7,890 matches
-
implicit. Aparent inocentă (știind, de fapt, ce este senzualitatea și sexualitatea), Pariziana este, în realitate, o ființă destul de experimentata (fără iluzii în ce priveste dramă familială, a cărei cauza sau victima este), doritoare de o viața publică strălucită. Lipsa de profunzime o face să nu ia lucrurile prea în serios. Este o filosofie de viață, care ajută Pariziana să suporte mai bine diversele situații și probleme. Aparentă de superficialitate disimulează gustul pentru clandestin, care este o trăsătură esențială a personalității sale164
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Metaforă teatrului revine frecvent în românul secolului al XIX-lea pentru a denunța ipocrizia societății care ascunde sub aparențele de onestitate diferite ticăloșii. Acesta este laitmotivul românului realist/naturalist, care are ca obiectiv să pătrundă și să dezvăluie realitățile în profunzime. Lumea esențelor se transformă în lumea aparentelor, este vorba despre o nouă percepere a lumii fondată pe "predicatele înșelăciunii și falsității" [v.Giacetti, p.123]. Relațiile sociale, locurile, comportamentele sunt plasate sub semnul aparentei, al măștii. În această lume fiecare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
regizor, constatând că unitatea de decupare la Zola nu este evenimentul, ci gestul, vorbirea; spațiul global este înlocuit prin aspectele sale succesive, localizării abstracte a acțiunii autorul substituindu-i o serie de vederi diferențiate, cu mișcare panoramica, cu variații ale profunzimii câmpului etc. Tot Henri Mitterand vorbește și despre punerea în scenă cvasifilmică a spațiilor complexe [1987, p.154, 156]. Criticul Denis Bertrand folosește pentru creația zolista formulă sintetică "vaste scénographie du visible" [1992, p.187]. În naturalism, textul are o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
le român, afirmă: "un roman en français, c'est où îl y a de l'amour" [p.73]. Roy-Reverzy [p.5] consideră că dacă secolul al XIX-lea este veacul de aur al românului, este datorită Revoluției care răstoarnă în profunzime raporturile între sexe. 294 În accepția Parizienei, iubirea să este un cadou, un sacrificiu și un act de generozitate: "elle avait l'impression de lui porter la plus précieuse des offrandes, un inestimable cădeau. Quand on donne ainsi, la joie
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
după care ne-am ghidat se orientează spre valoarea "cantitativa" a cuvântului absolut și a sentimentului transmis de aceasta. Efortul nostru de a plăsmui cuvântul s-a aflat în antiteza cu cel al lui D'Annunzio afirmă sicilianul, convins că profunzimea verbului sau o depășește pe cea a poetului amintit.81 Stângăciile stilistice și preluările uneori insuficient filtrate prezente în volumul de tinerețe amintit nu ii reduc acestuia valoarea de autobiografie ideală, în care e evidență lipsa de experiență a tânărului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
la căderea în banalitate, fie la dificultatea de a o înțelege. În opinia noastră Quasimodo mizează pe potențialul de relaționare al vocabulelor, încercând să stabilească distanță perfectă dintre termeni, împingând uneori până la extrem limita maximă a acesteia. În versurile sale profunzimea și complexitatea imaginației se răsfrâng asupra cuvântului, lucrurile însele părând a se transforma, sub ochii cititorului, în unități lexicale: ceruri și ape ce se topesc în cuvinte, afirmă Macrì exemplificând prin versurile poeziei Iarnă străveche: Păsările căutau meiul / și brusc
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
fondul preferinței comune pentru poezia vechilor greci și latini. Ambii simțeau o admirație de netăgăduit pentru scrierile celor din vechime, la care, firește, se raportau în maniera diferită; deosebirile țin atât de tipologia cunoștințelor despre antichitate dobândite, cât și de profunzimea și complexitatea acestora. Îndrumat de abatele Sebastiano Sanchini, extrem de tânărul Giacomo, la vârsta de numai zece-unsprezece ani, tradusese Odele lui Horațiu și scrisese sonetul Moartea lui Hector (inspirat din versurile Iliadei, pe care o citise cu puțin timp în urmă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
producție. Lansat de Marx, conceptul de capitalism s-a răspîndit mai cu seamă după apariția lucrării lui Werner Sombart, Der moderne kapitalismus (1902), reușind să sintetizeze și să exprime resentimente "antiburgheze" dintre cele mai diverse, să le confere demnitatea și profunzimea unor abordări științifice și filosofice. Concomitent însă, s-a manifestat și un proces de adaptare a mediilor intelectuale "pro-burgheze", astfel încît conceptul este preluat de majoritatea teoreticienilor importanți din domeniul socialului, de la Durkheim la Weber, pătrunzînd în final în vocabularul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
mondializarea, ea ar reprezenta, înainte de orice, o schimbare de scară, de intensitate, de celeritate. Ea desemnează momentul istoric în care pămîntul devine conștient de limitele sale, iar oamenii de interdependența lor, în fața căreia nimeni nu mai este la adăpost. În profunzime, însă, ea pare să reprezinte "ultima iluzie a iluminismului" (William Pfaf), ea conține șarjează ironic Bruckner un cuvînt în plus (monde) pentru că nu atinge pe toată lumea cu binefacerile sale propovăduite, cîtă vreme doar 10 % din populația lumii deține 70 % din
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
pe diferitele posturi și o urmărire susținută a lor de către puterea executivă. Japonia este prima putere care a făcut din "influență" un atu determinant al reușitei politicii sale industriale. Țările occidentale au încă și acum dificultăți în a înțelege în profunzime mecanismele interne ale puterii inteligenței economice japoneze. Cauzele acestei eficacități japoneze trebuie căutate într-o cultură colectivă a informațiilor, mai curînd decît în puterea structurilor de învățămînt. Acoperirea lumii printr-o rețea de informații funcțională în timp real este astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a devenit o democrație secularizată și multiculturală, ce încearcă să pună capăt vechilor conflicte interetnice și interreligioase, inclusiv prin acordarea de drepturi sporite castelor inferioare pe scena politică și socială, ceea ce creează un nou mediu social, benefic unei democratizări în profunzime a țării și unei puteri sporite de afirmare internațională. Încă o dată, se poate spune că India seduce lumea. Enigmatică și contradictorie încă, India calcă apăsat pe urmele Chinei din punctul de vedere al dezvoltării economice și demografice. În ultimii trei
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
lumină nouă anumite categorii așa-numite teleologice: subiect, sens, adevăr și propune, în contrapunct, ipoteza împrumutată de la criticul Mihail Bahtin de intertextualitate. Orice text se situează la joncțiunea mai multor texte, cărora le este, totodată, relectură, accentuare, condensare, deplasare și profunzime. Grupul de teoreticieni și practicieni ai literaturii vorbește despre o ruptură textuală, în sensul reconsiderării conceptelor-cheie din teoria textului. [Teoria istoriei scriiturii textuale] este definită mai întâi ca o lectură. Această lectură nu este posibilă decât printr-o scriitură care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pp. 80-81) [mituri literare]. Pornit în căutarea mitului personal eminescian, Mircea Cărtărescu (2011, pp. 33-39) diferențiază: a). Conținuturi de suprafață care cuprind: o conținuturi personale; o conținuturi literare [inclusiv mituri literare]; o conținuturi culturale [corespunzătoare invarianților teoretico-ideologici]. b). Conținuturi de profunzime care vizează: o inconștientul colectiv (arhetipul); o inconștientul personal: "la nivelul colectivității, rețeaua arhetipală, prin combinațiile arhetipale, generează miturile. Prin analogie, vom putea numi imaginea interioară un "mit personal" al artistului, mit care, asemenea miturilor propriu-zise, a supraviețuit fragmentat și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și prea puțin riguroasă, dar semnalizează o cale în abordarea inter textului romantic, pe care mulți analiști au urmat-o. Un demers esențial pentru înțelegerea influenței și a acțiunii ei în opera eminesciană aparține lui Liviu Rusu. În capitolul " Perspectiva profunzimii în studiul influențelor", compara tistul analizează baza documentară a "vânătorii de surse" (identitatea sau asemănarea de texte, de subiecte, de idei, de imagini, de stil) și se întreabă: Oare influențele se exercită numai pe o dimensiune orizontală a vieții sufletești
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
archeilor : "avem de observat că Eminescu s-a gândit la "Archaeus" ca singura realitate, analogul lui Brahmăn, iar nu la "archaei", așa cum comentează Călinescu" (Bhose: 2010 b, 92). Intertextul upanișadic constă din convingerea că spiritul universului (Brahmăn) se reflectă în profunzimea nemărginită a sufletului uman (ătman). Însă omul trebuie să se interiorizeze pe deplin ca să ajungă la Realitatea supremă explică eminescologul din Bengal. După ani de studiu în România, o altă cercetătoare din India a operei eminesciene a lăsat o contribuție
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lămurească problema lui ătman-Brahmăn expusă în Upanisadele indiene și în mod concret să se inspire din episodul învățăturilor lui Prajä-pati către Indra în Chändogya Upanisad (2010 b, 21).Teza filosofică a Upanisadelor susține că spiritul universului (Brahman) se reflectă în profunzimea nemărginită a sufletului uman (ätman). Micea Itu explică faptul că, în textele indiene, memoria identității ătman-Brahmăn trebuie cunoscută, dar nu pe cale rațională, ci intuitivă (1995, 155). Tot Amita Bhose vorbește despre necesitatea ca omul să se interiorizeze pe deplin ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ediție, și Eminescu, poet tragic, autoarea lămurește semnificația/utilitatea modelului cosmologic pentru discursul critic al eminescologului și alege să aplice în studiul poeziei primele două modele. Cel einsteinian rămâne doar menționat. Considerăm că modelul cosmologic (s.n.) constituie o realitate de profunzime a viziunii, depășind în adâncime nivelul conștiinței teoretice (științifice), dar și nivelul materialului mitic din care se constituie viziunile cosmogonice explicite din operele literare, pentru că modelul cosmologic este expresia sentimentului existenței în lume (s.a.), a raporturilor originare pe care ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
preocuparea ideologică a autorului pentru funcția reprezentațională a creației artistice. Diddling... este idubitabil un manifest estetic cu cifru, în care conținutului ficțional al literaturii i se atribuie necondiționat calități transcendente. Realitatea în sine rămîne o fenomenalitate neinteligibilă. Semnificațiile ei de profunzime pot fi revelate doar prin transfigurare, adică prin proiecția ipotetică într-un contur ficțional. Desigur, acesta corespunde zonei esteticului, ilustrînd astfel funcția majoră de mistificare a literaturii. Este indiscutabil faptul că, prin naratorul diversionist al lui Edgar Allan Poe, ne
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
blestemați, explorează relația alienantă din cuplu, pe fondul aceluiași univers instabil (soții Anthony și Gloria Patch sugerează, în opinia criticilor, mariajul devorator pe care autorul l-a avut cu scriitoarea alcoolică și schizofrenică Zelda Fitzgerald!). Nu altele sînt conotațiile de profunzime ale capodoperei The Great Gatsby/Marele Gatsby, din 1925, unde Nick Carraway (tot un "dublu" ficțional al prozatorului) e absorbit de lumea magică (dar vidată sufletește) a "visului american" (întruchipat de Gatsby). Această "glisare" psihologică spre un spațiu utopic trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
devină filozof și profesor universitar la Columbia, mulțumindu-se cu o existență mediocră). "Creșterea" și "descreșterea" lui Zetland constituie, în realitate, succesiunile propriilor noastre amăgiri și dezamăgiri existențiale. Asemenea marilor prozatori, Bellow sesizează aici efemeritatea și fragilitatea din structura de profunzime a marilor idealuri omenești. În opera lui de ansamblu, scriitorul le disecă necruțător, privindu-le (și acceptîndu-le!) totuși cu infinită simpatie. Bibliografie Saul Bellow Filiera Bellarosa și alte povestiri. Prefață de Janis Bellow. Traducere din limba engleză de Ioana Zirra
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Sharpe nu are răgazul și dispoziția să transforme asemenea dileme metafizice în teme epice majore. El numai le sugerează, subtil, în străfundurile umorului său rabelaisian, lăsînd cititorul să-și aleagă, de unul singur, gama potrivită de lectură: cea "grea", cu profunzimi metafizice, ori cea "destinsă", disponibilă și reconfortantă chiar de la rîndul întîi al romanului. Dacă majoritatea lectorilor va opta pentru formula din urmă (comicul suculent, trebuie să recunoaștem, i-a adus, în definitiv, lui Sharpe, faima mondială!), atunci scriitorul nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
precădere occidentali), în profilul estetic al unei "comedii negre", unde morbidul și umorul interacționează cu rafinament. Aș spune că romanul este chiar mai mult decît atît, stabilind filiații discrete, dar vizibile, cu acea atmosferă de suprarealism macabru, nelipsit însă de profunzime filozofică și de intensitate dramatică, din Suflete moarte a lui Gogol. Ca și în romanul predecesorului clasicizat, în volumul lui Kurkov, viața își pierde valoarea, devenind o anexă cumva derizorie a singurei realități umane palpabile și semnificante: moartea. Personajele (cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a ideologiei comuniste, Generația șaizecistă joacă rolul principal, supraviețuind numeroaselor persecuții și reușind, totodată, să realizeze o resurecție a lirismului, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese "o poezie didacticistă" (Iulian Boldea), lipsită de fior afectiv și de profunzime ideatică. Generație etică și estetică totodată, marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu, Generația '60 este atașată curentului neomodernist, recunoscut drept curent de tranziție între două mari paradigme: modernismul și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de neomodernism autentic, de la care preia numeroase episoade, recognoscibile în întreaga sa creație, și voce personală, izvorâtă din laturile cele mai intime ale ființei sale, formă a proiecției interioare, univers al căutării și al regăsirii de sine. O cercetare în profunzime a poeticii acesteia devine motivată și necesară, pentru elaborarea unei noi perspective de abordare, esențială în plasarea mai conturată a poetei, în contextul generației sale. Încercând un model distinct de analiză a scrierilor Anei Blandiana, învestim mesajul poetic cu sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a exteriorului, printr-o filtrare interioară, înainte de a fi distorsionat în termeni proprii prin penelul de artist, nu îi este străină niciunui creator de artă. Noua realitate redevine, prin urmare, o realitate interioară, invelită, conceptual, în idee, dar conținând, în profunzime, suflet. Paralizia aproape completă a sensibilității, pe care o impun moderniștii, este reconsiderată, astfel, de către Ana Blandiana, printr-o încercare de fuziune a exteriorului cu interiorul, a obiectului cu subiectul, a intelectului cu sufletul, a materiei cu spiritul. Freamătul generat
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]