41,020 matches
-
roșcați de Volga, masive iepe leșești și năbădăioși armăsari arabi așteptându-și stăpânii să iasă din hurbele răcoroase, cu miros plăcut, unde hangițe autohtone, suflecate și rumene, dominând cu glasul lor de origine latină hărmălaia păgână a unor resturi indo-europene, serveau continuu din oalele de pământ licoarea gălbuie de Cotnari, moleșind astfel forța celor două Imperii, fapt de care războinicii comeseni nu-și vor da seama decât mai târziu, în urma păcii de la Kuciuk-Kainargi. în vremea asta, afară, armăsarii arabi lăsați nesupravegheați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de vită tocată mărunt și vârâtă-n niște cornulețe de pâine în formă de semilună. Muzica era cu desăvârșire orientală; se cânta la darabane, la zongore și la zaibăre, un fel de chitări cu sunet ascuțit și rece, dispărute astăzi. Serveau slujitori și nicidecum slujitoare; ele așteptau într-o odaie alăturară să fie chemate să danseze sau să bocească, dacă se lasă cu măcel. La cinci fără ceva începură să sosească boierii. Sima-Vodă sta în capătul sălii pe tronul din fag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apă. Hangiul îl bău pe nerăsuflate, apoi puse capul pe masă și începu să hohotească și mai sfâșietor, cutremurându-se tot. Văzând că omul nu are de gând să sfârșească, Metodiu spuse în latină: — Nu vă supărați, am vrea să servim masa... Ce ne-ați putea oferi? — Magna pars mei victus în lacte, caseo, carne consistit - răspunse printre sughițuri hangiul. — Atunci, caseum et carnem - comandă Metodiu. — O, ho, ho, ho! - gemu din rărunchi hangiul, ca și cum și-ar fi adus aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
au debit mic. Nu poți înota de pești. Tăcură câteva clipe. Pe sofa, pe bibliotecă, pe șemineu, pe genunchii grăsuți ai lui Metodiu, pe decolteul doamnei se lăsă tăcerea. — O, cum am uitat! - tresări doamna Potoțki. Cu ce să vă servesc? O dulceață, un gem, o cafea, o..., dacă îndrăznesc, votkă? — Cel mult un gem - răspunse cu amabilitate Metodiu. Doamna Potoțki trase de șnur. Se auzi clopotul cel grav bătând în altă încăpere. Instinctiv, cei doi călugări își făcură cruce. într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și tautologică: — Lobodă! într-adevăr, vitaminoasa plantă tăiată masiv se lăfăia într-un dulce balans în gura de crater a cazanului. Fără să mai piardă timp, vioaia slujnicuță, căreia să-i fi dat vreo 17 ani și vreo 13 de când servea, apucă perfect polonicul și lăsă tuturor în farfurii părți exasperant de egale. Apoi signora le ură poftă bună și, împingând cazanul, ieși cu slujnicuță cu tot. Ce-i de făcut? - păreau a se-ntreba toți. Primul care râcâi cu furculița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ghiulurile, gazda bătu de șase ori din palme și-ntr-o clipită se iviră slujnicuțe nu cu mult mai mature decât primele, purtând farfurioare cu dulceață de agrișe și zmeură și pahare aurite cu apă de izvor. Cafea nu se servea, deoarece, deși în Țara Românească lingavii fanarioți o introduseră masiv pe la zaiafeturi o dată cu văcăritul, în Moldova ea nu pătrunsese decât sporadic, sub formă de boabe. Când însă va pătrunde în cantități mari pe la începutul sec. al XIX-lea, nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a dracului - gândi el revoltat. Ia te uită la ce-i stă dumneaei capul când țara arde!”. Episodul 186 CONCEDIU MEDICAL PE 7 ZILE Episodul 187 PE TEME GENERAL-UMANE (Iî Pomeneam nu cu mult în urmă despre trei slujnicuțe care serveau barabulele Ia masa boierului Radu Stoenescu-Balcâzu. Cetitoriului nu-i va fi scăpat, desigur, că una din ele, ne cităm, „cu păr castaniu și ochi mari, îi aruncă o repede ochire boierului Radu”, am încheiat citatul. N-am insista asupra acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noastre împărății - spuse Grigorie al XV-lea, făcând prezentările - și frații noștri de peste Danubiu, călugării Metodiu și Iovănuț. Sufletele alese fac mari micile împărății, sanctissime - spuse amabil Metodiu, înclinându-se în fața lui Damiani. Acesta roși vădit de plăcere și spuse: — Serviți-vă, vă rog, și fie ca gustul identic al mierii acestor patru cruci să șteargă, cel puțin acum, deosebirile dintre ele. Nimic mai frumos - zise Metodiu - și dacă este adevărat - și este! - că fiecare-și poartă crucea, îngăduiți-mi acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dinspre miazăzi, avu ciudata senzație că marea familie pe care răposatul ei soț o întemeiase se risipea ca apa printre degete. Din ceea ce, cu mult timp în urmă, fusese un puternic clan, temut și respectat pe pământul arid ce nu servea decât ca să-l străbați, nu rămăsese decât o mână de oameni care trăiau de pe o zi pe alta mulțumită unui amărât de puț, ce le dădea mai puțină apă decât laptele dat de o capră bătrână. Într-o dimineață călduroasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oaspeții noștri. Putem să luăm apă? — Desigur! Nou-sosiții se apropiară de puț, se uitară la el, părură surprinși de aspectul rustic sau de adâncimea lui, dar, fără să facă nici un comentariu, traseră de funia veche până când pielea de capră care servea drept găleată ieși la suprafață cu apa picurând prin toate părțile. Dar ce se întâmplă după aceea îi lăsă perplecși pe cei de față, căci, în loc să bea, tinerii se apucară să se spele pe față și pe mâini, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Chiar și cu ăștia nu-ți piere setea. Mă rog! izbucni celălalt. Dar ce anume cereți? Vă ofer o avere pentru un strop de apă. — Eu nu cer nimic, spuse Gacel. Nici o mie, nici zece mii, nici un milion de franci nu servesc la nimic dacă nu avem apă. Dacă vreți să beți, beți. Dacă nu, e mai bine să vă vedeți de drum, pentru că nici măcar n-ați avut bunul-simț să ne cereți ospitalitate și cred că e destul de târziu s-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
interior era împodobit cu o mulțime de picturi delicate cu antilope și gazele, ce păreau vechi de mii de ani. Era la fel de înaltă și încăpătoare ca și cea mai mare dintre moscheile unde nu se rugaseră niciodată, răcoroasă și întunecoasă; servise probabil de adăpost sigur vreunui trib numeros din timpuri îndepărtate, când pe acele meleaguri încă mai curgea un râu năvalnic care, din motive neștiute, obosise să ude poalele munților. Apa a dispărut, pământul a murit, a fugit vânatul, au plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
printre femeile din vremea sa, dar își păstrase privirea tăioasă și enigmatică și vocea profundă și autoritară ce continua să impună respect. Acum, așezat pe un covor ros pe care-l îndrăgea în mod deosebit, deoarece se spunea că îi servise pentru rugăciuni în timpul războiului, îl observa în tăcere pe egipteanul Amed Habaja, ce terminase expunerea detaliată a problemei pentru care venise la el. Așteptă ca nepoata lui cea mică să-i aducă alt pahar de ceai, bău cu înghițituri mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aceeași ca a celor ce te însoțesc, chiar dacă ceilalți sunt săraci lipiți. Nu! se grăbi să protesteze celălalt. Acest punct este destul de clar și l-am înțeles de la început, dar nu este vorba de banii tatălui meu, care nu-mi servesc la nimic în aceste împrejurări. — Atunci? — Problema e că eu îi cunosc bine pe organizatorii acestui raliu și știu că nu vor mișca un deget ca să-l aducă aici pe cel care v-a otrăvit puțul. — De unde știi asta? — Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Sfatului bătrânilor, pentru ca jumătate din concurenții noștri să se întoarcă acasă între patru scânduri. — O imagine scârbos de plastică! — Dacă vrei, o împodobesc cu o fundă, că oricum asta mi-e meseria, dar cred că în cazul ăsta demagogia nu servește la nimic. Dacă Fiii Vântului, care au fost stăpânii deșertului secole de-a rândul, își propun să-i vâneze, păi îi vânează chiar de-am sta noi în cap. — Jigodiile naibii! Îți dai seama cât riscăm? — Miliarde. — Și toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întâmpla este să te apuce cufureala și s-o ștergi de-aici cât mai repede. Și cum vrei s-o șterg? Întotdeauna am depins de organizatori și nu am nici un mijloc de transport. — Nu mă înnebuni! — La ce mi-ar servi o mașină în mijlocul deșertului? Știi foarte bine că ne duc dintr-un loc în altul cu avionul sau elicopterul. Altfel în a doua etapă am rămâne în urmă de tot. — Asta a fost întotdeauna cea mai bună metodă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dau niște telefoane și să strâng toate astea, fiindcă într-o oră ridicăm tabăra. — Speri să ajungi la timp la Cairo? — Te mai îndoiești? După cum te cunosc, nu. Zece minute mai târziu, Mecanicul intra în camionul cu remorcă ce-i servea drept cartier general și unde frații Mendoza - Julio și César -, dezertori din armata argentiniană și scăpați de o justiție care-i căuta pentru tortură, sechestru și asasinat, dormeau fără griji. Gata cu leneveala! spuse. Începe dansul. — Bine, dar totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un efort, încercând să-și amintească ce văzuse pe hartă, cu toate că era clar că nu te puteai încrede în hărțile alea. Dacă memoria nu-l înșela, acel masiv pietros și singuratic ar fi trebuit să rămână mult mai la sud, servindu-le ca un îndepărtat punct de reper tot timpul la dreapta lor. Ținând cont de asta, tot ce se întindea în fața ochilor săi cam pe treizeci de kilometri începând din acel loc ar fi trebuit să fie un șes nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
simplu băț cu care să se apere de fiare. Își petrecuse ore întregi în sălile de fitness și cheltuise mulți bani în dorința lui nemăsurată de a deveni expert în „autoapărare“, dar nu se întrebase niciodată la ce i-ar servi „centura neagră“ și atâta „karate“ dacă ar trebui să se înfrunte cu o haită formată din cele mai respingătoare animale, cu un șarpe ce se târește fără zgomot sau cu un minuscul scorpion. Căută o piatră mare, dar faptul c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
duce soarele în spate poate supraviețui în deșert. Cel care-l duce în brațe întotdeauna va pieri.“ Acela care nu dădea ascultare unei vechi zicători care, în puține cuvinte, concentra veacuri de experiență a nenumăraților călători pe pământul care nu servea decât doar pentru a fi străbătut, era condamnat dinainte să moară în această încercare. În general, capul, ceafa sau spatele, bine protejate, rezistă la soare, la căldură și la reverberația nisipului, de cinci ori mai bine decât pieptul, fața sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
luptători magnifici în câmp deschis - sublinie unul dintre cei prezenți. Ar fi trebuit să prevezi asta. — Păi, adevărul e că nu m-am gândit la asta, și-mi pare rău. Ce să mai zic? — Nimic, la ce ne-ar mai servi acum vorbele și regretele... Mai e ceva ce nu înțeleg... - se hotărî să intervină sud-africanul Sam Muller, care se arăta în continuare incapabil să-și piardă calmul în orice împrejurare. Ori am înțeles eu greșit, ori tu ne-ai asigurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în jurul său. Oriunde se întorcea orizontul era identic: o linie subțire și imprecisă de culoare maro care, undeva foarte departe, se întâlnea cu un cer de un albastru strident. Nici un munte oricât de mic, nici o dună aurie care să-i servească drept punct de reper; nici măcar un mizerabil tufiș prăfuit, care să fie dovada că se află pe Pământ și nu pe Lună. Nici o altă întindere nu putea fi mai netedă și nici un alt peisaj mai monoton, pentru că puteai jura că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fund cu chiloții și să-i arunce cât mai departe cu putință. De vreme ce avea să moară, voia cel puțin să-și păstreze cât de cât demnitatea. Îl rușina faptul că nu-și putuse controla sfincterele în fața celor trei jigodii. Le servise o istorie nostimă pe care să le-o povestească nepoților lor; or să spună cum, în urmă cu mulți ani, un bosniac îngrozit, efectiv se căcase pe el de frică. Nu era demn de cineva care se înfruntase cu moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
zvâcnea în tâmple asemenea bubuiturilor unor tunuri îndepărtate, vederea începea să-l lase, îi lipsea aerul și era pe deplin conștient că acestea sunt simptomele unui adevărat colaps. Făcu un efort supraomenesc ca să nu bea. Știa că nu-i va servi la nimic să încerce să-și prelungească agonia. Era foarte greu însă să reziste tentației. Foarte, foarte greu. O mică scânteiere clipi în depărtare. Se opri, privi atent și își șterse transpirația ce-i cădea pe ochi, ca să ajungă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și dinții i se ciocnesc cu zgomot. E și caraghioasă, și Înfricoșătoare În același timp. Cum se Înfrățește imaginea clovnului cu imaginea mortului. Nu o pot vedea frumoasă deși e ființa cea mai devotată pe care am Întîlnit-o. CÎnd Îi servești o viață Întreagă pe alții nu poți să nu fii recunoscător singurului om care te servește pe tine. Și totuși, simpatia care-mi corupe sufletul nu-mi poate mitui retina. SÎnt multe detalii ale iubirii pe care e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]