KorAP: Find »[drukola/base=naiba & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...181 182 183 ...186 >

4,628 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

Nici cu mine nu se poartă prea blând. E un individ dificil și nu prea pleacă urechea la doleanțele altora. Cel mai bine e să aștepți să-i treacă hachițele când ai de rezolvat o problemă. Am înțeles. Dar de ce naiba se teme? Colonelul a terminat cafeaua, a pus ceșcuța pe farfurioară, și-a scos batista din buzunar și s-a șters la gură. Batista era la fel de veche ca și uniforma pe care o purta. Dar curată și frumos împăturită. — Îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am descoji un pepene roșu. Tu n-ai mai rezista ispitei, ți-ai înfige degetele în miez și te-ai mâzgăli tot. Parola închisă ermetic și-ar pierde astfel valabilitatea și s-ar duce totul de râpă. Și se duc naibii și permutările! De aceea îți înapoiem pepenele cu o coajă mult mai groasă. E al tău, la urma urmei. Dar nu-i vei ști niciodată conținutul. Pătrunde într-o mare de haos în care se scufundă așa cum e și iese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
ușa. Nu pricep absolut nimic. — Nu-ți pot explica la telefon. Crede-mă pe cuvânt! E foarte important. Mai important decât orice altceva. Zău că da! Este foarte important pentru tine. Nu mai întârzia nici o clipă! Nu te mint! — Cum naiba!... am explodat eu, privind ceasul. A, mai bine pleacă de-acolo! E periculos să mai stai. Ai intrat și tu în vizorul lor... E mult prea periculos. — Și unde să merg? — Du-te la supermarketul din Aoyama. E deschis toată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
văd turle de biserici. Mi-am mutat privirile pe peretele opus. Era un afiș care făcea reclamă la țigări. Bărbatul, bine făcut de altfel, ținea între două degete o țigară cu filtru aprinsă și privea puțin oblic, în zare. De ce naiba aleg întotdeauna asemenea modele la reclamele pentru țigări? Privirile ăstora nu-mi spun niciodată nimic. Și nici nu par să aibă ceva în capul lor sec. Mi-a trebuit mai puțin timp să analizez afișul cu tutunul decât pe cel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
încuviințat fără nici un comentariu. — Ce să mai vorbim de urechi! Le smulge pur și simplu. Iar am dat din cap. Până acum trei ani a fost luptător profesionist. Și încă unul de elită. Tânăr, vioi, priceput... Dar l-a găsit naiba să se rănească la genunchi, or așa ceva nu se permite unui profesionist. El trebuie să se miște repede. Bărbatul cel solid mă privea fix, așa că iar am încuviințat. — Doamne, ce l-am mai căutat de atunci! E vărul meu, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
facem o favoare, zise Pitic. Știm că te afli într-o încurcătură și am venit să-ți spunem cum să ieși din ea. Mă rog, dacă e prea dur cuvântul „încurcătură“, o să-l înlocuim cu „confuzie“. Ce părere ai? — Nu știu ce naiba vreți de la mine, habar n-am. Tot ce știu e că nu mai am ușă. Pitic a luat bricheta aurie de pe masă și a azvârlit-o în ușa frigiderului. A reușit să-i facă o mică ciobitură, iar zgomotul produs

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-mi văd de bere, în liniște. — Și-ți mai dau un sfat. Gratuit. Cine trece de treizeci și cinci de ani n-ar trebui să mai bea bere. Prost obicei. Berea e pentru studenți și pentru muncitori. Faci și burtă, se duce naibii și sexul. La o asemenea vârstă e bun vinul sau tăria. De prea mult pipi apar o serie de disfuncționalități în metabolism. Las-o naibii de bere! Apucă-te de o băutură mai scumpă. O sticlă de vin de două sute

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
bere. Prost obicei. Berea e pentru studenți și pentru muncitori. Faci și burtă, se duce naibii și sexul. La o asemenea vârstă e bun vinul sau tăria. De prea mult pipi apar o serie de disfuncționalități în metabolism. Las-o naibii de bere! Apucă-te de o băutură mai scumpă. O sticlă de vin de două sute de dolari nu-ți face cine știe ce gaură-n buget, dar dacă bei vin în fiecare zi, îți spală bine mațele. Am încuviințat și mi-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
tot. Știm mult mai multe decât tine. Următoarea întrebare? — Ați plătit zilele trecute un muncitor de la gaze ca să-mi fure craniul? — Ți-am mai spus că nu ne interesează craniul. Nu-l vrem. De fapt, nu vrem nimic. — Atunci cine naiba l-a plătit? Sau am avut eu o iluzie optică? — Chiar nu știm, zise Pitic. Poate mai sunt și alte lucruri cu care nu suntem la curent. De exemplu, experimentul pe care-l face Profesorul acum. Am aflat ce face

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Era îngrozitor de rece și aveam impresia că din pricina ei mi s-au făcut țurțuri la cap. Am vrut s-o dau la o parte, dar simțeam că-mi vine rău dacă-mi ridic mâna. — Ai febră mare, zise ea. Unde naiba ai fost și ce-ai făcut atâta vreme? Am vrut să zic ceva, dar n-am fost capabil să articulez cuvintele. De fapt, nici nu-i înțelesesem întrebarea. A găsit nu știu unde câteva pături și le-a pus pe toate peste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mi-au tăiat burta cu cuțitul. Au venit apoi niște indivizi de la Sistem și m-au asaltat cu întrebări. Și-acum, iar tu! Nu ți se pare că am fost prins într-un program foarte bine pus la punct? Cât naiba știi din toate astea și ce rol ai avut? — Ca să fiu cinstită, nu știu mai mult decât știi tu. L-am ajutat pe bunicul la cercetările lui și am făcut doar ceea ce mi s-a spus. Am fugit încolo și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
șaisprezece ani, dar nu știu dacă mi-a fost de vreun folos. Nu vorbesc limbi străine, nu cânt la instrumente, nu mă pricep la bursă, nu știu să călăresc... Și de ce nu ai renunțat la școală? Puteai s-o lași naibii oricând doreai. Cred că puteam, dar n-am vrut. Sau nu mi-a dat prin cap, mai bine zis. Spre deosebire de tine, eu am fost crescut ca orice alt copil. Nu am excelat niciodată la nimic. — Păcat! Fiecare are un punct

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
scot chiloții - nu mai știu dacă sunt mov, albi sau bleu - și nu-i rămân decât brățările. Sclipesc ușor în întuneric și clinchetul lor pe așternut răsună chiar plăcut. În timp ce coboram scara, mi-am dat seama că aveam erecție. De ce naiba m-a apucat tocmai acum? De ce nu atunci când am fost în pat cu bibliotecara care avea stomacul dilatat? Să pățesc eu așa ceva chiar în mijlocul scării? Să mă excit numai din pricina a două brățări de argint? Când lumea era pe cale să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
două acțiuni complet opuse, normal că și zidul care le separă dispare la un moment dat. Singurul lucru pe care-l mai percepeam era ecoul pașilor ei. Din cauza topografiei locului, sau a aerului, sau a întunericului sau nu știu de ce naiba, ecoul răsuna distorsionat. Am vrut să-l fac să răsune altfel în urechile mele, cumva mai real, dar el răsuna ca o limbă africană pe care nu o auzisem în viața mea. Un șir de silabe ce nu puteau fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-mi venea să cred. Copiii tind să creadă că în lume funcționează o protecție divină care îi apără, în general, de unele dezastre naturale. Sau cel puțin așa era în copilăria mea. Voiam să pot crede într-o minune. Cât naiba mai urcă apa asta? am întrebat-o pe fată. Era cu vreo doi-trei pași mai sus decât mine. — Urcă, urcă. Mult. Dacă vrei să te salvezi, mai înaintează un pic. Oricum, până sus de tot nu ajunge. Înțelegi măcar atâta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
un cocoloș încețoșat de timp și arăta ca o ceapă uriașă, umflată de apă. Nu-mi mai era nimic clar. Totul se învârtea în capul meu ca roata norocului. Evenimentele se apropiau sau se îndepărtau. Nu le puteam localiza. Când naiba îmi făcuseră rana de la burtă cei doi? Când am așteptat-o pe fată la supermarket, dis-de-dimineață, înainte sau după? De ce naiba mă preocupă atât de mult problema urinatului? Hei! strigă ea, apucându-mă de cot. Am ajuns la ieșirea din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
se învârtea în capul meu ca roata norocului. Evenimentele se apropiau sau se îndepărtau. Nu le puteam localiza. Când naiba îmi făcuseră rana de la burtă cei doi? Când am așteptat-o pe fată la supermarket, dis-de-dimineață, înainte sau după? De ce naiba mă preocupă atât de mult problema urinatului? Hei! strigă ea, apucându-mă de cot. Am ajuns la ieșirea din canal. Mi-am alungat din minte problema care mă frământa și am privit secțiunea de zid luminată de fată. Am zărit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Beatles, Otis Redding. Am încercat să fredonez I Go to Pieces cântată de Peter and Gordon. Grozavă melodie! Mult mai buni decât Duran Duran. Semn că îmbătrâneam. Adică melodia a fost în vogă cu douăzeci de ani în urmă. Cine naiba se gândea atunci că vor apărea ciorapii-chilot? — De ce fredonezi? — Așa mi-a venit. — Ce melodie era? I-am spus cum se numea, dar am adăugat: — Nu cred că ai auzit-o vreodată. — Ai dreptate, zise ea. — A fost la modă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mine ceva de citit, mi-ar fi fost mai simplu să rămân treaz și timpul ar fi trecut mai repede. Chiar îmi doream oare ca timpul să treacă mai repede? Mai bine aș face ceva să treacă mai încet. De unde naiba venea o asemenea dorință? Și încă într-o spălătorie publică! Mă înnebunea pur și simplu faptul că mă gândeam la trecerea timpului. Este o noțiune prea abstractă, dar asta nu înseamnă că nu-l putem ocupa cu experiențe personale. Numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
De ce? — I-a atras atenția unui tânăr să nu mai folosească spray de păr în mijloace de transport în comun. Individul avea o vază de fier la el și i-a dat pur și simplu cu ea în cap. Cum naiba de avea așa ceva la el? — Chiar nu știu. Greu de imaginat o asemenea situație. — Nu ți se pare că a avut parte de o moarte cam stranie? În autobuz... — Îmi pare sincer rău. După ce s-a copt pizza, a împărțit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai multe ca oricând. Asta însemna că Paznicul mai avea de lucru și nu putea să plece după noi prea curând. Le eram recunoscător animalelor pentru conspirația tacită. Înaintam greu de tot. Zăpada dintre ținte înghețase și alunecam îngrozitor. De ce naiba nu m-am gândit la o săniuță sau la niște schiuri? Trebuie să fi existat așa ceva în orașul acela în care ningea atât de mult. Avea cu siguranță și Paznicul în magazia lui, dar nu se punea problema să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
loc. M-am gândit la bibliotecară, la lucrurile ei aruncate pe jos: rochia de catifea, ciorapii, chiloții. Or mai fi zăcând acolo? M-am purtat cinstit cu ea? Oare am procedat bine că nu i-am spus adevărul? Dar cine naiba vrea să știe adevărul și tot ce e just pe lumea asta? Nu cred că există cineva cu o asemenea dorință. În afară de mine, bineînțeles. Mai putea avea vreo semnificație acel adevăr? Ea-mi plăcea la fel de mult ca și rochia aruncată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189

AFDPR Iași, consătean cu delatorul. Sechela trecutului comunist, încă “nostalgiază în mefiența poetastrului răsfățat”. Sunt gata oricând să absolv generația succesoare de năravul părinților și să acord prezumția de noncomplicitate la delațiune, dar la domnul Spiridon, gestul nu se cere. Naiba mai știe, dar nu-mi pot închipui cum, unul din capii pretinsei “revoluții de la Iași”, din nefericire tot din anturajul meu, constata într-o notă informativă furnizată securității: DUPĂ CE I-A MURIT BĂIATUL, S-A MAI POTOLIT. Aceste opt cuvinte

RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU (2011) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902

vizuală. Ca întotdeauna, pustietatea din jur îl șocă întrucâtva. Totuși, ceea ce îl neliniștea cel mai mult era că își dădea seama că privirea i se îndrepta automat spre ușa de la camera de zi. Marriott strâmbă din buze cu dispreț. - Prostul naibii - spuse cu necaz către imaginea din oglindă. Ce încerci să faci? Vrei să dovedești că ești idiot? Se simțea cât se poate de mulțumit văzând că ușa camerei de zi era închisă. Își îndreptă privirea, înadins, în altă parte și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
în scaun și privi spre Judith. Își amintea în mod bizar că intrase în cameră în acel moment, dar știa că stătuse lângă fereastră aproape o oră. Alungă gândul îndoielii ce-l încercă din nou. - Ei bine, să fiu al naibii - explodă el cu voce tare. Judith își ridică privirea din carte: - Ce s-a întâmplat, dragă? Marriott ezită. Amintirea din mintea lui începea să-l deranjeze, iar gândul la acea amintire semăna cu o tracasare personală. - Ah, nimic - mormăi el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]