4,695 matches
-
parte dintre ei. Nu-i putem explica și eroismul prin destin. Un Oedip care n-ar avea dreptul la opțiuni și nu și-ar datora sieși nimic nu ne-ar putea Învăța decît frica. Însă el e În stare să murmure, drept și ireductibil, Între nenorocirile care-l vor copleși: Credință În tine Însuți! Chiar dacă pentru aceasta trebuie să suferi. Curaj!... Problema e dacă avem și orgoliul să nu dăm vina pe nimeni pentru ceea ce ne-am răspuns greșit. Acest orb
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Acolo se află Parthenonul, ruinele de marmură, singurătatea În care Înflorește o Înțelepciune plină de soare, Prometeu legat de coloanele albe, Sisif urcîndu-și stînca spre vîrful Acropolei și Oedip lovind cu bastonul pe cărarea pietroasă ca să nu se rătăcească și murmurînd continuu „Omul”, „Omul”, „Omul”... Statuile și coloanele ne aduc aminte prin liniștea lor că Socrate după ce a băut otrava s-a Întins și s-a acoperit cu mantaua ca să nu i se vadă fața crispată de durere... Căutînd zeii, pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
coloanele ne aduc aminte prin liniștea lor că Socrate după ce a băut otrava s-a Întins și s-a acoperit cu mantaua ca să nu i se vadă fața crispată de durere... Căutînd zeii, pe Munte vom da peste oameni. Sisif murmură și el... (O piramidă nu ne poate apăra de moarte, dar ne poate face mai buni. Seamănă cu muntele meu De abia cînd s-a rostogolit stînca am Înțeles totul. Am revenit În vale, m-am Încordat din nou, dar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
la care va raporta apoi totul... Singur Într-o beție de lumină, de albastru și să nu poți să uiți, să nu poți să ierți, să deschizi ochii doar pentru a privi sumbru cerul, să deschizi buzele doar pentru a murmura că nimeni nu poate fi egalul zeilor decît după ce-a disprețuit frica și și-a contemplat mîinile, toate acestea cer, firește, un Înțeles mai adînc ca să aibă dreptul la glorie. Prometeu se crispează pentru a nu urla, dar mai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
săi că pămîntul se Învîrtește, deși era convins de acest adevăr. Nu spun că savantul din Pisa trebuia mai bine să moară. Problema e cum Îl privim și ce urmări morale are admirația noastră, deoarece e mult mai simplu să murmuri În barbă eppur, si muove și să pleci nestingherit decît să stai pe un munte bătut de ploi și dogorit de soare, legat În lanțuri și sfîșiat de un vultur. Dacă l-am crede pe Hesiod, Zeus l-ar fi
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
CÎtă vreme stă cu această față Întoarsa spre soare, grecul antic are liniștea lui Apolo, lumina ce limpezește totul. Abia cînd soarele intră În nori și obrazul său revine asupra pămîntului, vom recunoaște trăsăturile lui Oedip, iar buzele Întredeschise vor murmura „socot că totul e bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie niciodată pe Olimp și nu intră nici În atelierele sculptorilor de la apogeul clasicismului grec. Acolo sînt zeii, iar el e totdeauna de aceeași
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
său... Și astfel Întrebările și tăcerea se amestecă amîndouă În nisipul pe care-l cern printre degete. Trebuie să aleg din nou și o parte din mine trebuie să se retragă În umbră... Și nu știu de ce Îmi vine să murmur un vers dintr-o odă a lui Horațiu „O, Leucone, stînd de vorbă timpul a și trecut”... Alternanței clasic-baroc i-am putea opune, probabil, un Ianus care ar avea o față clasică și alta barocă. Ithaca și aventura coexistă. Și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a tot ce este de prisos. A crea un zeu Înseamnă, astfel, pentru grecul antic o chestiune de renunțare. Desigur, renunțare la tot ce vorbește despre suferința cărnii. Dar și la ciudata Înclinare de a simți timpul. Să nu uitați, murmură Socrate În clipa morții, recunoscînd parcă eroarea de a fi cerut Înainte prietenilor săi să fie liniștiți și senini. Vorbe care nu s-ar potrivi zeilor. Ei nu știu să distingă memoria de uitare, cum nu pot distinge frumosul de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dragoste. Și dacă aș crede În gesturi, m-aș trînti În iarba și pe nisipul acestei veri să mă umplu de amintirile ei, să-mi satur setea de dragoste și de consecvență. Tot ce rîvnesc se află În ceea ce Ariadna murmură din nou: Aceasta-i menirea mea și a dragostei, să dau oricărui labirint o ieșire... Lumina care Îneacă oțetarii e caldă ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să desparți viața de moarte...) Bătrînul Tiresias a aflat, poate, pe muntele Cyllene mai mult decît vroia să povestească. El nu e străin de faptul că Oedip s-a schimbat profund după ce a aflat adevărul și că la fel de bine cum murmura „eu sînt fiul soartei mele” ar fi putut spune „eu sînt fiul adevărului meu”... (...Cei mai mulți sînt porniți să mă insulte. Ei zic: Cu ce-i ajută Tiresias pe cei cărora le dezvăluie o taină teribilă ? Îi face mai devreme victime
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
trecut. Tot ce mai pot face e să-mi amintesc fiecare amănunt. Și să-mi spun: da, eu am avut această aventură, nu mi-a povestit-o nimeni...) ...Pentru acest bătrîn care-și amintește, memoria e un izvor monoton care murmură aceeași poveste. Și marea e aceeași... SÎnt ore cînd țărmul se pierde În pîcla apei, dar el Îl simte ca și atunci, iar vîntul care ridică valuri Îi umezește ochii, În timp ce pronunță numele Colchidei ca un cuvînt taumaturgic Împotriva unei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a Înclinat vreodată spre nopțile lui Novalis, pentru care zorii tăiau Întunericul ca o ghilotină, aici m-am lecuit, bănuiesc. Labirinturile mele sînt acum pline de soare, iar buzele Ariadnei freamătă În lumină. Știu că aceste buze umede și luminoase murmură și „viață” și „moarte”, dar acum sînt pregătit să Încerc toată compătimirea necesară pentru Endimion. Endimion urăște luciditatea. O urăște pentru că-l smulge din vis, Îl tîrăște la soare din grota sa unde noaptea Îl vizitează zeița Artemis fluturîndu-și pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
și-a ucis unchii, cuprinsă de mînie și de disperare, ea i-a dat foc tăciunelui, lăsîndu-l să se mistuie. Și mie, de cîte ori mă trezesc, mi se pare că un tăciune se reaprinde, mistuindu-se. Ar trebui să murmur fericit simțind lumina apăsîndu-mi pleoapele: cît de frumoase sînt toate În jurul meu! Dar În loc să mă mîngîie, lumina mă strînge de gît ca o gheară albă, aducîndu-mi aminte că Îmbătrîitesc și voi muri. În schimb, zeița mea mută nu mă Întreabă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
întrucât era înalt și voinic, părea și mai pocit. Pelerinul îi povesti că fuseseră întemnițați în Alcalá, că li se ceruse să se îmbrace ca studenții și că tovarășul său, în timpul caniculei, îi dăduse anteriul unui biet cleric. Atunci călugărul murmură printre dinți, lăsând să se înțeleagă că răspunsul nu-i era pe plac: Caritas incipit a seipsa 2. Dar să revenim la povestea noastră. Locțiitorul, neputând să mai scoată nimic de la Pelerin, reluă: „Foarte bine, rămâneți aici și vom ști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sa, care găsi de cuviință să-l ducă la Papă și făcu în așa fel ca acesta să-i poruncească să se întoarcă în Spania. Acestea nu s-au petrecut imediat, ci câțiva ani mai târziu. La Paris, îndeosebi spaniolii murmurau împotriva Pelerinului, iar Maestrul nostru de Govea 3 îl acuza că-i sucise mințile lui Amador, care era din colegiul său. De aceea luă hotărârea, și o și spuse, ca, prima dată când ar fi venit la Sfânta Barbara, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de a-l învia a fost porunca: („Lazăre, vino afară!”). 286. DESPRE CINA DIN BETANIA. MT. 26,6-10. 1. Primul. Domnul ia cina în casa lui Simon leprosul, împreună cu Lazăr. 2. Maria varsă untdelemnul pe capul lui Cristos. 3. Iuda murmură zicând: („Pentru ce această risipă?”); dar Domnul o apără pe Magdalena încă o dată, zicând: („De ce necăjiți femeia? Căci frumoasă faptă a săvârșit față de Mine”). 287. DUMINICA FLORIILOR. MT. 21,1-17. 1. Primul. Domnul trimite după asină și mânzul ei, zicând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și totuși nu-și găsise locul pe acest pământ și nu se simțea în siguranță, țipând în disperare după ceva. În timp ce mergea către locul ei preferat de lângă fereastră unde asculta cântecul unor porumbei, Carlina îl atinse pe umăr. Îl auzi murmurând: ,, Acum câteva săptămâni am auzit că a plecat fără pașaport pe drumul morții.” Carlina nu-i mai răspunse nimic. Dar viața sau destinul îți strică uneori socotelile. Valentin nu fusese niciodată al ei. Nu a știut niciodată ce dorise acest
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gură, apoi pe ochii și în cele din urmă pe tot corpul. Vocea lui devenise inegală în timp ce buzele fierbinți și umede nu vroiau să mai lase nici un petec din corpul ei neatins. Mâinile lui ajungând între curba sânilor ei, îi murmură ceva în păr: „Ești iubirea mea, bucuria mea, aerul și soția mea! Îmi placi așa de mult! Îmi placi cum te miști, cum arăți, cum te îmbraci, îmi place totul la tine, mai ales vocea ta! Îmi place că simți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Era ca și când ar fi văzut pentru prima oară o zeitate. Închise câteva secunde pleoapele, suspinând ușor. Prezența ei era ca o stea strălucitoare în inima sa care lucea din ce în ce mai tare. La rândul ei, Nicole îl observă și ca un făcut murmură și ea zicând: - Dumnezeule! N-am mai văzut un bărbat atât de chipeș. Îi părea atât de frumos, că dacă ar fi putut l-ar fi sorbit ca pe o picătură de apă dintr-o linguriță. Era îmbujorată, mulțumită de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întinsă jos și acoperită cu cearșafuri și pătură, cu spatele lipit de calorifer, rotind între degete paharul cu lichior, o aud exclamînd: Doamne!... și cînd te gîndești că între deznădejde și fericire nu-i decît un pas... Da, un pas, murmură ea, privind adînc în pahar, un pas pe care trebuie să ai putere să-l faci... Dar ce rost are să ne cramponăm de asta, Mihai? exclamă ea, întinzîndu-mi mîna. Vino lîngă mine, te rog!... M-am așezat lîngă ea. Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
el văzîndu-mă, ce faci, leule ? Dezbracă-te... Vlădeanu te cheamă, nu? Te-a adus mamă-ta la mine, cînd erai copil. Răzbătătoare femeie! Ce mai face? A murit, dom' doctor, acum două luni, îi spun. S-a întristat și a murmurat o formulă de condoleanțe. Eu m-am dezbrăcat și-am defilat prin fața lui. S-a uitat la radiografii, apoi m-a chemat și mi-a arătat: Vezi, cu timpul au apărut niște creșteri osoase, care te supără. Asta e evoluția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de des numai de florile mărului. Pariez că măcar unul-doi dintre noi cei de-aici o să ne recunoaștem în ea. Graure, intervine Brăduț, punîndu-i cafeaua în față, cam exagerezi... Am dreptate, Mihai? mă întreabă Graur scurt, ca un ordin. Da, murmur eu. Cei de față, toți patru, schimbă între ei priviri mirate. Poate că-n următoarele clipe voi fi invitat să ies. Băiatule, începe Graur, o piesă despre uzină nu poate fi decît o poveste cu un inventator și o invenție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sau ți-a strîns mîna secretarul de partid ori directorul. Ei cer. Sau se îmbolnăvesc și tu, tatăl lor, trebuie să fugi, să te zbați, să bagi mîna în buzunar și să scoți, altfel se sting sub ochii tăi... Mda, murmur eu înfiorat. Viața, Mihai, viața e adevărata artă! exclamă Brăduț, ca o completare. Du-te, domnule! strigă la mine Luchian. Dacă mai stai mult aici, o să-ți pară rău și pentru ce-ai scris. Vorba ceea a dumitale: sînt unii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din pepeni, crăp; crăp ca un pepene galben în zori. "Tovarășul Vlădeanu va rezolva problema", o imit eu pe Brîndușa. Uite-așa se pasează pisica. Femeia blondă pare contrariată. Eu încep să rîd încet și-i întind mîna. Vlădeanu. Cristina, murmură femeia, ridicînd puțin mîna, să i-o pot lua într-a mea. Mihai, adaug eu. Dumitriu, completează prezentarea femeia blondă. Așadar, zic, mă cheamă Mihai Vlădeanu, iar pe dumneavoastră, Cristina Dumitriu. Ador numele care pot fi rostite clar, cu toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu creionul, un referat de penalizare cu cinci la sută din salariu pentru luna în curs. Nu vreau să se spună că în Zona Întîi nu se iau măsuri pentru abaterile disciplinare. Sînteți liberi. Ies din birou în urma lui Ștefănescu, murmurînd un "bună ziua", și asta nu pentru că aș simți nevoia manifestării respectului, ci doar pentru că așa sînt învățat. Veniți la mine în birou, îmi zice Don Șef cînd sîntem în secretariat. Îmi deschide ușa, poftindu-mă să intru, apoi intră și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]