4,844 matches
-
celebrul Machiavelli. Este înfumurat și impertinent atunci când stăpânește arma șantajului, dar devine umil, slugarnic și lingușitor atunci când pierde scrisoarea: "în sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea județului nostru!" și conduce manifestația festivă în cinstea rivalului său politic, Dandanache, intuind că șansa de a câștiga tn viitor este legată de Zoe. Demagogia este principala sa trăsătură de caracter ("nu brațul care lovește, voința care ordonă e de vină"), iar atunci când ea îmbracă forme patriotarde, personajul este de un ridicol desăvârșit
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
ele par a fi cele care declanșează tensiunea. E ca și cum ai trece o punte spunîndu-ți mereu: „Nu mă clatin, nu mă clatin!” Nu apuci însă să faci ultimul pas și ceea ce nu voiai să se întîmple se întîmplă: aluneci, cazi! Intuiesc mecanismul: e reiterarea de către un demon de duzină nesățios a ceea ce credeam distrus în lumina conștiinței, e amplificarea crescîndă a spaimei că sînt prins într-o rețea inextricabilă de absurdități. Un dictator, nevroza îți impune impasul existențial. Neîndoielnic, din cauza ei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
minute în șir, cu entuziasm, un stejar. Cîtă vigoare, ce rectitudine! Plantați recent, parcă pentru contrast, nu departe de el, văd cîțiva arbori firavi. Involuntar, îmi amintesc vorbele lui ștefan din piesa lui Delavrancea: „Pădure tînără...” Tabloul mă ajută să intuiesc mai profund decît oricînd dimensiunea evocatoare a textului marelui orator. * Imediat ce m-am urcat în tren, românul din fața mea și-a așternut „masa” și a început să mănînce hulpav tot ce avea în sacoșă: pîine, unt, pateu, salam, brînză topită
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să digere ce i se pare bun! Ceva asemănător cu vorba cunoscută a lui Molișre: «Je prends mon bien où je le trouve». O. are aptitudini de «transformism» (plagiator e prea mult spus). Dedesubturile acestei răfuieli sînt însă, din cît intuiesc, altele, prozaice”. N-am mai apucat să i le expun, căci a venit N.: palid, încovoiat, ținîndu-se cu o mînă de stomac. „Mă arde”, a zis așezîndu-se în fotoliu. *De la moartea părinților, martie e luna peste care pășesc în vîrful
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aforistic profesorul Solomon Marcus - că numărul nostru de încercări e mai mare decît numărul de găsiri” („Despre cele 20 de tipuri de gîndire”, Bacău, 17 mai 1987). Îndoiala mi se pare a fi cea mai umană dintre atitudini. Descartes a intuit că ea e cea care ne definește. Sursa îndoielilor o constituie conștiința faptului că nu sîntem perfecți. Și că totul în jurul nostru se schimbă. „Cei ce se încred în Domnul sînt ca muntele Sionului” (Ps. 124). Dar uneori și munții
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care o prezenta, a preferat ca, în locul aprecierilor despre unul sau altul, să vorbească despre tema ei comună: plein air-ul. Și a făcut-o cu ample incursiuni în trecut. E curios că acești mondeni care sînt criticii de artă nu intuiesc măsura rezistenței celor ce-i ascultă. Vorbesc pînă ce acestora le trece os prin os și le zboară gîndul aiurea. *De multe ori, compătimirea e o formă a răutății. Formule ca „bietul Cutare” sau „biata Cutare” sînt folosite ca simple
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vorbe. M-am despărțit de el la intersecția de lîngă Policlinică, sfătuindu-l să se ducă acasă și să fie rezonabil. „Sînt sigur că M. nu-și va părăsi familia; are un nume și are treabă aci”, i-am spus, intuind că asta îl neliniștește cel mai mult. *„De cîteva zile sînt gubav”, mi-a spus Octavian Voicu. „M-a prins o amorțeală sub genunchi. Văzîndu-mă cum mă mișc, cineva care nu mă cunoaște ar putea crede că sînt leneș. Dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
spus, rîzînd, că de această „pasiune arhivistică” ar trebui prevenit viitorul redactor-șef, pentru a ști ce-l așteaptă! Urmărind planul deja schițat al acțiunii, n-am putut (și nu pot) să-mi alung gîndul că dacă G. ar fi intuit reacția lui A. (pe care l-a subapreciat ca luptător) și i-ar fi dat ceea ce acesta rîvnea, aș fi fost iarăși singur. Lucru uitat, întîmplarea intră însă în categoria „ironiilor soartei”: „terminatorul” lui de acum e cel care, în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
7 și ai mamei 8. Sunt lucruri care nu se fac În compania unor prieteni și sub formula unei excursii. Pentru străini, asta nu Înseamnă nimic și nici nu le poți cere acest lucru. Regretul acestei neîmpliniri, pe care am intuit-o chiar din momentul plecării din București, a fost la Întoarcere răscolit și de indispoziția pe care i-am pricinuit-o Gabrielei, care nu a putut concepe așa ceva, desigur și din cauza faptului explicabil că În situația ei nici cel puțin
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
și pentru o eventuală interpretare pe care Dvs. s-ar fi putut să o dați acestui lucru, după părerea ei trebuind să rămân cu Dvs. la Fălticeni, chiar dacă Îi lăsam să plece singuri mai departe. Cred Însă că Dvs. ați intuit situația și de aceea vă rog să nu faceți nici o aluzie la această destănuire. știu că va trece mult timp pentru ca ea să-mi ierte acest lucru, pentru care nu am nici o vină. O știu cât suferă pentru amintirile mamei
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
aproba lui Vasile Ciurea accesul pentru studii științifice, la muzeul pe care-l Înființase. 169 și fălticeneanul Paul Călinescu a donat documente „Galeriei”, la intervenția mea. O poate confirma, cineastul Însuși, care s-a Întâlnit deseori cu mine și a intuit valoarea culturală a orașului, după vizita de o zi pe toate străzile cu amintiri, fiind Însoțiți și de doamna, pictoriță de talent. 622 3 București, 9.VI.1994 Stimate Domnule Dimitriu, Trimit anexat articolul despre care am vorbit 170. Aș
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
a și pus mâna pe telefon, ca să rezolve problema locuinței. Am Înțeles că aveau mare nevoie de mine. I am spus șefului instituției că trebuie să mă duc la București ca să mai rezolv ceva... și nu m-am mai Întors! Intuiam că n-aș mai fi putut urma școala populară de artă și altfel mi-ar fi fost greu. Am Înapoiat școlii tehnice de stenodactilografie repartiția și, fără o alta, m-am dus cu mama la Ministrul de Justiție (G.D.), văr
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
sarcină. După vreo două săptămâni am trecut din nou pe la S.R.S.C. Același funcționar mi-a spus că profesorul Ionel Jianu vrea să mă angajeze ca stenograf al lui. Vroia să știe dacă accept. știrea m-a cam pus pe gânduri. Intuiam faptul că aș fi avut cu totul alt anturaj, salar mai mare și cu totul alte posibilități de afirmare. Dar și cealaltă funcție, la Ministerul Justiției, În cadrul notariatului, era bună. N-am răspuns În nici un fel, ca să aflu peste vreo
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
la ele, sunt mai puțin vinovat. Lipseam greu de la „Galerie”; apoi, trebuia să știu când era dispus profesorul să facă o plimbare pe Ulița Boianului; se mai adăuga și boala, care ne Încerca, când pe unul, când pe altul. Am intuit de atunci Îmbolnăvirea ireversibilă a inimosului dascăl, care În mai puțin de doi ani avea să treacă În lumea de dincolo; in fine, nu știam când erau acasă nepoatele și când ne puteau primi. 622 Mirarea mea era justificată, deoarece
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Pe contur o intermediase. L-am revăzut pe muzician la Berlin, pe vremea când eram bursier DAAD. Am primit apoi, la New York, epistolele pe care le reproduc. Se vede În ele, cred, și altceva decât ceea ce mi se părea că intuiesc În caracterul de „artist olandez” al lui Anatol Vieru: pragmatismul (temperat de scepticism și animat de devoțiune productivă În munca de creație) În relația cu publicul și cu autoritatea, profesionalismul obsesiv, măiestria, ca adevărată marcă a personalității care Își permite
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
ca adevărată marcă a personalității care Își permite, În câmpul trivial al cotidianului, să poarte masca, deloc ipocrită, a negociatorului cordial, modest, dar și sigur pe sine, dar și autoironic. În rândurile și printre rândurile epistolare, ni se Îngăduie să intuim, cred, și nodurile de tensiune. Se vede, anume, ceea ce doar intimii săi știau, probabil: intensitatea stăpânită a unei constante, deloc vindecate, interogații, ca și aviditatea inteligentă a „cetățeanului” știutor de istorie și cobai al ei, care urmărește atent spectacolul mutațiilor
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
reinventând, parcă, umanul Însuși, căruia Îi probează, cu acuitatea și luciditatea de care doar el era În stare, inimaginabile resurse de stoicism. Și nu doar atât... efervescența sa intelectuală rămâne creatoare și În aceste condiții. Absurdul existenței, Blecher l-a intuit mult Înaintea nenorocirii care l-a ales martir, dar oricât pare literatura sa „instalată În nenorocire” (Ov.S. Crohmălniceanu o alătură, și pe acest temei, de cea a lui Kafka, Bruno Schulz și Robert Walser), ea reprezintă, În același timp, una
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Regăsim aici o corespondență cu ceea ce avea să afirme fizica lui Heisenberg, când se referă la tranziția de la „posibil” la „real”, când scrutează „realitatea potențială”. Actul de observare și de recreare a lumii nu poate fi, nici În artă, a intuit exact Blecher (fără a avea cunoștință de cercetările marelui savant), separat de observarea observatorului Însuși, de urmărirea erorilor sale de Înregistrare. Rolul activ al subiectului În cunoaștere și descriere, subliniat de Heisenberg, face ca și În artă, nu doar În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
eu cel care să-l intervieveze În cadrul Programului Literar Ierusalim, dedicat celor mai importanți scriitori evrei de astăzi. Eram surprins și flatat de afecțiunea marelui scriitor al Americii, deloc ușor de abordat sau apropiat, dar mă Îndoiam că i-am intuit corect contradicțiile, știam că sunt un martor fără memoria existenței sale publice și un interlocutor tardiv. Starea sănătății nu i-a mai Îngăduit venirea la Bard. Am suplinit absența sa la curs prin interviul filmat la Chicago, cu un an
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
a cărei pierdere scriitorul nu a putut-o nicicând depăși („discut cu ea zilnic, și acum, când nu mai este, continuă să fie, clipă de clipă, cu mine, În mine”, Îmi mărturisise Claudio, Într-una din plimbările noastre la Bard), intuise perfect potențialitatea micului text. Ea a fost aceea care și-a somat soțul să scrie cartea. Această istorie „implicită” a unui narator anonim evită persoana Întâi, exprimându-se indirect, prin ceea ce se vede, se istorisește și se inventă, ca și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Nicolae Petrașcu în cazul complotului, demonstra complicitatea organelor de securitate antonesciene și cum era un moment în care Hitler avea nevoie de armată, ordinul a fost de mușamalizare a cazului pentru a nu-l irita pe Antonescu. Nicolae Petrașcu a intuit ceea ce urma să i se întâmple în hățișul împrejurărilor în care fusese implicat și pentru ca antipatia, care și-o atrăsese din partea germană, să nu se resfrângă și asupra camarazilor săi, a cumpănit bine și în Ajunul Crăciunului a predat comanda
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pe buze. Pentru... deoarece... Da, de aceea. Dacă nu... nu e bine, ai grijă. Cu asta... cam așa. Nu reușeam să pun frânturile de cuvinte cap la cap, ca să-mi dau și eu seama ce voia să-mi spună. Am intuit că nu era vorba de nici un pericol, așa că am aprins lanterna și am îndreptat-o spre fața mea, ducând degetul la ureche pentru a-i arăta că nu se aude. Omul a dat de câteva ori din cap în semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de pâine de pe masă. Nu puteam spune că nu era o dimineață liniștită. Mi-am amintit de cutie. Am scos obiectul înfășurat în ziare și l-am pus ușor pe măsuță. Am desfăcut cu grijă banda adezivă de pe următoarele ziare. Intuiam un obiect de artă prețios. Avea o formă ușor alungită, ca un pepene verde, dar era extrem de ușor. Am îndepărtat toate ziarele și în fața ochilor mi-a apărut un craniu de animal. Ce idee a avut bătrânul! Ce-o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe aducătorul acestui prețios obiect. A luat imediat craniul și s-a dus la universitate - devenise între timp Universitatea Leningrad -, dar nu l-a mai găsit pe decan. Acesta - evreu, de altfel - fusese expulzat în Siberia o dată cu prăbușirea lui Troțki. Intuind valoarea obiectului, grăjdarul a preferat să caute altă facultate de biologie decât să rămână pe cap cu craniul acela toată viața. A găsit într-adevăr un profesor căruia i-a istorisit toată povestea. Acesta i-a răsplătit efortul și respectivul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Se înalță intermitent și dispar în beznă. Nu există nimic comun între un fragment și altul. De parcă aș schimba mereu posturile de radio. Îmi dau toată silința să-mi concentrez energia în vârful degetelor, dar rezultatul e invariabil același. Chiar dacă intuiesc că ele îmi povestesc ceva, nu sunt capabil să pricep ce anume. Poate nu sunt făcut pentru a citi vise. S-ar putea ca lumina să fi pălit cu timpul sau limba să-și fi pierdut caracteristicile. Sau poate aparțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]