8,125 matches
-
a nu fi acasè în ajunul de Crèciun și, într-un elan de naturè confesivè, ne face cunoscute impresiile lui din rondul abia încheiat în Pub-ul de unde l-a sèltat pe zurbagiu, Ne anunțè, apoi, cè orașul e aproape pustiu, declarând cè, în sfântă searè, toți românii creștini stau pe la casele lor, Numai noi, desigur plutonierul se referè exclusiv la cei aflați acolo din datorie, nu și la Matei, a cèrui prezențè la secție nu servește nici unei datorii, numai noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
gonești nebunește, e prea târziu să te mai Întorci cu spatele, e prea târziu să te mai prefaci că nu-l vezi, e În fața ta, la doi pași. — Actele! auzi din spate. * De câte ori n-ai mai stat așa, În gara pustie, pregătindu-te să pleci, venind de la școală, cu o mână tremurândă Îți ștergi tâmplele, obrajii umezi, bine c-ai reușit să scapi din trenul plin de controlori și soldați Înarmați! De-ar dispărea odată și petele roșii, ca sângele, de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și el, Între timp. — Good morning, mesdames, messieurs, vos billets, s’il vous plaît, intonează Domnul cu o voce melodioasă de bas-bariton. Și-a pus chipiul pe cap și a ieșit, pocnind ușa cu linia. Tu stai singur În clasa pustie, nu poți să pleci dacă nu Îți amintești versul, deși ei te așteaptă cu masa Întinsă acasă. Au să te mai recunoască, n-au să te mai recunoască, după atâția ani de când rătăcești pe mări, prin furtună și ceață? Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Tu doar mă cunoști bine, dragule! Știi că nu mă frec prea des cu lumea. Prefer o partidă de pescuit pe malul unui lac, la primele raze, în aroma unui borș sănătos de crap, sau o vânătoare prin codrii neapărat pustii... ― ...cu nimfele pădurii și un purcoi de bucate tradiționale alături, îi preluă Iancu stilul și râse cu capul dat pe spate, după care își trânti neglijent pe cap prețiosul ișlic din blăniță de samur siberian, ignorând cu totul oglinda. PAGINĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de altfel, Înălțimea Sa. Grozav ce-i place la război! Și iată că dă bunu’ și milostivu’ Ăl dă sus dă intrăm pă ulița satului. Mergem... Mergem... Da’ nu vedeam fir dă fum pă nicăiri, pă la nici o casă. Bătăturile pustii, înghețate bocnă, fără un suflet acolo, măcar dă câne. Dârdâiam, burțile țipau, da’ să iasă careva, ți-ai găsit! Nu tu tătucă, nu tu mămucă! Doar undeva, hăt, tot urla o potaie. Vai și vai! Că te lua cu frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ține cont de gradele militare. Chervanul în care clucereasa îngrămădise scânduri pentru un pat, o saltea și două pilote, apoi hăinăraie, coșuri cu alimente, farfurii și o mică baterie de bucătărie înainta în goana celor patru cai, pe un drum pustiu, mărginit de câmpuri. Cuibărit între perne, simțindu-se înghesuit la propriu și la figurat, Iancu urmărea îngrijorat norii fumurii care îi ascundeau orizontul în oricare parte se uita. Câteva fulgere crăpară spectaculos cerul în mai multe rânduri. Câteva tunete năprasnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în rugăciune, cu fața îngropată în palme. PAGINĂ NOUĂ 30 Ceva mai devreme, Iancu văzuse căruța de poștă cu surugiul beat stând pe maldărul de fân, suduind tare cele patru gloabe și clătinându-se în goana lui nebună pe ulițele pustii. Chiar dacă primise ceva de acasă, știa că trebuia să mai aștepte o zi sau două până când se îndurau să-i dea scrisoarea. Acum, în sfârșit, o ținea în mână. Recunoscuse pecetea lui Nicolae cu armele Văcăreștilor. Fusese ruptă, apoi lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mea refuză să accepte că așa ceva a fost posibil. Pentru că este foarte grav. S-au ignorat vechile înscrisuri ale Marelui Voievod Basarab. S-au încălcat moșiile acestuia și ale urmașilor săi, ca și cum ele n-ar fi fost decât niște pământuri pustii, ale oricui și ale nimănui. Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Și este foarte grav că s-a putut întâmpla. Rușii spun și scriu cuvinte solemne, cum că ei doresc doar eliberarea bieților creștini de sub stăpânirea păgână și emanciparea acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura dispăruse de fapt. Drumul era pustiu acum. Pictorul se gândea la fiola cu otravă zărită în trusa de toaletă a împăratului. O trusă ieftină, procurată din orășelul Smorgon. Cealaltă trusă, cu obiecte cizelate din aur, trusa de care împăratul nu se despărțea niciodată, care îl însoțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe mine m-a lăsat În grija lui Moș Iacob. N-am ce face cu grija lui Moș Iacob, am plecat de la ei și am venit aici, la noi, pe calidor. Aș fi putut rămâne și jos, În curte: tot atât de pustie casa: fără tata, fără mama, fără copii-la-școală. Dar, mai știi: poate-că-poate, cum zice Moș Iacob. Poate că ștergem tabla cu lecția asta, neînvățată, ca ne-bună și scriem alta, bună-bună. Dacă, rămas În curte, aș fi scurmat cu un băț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Adormisem după amiază. M-au trezit din somn chiote, apoi Împușcături pe-aproape, apoi din nou chiote prefăcute În chiuituri de bucurie, ca la nuntă - și iar Împușcături. Înfrigurat de somn, cu toate că afară-i cald și bine, cobor În curtea pustie: unde-or fi gazdele? Dar mama? Mama, unde-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ridică o piatră de jos, cu nervii la pământ din pricina emoției, legă bilețelul de piatră cu un elastic de păr și-l aruncă, cu o precizie criminală, drept spre Hungry Hop, care era absorbit în contemplarea absentă a unui petic pustiu de cer, pe deasupra acoperișurilor. Nici măcar nu îi observase prezența pe aleea de dedesubt și, din cauza proiectilului venit de nicăieri, care-l lovise direct în falcă, se trase înapoi, dând peste sticla cu ulei de păr care fusese așezată pe pervaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
încă la el în pat. Pentru că, decisese el în noaptea de dinainte, sperând că avea să fie retrogradat, urma să lipsească de la această operațiune sensibilă. Fericit, cu pătura trasă peste cap, visa și sforăia. Preț de un minut, livada fu pustie. — Aha, spuse spionul, încă ascunzându-se în tufișul pe lângă care trecuse Kulfi cu puțin timp înainte. Ceaunul boloborosea ademenitor când țâșni către el și, cu inima la gură, se cățără în copacul sub care se afla acesta. Urma să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Femeia a întors capul ca să vadă dacă se uită cineva la ea, s-a asigurat că nu era nimeni prin preajmă și a ridicat capacul cutiei poștale din ușă. Zgâindu-se prin fanta cutiei, Alison a văzut că holul era pustiu. —Sofia, ce sens are să nu răspunzi la ușă, când știu clar că ești în casă? a tunat ea. Nici un răspuns. —OK. Dacă așa vrei, atunci o să stau aici și-o să urlu prin cutia de scrisori până când toți vecinii de pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Alison a oftat prelung și cu mare tristețe. Bătuse atâta drum, știa că Sofia era acasă, așa că nu putea să se lase păgubașă. Îndreptându-se de spate, femeia s-a ridicat și s-a întors cu fața către stradă. Era pustie cât vedea în depărtare. —Eu sunt femeia care i-a furat soțul Sofiei, a strigat ea cât o țineau plămânii. Sau, cel puțin, așa vede ea situația. Alison a observat că perdelele de peste drum au început să se miște, trădând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a luat prosopul pe care-l lăsase pe marginea piscinei și și-a îngropat fața în el. Fluturându-și picioarele în profunzimea apei, Susan a rămas acolo singură, numai ea cu gândurile ei, preț de douăzeci de minute. Piscina era pustie, iar femeia a zâmbit imaginându-se în calitate de doamnă a conacului, făcându-și exercițiile zilnice în bazinul personal, din care avea să iasă apoi ca să treacă foșnind în sala de masă, unde avea să mănânce o tocăniță perfect preparată, servită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
áscari senegalezi și nici măcar beduini, fiindcă aceștia din urmă, cunoscători și ei ai nisipurilor și întinderilor de piatră, se mișcau doar pe drumurile știute, temători de marile suprafețe necunoscute. Doar tuaregii, și mai ales tuaregii solitari, înfruntau fără teamă „pământul pustiu“, ce nu era decât o pată albă pe hărți, unde temperatura făcea să-ți fiarbă sângele în miezul zilelor călduroase, unde nu creștea nici cel mai uscat dintre arbuști, și pe care îl ocoleau până și păsările migratoare în zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
unde nu creștea nici cel mai uscat dintre arbuști, și pe care îl ocoleau până și păsările migratoare în zborul lor la sute de metri înălțime. Gacel străbătuse de două ori în viața lui una din aceste pete de „pământ pustiu“. Prima dată a fost un rămășag, când a vrut să demonstreze că este un demn urmaș al legendarului Turki, iar a doua când, om în toată firea, a vrut să-și demonstreze lui însuși că e în continuare demn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pe cel ce încearcă să-i răpească prada... Gacel avea doar ambiția de a dezvălui misterul, motivul pentru care atâtea animale și atâția oameni dispăruseră fără urmă, iar când se văzu pentru prima oară în inima unuia din acele „pământuri pustii“ înțelese că nu șapte sute, ci șapte milioane de ființe omenești ar fi putut dispărea cu ușurință în acel abis orizontal din care ar fi fost surprinzător ca cineva, nu contează cine, să scape cu viață. Gacel reușise. De două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în cireadă. — De ce? Ar fi vrut să-i dea un răspuns, pentru că îl umplea de mândrie admirația pe care Laila o simțea pentru el, dar nu cunoștea acel răspuns. El era un imohag născut și crescut în singurătatea marilor spații pustii, și în mintea lui, oricât ar fi încercat, nu intra ideea îngrămădelii și a voitului spirit gregar ce părea că le place atât de mult bărbaților și femeilor din alte triburi. Gacel îi primea cu bucurie pe oaspeți și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ceafă. Apoi își plecă privirea spre ochii deschiși ai Lailei ce străluceau fără somn în penumbră, reflectând ultimii cărbuni ai focului, și i se făcu milă de ea: pentru cei cincisprezece ani ai ei abia împliniți și pentru cât de pustii îi vor fi nopțile când el va fi plecat. Și i se făcu milă și de el însuși, pentru cât de goale vor fi nopțile lui când ea nu va fi alături de el. O mângâie pe păr și observă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
știa întotdeauna unde se află și încotro se îndreaptă, de parcă o veche, foarte veche glandă, atrofiată la restul ființelor umane, s-ar fi menținut activă și eficace doar la acest popor. Nord, sud, est, vest; puțuri, oaze, drumuri, munți, „pământuri pustii“, râuri de dune, întinderi stâncoase... Tot universul imensităților sahariene părea că se reflectă ca un ecou în adâncul creierului lui Gacel, fără ca el s-o știe, fără să fie pe deplin conștient de asta. Soarele îl surprinse călare pe mehari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a mai întors. Gacel arătă cu capul spre mormintele de piatră ce se ghiceau printre palmierii rari, în fundul oazei. — N-or fi mai morți decât ăștia... Și dacă ar fi găsit-o, ar fi fost bogați pentru totdeauna... Dar „pământul pustiu“ nu iartă. Nu e apă, nici vegetație ca să pască animalul tău, nici umbră la care să te adăpostești, nici vreun reper ca să te poți orienta. E iadul! Știu, îi dădu dreptate targuí-ul. Am fost acolo de două ori... — Ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Nu e apă, nici vegetație ca să pască animalul tău, nici umbră la care să te adăpostești, nici vreun reper ca să te poți orienta. E iadul! Știu, îi dădu dreptate targuí-ul. Am fost acolo de două ori... — Ai fost pe „pământurile pustii“? repetă neîncrezător. — De două ori. Sergentul Malik n-a avut nevoie să-i vadă chipul ca să înțeleagă că spune adevărul, și a simțit trezindu-se în el un nou interes. Trăise destui ani în Sahara pentru a ști să prețuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Sergentul Malik n-a avut nevoie să-i vadă chipul ca să înțeleagă că spune adevărul, și a simțit trezindu-se în el un nou interes. Trăise destui ani în Sahara pentru a ști să prețuiască un om care străbătuse „pământurile pustii“ și se întorsese. Cei ca el se puteau număra, din Maroc până în Egipt, pe degetele de la o mână, și chiar Mubarrak-ben-Sad, călăuza oficială a postului, pe care el îl socotea unul din cei mai buni cunoscători ai nisipurilor și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]