KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...181 182 183 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

XX-lea, când au apărut îndoielile lingviștilor referitoare la posibilitatea de a stabili corespondențe exacte. Problemele tratate în acest capitol − abordările de tip sintactic ale distincției tipologice ergativ/acuzativ, reconsiderarea teoriei Cazului, posibilitatea de a descrie limbile ergative folosind concepte sintactice fundamentale pentru limbile acuzative (subiect, obiect, tranzitivitate), asemănările dintre structurile pasive și cele nominalizate din limbile acuzative și sintaxa limbilor ergative − urmăresc să demonstreze că, în pofida diferențelor tipologice semnificative dintre limbile de tip acuzativ și cele de tip ergativ, între

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
românească și o prezentare "istorică" generală a cercetării verbelor inacuzative, precum și a abordărilor actuale ale fenomenului, din care am extras aspectele relevante pentru descrierea acestei clase de verbe din limba română. Alte obiective ale acestui capitol sunt: clasificarea semantică și sintactică a verbelor inacuzative din limba română; prezentarea fenomenului alternanței cauzative și a explicațiilor pentru apariția acestui fenomen; prezentarea relației semantice, lexicale și sintactice dintre ergativ și reflexiv. Ultimul punct al capitolului are în vedere adjectivele ergative. Al patrulea capitol este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
descrierea acestei clase de verbe din limba română. Alte obiective ale acestui capitol sunt: clasificarea semantică și sintactică a verbelor inacuzative din limba română; prezentarea fenomenului alternanței cauzative și a explicațiilor pentru apariția acestui fenomen; prezentarea relației semantice, lexicale și sintactice dintre ergativ și reflexiv. Ultimul punct al capitolului are în vedere adjectivele ergative. Al patrulea capitol este rezervat testelor sintactice pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative, a căror folosire este legată de abordarea sintactică, dar care au fost explicate și din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzative din limba română; prezentarea fenomenului alternanței cauzative și a explicațiilor pentru apariția acestui fenomen; prezentarea relației semantice, lexicale și sintactice dintre ergativ și reflexiv. Ultimul punct al capitolului are în vedere adjectivele ergative. Al patrulea capitol este rezervat testelor sintactice pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative, a căror folosire este legată de abordarea sintactică, dar care au fost explicate și din alte perspective. Deși, aparent, este vorba despre un inventar al diagnosticelor propuse pentru inacuzativitate, unele legate de limba română (adjectivarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acestui fenomen; prezentarea relației semantice, lexicale și sintactice dintre ergativ și reflexiv. Ultimul punct al capitolului are în vedere adjectivele ergative. Al patrulea capitol este rezervat testelor sintactice pentru delimitarea clasei verbelor inacuzative, a căror folosire este legată de abordarea sintactică, dar care au fost explicate și din alte perspective. Deși, aparent, este vorba despre un inventar al diagnosticelor propuse pentru inacuzativitate, unele legate de limba română (adjectivarea participiului, selecția auxiliarului de perfect compus, testul obiectului intern, nominalizarea ca infinitiv sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
auxiliarului de perfect compus, testul obiectului intern, nominalizarea ca infinitiv sau ca supin), altele, formulate pentru alte limbi (limbi romanice, germanice, slave), scopul mai profund al acestui demers este verificarea (și infirmarea) ipotezei că româna nu este sensibilă la distincția sintactică inacuzativ vs inergativ. Al cincilea capitol este intitulat Două verbe ergative de tip special: a fi și a avea. Încadrarea acestor verbe în clasa inacuzativelor este o problemă controversată. Prin structura simetrică a acestui capitol, am urmărit, pentru fiecare dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se face referire în bibliografia consultată (multe dintre acestea au fost folosite pentru exemplificare în Capitolul 1), și cealaltă în care am inventariat și am clasificat verbele ergative/inacuzative din limba română, pe baza DEX 1998, folosind criterii de clasificare sintactice și semantice. Precizări metodologice. Din punctul de vedere al conținutului, am conceput această lucrare ca pe un traseu gradual în studiul ergativității/inacuzativității. Prima parte a lucrării, bazată pe informațiile oferite de studiile de tipologie, de gramaticile descriptive ale anumitor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
informația din bibliografie, pe care am organizat-o astfel încât să răspund la cât mai multe întrebări despre limbile ergative. Al doilea capitol, deși pare că este un punct de tranziție spre studiul verbelor, are un scop clar: folosind diverse interpretări sintactice (oferite pentru funcționarea în ansamblu a limbilor ergative sau pentru fenomene particulare), încerc să demonstrez că relația dintre limbile ergative și verbele ergative nu este numai terminologică, ci se bazează pe o serie de caracteristici comune (este o opțiune de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să fac numeroase opțiuni de interpretare, însă, de fiecare dată, am prezentat și celelalte soluții oferite, chiar dacă nu le-am folosit pentru descrierea verbelor inacuzative din limba română. În capitolul al patrulea, dezvolt, prezint și comentez rezultatul abordărilor de tip sintactic ale verbelor inacuzative − testele sintactice propuse pentru diverse limbi − și încerc să ofer o altă explicație pentru nerelevanța majorității acestor teste pentru limba română. Ultimul capitol reprezintă un posibil traseu de a demonstra (ne)apartenența unor verbe (speciale) la clasa

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
interpretare, însă, de fiecare dată, am prezentat și celelalte soluții oferite, chiar dacă nu le-am folosit pentru descrierea verbelor inacuzative din limba română. În capitolul al patrulea, dezvolt, prezint și comentez rezultatul abordărilor de tip sintactic ale verbelor inacuzative − testele sintactice propuse pentru diverse limbi − și încerc să ofer o altă explicație pentru nerelevanța majorității acestor teste pentru limba română. Ultimul capitol reprezintă un posibil traseu de a demonstra (ne)apartenența unor verbe (speciale) la clasa inacuzativelor. Din punct de vedere

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
timpului t = trace (engl.), urmă Tr = categoria funcțională tranzitivitate, în teoria lui Bowers (2002) tranz. = tranzitiv UTAH = Uniformity of Theta Assignment Hypothesis (engl.), Ipoteza uniformității atribuirii rolurilor tematice, conform căreia relațiile tematice identice dintre itemi sunt reprezentate identic la nivel sintactic, formulată de Baker (1988) v = categorie funcțională proiectată de verbele tranzitive și inergative, responsabilă de găzduirea argumentului extern/de agentivitate/de tranzitivitate/de atribuire a Cazului acuzativ (în funcție de interpretare) vb. = verb VP = Verbal Phrase (engl.), grupul verbal X = subiectul verbelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o discuție privată, lui M. A. K. Halliday. Acesta i-a sugerat că este foarte probabil ca limba dyirbal să fie ergativă. De-abia în 1967, întorcându-se în Australia, Dixon a înțeles manifestările ergativității în dyirbal, atât la nivel sintactic, cât și la nivel morfologic. În anii '70, foarte mulți lingviști sunt interesați de ergativitate. Silverstein explică, într-un studiu conceput în 1973 și publicat în 19766, partițiile ergativ−acuzativ (vezi infra, 3.1.3.) printr-o ierarhie nominală. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitive și subiectul verbelor intranzitive, iar un alt caz, acuzativul, marchează obiectul direct al verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Marcarea acestor constituenți poate fi schematizată astfel: A Ergativ Nominativ S Absolutiv Acuzativ O Dixon (1994: 9) Din punct de vedere sintactic, "comportamentul identic" are în vedere constrângerile de coreferențialitate în formarea frazelor, atât în coordonare, cât și în subordonare. Dacă aceleași constrângeri privesc pozițiile S și O, dar nu și poziția A, atunci limba are sintaxă ergativă. Dacă aceleași constrângeri privesc

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subordonare. Dacă aceleași constrângeri privesc pozițiile S și O, dar nu și poziția A, atunci limba are sintaxă ergativă. Dacă aceleași constrângeri privesc pozițiile S și A, dar nu și poziția O, atunci limba este acuzativă din punct de vedere sintactic. 2.2. Clasificarea tipologică acuzativ/ergativ acoperă toate limbile lumii? Împărțirea limbilor în acuzative și ergative funcționează însă numai la nivel teoretic, pentru că, în realitate, după cum observă Dixon (1994: 6), multe limbi au caracteristici atât de tip acuzativ, cât și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și A, iar în altele, S și O − "ergativitatea mixtă". Dixon (1994: 23) arată că limbile lumii sunt de două tipuri, în funcție de strategiile pe care le folosesc pentru a marca "cine ce face": (a) limbi în care marcarea are bază sintactică; (b) limbi în care marcarea are bază semantică. În limbile de tip (a), fiecare verb are un sens prototipic, argumentele verbului fiind marcate gramatical, pe baza funcției pe care o au (A, S, O), funcție determinată de semantica verbului. Relațiile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
b) limbi în care marcarea are bază semantică. În limbile de tip (a), fiecare verb are un sens prototipic, argumentele verbului fiind marcate gramatical, pe baza funcției pe care o au (A, S, O), funcție determinată de semantica verbului. Relațiile sintactice au un rol crucial, intermediind între semantică și marcarea gramaticală. Limbile de tip (a) funcționează conform principiului valențelor și al operațiilor sintactice (pasivizare, antipasivizare, încorporarea nominalelor). Reducerea valențelor și alte operații sintactice sunt determinate de doi factori: utilizarea neprototipică a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marcate gramatical, pe baza funcției pe care o au (A, S, O), funcție determinată de semantica verbului. Relațiile sintactice au un rol crucial, intermediind între semantică și marcarea gramaticală. Limbile de tip (a) funcționează conform principiului valențelor și al operațiilor sintactice (pasivizare, antipasivizare, încorporarea nominalelor). Reducerea valențelor și alte operații sintactice sunt determinate de doi factori: utilizarea neprototipică a unui verb și necesitatea creării unui pivot sintactic (vezi infra, 3.2.) pentru operațiile de coordonare și de subordonare. Alături de limbi precum

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
S, O), funcție determinată de semantica verbului. Relațiile sintactice au un rol crucial, intermediind între semantică și marcarea gramaticală. Limbile de tip (a) funcționează conform principiului valențelor și al operațiilor sintactice (pasivizare, antipasivizare, încorporarea nominalelor). Reducerea valențelor și alte operații sintactice sunt determinate de doi factori: utilizarea neprototipică a unui verb și necesitatea creării unui pivot sintactic (vezi infra, 3.2.) pentru operațiile de coordonare și de subordonare. Alături de limbi precum ciukotă, mam, engleză etc., româna se înscrie în tipul (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și marcarea gramaticală. Limbile de tip (a) funcționează conform principiului valențelor și al operațiilor sintactice (pasivizare, antipasivizare, încorporarea nominalelor). Reducerea valențelor și alte operații sintactice sunt determinate de doi factori: utilizarea neprototipică a unui verb și necesitatea creării unui pivot sintactic (vezi infra, 3.2.) pentru operațiile de coordonare și de subordonare. Alături de limbi precum ciukotă, mam, engleză etc., româna se înscrie în tipul (a). În limbile de tip (b), verbul se comportă diferit de la o apariție la alta, marcarea fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mam, engleză etc., româna se înscrie în tipul (a). În limbile de tip (b), verbul se comportă diferit de la o apariție la alta, marcarea fiind influențată de semantica structurii − marcarea gramaticală descrie direct conceptualizarea unei situații, fără legătură cu relațiile sintactice. De exemplu 13, în limba manipuri, există trei sufixe diferite care se atașează numelor și pronumelor: un sufix pentru entitatea care controlează acțiunea (inclusiv forțele naturii), alt sufix pentru entitatea animată afectată de acțiune și un alt sufix pentru entitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de acțiune și un alt sufix pentru entitatea indirect implicată sau secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ, acuzativ, absolutiv, ergativ − arată Dixon (1994: 30) − trebuie restrânse la limbile în care marcarea are bază sintactică (tipul (a)), cazurile indicând relații sintactice. Pentru limbile în care marcarea are bază semantică (tipul (b)), este de preferat să nu se dea o anumită denumire cazuală sufixelor care au diverse roluri semantice. O poziție radicală este cea a lui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru entitatea indirect implicată sau secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ, acuzativ, absolutiv, ergativ − arată Dixon (1994: 30) − trebuie restrânse la limbile în care marcarea are bază sintactică (tipul (a)), cazurile indicând relații sintactice. Pentru limbile în care marcarea are bază semantică (tipul (b)), este de preferat să nu se dea o anumită denumire cazuală sufixelor care au diverse roluri semantice. O poziție radicală este cea a lui Haig (1998: 171), care susține − cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un anumit rol numai în 25% dintre limbile lumii. Ideea că ergativitatea este un fenomen marcat este sugerată de faptul că există limbi în care manifestările ergativității sunt total absente. Analiza propusă de Van de Visser arată că "adevărata" ergativitate sintactică (vezi infra, 3.2.) din dyirbal reprezintă rezultatul topicalizării argumentului O, iar construcția alternativă, în care A ar fi topicalizat, nu (mai) există, ceea ce explică lipsa construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
total absente. Analiza propusă de Van de Visser arată că "adevărata" ergativitate sintactică (vezi infra, 3.2.) din dyirbal reprezintă rezultatul topicalizării argumentului O, iar construcția alternativă, în care A ar fi topicalizat, nu (mai) există, ceea ce explică lipsa construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată a lui Dixon: distincția tipologică ergativ/acuzativ are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată a lui Dixon: distincția tipologică ergativ/acuzativ are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt mult mai numeroase decât cele în care marcarea are bază semantică, limbi despre care se știu destul de puține lucruri), iar în interiorul acestei clase, unele limbi sunt integral acuzative, altele, integral ergative și foarte multe amestecă cele două tipuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]