4,923 matches
-
risipi într-o rouă dulce" (E.S.). Romantismul românesc, prin Bolintineanu, își lărgește peisajul liric prin două forme de relief inspirat instrumenta lizate de poet: "Marea marca hotarul lui sudic, capătul de jos, stînca e capătul de sus, frontiera nordică" (E.S.). Lirica sa erotică, banală altfel, propune un amor etic scăldat în lumini dalbe, unde dulcele exprimă misterele feminității: "Iubirea, în sens larg, trece în urma moralei, devine un pandant al datoriei. Inima este condiționată de simțul moral, dragostea devine o formă de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
arbitru al eleganței nu acceptă în ruptul capului să iasă cu o cravată care nu se potrivește întocmai cu nuanța costumului, tot astfel poetul nu pune mîna pe toc dacă soba nu trage cum trebuie, dacă ora nu este potrivită". Lirica celui mai mare poet de pînă la Eminescu este într-un fericit echilibru între subiect și obiect, nu există un conflict în zborul inspirației între ceea ce-și propune fantezia și putința sau neputința de a împlini - o stabilitate de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Du guriței bucurie/ De sărutări cu trufie./ Sînul, peptul dezvălește,/ Țîțîșoare rumenește,/ Rădică di pi picioare/ Orice feli de-nvălitoare/ Și spune cu îndrăzneală/ C-oi să fac mare năvală". Este, apreciază universitarul bucureștean, o premieră pentru un poet erotic în lirica românească, unul care îndrăznește să vorbească de astfel de lucruri și să arunce o privire concupiscentă spre trupul femeii. A dezveli sînul, a vedea țîțișoara rumenită, a ridica ,"di pi picioare orice fel de-nvălitoare" - constituie un imens curaj. Va mai
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Zürich ale căror cursuri le urmase, lucrare susținută sub conducerea profesorului Arnold Steiger. O primă cheie folosită la descifrarea universului bacovian este jurnalul gînditorului danez Søren Kierkegaard. Și unul și altul, deși la extremitățile Europei, sînt martiri ai existenței. În spatele liricii bacoviene și află, spune Svetlana Matta (mai tîrziu după căsătoria cu Andrei Paleologu, fratele lui Alexandru Paleologu, va semna Paleologu Matta), "un om incomplet, fără bază corporală, ros de contradicții pînă în străfunduri". El este, ca să-l calchiem pe Lermontov
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
opoziției față de burghezie. În anii cînd a fost scrisă teza de doctorat, în spațiul românesc o astfel de atitudine era intens exploatată de ideologia timpului și privită ca o bilă albă pentru poetul Plumbului - viziune, în fond, neagreată de iubitorii liricii bacoviene: "Printr-o tendință fatală, totul, chiar și revoluțiile, se pervertesc într-o fiară apocaliptică; așezată, cu profilul neclintit și, mai ales, grav - dar fără adevărata gravitate - ea îi smulge un strigăt de ură lui Baudelaire. Este burghezia. Să fim
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
rock precum Pink Floyd, Jethro Tull, Yes, King Crimson sau Emerson, Lake & Palmer. Ei au creat o efervescență creativă, o diversificare compozițională și armonică, o lărgire a paletei de sonorități și instrumente folosite, precum și o concepție integrată stilistic despre muzică, lirică, lumini și prezență scenică, la care s-a adugat compoziția simfonică a partiturilor instrumentale care a făcut ca acest tip de muzică să fie considerat o dezvoltare a celei clasice ca atare și să nu poată fi replicat niciodată. Desigur
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
articol ponderat, Grigore Popa (Tragism autohton), Mihai Beniuc ș.a. La rubrica intitulată „Cărți”, Silviu Bardeș se ocupă de Răscoala lui Liviu Rebreanu și de Adela lui G. Ibrăileanu. Grigore Popa recenzează Mitul utilului de D. D. Roșca, Mihai Beniuc analizează lirica barbiană, în timp ce Romul Demetrescu face cronica romanului Golia de Ionel Teodoreanu, oferind și portretul unui „scriitor fecund” - Damian Stănoiu. Sub aceeași semnătură este publicată și cronica la recent apăruta Condiția umană a lui André Malraux. I. I. Russu are în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285143_a_286472]
-
militant de pe poziția conștientă a unui romantism activ, protestatar și întrucâtva a unui clasicism, l-a ridicat pe culmea strălucirii și originalității sale, alături de alți titani ai artei românești (muzică, sculptură), înscriindu-și valoarea lor la nivel universal. Continuator al liricii originale, mult mai aproape de etapa actuală, este Nichita Stănescu, creatorul unui limbaj nou poetic, mai abstract, care a contribuit la îmbogățirea limbajului, reprezentând exuberanța juvenilă și fiind același iubitor de patrie și popor. „Noi suntem semințe și pământul e al
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
Contemporanul”, „Ateneu” ș.a. Volumul de debut al lui G. , Nici o tangentă la inimă! (1968), prezintă un poet fără o pecete stilistică specifică, evoluând pe traiectoria unui neomodernism cuminte, vizibil marcat de modelele anilor ‘60, Nichita Stănescu și Nicolae Labiș. O lirică a sentimentului, neelaborată, fără nimic șocant ori agresiv, melodioasă, cantabilă (uneori pe tipar folcloric), spontană până la facilitate. O constantă în scrisul său e lapidaritatea versului: poeme și versuri scurte, cu o tăietură rapidă, precisă. Cărțile următoare nu demonstrează încă o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
cofondator), „Convorbiri literare”, „Gazeta literară”, „Credința” (Detroit), „Noi” (Detroit), „Destin” (Madrid), „Tribuna”, „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Albina”, „Luceafărul”, „Telegraful român” (Sibiu), „Magazin istoric” ș.a. I s-au acordat Premiul Uniunii Scriitorilor (1982), Premiul Opera Omnia al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor (2001). Lirica lui A. este dificil de încadrat într-o formulă de istorie literară ori în contextul poeziei actuale. În primul rând pentru că el aparține „promoției amânate” (cum a numit-o Laurențiu Ulici), acea generație a războiului, de poeți născuți prin anii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285344_a_286673]
-
cel mai înalt al acestui proces de obscurizare e atins de ciclurile Exerciții de tăcere (1917-1954) și Geluituri (1946), apărute fragmentar în antologia Ani (1973), drastic redusă prin intervenția cenzurii - potrivit mărturiei lui Dinu Pillat, alcătuitorul ediției. Ultima fază a liricii lui N., înscrisă în eonul manierist așa cum îl înțelege un teoretician ca Gustav-René Hocke, propune o epură a spiritului într-o subtilă construcție de esențe ideale, replică la lumile „poliedrale” ale lui Ion Barbu. Această dimensiune a operei va fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
evenimente precise: satul natal, părinții, frații și surorile, prietenii, întâmplări biografice, iubiri, visuri, speranțe, gânduri, revelații, uneori datate exact, mai ales în sărbătorile creștine sau în orele de veghe și rugă ale nopții. Poetul își află matricea în anii copilăriei, lirica lui este un elogiu continuu al universului natal, imaginat rotund, ca întreaga țară, ca soarele și pâinea, un dialog tăinuit și inițiatic cu natura în curgerea ei ciclică, „de la strămoși până la noi”. Însă dincolo de un anume panteism, mai degrabă o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
de două ori ca poet. Ulterior este redactor la editurile Meridiane (1961-1962), Tineretului (1962-1969) și Ion Creangă (1969-1988). Poetul V. a fost urmărit întreaga viață de etichetările din tinerețe: „baladist” și „rapsod”. Din această cauză critica a trecut ușor peste lirica de dragoste din volumele de maturitate, Ochiul fără timp (1969) și Teiul fără somn (1976), relevante pentru fizionomia sa artistică. Într-un ciclu precum Zbor de solstițiu, ce pare a fi efigia vocației sale poetice, sentimentul dragostei este înțeles ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
albă, Nelimitare). Versurile din Piatră de hotar (1977) cultivă tot registrul patriotic, susținut de clișeele ideologice ale epocii, transpuse în motive poetice: Carpații, ilegalistul, pacea, trecutul glorios, ostașii, cât și poeții „santinele”. Dar V. ține să își identifice ascendența în lirica ardeleană („Poeții ardeleni sunt dascălii mei/ [...] Cântecele lor îmi țin, adesea, dor de-acasă”), câteodată sonurile livrești adăugându-se fibrei sale oltenești. De aici își trag seva și izbutitele versuri pentru cei mici (Ceasul privighetorii), unele traduse în 1984 în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
o tematică sinonimă. Orașul, teritoriu al dezesențializării umane, amenință ființa cu pierderea identității. O suită de vizite la New York îi permite autorului să se definească în funcție de sorgintea sa (Un poet la New York, 2002). Interesat de apusul modernității și de intrarea liricii în vârsta postmodernă, poetul concepe volumul Elegiile după Rilke (1993; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), recurgând la intertextualitate pentru a construi în propriile texte „satelit” o viziune poetică personală. Ca și la ilustrul precursor, misiunea poetului este de a se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
volumul Somn de voevod (1980), ce echivalează cu o adevărată lansare în cadrul promoției tinere. De altfel, Geo Bogza îl remarcase încă din 1973, când îi consacrase o tabletă în „Contemporanul” (Scrisori de la un tânăr poet). Dezinteresat de căutările formale ale liricii moderne și, în general, de orice fel de artificiu prozodic, R. este fidel formulei clasice, cultivând versul tradițional, cu pregnante rezonanțe folclorice, într-o atitudine contemplativă, elegiacă. El stă retras undeva la munte, departe de zgomotul cafenelelor literare, înfășurat în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
suflul existențial al ființării. Aceleași mâhniri ale unei însingurări voite se degajă și din ciclul de catrene Efulgurații, în care poetul, retras dintr-o lume ce-i este străină, sentimentalizează romanțios pe pragul unor iubiri pierdute. De o limpezime cristalină, lirica lui R. aduce miresmele pure ale unor spații agreste sacre, nealterate de surogate ale vieții moderne. Dar poetul însuși e un solitar, un sihăstrit în felul său, rezonanța în actualitate a versului asigurându-i-o meditația profundă asupra eternului uman
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
cântările despre zboruri și construcții. Dar nota specifică a poetului e una melancolică și grandios vizionară, accentuată cu fiecare carte. Don Juan se sinucide pentru a-i sfida pe cei ce l-au condamnat (Balada poetului de odinioară). Remarcabilă este lirica erotică, uneori ironică, alteori violentă, totdeauna neliniștită, gata a fi cuprinsă de vâlvătaie: „Ieșeai și intrai ca prin umbre de tufe, / Pisicească-mpletire pe loc, / Ca niște limbi de flăcări prin rufe, / Mistuitoare în brațele mele de foc.” Cu totul deosebite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
temă proprie poemelor din Finister, se înscrie în perimetrul cunoașterii spirituale și încearcă o transcendere a barierelor ce împrejmuiesc lumea opacă, limitată, o pătrundere în misterele ce nu se revelează decât, poate, în vis. În versuri se disting reminiscențe din lirica lui Lucian Blaga, dar și unele sunete care amintesc de Tudor Arghezi. Legătura cu mitul este percepută ca o poruncă al cărei sol este poetul: „din ani de mit” vine chemarea de a reîmpărți lumii culorile paradisului, de a realiza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286204_a_287533]
-
decursul a aproape unui deceniu, cu limitele situate între moartea soției și arestarea sa. Ea cuprinde toate povestirile (începând de la Capul de zimbru, ultima scriere antumă, 1947), editate în 1966 în două volume, romanul Zahei orbul, publicat în 1970, și lirica de senectute. Prima apariție postumă, cartea Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V.Voiculescu (1964) va fi urmată de o selecție ilustrativă din versurile antume, precum și de ciclurile inedite intitulate de editori Veghe și Clepsidră. Situația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
imaginară de V.Voiculescu (1964) va fi urmată de o selecție ilustrativă din versurile antume, precum și de ciclurile inedite intitulate de editori Veghe și Clepsidră. Situația manuscriselor de poezie - confiscate la arestarea scriitorului (printre care se află „caietul negru” cu lirica ultimilor ani dispusă cronologic), în parte încredințate chiar de autor lui Andrei Scrima („manuscrisul Scrima”, orânduit după afinități tematice) la plecarea acestuia în India, spre a fi trecute clandestin peste graniță - a rămas multă vreme incertă, fiind clarificată abia spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
abia spre cumpăna dintre milenii. În 1993 Academia Română îl va desemna pe scriitor membru post-mortem. Cele dintâi volume ale lui V. - Poezii și Din Țara Zimbrului și alte poezii -, îndatorate profund lui Al. Vlahuță și lui George Coșbuc, sintetizează caracterele liricii sămănătoriste și totodată prefigurează tradiționalismul promovat de revista „Gândirea”. Casa noastră, o piesă rezumativă a cărții de debut, opune tabloul convențional idilic al satului patriarhal („Ce pașnic era satul... Pitit la poala culmii / Ca ostrovul de mituri sub strașina-nvechită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
de stânci, / Dar râvnesc câmpul liniștii joase, / Mă roade dor de șesuri adânci”. Acum poezia parcurge o adevărată renaștere, în sensul de întoarcere la păgânătate. Senzuale încă din Destin, eroticele devin cu timpul adevărate explozii de patimă, și niciodată în lirica românească de neoavangardă nu au răsunat „strigări” mai „trupești” (nici chiar în placheta astfel intitulată a lui Camil Baltazar) ca în Cântec pentru dezbrăcare, Fericitul gâde sau ca în postuma Plugărie. O fuziune de extaz și senzualitate spiritualizată e poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
2000; Teodor Tihan, Umanități și valori, Cluj-Napoca, 2000, 55-77; Ungureanu, La vest, II, 131-136; Roxana Sorescu, Eminescianismul la 1900: V. Voiculescu, ALA, 2001, 592; Ioan Opriș, Cercuri culturale disidente, București, 2001, 107-109, passim; Popa, Ist. lit., I, 1150-1163; Octavian Soviany, Lirica evanghelică a depersonalizării, CNT, 2002, 12; Sergiu Ailenei, Revolta dobitoacelor, CL, 2002, 3; Elvira Sorohan, [V. Voiculescu], RL, 2002, 33, 44; Dan Manolescu, Portret al poetului Vasile Voiculescu, Buzău, 2002; Codruța Stânișoară, William Shakespeare și Vasile Voiculescu, sonetiști, Craiova, 2002
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
1997), S. se relevă - cum a remarcat și critica - drept un poet modern, care uzează de spiritul parodic, de paradox și jocul de limbaj. Inserțiile livrești, de la Upanișade, miturile Antichității grecești la Kant și filosofia modernă, conferă o textură filosofică liricii lui S., în care Ovidiu Ghidirmic vede „un poet al arhetipurilor”. De asemenea, în lucrările dramatice cele mai izbutite personaje sunt extrase din mitologie, dar desacralizate prin transpunere în alt diapazon. Dumitru Micu recunoaște în imaginația și în „sprinteneala amuzantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289797_a_291126]