să-i achite pe toți ofițerii germani care fuseseră condamnați pentru crime de război pe Frontul de Est. Comportamenul lui Adenauer nu a atras stima interlocutorilor săi: Dean Acheson, de exemplu, detesta insistența Bonnului de a pune condiții Înainte de a accepta intrarea În comunitatea națiunilor civilizate, de parcă Germania de Vest le-ar fi făcut o favoare Aliaților vestici victorioși. Dar În rarele ocazii În care Washingtonul sau Londra Își manifestau nemulțumirea În public
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de altă parte, cei mobilizați (adică majoritatea covârșitoare a soldaților) erau pur și simplu bucuroși să se vadă teferi acasă după un război colonial de care nimeni nu era mândru, În care succesul militar, după părerea multora, fusese stingherit de insistențele ONU asupra unui transfer negociat de putere, fiind aruncat rapid la groapa memoriei naționale. Pe termen mai lung, retragerea forțată din colonii a facilitat În Olanda o simpatie crescândă pentru Europa. Al doilea război mondial demonstrase că Olanda nu putea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din 1898, când Franța cedase În confruntarea cu Marea Britanie pentru controlul Egiptului, Sudanului și Nilului Superior. A vorbi despre Imperiu În Franța Însemna a-ți aminti și victoria, și Înfrângerea. Pe de altă parte, școlarilor francezi li se prezenta cu insistență imaginea Franței ca un tot transoceanic, un loc În care atributele culturale și civice specific franceze le erau accesibile tuturor, unde toate școlile primare de la Saigon la Dakar predau despre nos ancêtres les Gallois („strămoșii noștri galii”) și proclamau, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intre În Ungaria și să restabilească ordinea; singura problemă era cine va avea onoarea de a colabora cu ea. șovăielile lui Kádár, pus acum În situația de a-i trăda pe Nagy și pe conaționalii săi, au fost spulberate de insistențele lui Hrușciov că sovieticii Își recunoșteau greșeala făcută prin instalarea lui Gerõ În iulie. Această eroare nu avea să se mai repete după reinstaurarea ordinii la Budapesta. Hrușciov a pornit apoi spre București pentru a se Întâlni cu liderii români
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
situației și posibilităților lor reale, cum să inversezi ordinea priorităților În societatea capitalistă și să repui oamenii În centrul propriei lor existențe - pe scurt, cum să transformi lumea. Pentru o generație mai veche de specialiști și pentru partidele marxiste consacrate, insistența perversă asupra acelor scrieri pe care Marx nu dorise să le publice părea culmea neseriozității. Dar era și un gest implicit subversiv: dacă oricine putea să recurgă direct la texte și să-l interpreteze pe Marx cum dorea, atunci autoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
integral recursul la violență. Maoismul - sau, În orice caz, admirația oarbă pentru Revoluția Culturală chineză, aflată atunci În plină desfășurare - era mai pronunțat În Italia decât oriunde În Europa. Partide, grupări și reviste cu orientare maoistă, ușor de recunoscut după insistența cu care foloseau termenul „marxist-leninist” (pentru a se deosebi de comuniștii oficiali, pe care Îi disprețuiau), au apărut În acești ani ca ciupercile după ploaie. Inspirate de Gărzile Roșii din China, ele subliniau interesele identice ale muncitorilor și intelectualilor. Studenții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la afirmația lui Sartre că revoluția ungară a fost marcată de un „spirit de dreapta”, savantul maghiar refugiat François Fejtö a replicat că la dreapta erau staliniștii. Ei erau „versaillezii”. „Noi rămânem oamenii stângii, credincioși ideilor, tradițiilor și idealurilor noastre.” Insistența lui Fejtö asupra credibilității unei stângi antistaliniste avea să fie și tonul opoziției intelectuale est-europene din următorii doisprezece ani. Ideea nu era să condamni comunismul și cu atât mai puțin să-l răstorni; ei Își propuneau mai degrabă să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de filosofie, erijându-le În modele infinit de flexibile pentru analiza textuală și politică. În instituții precum Centrul de Studii Culturale Contemporane al Universității din Birmingham, noul avânt teoretic Îl continua firesc pe cel vechi. Marxismul a fost debarasat de insistența atavică, devenită jenantă, asupra categoriilor economice și instituțiilor politice și reciclat sub forma criticismului cultural. Reticența incomodă a proletariatului revoluționar, care se codea să triumfe asupra burgheziei capitaliste, a Încetat să mai fie o problemă. Cum spunea În 1976 Stuart
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
clar la un model mai vechi. Nu e deci nimic contradictoriu În faptul că un dictator bătrâior ca António Salazar a impus cu entuziasm În Portugalia aceleași măsuri ecologiste pe care le luau guvernele democratice la Viena sau Amsterdam, la insistențele radicalilor de după 1968. Sceptic față de materialism și hotărât să nu intre În secolul XX, Salazar era În felul lui un entuziast sincer al obiectivelor ecologice, pe care le-a atins printr-un expedient foarte simplu: menținându-și concetățenii Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Scopul era „depășirea Ialtei” printr-o multitudine de contacte (diplomatice, umane, instituționale) și „normalizarea” relațiilor dintre cele două Germanii și din toată Europa fără a stârni neliniști acasă sau În străinătate. Printr-o acrobație retorică tipică, Brandt a abandonat discret insistența vest-germană asupra ilegitimității Republicii Democrate Germane și condiția ne-negociabilă a reunificării. Bonnul a continuat să afirme unitatea fundamentală a poporului german, dar a recunoscut incontestabila existență de fapt a Germaniei de Est: „O națiune germană, două state germane”7
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
repartizați. În forma sa originală, Tratatul de la Roma menționa o singură agenție al cărei mandat era să identifice acele regiuni din statele membre care aveau nevoie de asistență și să le aloce fonduri comunitare: Banca Europeană de Investiții, creată la insistențele Italiei. Însă o generație mai târziu, cheltuielile regionale (sub formă de subvenții În bani lichizi, ajutor direct, credite și alte facilități pentru investitori) erau principala sursă de expansiune bugetară la Bruxelles și constituiau de departe cea mai influentă pârghie de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de putere politică doar pentru a și le Însuși”, el nu făcea decât să recunoască un adevăr simplu: nici o „persoană care gândea” nu avea posibilitatea, acolo și atunci, să facă acest lucru. Pe aceeași Înțelegere a sumbrelor realități se baza insistența opoziției asupra nonviolenței - nu numai În Cehoslovacia, unde pasivitatea față de autoritate avea o istorie Îndelungată, sau În RDG, unde Biserica Luterană era tot mai influentă În rândurile opoziției, dar chiar și În Polonia, unde, pentru Michnik și alți opozanți, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi constrânsă să-i trateze omenește pe cetățenii albanezi, iar ei optau pentru secesiune, acest lucru risca să afecteze grav Macedonia Învecinată, unde exista, de asemenea, o minoritate albaneză numeroasă și nemulțumită. Macedonia, devenită de curând independentă și intitulată, la insistența grecilor, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei 9, a fost dintotdeauna o regiune cu probleme. Granițele ei cu Bulgaria, Grecia și Albania fuseseră toate disputate, Înainte și după cele două războaie mondiale. Vecinii - de care micul stat fără deschidere la mare era dependent pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
destul de mulțumiți cu astfel de cifre, raportate la numărul de locuitori; În Europa Centrală, poziția din ce În ce mai marginală a acestor publicații semnifica Însă o mutație traumatică a priorităților culturale. Intelectualii au intrat Într-o zonă de umbră și pentru că faimoasa lor insistență asupra eticii anticomuniste (nevoia de a construi o societate civilă cu o conștiință morală, care să umple spațiul anomic dintre individ și stat) a fost eclipsată de o activitate concretă: crearea unei economii de piață. În doar câțiva ani, „societate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
toată lumea și echitabil din punct de vedere demografic. Nu se știa dacă noile dispoziții vor asigura majorități clare În chestiunile dificile, cu atât mai mult cu cât pentru subiectele Într-adevăr controversate precum impozitarea sau apărarea s-a decis (la insistențele britanicilor, dar spre ușurarea nemărturisită a multor țări) să se mențină vechiul mecanism gaullist de veto național. și nimeni nu se Îndoia, cu toată distribuția migăloasă a importanței voturilor, că puterea era tot În mâinile statelor mari - cum a conchis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un exemplu grăitor. Înființat În 1992, el include membri din Scandinavia (Danemarca, Finlanda, Norvegia și Suedia), trei țări baltice din fosta URSS (Estonia, Letonia și Lituania), la care se adaugă Germania, Polonia, Rusia (și din 1995, contrar geografiei, dar la insistența scandinavilor, Islanda). Această reafirmare simbolică a vechilor afinități comerciale a fost apreciată de vechile orașe hanseatice precum Hamburg sau Lübeck și chiar mai lăudată de orașe ca Tallinn sau Gdañsk, dornice să se plaseze În centrul unei comunități baltice reinventate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În plus, ei invocau stăruitor normele și valorile europene pentru a contracara tendințele reacționare din viața publică turcă - obiectiv pe care tocmai statele membre ale UE Îl Încurajau de mult. Deși În 2003 parlamentul turc a abrogat În sfârșit, la insistențele Europei, vechile prevederi ce restricționau exprimarea politică și viața culturală kurdă, lungul vals al ezitărilor executat de guverne și oficialii de la Bruxelles Începea să atârne greu. Criticii turci ai aderării la UE remarcau insistent umilința unui fost imperiu care se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]