6,757 matches
-
se așeză pe bancul la care lucra, începuse să mănânce, când îl zări în apropiere pe Saïd, culcat pe spate pe un morman de așchii, privind în gol către geamurile înalte albăstrite de cerul care începuse să-și piardă din strălucire. Îl întrebă dacă prânzise. Saïd îi spuse că a mâncat niște smochine. Yvars se opri din mestecat. Tulburarea care nu-i dădea pace după întrevederea cu Lassalle i se risipi dintr-o dată, lăsând locul unei minunate călduri lăuntrice. Se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
teatrului ? sare bubosul, amintindu-și că avea ceva de pus la punct. — Da, vine de la București de două ori pe săptămână, confirmă Poetul, potrivindu-și cravata lată, bordo, care ieșise peste haină. Un om plăcut și serviabil, de bună-credință. Fără strălucire, din păcate... Sticlele s-au tot golit, coborând la piciorul mesei ; degetele albăstrii ale fetei tremură, cerc, în jurul paharului, pe care îl strânge cu ambele palme. Tremură și umerii ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de data asta, și pe ei. Linii și culori obișnuite, tenul palid, aproape alb. Un chip, totuși, de o nefirească armonie. Perfecta banalitate a trăsăturilor, de o ciudată puritate. Frumusețe parcă prea bine și de mult cunoscută, care își stăpânea strălucirea. Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe și strânse, pentru a descoperi fruntea netedă și căldura gâtului. Ochii rotunzi și mari, liniștiți, privirea dreaptă. Arcul boltit al frunții, nasul oprit la timp, nările pline, ca și buzele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bizari necunoscuți, chiar și decât întâlnirea unui neliniștit și luminos prieten... o copleșise soarele acelei zile prins din toate părțile prin ferestrele și pereții mari de sticlă, dați în lături, în care se privise, parcă, atunci pentru prima dată. O strălucire plină îmbrăca suprafețele. Linii și volume curgeau în aerul cald. Chipurile, vocile împrumutaseră, treptat, o claritate dureroasă. Oră rotundă, de liniște, ca în focarul unei lentile. Ar fi trebuit, poate, să bată, undeva, greoi și uriaș, un clopot... Se auziră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
panglicile străzilor, luminate de ochii galbeni și roșii ai insectelor alergând, rătăcite, una după alta, faruri după faruri. Soarele, în toate acestea, așa ar fi gândit, amintindu-și cuvintele, desfășurate în jurul ei și pe care încă le primea, plină de strălucirea care îmbrăcase, pentru scurtă vreme, suprafețele. Ar fi închis ochii, să uite totul, chiar și vecinătatea nopții în care intra. Să caute doar acea claritate, aproape inumană, pe care o capătă uneori, în amintire sau mai curând în imaginație, vocile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zi de zi, ne aranjăm, uităm, murim. I se păreau caraghioase, apăsătoare și zadarnice succesele pe care travestiul său le înregistra. Trecea între ceilalți drept studios, riguros, temeinic, în vreme ce el se știa ruinat. Iar colegul, prietenul ? Lucian își făcea cu strălucire meseria doar pentru a smulge vieții plăceri epicureice ? Gospodar subtil al propriilor calități, sigur pe dreptul de proprietate asupra sentimentelor și ideilor ce-i aparțineau, stăpân deloc filantropic, fără menajamente în fața primejdiei de-a pierde ceea ce avea sau câștigase ! Dar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Te lovești cu piciorul de vreo piatră." 7. "De asemenea este scris", a zis Isus: "Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău." 8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor, și i-a zis: 9. "Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pămînt și Te vei închina mie." 10. "Pleacă, Satano", i-a răspuns Isus. Căci este scris: "Domnului, Dumnezeului tău să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
prea strâmtă și îndesată cu sila. O mirare neînțeleasă îi clocotea în creieri, căci în vreme ce pretorul înșira crimele și hârtia îi tremura între degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe urmă însă simți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă... Încercă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească... Plutonierul mai spuse ceva caporalului care, disperat, se repezi și, cu amândouă mâinile, cuprinse picioarele spânzuratului, zguduite încă de spasmuri nătânge. ― Dă-i drumul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Se zăpăci și simți că i s-a uscat cerul gurii. " De ce geme soldatul?" se gândi dânsul ca să-și domolească inima; dar în clipa când îi răsări întrebarea aceasta în creier, privirea lui întîlni iarăși ochii spânzuratului, în care acuma strălucirea de adineaori, mândră și încrezătoare, se zbuciuma gâtuită de întuneric. Trecură astfel câteva minute. Corpul spânzuratului nu mai mișca de mult. Amurgul acoperea întreg pământul, ca un lințoliu negru... ― Ce facem, doctore? izbucni deodată generalul, ursuz. Nu vezi că s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de aproape ca și cum ar fi fost chiar în sufletul lui, apăru o perdea de nourași albi, în mijlocul cărora strălucea fața lui Dumnezeu ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mângâietoare ca o sărutare de mamă... Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blândă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Atunci de ce nu se bucură cum s-a bucurat când i-a venit ideea să zdrobească reflectorul?... În loc de răspuns, în suflet îi răsări deodată lumina albă pe care o gâtuise adineaori, strălucind ca un far într-o depărtare imensă. Și strălucirea i se părea când ca privirea lui Svoboda sub ștreang, când ca vedenia pe care a avut-o în copilărie, la biserică, în fața altarului, sfârșind rugăciunea către Dumnezeu... Lumina îi înăbuși întrebările și-i liniști inima ca și cum i-ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai sfârși, cuprinsă de o frică pe care n-o putea birui. Lui Apostol, ascultînd-o, îi trecea întruna prin creieri gândul că a vrut să-i ceară iertare. În cele din urmă, gândul acesta îi țâșni în ochi ca o strălucire de ură și se statornici într-o privire dușmănoasă, care frigea. Cănd tăcu Marta, își dădu și el seama și se cutremură, parcă s-ar fi trezit cu un pumnal în mână, gata să lovească. Se rușină și se uită
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nedespărțită, întocmai ca credința! Inima mea cuprinde în aceeași iubire pe Dumnezeu, și pe tovarășa vieții mele, și pe mama copiilor mei!... Prin iubirea adevărată sufletele unite se apropie de tronul Atotputernicului... În ochii lui Apostol se aprinse atunci o strălucire așa de mare, că preotul Constantin de-abia își putu stăpâni mirarea. 6 Apostol Bologa se întoarse la cancelarie liniștit și se așternu pe lucru cu o sârguință de om care și-a potrivit viața pe ore și minute. Numai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
N-am obiceiul să mă amestec în dezbaterile Curții și nici să călăuzesc brațul justiției... Nu cer decât dreptate severă și fără milă! Atâta, și nimic mai mult! Generalul tuși și tăcu. Apostol se uita în ochii lui cu o strălucire fixă. ― Ai înțeles? întrebă generalul, ocolindu-i instinctiv privirea. Apostol Bologa, cu buzele strânse, plecă fruntea. ― Atunci, înainte! strigă generalul și-i întinse mâna. Țigara i se stinsese. Aghiotantul, care nu fuma, dar purta veșnic chibrituri, se repezi, politicos și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tainice, adânc sufletești. Pretorul însă îl întrerupea mereu cu întrebări noi, uimitoare, adăugând că pe el îl interesează numai faptele precise, clare, nu explicațiile. Vorbind, Apostol se încălzi și i se aprinse fața, iar în ochi i se ivi o strălucire stranie. În cele din urmă întreruperile îl enervară, încît se sculă și zise cu glas ascuțit: ― Domnule căpitan, eu nu vreau să ascund nimic, nici o umbră, nici un amănunt care ar putea contribui la limpezirea... situației! Dimpotrivă, vreau să-mi deschid
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
poate să-și îngăduie omul când e acasă, la birou, odihnit, sau în momente de entuziasm, într-o discuție, nu însă în fața morții!... ― O închipuire care împacă sufletul e tot ce poate dobândi omul în viață! murmură Apostol, cu o strălucire mare în ochi. ― Dar bine, omule, tu vei muri ca dezertor și spion, și trădător, în sfârșit ca un criminal, iar nu ca apostol al iubirii! se înfurie iarăși căpitanul, adăugînd: Să știi că, de vei continua tot așa, o să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se smulse de sub picioare. Își simți trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului: ― Primește, Doamne, sufletul robului tău Apostol... Apostol... Apostol...
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
așa, din greșeală, măcar un pic, să-i simt bătăile inimii, să-i aud răsuflarea divină și să-l ador pentru eternitate! Aș fi vrut să-l privesc necontenit, în nemărginită contemplație, să-i sărut doar ochii, în demonica lor strălucire și să-l ascult ore în șir , atật de convingător era el in tot ceea ce spunea. V.M. a fost cea mai fericită cunoștință a vieții mele, omul pe care nu voi înceta vreodată să-l iubesc, cật timp țării mele
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ale vedetelor. Ia uite, care mai de care, despuiată ca Eva lu` Adam, ba la plajă, ba-n balcon, ba la nuntă cu figuri, la firea și pandele sau la lis. Ce costum avea lis, fraților, strălucea. Îi place cu străluciri... Da` și oana, pampoanele Îi mai lipseau. S-a prostit lumea. Gore aruncă ziarul pe masă, apoi ridică mâna, precum cicliștii din Turul Franței și cere beri. Multe beri, patroane, o arteziană de bere, dacă se poate. Ne topim! Ne
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
într-o seară Am visat un vis frumos... Pe un nour luminos Am văzut la cer o scară Ridicîndu-se de jos. Într-a cerului mărire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de-argint și strălucire, Maica Domnului zâmbea; Iar pe schițele de scară Îngeri stau treptat... treptat, Cu chip blând și luminat Și pe lire sunătoare Cântau dulce și curat. {EminescuOpIV 53} La picioarele Mariei Genunchiat pe-un nor de-argint, Alb ca lebeda pustiei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aș presăra-n cărarea ca de neauă: O închinare l-a tale picioare {EminescuOpIV 109} Mici, dulci și albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe fruntea ei coroană pune, mare, De diamante, umede, topite În strălucirea lor cea înfocată, Căci ea-i regina frumuseții - a lumii". Ea capu-și rezemă de ai mei umeri Și glasul ei îmi șopti în ureche: - "Voiu îndulci tot chinul, tot amarul Cu care-n lume ei te-au adăpat - Căci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pădure strălucește în cântări. Și ca zugrăviți stau zeii în lumina cea de soare. Părul lor cel alb lucește, barba-n brâu li curge mare, Creții buzei lor să numeri poți în aerul cel clar; Hainele întunecate albe par în strălucire Și ei râd cu veselie l-a păharelor ciocnire, Iară luna rușinoasă pe sub gene s-uită rar. {EminescuOpIV 131} Haina lungă și albastră e cusută numa-n stele, Iară albii sâni de neauă strălucesc, cu de mărgele Și mărgăritare salbă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă... O femee de pe stradă și-a-nnălțat privirea-i stinsă Înspre tine... fără ură, făr-amor, fără păsare. Tu? Unde te-apropii codrul se preface în grădină, Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire... Secolii coroanei tale cu regală strălucire Pot să scoată grâu din pietre și palate din ruină. Ea? născută-ntr-o cămară în mizerie obscură, N-auzi nici glas de mumă, nici a preoților psalme... S-a trezit cu comedianții cum juca bătând din palme, Pe-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cânepă nu-i moale, Nu-i blond cum e podoaba cea dulce-a frunții sale! Cu gura ei subțire și mâni reci ca de ceară, Iar ochiu-i plin de raze străluce în afară, Răpindu-ți ție ochii cu a lor strălucire. Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire: Tu ești onest și plin de respect și generos Să frângi în zarea vieții un rod așa frumos. Te-ai dus și te urmară părerile de rău. În urma ta venit-au
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]