4,850 matches
-
celor pe care i-am avut acolo n-am mai văzut. Popușoii creșteau până dincolo de creștetul călărețului iar inul semănat mi-a deschis multe porți. Mulți ar fi dorit să poată croi din pânza aceea îmbrăcăminte. Aveam și o micuță grădină de zarzavat care nu mai prididea să ne bucure. Dar poate că experiența agricolă cea mai frumoasă a fost pentru noi orezăria. Pe terenul comun, tot un dar al apelor, s-a constituit un fel de cooperație a orezului
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
căpitan Alexandru Mariană - Majestate, dânsul nu mai e căpitan-a fost degradat- - Domnule căpitan Alexandru Marian, Vă mulțumim pentru cântecele pe care ni le-ați dăruit și totodată vă asigurăm de întreaga noastră compasiune atât pe dumneavoastră cât și pe micuța orfană. Întoarceți-vă și purtați-vă cu merit gradele și valoarea artistică. După ani de zile soțul a descoperit o nepoată a compozitorului la București, Aurel a încercat să sensibilizeze notabilitățile tulcene privind recuperarea marelui compozitor. Zadarnic. Ciudate vremuri, ciudați
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
coboare și ei pe șlep. Nu-i cazul încă, le-a spus acesta, mai întâi coboară bărbații în vârstă apoi, la nevoie, și bărbații mai tineri. După ani și ani de zile, ca o mărturie a acelui moment o statuietă micuță de argint reprezentându-l pe Sfântul Anton avea să fie primită de unul dintre băieți. Stă și acum pe rafturile memoriei la loc de cinste. Dar iată și Turnul Severin, portul. Aici refugiații suntem așteptați de reprezentanții Inspectoratului școlar Ismail
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
vindeau bijuterii). În fața galantarului ne-am foit, indeciși, foarte mult: erau mici exemplare de aur și de argint (domnul Șehter, un negustor foarte bogat, nu se preta la tinichele). Am ales cu mare grijă un elefant burtos, cu o trompă micuță, care ni s-a părut distins. Când am încercat să-mi iau și eu o insectă, de argint, Panaitescu m-a strâns semnificativ de mână și mi-a făcut cu ochiul complice. Am plecat, i-am cerut explicație, i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
femei sărmane și bune.) Țurcănița trăia într-o căsuță la deal de via noastră. Căsuța ei, care avea ceva vrăjitoresc, izolată, ascunsă între copaci, era legată de casa noastră printr-un fir de cărare. De câteva ori pe săptămână, Țurcănița, micuță și gârbovită, dar foarte vioaie, cobora pe cărare la noi, cu un coș cu brânză, unt, ouă și nu mai știu ce produse și rămânea totdeauna de vorbă cu bunica mea, cu care bea ceai. După aceea pleca la alți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
colonii, bucanierii au fost alungați din insula Hispaniola. S-au regrupat într-o mică insulă stâncoasă apropiată, Tortuga, unde și-au construit un fort și de unde au continuat comerțul ilegal. Mulțime de marinari dezertori și de aventurieri au venit în micuța insulă din nord-vestul Hispaniolei, după 1640, atrași de relativa independență socio-politică, de libertatea unei vieți la limita promiscuității și de prosperitatea financiară, completând cu tutun și trestie de zahăr comerțul cu piei și carne, dominant. Atacați din nou de spanioli
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
Walter Raleigh, Woodes Rogers, Jeremy Davis și Thomas Cavendish au trăit în aceeași epocă a temerarilor corsari englezi, fiind aproximativ contemporanii unor corsari francezi precum René Duguay-Trouin, Giovanni da Verazzano și Jean Bart. Robert Surcouf, în epoca următoare, căpitan pe micuța goeletă Confiance, a rămas în posteritate prin distrugerea uriașului vas britanic Kent, al Companiei Indiilor Orientale. Chiar dacă mai toate țările care aveau flote aveau și corsari, englezii rămân maeștrii jafurilor pe mare, după cum recunoscuse un cronicar francez, Scaliger, la capătul
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
sport, au dansat și au cântat. Excepțiile foarte restrânsă confirmă regula foarte lărgită. Reiese că noi, femeile, nu am produs și nu producem cunoaștere, educație, sănătate, cultură, artă, clădiri, cărți. Pe scurt, nu suntem nici măcar „români mici”, poate doar românce micuțe. Noi pur și simplu nu suntem mai mult decât o mare de anonime care au născut, crescut, îngrijit, educat, spălat, hrănit „Marii români”, „Marii capitaliști” și „Generația așteptată”. Poate să vină și un cutremur de gradul 9 (grad la care
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
și cultivarea talentului lui Nicolae Labiș. Sosit de la Mălini înainte de a împlini unsprezece ani cu o precoce aptitudine de a compune versuri, Nicolae Labiș se recomanda profesorului ca un talent. Vasile Popa nu numai că a sesizat capacitatea creatoare a micuțului elev, dar l-a și încurajat, prezentându-l și altor colegi, mai ales profesorului Aurel Stino care era custodele bibliotecii liceului. Stimulându-l, Vasile Popa, el însuși culegător de folclor, l-a îndemnat pe Labiș să adune literatura orală din
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
colegi de generație (din câte știu, Nichita era doar cu doi ani mai în vârstă decât Labiș). Mult timp complexat de precocitatea lui Nicolae Labiș - o mărturisește singur -, Nichita Stănescu n-a pășit în fruntea generației sale decât după dispariția micuțului poet. S-ar părea că poezia lui Nichita nu datorează nimic lui Labiș, umplând un gol și schițând jaloanele noii poezii care a început a fi scrisă odată cu al șaptelea deceniu. Părerea sa fixat datorită unor etichete. Odată cu instaurarea orânduirii
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
civilizațiile din alte părți. De Iași îi este dor: „De aici, de unde îmi este mereu prea cald, mă gândesc al aleile Copoului, la răcoarea dintre Bucium și Repedea. Orașul este mare, are peste șase milioane de locuitori, în majoritate chinezi micuți, slabi și prietenoși, poate și din cauză că se miră să mă vadă. Atunci își ascund uimirea în zâmbet și uneori în salut”. Prin telefon mi-a dat de știre că lucrează la ministerul de externe, ca atașat cultural întro țară din
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
don Calabria; iar el a început să se simtă incomod. Și-a dat demisia din funcția de director al Casei de la San Zeno in Monte și s-a oferit să gestioneze o activitate pe contul lui. Voia să inițieze o micuță «Casa Famiglia» pentru băieții mai mari, care își terminau ucenicia la San Zeno in Monte. Dar episcopul, dorind să-l ancoreze mult mai bine în apostolatul parohial, l-a transferat în parohia San Paolo in Campo Marzio (Verona). Acolo a
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
grup de femei generoase și eroice se consuma între rugăciune și muncă, într-o reculegere senină și veselie desăvârșită. Lunar don Calabria le ținea reculegerea spirituală, predicată în biserica de la San Zeno in Monte. Căsuța unde trăiau a fost botezată Micuța Casă de la Nazaret și pusă sub protecția Sfântului Preot de la Ars. Prin sosirea sorei Galbusera, don Calabria a stabilit obediențele (îndatoririle) pentru fiecare soră. Scria: «Vă rog foarte mult să înaintați în sfințirea voastră. Munciți toate, o singură inimă și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
aceste florilegii am putea povesti la nesfârșit. Don Calabria, prin aceste spuse «voletti» voia să încerce umilința și obediența bunelor surori, dar o făcea în mod burlesc, pentru că «sfințenia, spunea, e ceva serios dar nu serioasă». Surorile care trăiau în Micuța Casă erau în număr de 9, plus 3 copii. Spațiul era prea îngust. Și iată că Providența le-a venit în întâmpinare, oferindu-le Casa care se afla sub San Zeno in Monte și care va lua numele de Casa
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
elaborat un plan unei mari ferme de țară iar biserica apărea ca un grajd. Apăru astfel o construcție rustică, care nu avea nicicum aspectul unui Institut sever. Iar poporul de rând l-a botezat imediat cu numele de «collegino» (colegiu micuț). Era 9 ianuarie 1943. Vremuri eroice, ritmate de semnele miraculoase ale Divinei Providențe. Casa s-a însuflețit repede cu un mic internat și cu un numeros externat, pentru băieții școlilor elementare. Mulți băieți din periferie au alergat să se înscrie
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
moment penibil: în timp ce Ferdinand ne arăta niște campanule răsărite din semințele adunate în excursiile sale prin Tirol și Corsica, englezul a rupt vîrful uneia din ele cu butonii de la manșetă; Regele, mînios, i-a interzis să se mai apropie de "micuțele" sale fără mîneci de lustrină încheiate jos, adresînd, într-un discurs funebru, cuvinte drăgăstoase campanulei retezate. Și, în fața acestui suveran atît de complex, cu gusturi subtile pînă la chintesență, un popor de țărani aspri, abia ieșiți din sclavia turcă, al
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
o propoziție în care să ai o enumerare. Iepurașul neascultător Roxana are de scris o povestire despre un animal îndrăgit. Despre ce să scrie? Se gândește puțin. Ar putea să scrie despre un iepuraș. Tot a primit un astfel de micuț de la unchiul ei, cu ocazia Paștelui. Da! E o idee bună. Se așează la masa de scris și cuvintele încep să se aștearnă pe hârtie. Un iepuraș mic, pufos și sătul s-o tot asculte pe mama lui , s-a
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
o mânuță murdară de copil s-a întins către un trecător: - Dă-mi și mie un colț de pâine! Mi-e tare foame! Mult prea grăbit pentru a fi generos, trecătorul îmbrăcat în haine scumpe, în loc de pâine i-a aruncat micuței făpturi o privire disprețuitoare și câteva vorbe urâte. Mânuța tremurândă s-a-ntins și către noi: - Dă-mi și mie... - Cecilia? Ce faci tu aici? Ce-ai pățit? Fetița a tresărit și-a încercat să o ia la fugă.Am
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
să mă zărească printre copiii ce ieșeau pe poarta grădiniței. Mi-e dor să merg pe aleea școlii, visând să ajung și eu în clasa întâi. Mi-e dor de înfățișarea mea și de privirea nevinovată de atunci: un copil micuț, cu părul blond. Mi-e dor de amicii mei cu care mă jucam până târziu în nisip, sau făceam mâncarea noastră specifică și extrem de ciudată, cu ingrediente deosebite cum ar fi: pământul, apa, frunzele etc. Pare prostesc, uneori, dar parcă
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
și cine voia să facă făcea. Și asta se făcea pe confesiuni... Eu sunt greco-catolic, dar erau și ortodocși, care făceau și ei la fel, pentru că aveam și preoți ortodocși. Chiar am avut unu’ acolo, un om numa’ atâtica de micuț, dar de o moralitate și de-o inteligență și de-o cultură formidabilă. Aveam și preoți greco-catolici mulți acolo, preoți romano-catolici, ortodocși... deci, de toate confesiunile. Dar ceea ce pot spune e că În pușcărie s-a realizat o unitate... Deci
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
că le dădea o porție suplimentară de mâncare, un pic de mămăligă și nu știu mai ce... Bucătari eram toți elevi de-ai noștri, da’ acolo se făcea mâncare bună... Și mai era acolo și un atelier de tâmplărie, mai micuț... Eu am lucrat la atelierul mecanic și aveam acces și la zona polițiștilor din sectorul celălalt, și mai meream pe la ei p-acolo, și mai discutam cu ei... Țin minte că, odată, s-a dat În gamelă fasole și un
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
venit după noi”. Săracu’ s-o sculat... Se treziseră amândouă fetițele la zgomotul ăla... Cea mare avea patru ani, cea mică numai opt luni, o alăptam Încă... Și le-am luat lângă mine În pat și am alăptat pe cea micuță... Și o intrat șeful Securității, un evreu, Weiss 6 Îl chema, care era spaima județului Satu Mare. Era un om crud, Îi bătea, Îi nenorocea pe săracii deținuți politici, Îi ținea În pivnițe, dintre ei au și murit acolo... Chiar și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
soțul meu, de ce el n-o fost cu noi?”. Zice: „Probabil că el o să aibă pedeapsa mai mare, dar tu ai grijă de tine!”. Tot mă Încuraja, săracu’. Pe-ormă, tot acolo, În curtea aceea, erau niște celule așa mai micuțe, unde ne băgau, da’ ne-o băgat Împreună, femei, bărbați, nu ne-o mai despărțit lotul. Că până la proces am stat numai câte unu’, că n-aveai voie să iei contact... Și ne-o ținut de după-masă până noaptea la
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
făcut... Dumneavoastră nu ați fost bătut, dar au fost alții presați să Își asume astfel de fapte? Era acolo un preot din comuna Cremenari, care era scos la anchetă și venea mereu bătut, deși era un om În vârstă și micuț de statură... Bătăile le motiva În felul următor: „Ce să fac, dacă mi să cere să spun ce nu știu, sau ce n-am văzut, sau ce n-am făcut!”. Alții la noi În celulă n-au fost bătuți... Însă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Interviu realizat de Alexandru Matei la 18 aprilie 2007. Transcrierea și tehnoredactarea interviului - Alexandru Matei, editarea - Constantin Vasilescu. Interviul se află În AIO-IICCR, având cota 77. Mai țineți minte când au venit prima dată comuniștii aici În sat? Da, eram micuț așa când o venit rușii... În ’44. Mai făceau, beau, scoteau vin de la oameni, forțat. Erau borfași. Eu eram mititel. În anii aceia ați avut simpatii politice? Eu nu am făcut politică și nici tata nu a făcut. Asta a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]