18,601 matches
-
poate un mesaj de la ea, nu intrase de mult pe Internet, căci Teatrul... Daaa, e mesaj. Citește atent. Brazii albi... corpul uman... 23,5 dolari... n-ai să mă mai vezi niciodată... M-a înnebunit cu metaforele ei! E nervos. Maestrul ar vrea să mai citească o dată, dar nu poate. Ceva s-a blocat pe creier. Plângeți-l pe-acel ce n-are viața și Moldova lui, mârâie încet, deși nu-l aude nimeni, cum era poezia aia a mea, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
O întreagă poveste se naște din mine... mama, ce ar fi zis maică-mea în situația asta?, mama ar fi zis că Teatru, eu pentru Teatru te-am pregătit!, tata ar fi zis că Dragostea, că ea este mai importantă! Maestrul ar vrea să mai citească o dată, dar nu poate. Ceva s-a blocat pe creier. Plângeți-l pe-acel ce n-are viața și Moldova lui, murmură iar, destul de încet, deși nu-l aude nimeni, mamă, dar Dragostea?, nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
aceea cu boturile rotunjite, retro. Sunt mulți studenți, au blugi și tricouri ușchite, bluze albe peste pantalonii strâmți, au dezinvoltura, aplombul, inconștiența, șansa tinereții. Tinerii vin la teatru, în sfârșit, după ’89, lumea vine la spectacole, conferințe, concerte. În culise, Maestrul așteaptă să se ridice cortina. Glasul lui care te farmecă, ochii demonici. Emană căldură, energie, farmec, sex-appeal. Zeul-Moș e lângă el, poate, pe scenă, nu mă va lăsa să-mi bâlbâi replicile, va fi lângă mine până la sfârșit. Bun sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o premieră e inferioară ultimei repetiții, că actorii trec prin șocul publicului. Dar, de fapt, în sinea lui, într-un secret pe care nu-l spusese nimănui - deși Hamlet știa că actorii nu pot ține nici o taină, ei spun tot -, Maestrul credea că publicul, luat în totalitate, e inferior unui mare actor, publicul ăsta e format din indivizi care sunt ca Tara, adică nu știu ei nimic din ce este un spectacol în adâncul lui, din amănuntele și estetica pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
intră Kent, Gloucester, Edmund. Replici. Timpul. Intră Regele Britaniei cu suita lui de cavaleri. N-am chef să mai aștept masa nici o clipă. Să fie gata cina*... rostește Lear. Cele trei fete. Cum iubim? Ca sarea-n bucate, își amintește Maestrul de basm. Fetelor... ia să vedem din voi tustrele care/ Mai tare ne iubește? Goneril: ca lumina ochilor, ca văzduhul, ca puterea, libertatea și cinstea. Maestrul aude replica Loredanei: Cordelie, tu iubește fără vorbe! Și nu e Cordelia acolo, lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cina*... rostește Lear. Cele trei fete. Cum iubim? Ca sarea-n bucate, își amintește Maestrul de basm. Fetelor... ia să vedem din voi tustrele care/ Mai tare ne iubește? Goneril: ca lumina ochilor, ca văzduhul, ca puterea, libertatea și cinstea. Maestrul aude replica Loredanei: Cordelie, tu iubește fără vorbe! Și nu e Cordelia acolo, lângă el... Regan se leapădă de orice spre a rămâne doar cu bucuria/ Iubirii pentru înălțimea voastră. Și, în sfârșit, Cordelia: Nimic, stăpâne. De fapt, ca sarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sfârșit, bufonul: Primește boneta mea de nebun. (Și-i dă lui Kent boneta.) Lear îl întreabă cu drag: Ei, dragul meu aghiotant, ce mai faci? De-abia când bufonul ajunge la: Anul ăsta nebunia/ E la mare trecere, publicul freamătă, Maestrul simte că lipsește ceva din spectacol, ceva la care el se gândise demult: actualizarea textului, a spectacolului. Vorbește cu zeii. Apoi, bufonul. E la fel, același lucru. Actul II. Fetele cu priviri de scorpie. Maestrul se uită la cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la mare trecere, publicul freamătă, Maestrul simte că lipsește ceva din spectacol, ceva la care el se gândise demult: actualizarea textului, a spectacolului. Vorbește cu zeii. Apoi, bufonul. E la fel, același lucru. Actul II. Fetele cu priviri de scorpie. Maestrul se uită la cele două actrițe care joacă Goneril și Regan. Actul III. O pârloagă, furtuna. Lear, în scenă. Bufonul. Lear: Acum, zeii ce răstoarnă lumea!/ Pe capetele noastre pot s-aleagă! Nebunia regelui. Bufonul. Transferul. Bufonul-Lear. Maestrul, îmbăcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de scorpie. Maestrul se uită la cele două actrițe care joacă Goneril și Regan. Actul III. O pârloagă, furtuna. Lear, în scenă. Bufonul. Lear: Acum, zeii ce răstoarnă lumea!/ Pe capetele noastre pot s-aleagă! Nebunia regelui. Bufonul. Transferul. Bufonul-Lear. Maestrul, îmbăcat în costumul de epocă. Zeii mei, apoi tata: zeii judecă, să nu trădezi, să nu te întorci fără Euridice! Tina-Anita, totuna, începe să priceapă... Actul IV. Aceeași pârloagă. Apoi, Cordelia în scenă: ... dragostea de tine și dreptate. Fals, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
costumul de epocă. Zeii mei, apoi tata: zeii judecă, să nu trădezi, să nu te întorci fără Euridice! Tina-Anita, totuna, începe să priceapă... Actul IV. Aceeași pârloagă. Apoi, Cordelia în scenă: ... dragostea de tine și dreptate. Fals, nu e Cordelia. Maestrul își rostește mai departe replicile, dar plânge în minte și în inimă... Actul V. Tabăra britanică, lângă Dover. Lear și Cordelia. Zeii pe care Shakespeare îi invocă. N-am înnebunit când am făcut Hamlet și-am să înnebunesc acuma, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fiecare clic îl lovește ritmic în tâmple... Strigoiul îl pândește, râzând victorios, de după cortină, îl așteaptă. Dragostea. Zeul lui. Cum iubim? (Ca sarea-n bucate, spunea Anita...) Regele Lear moare. Teatrul ieșise învingător. Dragoste, Teatru, Moarte, cumplită ecuație. Cortina. Aplauze. Maestrul, singur, iese la scenă. Apoi, toți ceilalți actori. În culise, directoarea Teatrului „Cișmeaua Roșie”, colegii, mașiniștii, electricienii, cabinierele îl felicită. Dar el se îmbracă mai iute ca altădată și pleacă, îi lasă acolo pe toți, și pe ei, și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
un film de artă în care operatorul iscusit știe cât de importantă e lumina pusă pe cele două protagoniste și filmează în liniște, lăsându-le să fie, nu să joace. — Și doctorul ce v-a spus, de ce nu mai vorbește Maestrul?, Frumoasa Neli se rușinează când întreabă asta, îl știe de câțiva ani pe bărbatul ca un munte de puternic, împingea mașina cu pieptul prin curte, îngrijea gazonul ca un cunoscător, o mai salva pe ea de la treabă cu pasiunea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și Autor?, nu înțeleg... Femeile ascultă evlavioase vorbele lui Romeo, cuvintele astea le dau muierilor ce le lipsește, scârbe de femei neiubite, nesatisfăcute, care nu știu și nu înțeleg ce e dragostea și o caută acolo, pe CD-urile cu Maestrul... Cât despre Tina... a dispărut, pur și simplu, nu mai este, și-a luat hainele și a plecat, am căutat-o și eu, au căutat-o și alții, dar nu mai este, unde s-o fi dus, așa, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
o fi în alt oraș... nu știu, nu prea înțeleg nici eu, nici nu știu de unde a apărut, poate el a iubit-o!, exclamă frumoasa femeie. Ei? - și grădinăreasa oftează -, ziceți că nu e așa... S-o fi îndrăgostit și Maestrul, repetă Frumoasa Neli, ca o specialistă. — S-a îndrăgostit pe dracu’, ce, el se mai poate îndrăgosti?, a înnebunit!, îți spun eu... Și cum se descurcă la serviciu?, actoria nu e muncă la birou, la acte, la contabilitate, întreabă Neli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fi trăit cu el cât se putea, apoi, să fi făcut o căsătorie cu cineva domestic, un om de casă, un bărbat care să aibă grija mea, să-mi plătească tot. Un bancher, ceva. Acuma, o să-l îngrijesc eu pe Maestru până la o sută de ani, că dacă trăiește el mult?, dacă paralizează, că mi-a zis doctorul că e posibil și asta? Să-mi miroasă a om pe moarte în casă? Și Loredana aprinde încă o țigară, scutură scrumul scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să se iubească, să facă repede copii... adică nu că la bătrânețe n-ar fi bine... e foarte bine... să aibă o căsnicie fericită... ca a noastră... să... să ridicăm un pahar de whisky în sănătatea lor, Mișu e un maestru la făcut whisky... dar ăsta e cumpărat... să ridicăm un pahar... M-am emoționat! Mariana era în pragul plânsului, era cea mai urâtă nuntă la care fusese vreodată. Până și Marcela era încurcată și nu găsea un cuvânt de alinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
totul să rămână fără strălucire, deși este corect, corect până în cele mai mici amănunte. ― Copii, ne striga Beligan, haideți, că nenea Costică are să ne spună ceva. Ce ai, Costică, dragule, parcă nu ți-ar fi toți boii acasă. Ia spune... ― Maestre, începe nenea Costică, maestrul Constantin Bărbulescu, cel care îl jucase cu atâta foc pe Cuza Vodă, că începuse să se creadă el însuși Cuza în viața de zi cu zi. Adevărul este că și semăna, teribilă asemănare, destulă ca să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
strălucire, deși este corect, corect până în cele mai mici amănunte. ― Copii, ne striga Beligan, haideți, că nenea Costică are să ne spună ceva. Ce ai, Costică, dragule, parcă nu ți-ar fi toți boii acasă. Ia spune... ― Maestre, începe nenea Costică, maestrul Constantin Bărbulescu, cel care îl jucase cu atâta foc pe Cuza Vodă, că începuse să se creadă el însuși Cuza în viața de zi cu zi. Adevărul este că și semăna, teribilă asemănare, destulă ca să te prostești. ― Maestre, reia el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nenea Costică, maestrul Constantin Bărbulescu, cel care îl jucase cu atâta foc pe Cuza Vodă, că începuse să se creadă el însuși Cuza în viața de zi cu zi. Adevărul este că și semăna, teribilă asemănare, destulă ca să te prostești. ― Maestre, reia el, știți că eu țin cel mai tare la Dacia mea. ― Dar soția... se face Beligan că nu cunoaște speța. ― Ei, soția, vorba ceea, fost-ai, lele, dar Dacia e sfântă... ― Așa, adaugă Beligan, văzând că omul o lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cumva din cauza oboselii, mi-am tras două linii albe de la poartă până în garaj, cât să pot duce Dăciuța cu ochii închiși acăsucă. ― Și... ― Și aseară, nu știu cine, niște nemernici mi-au strâmbat liniile și am dus mașina drept în zidul casei. Maestrul Constantin Bărbulescu mai să plângă, noi ne umflăm de râs, Beligan se face că îl caină și spune, minunându-se foarte: ― Ce manoperă, dom’le, oameni ca ăștia ar trebui închiși, auzi dumneata, să strâmbe liniile omului, păi nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
încredere în nimeni. În Chirița era monumental. Vodă, tot un fel de Cuza, venea îmbrăcat în fireturi, scotea pieptul înainte și râdea frumos, teatral, chiar arăta bine și-l credeai. Îmi făcea plăcere să-l salut și să-i spun maestre, știam că se bucură, se vedea asta și te gratula apoi cu tot felul de sfaturi și gânduri bune pentru tine și toată familia. Dar Bâtu, Costache Diamandi, ce om de treabă, ce mai boieri cu barbă juca el, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
monologul lui Calboreanu în Apus de soare. ― Că Moldova nu este a mea și nu este a voastră, ci a urmașilor urmașilor voștri în veacul (aici Zecheru zguduia tabla puternic, lumea începea să aplaude) vecilor, amin! (zguduială puternică, aplauze năprasnice) ― Maestre, dacă nu bat tabla, nu luați aplauze, îl informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că eu am glasul ăl mai tare de pe aici? La ce bun tabla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nepăsător, iar Calboreanu pare a se enerva, strânge din buze și tună), ci a urmașilor urmașilor voștri (privire ucigătoare, Zecheru nepăsător) în veacul (liniște în sală, nu pleacă aplauzele, privire spre Traian care își rodea unghiile), în veacul (idem și maestrul răcnește), în veacul vecilor, bate tablele, Traiane (Zecheru le bate, publicul pornește în aplauze furtunoase), amin! Ce s-o fi ales oare de tabla aceea istorică? Praful și pulberea. ― Unde sunt Goian și fiara paloșului, Boldur.... Dar Vasilica! Cabiniera noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ca român te fericesc și te gratulez, dar ca derector ce mă aflu, te bag în pizda lu’ mumă-ta, că n-am pus geană pe geană. Ai și strâmbat pereții dând-o cu capul de ei pe amărâta aia. ― Maestre, poporul german trebuie pedepsit pentru războaiele astea netrebnice din veacul ce cu onoare slujim, hotărăște Johnny - și la așa datorie împlinită, nu mai are nimeni nici un comentariu. Venim acasă de la Paris, Vasilica îl așteaptă plângând pe Vasile al ei, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dracu’! ― De ce? Chiar așa, de ce? PAGINĂ NOUĂ JEAN LOUIS BARRAULT Nu am dat mâna cu Jean Louis Barrault, dar am stat la doi metri de el, în sală, la un spectacol care nu însemna mare lucru, dar în care marele maestru, directorul teatrului, juca un rolișor ca să fie alături de actorii lui. Îmi aduc aminte amănunte extrem de ciudate. Intrarea la teatru nu era o problemă, aveam legitimația de la Lecoq și asta îmi dădea dreptul să pot solicita bilete de favoare. Nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]