5,550 matches
-
mai mare atenție. Iar Pinky, la rândul ei, fără să fie entuziasmată de ofensiva maimuțelor, își amintea de băiatul de la Kwality Hungry Hop de fiecare dată când le vedea și, prin urmare, de câteva ori pe zi, izbucnea într-un plâns isteric. De la întâlnirea cu băiatul de la Hungry Hop din bazar, când cu proteza, Pinky căpătase un nou sentiment de compasiune pentru fratele ei. Nu mai avusese niciodată un asemenea sentiment; era diferit de exasperarea sau amuzamentul pe care le simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
silite să se dea de partea domnului Chawla, care, spre disperarea domnișoarei Jyotsna, spuse cam același lucru ca și spionul, trăgând concluzia că Baba al Maimuțelor ar putea lua rabie. Domnișoara Jyotsna nu știu ce să răspundă la așa ceva și izbucni în plâns. Problema părea a nu avea soluție. Sampath era epuizat de discuțiile acestea, de parcă el însuși ar fi fost prins și tras în diferite direcții; de parcă ar fi fost călcat în picioare și bătut până se umpluse de vânătăi. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
în privința dumitale. - Eu aș vrea să știu, răspunse Gosseyn, ce vezi că voi face eu, cu știința dumitale a viitorului. Răspunsul său dovedi, dacă mai era nevoie, că nu era vorba de o discuție academică. Pe neașteptate, ea izbucni în plâns. - O! te rog, nu mă lăsa așa, în starea asta. Amenințările acestui om mă înnebunesc. Dădea din cap, plângând. - Nu știu ce se întâmplă. Când privesc viitorul dumitale, totul este neclar. Asta mi se mai întâmplă cu Discipolul, dar este normal, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
în cap, putea să moară... inima îi bătea alert, iar lacrimile și-le ștergea cu mâinile murdare... sărăcuțul meu cal, ce bătaie ai primit de la bunicul, deși el e om bun... nu știu ce să fac, cu cine să țin?! După un plâns zdravăn se liniști și porni pe întuneric, către sat. Nu vroia să-și facă griji pentru el, familia. Deschise încet ușa de la comnă, fiind toți adunați în jurul mesei. -Unde ai fost băiete, îl întrebă maică sa cu vădită îngrijorare. -M-am
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
avea înghețată?... i-a luat-o maică sa din mână? Dacă avea și ea înghețată nu aș crede că ar fi terminat-o înaintea mamei sale... Am pășit mai departe fără s-o mângâi, fără să se oprească copila din plâns, fără să termine mama înghețata... fără să-și spele toți părinții copiii, măcar atât, de început... apoi săi și iubească. Așa suntem crescuți să nu ne băgăm în viața altora, să nu ne legăm de nimeni, mai cu seamă de
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
cei mai disperați. Căci nu de puține ori un psiholog, exact În momentul În care Îl sfătuia pe pacient să lase lacrimile să curgă ca fiind cel mai bun mod de a alina durerea care-l chinuia, izbucnea Într-un plâns convulsiv amintindu-și că și el ar putea fi destinatarul unui plic identic la prima distribuire de corespondență din ziua următoare. Terminau ședința amândoi Într-un plâns nestăvilit, Îmbrățișați de aceeași nenorocire, dar gândind terapeutul minții că dacă i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
mai bun mod de a alina durerea care-l chinuia, izbucnea Într-un plâns convulsiv amintindu-și că și el ar putea fi destinatarul unui plic identic la prima distribuire de corespondență din ziua următoare. Terminau ședința amândoi Într-un plâns nestăvilit, Îmbrățișați de aceeași nenorocire, dar gândind terapeutul minții că dacă i s-ar Întâmpla o nefericire, Încă ar mai avea opt zile, o sută nouăzeci și două de ore de trăit. Niște mici orgii cu sex, droguri și alcool
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
atât de umilită. Atunci ai plecat din dormitor spre sala de muzică, atunci ai Îngenuncheat În fața suitei numărul șase pentru violoncel de johann sebastian bach și ai făcut acele mișcări rapide cu umerii care la ființele umane obișnuiesc să Însoțească plânsul convulsiv, atunci, cu genunchii tăi duri proptiți pe podeaua dură, exasperarea ta s-a risipit brusc, ca ceața imponderabilă În care te transformi uneori când nu vrei să fii absolut invizibilă. Te-ai Întors În dormitor, l-ai urmărit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și dacă într-o dimineață o oaie mititică e în stare s-o nimicească, așa, dintr-odată, fără să-și dea seama ce face, ăsta nu-i un lucru important? OMUL: Nu mai fi supărat. Ai dreptate! MICUL PRINȚ (spre plâns): Sigur că am dreptate! Când cineva a îndrăgit, ca mine, o floare cum numai una se află în milioanele și milioanele de stele, lucrul acesta e de-ajuns pentru ca el, privindu-le, să fie fericit. "Floarea mea, își spune el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să facă e să arate ca și cum e în acea perioadă a lunii. — Este asistentă medicală. Ele sunt obișnuite să aibă de-a face cu vești proaste. — Mi-a trecut asta prin minte, dar cred că-și luase deja porția de plâns, și încă foarte recent. Cum a fost cu mama Irmei Hanke? Ea a plâns? — A, nu. Aia a fost la fel de tare ca și Süss Evreul. Poate că s-a smiorcăit un pic când am apărut prima dată, dar și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
obrazul meu și apoi pe ceafă, trăgându-mă în jos spre gura ei. — Trebuie să vorbesc cu tine, i-am spus trăgându-mă înapoi. Ea își apăsă degetul pe buzele mele: Știu că e moartă, îmi zise. Am terminat cu plânsul. Nu mai e apă în puț. Îmi zâmbi cu tristețe și i-am sărutat fiecare pleoapă cu tandrețe, netezindu-i părul parfumat cu palma, suflându-i ușor în ureche, mușcând-o încet de gât în timp ce brațele ei mă țineau aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Da, vag. — Ți se părea sincer? — Există oameni care se vâră în înmormântările altora, nenorociți care nu au nimic mai bun de făcut. — Nu cred că era unul din aceia, știa porecla tatei, și plângea. — Toți au multe motive de plâns, înmormântările sunt doar o bună ocazie. — Tu pentru ce plângeai? — Pentru tatăl tău. — Abia îl cunoșteai. — Plângeam pentru tine. — Dar eu nu eram trist. — Tocmai de aceea. Își trase picioarele de sub mâinile mele și începu să râdă. — Mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Să dansăm. Peste câțiva ani burta ta va fi sub mâinile mele o halcă de carne izolată între bucăți de pânză și de pe perna cu ștampila albastră a spitalului îmi vei spune: „Păcat, în sfârșit, slăbisem...“ și vei izbucni în plâns. Dar acum râzi, și dansează, și distrează-te! Dansez și eu, Angela, în samba amintirilor. Și eu neștiutor, ca toți ceilalți. Ca mama ta. Își scosese pantofii și dansa ținându-i în mână. Tălpile i se arcuiau, degele îndrăcite apăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ar rupe-o în bucăți. Urletul încetează bruc și se aude din nou vocea ei înăbușită, falsă. — Ești în spital? — Da. — Ce-au spus? Ce spun? — Au încredere, da... Dar tu? Tu ce spui? — Eu spun că... Un hohot de plâns îmi urcă în gât, dar nu vreau să plâng. Să sperăm, Elsa, să sperăm. Mă aplec afară pe fereastră... De ce nu cad? De ce nu cad acolo jos, unde se plimbă doi bolnavi cu paltoanele peste pijama? — Când pleci? — Peste zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îmbrățișat. — Nu mă lua în serios, când îți spun să mă lași. Ține-mă, te rog, ține-mă. Vino când vrei, o dată pe lună, o dată pe an, dar ține-mă... Sigur că te țin. Eu te iubesc, Buruiană. Izbucni în plâns, o erupție, o lavă de lacrimi care mă ardea. — De ce? Se desprinsese din îmbrățișarea mea. Cu fața și ochii înroșiți se uita într-ai mei lovindu-mi brațul cu pumnii: Mă culc cu bărbații de când aveam doisprezece ani și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nou. — Te-am așteptat. — Scuză-mă. Te-am așteptat mult. De ce nu mi-ai telefonat? Nu răspund, n-aș ști ce să-i răspund. Și-a dus o mână la față, iar fața îi este acum roșie, ochii gri de plâns. În fundul sălii se află un acvariu. De departe, peștii par confeti. — Te-ai răzgândit, nu-i așa? N-am chef să vorbesc, nu în dimineața asta, nu la ora asta. — Nu-i așa cum crezi tu... — Dar cum este? Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
par confeti. — Te-ai răzgândit, nu-i așa? N-am chef să vorbesc, nu în dimineața asta, nu la ora asta. — Nu-i așa cum crezi tu... — Dar cum este? Spune-mi, cum este? Există o sfidare în ochii ei, în plânsul acela care nu vrea să izbucnească. Își ține buzele strânse și își trage insistent mânecile jachetuței în jos. Mă deranjează mâinile ei nervoase și expresia chipului care nu-mi lasă nici o portiță de ieșire. Ar trebui să-i spun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dintr-o dată își ia avânt și se lovește cu capul de perete, atât de tare încât acesta se zguduie. Mă ridic și mă duc lângă ea. — Ce faci? Râde și mă alungă, râsul acela mă sperie mai mult decât orice plâns. — Uneori am nevoie de câte o lovitură. Ieșim din nou afară, ne mișcăm încet. — Te doare capul? Este distrată, se uită la lumea care îi iese în față. — Te conduc la taxi. Dar urcă în primul autobuz care trece. Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sucit, salutai, treceai la o altă centură. — Ești mulțumită? te întrebam în mașină. Nu erai mulțumită, erai extenuată. — Când cazi pe tatami, nu doare, nu-i așa? Nu era adevărat, pe tine te durea. Mă priveai roșie la față, cu plânsul în gât și mă întrebai din ochi: de ce? Chiar, de ce? Suntem în timp de pace, de ce războiul acela inutil? Să te fortifici, să înveți disciplina. Nu te-am fortificat, ți-am făcut rău, ți-am luat din forță. Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
strâmtă. Plânge pentru că e singurul lucru pe care a vrut să-l facă de când am intrat în camera aceea de hotel. Sexul meu chircit se retrage repede ca un șoarece care traversează noaptea strada. Rămân în tăcere lângă ea, până când plânsul devine mai puțin sfâșietor, mai blând. Plafoniera din tavan, un oval de sticlă albă, un ochi orb, ne privește fără să ne aibă grija. — Nu reușești să nu te gândești, nu-i așa? O rafală de vânt deschide fereastra și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
tăbliță cu inscripția: privat. Femeia ieși însoțită de un băiat cu privirea năucă. — Spitalul! am strigat. Unde este spitalul? Între timp, scuturam capul Italiei pentru a le arăta motivul îngrijorării, al nebuniei mele. Strigam și aveam ochii încărcați de un plâns furios, de un refuz atât de mare, încât cei doi, poate mamă și fiu, se lipiseră de zid în timp ce încercau să-mi explice drumul. Am alergat spre mașină, am așezat-o pe Italia înăuntru. Femeia mă urmase în papuci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un deces iminent în familie sau un bărbat. — Scumpo, e ceva cu părinții tăi? Au pățit ceva? Sau Izzie? Emmy clătină din cap că nu. — Spune-mi, Emmy. S-a întâmplat ceva cu Duncan? Întrebarea ei stârni un hohot de plâns atât de jalnic încât Leigh simți că-i sfâșie inima. Asta era! — S-a terminat, se jelui Emmy recăpătându-și graiul. S-a terminat definitiv. Emmy mai făcuse afirmația asta nici mai mult nici mai puțin de opt ori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ea — poate că m-aș împăca cu chestia asta. Nuuuu, nu Duncan al meu. “S-a îndrăgostit” de ea. Emmy puse ghilimelele în aer cu degetele arătător și mijlociu de la ambele mâini și-și dădu peste cap ochii înroșiți de plâns. — “O așteaptă”, citez, “până va fi pregătită”. E VIRGINĂ, fir-ar să fie! Am acceptat cinci ani de înșelăciuni, minciuni și sex pervers pentru ca el SĂ SE ÎNDRĂGOSTEASCĂ DE O INSTRUCTOARE VIRGINĂ PE CARE I-AM PLĂTIT-O EU? Auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
asta nu l-a deranjat pe Duncan. Leigh și Adriana au schimbat priviri între ele, apoi s-au uitat la Emmy care era complet preocupată să-și roadă o pieliță de la o unghie, străduindu-se evident să nu izbucnească în plâns. Deci, asta era. E drept că vârsta tipei, faptul că a fost majoretă, chiar și numele ei, vai-atât-de-drăguț, te cam înfuriau, dar nu erau de netolerat; faptul că și ea dorea să fie mamă cât mai curând omenește posibil era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și a Înghețat dicaprio alături de fata aia frumoasă, i-am uitat numele, dar contează amintirea ei. Ea pe plută și el Înghețat. Tiii, ce scenă... Când s-a dus dicaprio la fund am plâns ca un nebun... Dragostea e cu plâns, aflați voi de la mine, nu e cu râs. Voi faceți circ din orice... Tu și cu Gore! Adică n-are voie moni să intre-n politică, n-are voie meirul să devină președinte? Am văzut că are și sediu de
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]