5,379 matches
-
pământ arător, 18 iugăre de grădini, 145 iugăre de fânețe și 4 de vii. Pășuni erau 172 iugăre iar păduri doar 150. În sat erau doar 2 atelaje cu 2 cai, 4 atelaje cu 1 bou și 3 cu bivoli. Sătenii aveau 86 de vaci, juninci și viței, 44 de boi și juncani, 21 bivoli, 16 capre, 55 de porci, 118 oi, 620 de păsări și 23 coșnițe cu albine. În ce privește pomii fructiferi din grădini și livezi, aici erau 220 de
Brusturi, Sălaj () [Corola-website/Science/301781_a_303110]
-
pentru că îndeplinea funcția de judecător local. Satele reapar și în documente datate 1531 ( în timpul domniei lui Vlad Înecatul) și 1533 (în timpul domniei lui Vlad Vintilă) în care se întărește din nou teritoriul moșiei mănăstirii din actul de la 1512, fapt datorat sătenilor ce încălcau adeseori hotarele. Din documente mai reiese și faptul că sătenii au participat la încheierea actelor cu martori și că ei cunoșteau bine nu numai hotarele satului lor, ci și pe cele ale satelor învecinate. Se dețin, de asemenea
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
1531 ( în timpul domniei lui Vlad Înecatul) și 1533 (în timpul domniei lui Vlad Vintilă) în care se întărește din nou teritoriul moșiei mănăstirii din actul de la 1512, fapt datorat sătenilor ce încălcau adeseori hotarele. Din documente mai reiese și faptul că sătenii au participat la încheierea actelor cu martori și că ei cunoșteau bine nu numai hotarele satului lor, ci și pe cele ale satelor învecinate. Se dețin, de asemenea, date despre satul Mănicești sau Mănești, atestat în același act din 1513
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
1904, ne pomenesc de "Karika" în 1475, iar în 1543, "Karyka și Kadika". După cum se știe de către mulți dintre locuitori, vatra satului a fost mutată timp de 80 de ani în locul numit ,Satul bătrân” începând cu anul 1681, după care sătenii s-au reîntors treptat pe vechea și actuala sa vatră. În secolele următoare, satul apare sub denumirea maghiară de "Karika" iar atunci când se face referire la denumirea românească, numele este "Craca" sau "Creaca." Primele date despre populație și structura sa
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
greco-catolici, 22 unguri reformați, 1 german unitarian și 4 evrei de religie izraelită) 1880: 521 locuitori(493 români, 28 unguri, 7 de altă naționalitate); după religia lor, erau 487 greco-catolici, 6 ortodocși, 6 romano-catolici, 9 reformați și 13 izraeliți; 13 săteni știau carte. 1890: 606 locuitori(559 români, 31 unguri și 16 de alte naționalități nespecificate), adică 17 ortodocși, 556 greco-catolici, 7 romano-catolici, 21 reformați și 5 izraeliți. 1894: 547 locuitori; În anul 1895, conform recensământului agricol efectuat în acel an
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
fânațe și 2 iugăre de vii precum și 141 iugăre de pășuni și 1204 de păduri. În grădini și livezi erau plantați 261 de meri, 114 peri, 8 piersici, 2 caiși, 807 pruni, 26 de nuci și 15 muri și căpșuni. Sătenii aveau un atelaj cu 2 cai, 12 atelaje cu câte 2 boi, 8 cu câte 3 boi, 6 cu bivoli, 3 cu măgari și 26 cu vaci. De asemenea, în gospodării erau 145 vaci, viței și juninci, 118 juncani și
Creaca, Sălaj () [Corola-website/Science/301788_a_303117]
-
și 39 de sesii noi în sat. După reformă toate acestea au revenit în proprietatea familiilor din sat. În urma acestor schimbări starea socială și materială a foștilor iobagi s-a îmbunătățit, conducând la consolidarea gospodăriilor și formarea unei pături de săteni mai înstăriți. În 1890 trăiau în 159 de gospodării 1209 locuitori din care 1159 români, 11 maghiari și 39 de alte naționalități. În secolul 18 majoritatea sesiilor iobăgești erau înșirate de-alungul văii Cizerului, cu câteva excepții pe "Valea Așului" și
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
mărturii orale, înregistrate de prof. Ion Văleanu în excelenta Monografie a satului Căpâlna, niciodată publicată și care circulă în cerc restrâns, din anii 1970-1972, culese de octogenarul pe atunci autor, despre Legenda Uriașilor. Aceasta a fost preluată de la un alt sătean pe nume Moș Țintea zis Mircea, în vârstă de 96 de ani și care afirma la vremea aceea că la sfârșit de secol XIX, pe când era copil, se jucau în hruba de sub Cetatea Uriașilor unde se mai găseau chiupuri mari
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
lui Lajos Kossuth s-a ciocnit aici cu o oaste a lui Urban. Lupta s-a dat între sat și Valea Rea pe podișul numit Podul Obrejii. În această scurtă ciocnire a căzut un ofițer ungur, înmormântat în cimitirul satului. Sătenii s-au refugiat la Muncel și pe vale în sus. 1849 În urma înfrângerii revoluției maghiare, Ungaria devine parte integrantă a Imperiului Habsburgic, iar Transilvania autonomă ca mare principat. Primul ministru austriac de interne Bach desființează iobăgia și introduce serviciul militar
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
definitivă a foștilor iobagi lucru ce imbunătățește simțitor starea economică a populației. Fiii foștilor iobagi au acces la școli, cum ar fi Școala Superioară Germană din Năsăud sau la Școala din Blaj. 1854 Se construiește școala din sat, prin inițiativa sătenilor, clădire din bârne și acoperită cu șindrilă. Mai greu s-a găsit un dascăl pentru că ”diecii” ce cântau în strana bisericii nu prea voiau să se implice. A fost trimis la Școala Germană din Năsăud Pavel Ionaș cel ce va
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
un dascăl pentru că ”diecii” ce cântau în strana bisericii nu prea voiau să se implice. A fost trimis la Școala Germană din Năsăud Pavel Ionaș cel ce va deveni primul dascăl român cu contract să-i învețe carte pe copii sătenilor, în anul 1857. 1859 În războiul lui Napoleon al III-lea din Italia a căzut la Solferino Văleanu Pavel din Câpâlna iar Ionac Pavel a supraviețuit și s-a reîntors în sat și a povestit despre noile puști cu gloanțe
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
din învățământ pentru că nu știa limba maghiară. Satul rămâne fără învățător ani de-a rândul. În 1888 se angajează ca învățător Baneasu Alexandru, absolvent al școlii pedagogice din Gherla. Autoritățile închid școala pentru că nu corespundea din punct de vedere igienic. Sătenii cu mari sacrificii cumpără clădirea administrației domeniului Gherla și o transformă în școală. Satul nu poate asigura leafa unui învățător echivalentă cu a unui învățător de stat. Alt motiv de închidere a școlii. Prin aceste șicane autoritățile insistă ca locuitorii
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
de lemn căzute în ruină. Clopotul ridicat de autorități în timpul războiului și trimis la fabrica de muniție este înlocuit cu unul mai mare dăruit de prof. Văleanu Ion. Înainte de al doilea război mondial, ideile fasciste nu au prins în rândurile sătenilor în ciuda tuturor încercărilor. Când prefectul de Someș, la ordinul dement al lui Carol al II-lea, ordonă jandarmilor din Gâlgău să scoată din fiecare sat câte un legionar și să-l execute prin împușcare, șeful de post raportează că în
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
un singur intelectual român, preotul Muresan Ionel si preoteasa Viorica. Școala se transformă din școală românească în școală ungurească, cu elevi neștiutori ai limbii maghiare, cu personal unguresc. În al doilea război mondial din satul Căpâlna au luptat 43 de săteni din care au căzut în lupte 8. Alți douăzeci de săteni au fost concentrați la muncă forțată de către unguri. La pierderile de vieți omenești din sat în cele două războaie se adaugă și două crime de război. Astfel în 1918
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
se transformă din școală românească în școală ungurească, cu elevi neștiutori ai limbii maghiare, cu personal unguresc. În al doilea război mondial din satul Căpâlna au luptat 43 de săteni din care au căzut în lupte 8. Alți douăzeci de săteni au fost concentrați la muncă forțată de către unguri. La pierderile de vieți omenești din sat în cele două războaie se adaugă și două crime de război. Astfel în 1918 lt. în rez. Moroșanu Ștefan din Fundul Vădesii pleacă să-și
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
îndoliat. După 23 August 1944 1945 în decembrie ia ființă celula de partid din sat. 1956 are loc prima întovărășire sub conducerea lui Ionac Aurel, dar fără rezultate notabile. 1960 se hotărăște înființarea CAP-ului din sat prin întovărășirea tuturor sătenilor. Primul președinte de CAP este Centea Gavril. Apar primele rezultate ”notabile” la nivelul de apreciere de atunci. 1962 februarie CAP Căpâlna aderă la CAP Gâlgău alături de celelalte sate: Dobrocina, Fodora, Gura Vlădesii. 1965 sătenii construiesc ”Căminul Cultural” care funcționează și
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
-ului din sat prin întovărășirea tuturor sătenilor. Primul președinte de CAP este Centea Gavril. Apar primele rezultate ”notabile” la nivelul de apreciere de atunci. 1962 februarie CAP Căpâlna aderă la CAP Gâlgău alături de celelalte sate: Dobrocina, Fodora, Gura Vlădesii. 1965 sătenii construiesc ”Căminul Cultural” care funcționează și azi. 1968 se construiește trotuarul de pe marginea drumului județean. 1970 se construiește magazinul din sat (cooperativa) și bufetul, azi în paragină. După 1989 satul se depopulează masiv iar populația este din ce în ce mai îmbătrânită. Bibliografie: 1
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
72 locuințe, 331 locuitori, 169 bărbați (105 necăsătoriți, 59 căsătoriți, 5 văduvi), 162 femei (83 necăsătorite, 59 căsătorite, 20 văduve), 297 români, 11 maghiari, 4 țigani, 19 evrei; după religie, aici erau: 301 greco-catolici, 6 romano-catolici, 5 reformați, 19 izraeliți. Sătenii dețineau în acel an 14 cai și 238 vaci. 1857: Farkasmezö avea 59 case, 63 locuințe, 317 locuitori, 159 bărbați (101 necăsătoriți, 51 căsătoriți, 7 văduvi), 158 femei (93 necăsătorite, 51 căsătorite, 15 văduve), 302 români, 13 unguri, 3 evrei
Lupoaia, Sălaj () [Corola-website/Science/301807_a_303136]
-
cuprinde 4 săli de clasă, un laborator și două cancelarii, la care se adaugă în 1974 încă o sală de clasă, un laborator și o bibliotecă. De menționat este faptul că acest nou local a fost construit în întregime cu ajutorul sătenilor, care au contribuit nu numai cu forța de muncă, dar și financiar la sălile adăugate în 1974. Așadar, înainte de 1940 și după, în comună existau două școli: una în Satul Nou (școala noastră) cu clasele I-IV și alta în
Comuna Lița, Teleorman () [Corola-website/Science/301809_a_303138]
-
desculți de primăvara până toamna, cu geacul în care se aflau: cartea de „cetire", tăblița, condeiul și bețișoarele pentru socotit. Cu toate că învățământul de patru clase, apoi de șapte clare era obligatoriu, cu toate eforturile cadrelor didactice din școala noastră, unii săteni nu și-au trimis copiii la școală. Motivele: ignoranța, nepăsarea, precum și nevoia de ajutor la munca din gospodărie. Mulți au fost aceia care au rămas în afara școlii sau au abandonat-o pe parcurs. În special în privința fetelor se considera că
Comuna Lița, Teleorman () [Corola-website/Science/301809_a_303138]
-
biserica a fost adusă pe ultimul ei amplasament în 1783. Din păcate această biserică de lemn a ars complet într-un incendiu devastator la sfârșitul secolului al XX-lea. O nouă biserică s-a construit în anii următori prin eforturile sătenilor și cu ajutorul donațiilor generoase făcute de fiii satului plecați peste hotare. În această localitate s-a constituit și ansamblul folcloric profesionist "Moigrad-Porolissum". Acest ansamblu are în componență un grup de dansatori, o orchestră, precum și interpreți de muzică populară.
Moigrad-Porolissum, Sălaj () [Corola-website/Science/301812_a_303141]
-
162), 1906 (pag. 161-162), 1914 (pag.203). 1850: 37 case, 37 locuințe, 174 locuitori, toți români de religie greco-catolică; 79 bărbați (42 necăsătoriți, 37 căsătoriți, 7 încorporabili); 95 femei (48 necăsătorite, 37 căsătorite, 10 văduve). Este menționat și faptul că sătenii aveau un cal și 54 vaci. 1857: 37 case, 37 locuințe, 177 locuitori români; 82 bărbați (47 necăsătoriți, 30 căsătoriți, 5 văduvi), 95 femei (49 necăsătorite, 34 căsătorite, 12 văduve). 1869: 225 locuitori, români greco-catolici 1880: 41 case, 186 locuitori
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
consemnat cu următoarele date privind avuția satului: erau 72 de gospodării care dețineau 239 iugăre de pământ arător, 18 iugăre de grădini, 106 iugăre de fânațe, 134 iugăre de pășuni, 214 iugăre de păduri și 29 iugăre de pământ neproductiv. Sătenii dețineau un atelaj cu un cal, 2 atelaje cu 2 cai și 5 cu câte 2 boi. În grădini existau 106 meri, 74 peri, 2 vișini, 474 pruni, 6 meri și o cultură de căpșuni. De asemenea, în sat erau
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
numele obiceiului) care trebuia ,jelită" cu lacrimi adevărate de către copii și scufundată în apă (în fântână sau în pârâu) pentru a aduce ploaia. De menționat că principiul complementar masculin la "Mama" "Iaka", "Iakakui" - are astăzi o conotație negativă în limbajul sătenilor. De asemenea, un foarte frumos obicei este ,"Spălatul picioarelor"", de Sfânta Treime (a doua zi de Rusalii), când femeile mai în vârstă ies în poieni (,pe vale") cu tuciuri mari cu apă caldă și spălă picioarele copiilor, zvântate apoi, după ce
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]
-
gură, mantii lungi, pe care, cu o țeavă de suveică, se fac chiar și nasturi. Mucenicii sunt numiți în sat "bradoși" ori brandoși. Mersul copiilor, în ziua de Bobotează, cu agheasmă și busuioc, pentru a "boteza" casele, gospdăria și animalele sătenilor se mai păstrează și astăzi. Colindul, steaua, plugușorul, sorcova - sunt, de asemenea, obiceiuri prezente în sat, în timp ce Irodul, Ulcelele, Strigatul fetelor de pe dealuri - s-au pierdut. Credința în Iele, datul în bobi, descântatul de brâncă, de deochi apar din ce în ce mai firave
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]