5,950 matches
-
discursul ticluit mai dinainte. Apoi m-ai întrebat cum îmi mai merg afacerile și cât câștig pe lună. „Sunt cu «zeciuală»” ți-am răspuns cu treizeci de ani în urmă, privindu-te drept în ochi. Te-ai întors să-ți sufli nasul în batistă să să-ți usuci două lacrimi. - Le-am văzut, tată, și ele mă ard și astăzi încă pe inimă ca două picături de plumb topit. - Fiul meu, răspunse el cu privirile în pământ, iartă-mă și uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
casă i-am spus atunci, mai mult decât în glumă. - Vei rămâne la noi, hotărî el cu ușurința omului de acțiune imediată, fără să se gândească la urmări. Sosirăm terciuiți de ploaie, cu umbrela întoarsă și sfâșiată de vântul ce sufla puternic în câmpia deschisă care despărțea orașul de casa lor. Așteptai afară. Din grădină auzeam cum Robert se ruga de maică-sa să mă primească. Dânsa deschise apoi fereastra, măsurându-mă din cap până în picioare. Nu prea părea mulțumită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nemișcate parcă în mersul lor de melc. Nu de mult, în plină vară, mă aruncam cu bucurie în valurile mării, și acumă nicăieri și niciodată nu voi fi mai sigur decât aici, în înserare, la țărmul apelor eterne. Vânt puternic suflă zi și noapte să smucească pomișorii din grădinița bordeiului turcesc, cu ochiul ferestruicii de-a lungul plajei pustii. Luminița farului înfipt în capul istmului, clipește-n beznă , rar și galben. Altădată vântul limpezește cerul, gonind grămada norilor spre larg, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
galben. - Vrei să ne întâlnim? îmi zise Amidé cu glas mecanic și abia perceptibil. - La salonul oficial, răspunse în locul meu, piticul, învingător de astă dată. Plecai grăbit, să mă reîntâlnesc cu maiestatea apelor. - Ramses, hai acasă, îmi șopti neliniștit piticul, suflându-mi la ureche întâia strofă dintr-un poem marin. Nu era loc de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de zvârcolirea apelor năpârci, Pleacă-n larg un braț de piatră arsă. Pe argint suflat cu aur se revarsă Pene roșii, flamuri verzi și fulgi de cocostârci. Flăcările galbene cu tiv portocaliu, Au aprins incendii între cer și apă. Păsări trec vâlvătăi și una scapă: - Gât întins cu-ncremenite aripi pe târziu. Nu rămâne-adevărat nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cale la buruiana crescută prin voia ta, să iubesc soarele și viermele, norul de mangal și cel de vată, târfa și fecioara. Harul Tău m-a copleșit când mi-ai dat iubirea pentru una singură, și tot Tu îmi vei sufla de pe umeri pulberea de purpură și chiciura de aur, ninse de vis pe genele-mi grele”. „De când sunt supărat cu Dumnezeu, vorbesc cu mine, și sunt singur, grăi, grav și numai pentru dânsul, Ferdinand Sinidis. ...De atunci mă plimb la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nici un preț. Nu poți cere negustorului să-ți vândă suflet, așa precum îl rogi să-ți cântărească un kilogram de carne. ...„N-am de vânzare!”, strig necăjit, ori de câte ori Gloria îmi cere cheia sufletului, fără să-și dea seama, cât îi suflu duh în chip. Crede că-mi lipsește o doagă, în timp ce eu sunt de părere că nebune sunt scroafele care, după porcărie, îmi sărută mâna cu recunoștință. „Ce fel de iubire este asta?”, am întrebat o muiere, disprețuitor, dacă duhul îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cufăr cu miros de naftalină, ființele generațiilor trecute, care au bătut același drum, spre moarte, sau spre locuri prin care niciodată nu vei mai pătrunde... Ridici din fundul lăzilor oameni gălbejiți pe care îi scuturi de praf și cărora le sufli în obraji, viața lor și viața ta de altădată. E tot ce mi-a rămas și tot ce va rămâne mai târziu, când, poate se va găsi cineva care să mă scoată și pe mine, de guler, din fundul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mereu îmi plimbam mâna pe șezutul ei rotund, până la coapsele larg arcuite. „Șezi ghinișor, conașule”, râdea Paraschiva și rufele făceau „fleașc-fleașc”, în spuma galbenă a săpunului. Aveam aproape doisprezece ani, îmi surâse Rudolf, diabolic, și mă văd și acum cum suflu într-un pahar cu apă, neizbutind să sorb din el, din pricina emoției. Rufele fac „fleașc” și de fiece dată, Paraschiva își balansează crupa, până când mâna mi se întinde singură să-i ridice fusta udă. Văd josul pantalonilor ei de pichet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ciupește, ca să rămână trează. Apoi trage cu ochiul la sfârșit, să vadă dacă se termină cu bine. În ultima frază, John Marcher se aruncă peste un mormânt care este, posibil, al lui May Bartram. Pentru Minnie e destul. Închide cartea, suflă În lumânare și adoarme pe loc. A doua zi, Îi Înapoiază cartea Theodorei Bosanquet. — Ți-a plăcut? o Întreabă Theodora. — E scrisă frumos, domnișoară, dar... — Dar? Ochii mari, căprui ai Theodorei aproape sclipesc poznaș. — Păi, ca s-o spun pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
astfel de vești. — Dragul meu, murmură Henry iar. Du Maurier scoase din buzunar o tabacheră de email, În care Își ținea țigările cu aspect destul de urât pe care și le răsucea singur, extrase una, o aprinse cu un chibrit și suflă o pală de fum În aer. — Te scutesc de detaliile următorilor câțiva ani din viața mea, cu drumurile de la un medic la altul, disperat să-mi păstrez vederea rămasă cât mai mult timp. M-am mutat de la Antwerp la Malines
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
e doar o idee... un vis... Deja regreta faptul că adusese vorba despre acest subiect. — Așa vom putea scrie piesa Împreună. — Da, Într-adevăr... dar mai Întâi, știi tu... mai Întâi trebuie să obțin succesul, de unul singur. Un impiegat suflă cu putere În fluierul asurzitor. Pe toată lungimea trenului, ușile Începură să se trântească. — Montez, madame, s’il vous plaât! o invită omul pe Fenimore. — La revedere, Henry, spuse ea Întinzându-i mâna. Ne revedem la Veneția. — Da, bine. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
aștepta În fața teatrului pe două șiruri lungi, la biletele ieftine, nerezervate, de la galerie și parter, Începea să dea semne de nerăbdare. Cei din față se aflau acolo de câteva ceasuri și toți Începeau să simtă frigul. Tropăiau din picioare și suflau În pumni, și băteau În uși să li se deschidă, deși știau că aceasta nu se va Întâmpla decât cu o jumătate de oră Înainte de prima ridicare a cortinei. Mulți se cunoșteau din vedere dacă nu după nume - erau publicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Si c’est la mort, ce n’est pas gai“. Poate pentru că Gerald era actor, repetarea acestor cuvinte păru să aibă un puternic efect emoțional asupra lui și ochii i se umplură de lacrimi. Și le șterse repede și Își suflă nasul În batistă. — Măcar am apucat să-i spun cât de bine merge turneul cu Trilby - și, zâmbind, adăugă: Dar nu i-am spus că Tree vrea să renunțe la actul patru. M-am gândit că s-ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
singură dată. E un fel de a-ți lua rămas bun. Pe neașteptate, pe obrajii lui Burgess Încep să curgă lacrimi. — Iertați-mă, nu știu ce e cu mine, se scuză el răgușit. Scoate o batistă, se șterge la ochi și Își suflă nasul. Minnie se apropie de el, Îi Înconjoară umerii cu brațul și Îl strânge. Acum, că a abandonat visele romantice, Îi este deodată mai ușor să facă gestul. — N-ai de ce să-ți ceri iertare, Burgess, Îi spune ea. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
coperți de carte și care vrea să fie nemuritor în nu știu câte limbi? Pentru că ar mai fi de adăugat ba una, ba alta. Pentru că ar mai putea lipsi câte ceva, producând, astfel, o larmă asurzitoare. Pentru că cine s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt, numai că eu am suflat abia când era prea târziu; creșterea mea care nu a putut fi stăvilită; comunicarea mea verbală cu obiecte pierdute. Și fie numit și următorul motiv: pentru că vreau să am ultimul cuvânt. Amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nemuritor în nu știu câte limbi? Pentru că ar mai fi de adăugat ba una, ba alta. Pentru că ar mai putea lipsi câte ceva, producând, astfel, o larmă asurzitoare. Pentru că cine s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt, numai că eu am suflat abia când era prea târziu; creșterea mea care nu a putut fi stăvilită; comunicarea mea verbală cu obiecte pierdute. Și fie numit și următorul motiv: pentru că vreau să am ultimul cuvânt. Amintirea iubește jocul de-a v-ați ascunselea. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mea care se pierde nechibzuit în variațiuni, obiectul înlocuirii e ba pâinea cu salam, apoi din nou pâinea cu brânză, ba chiar o bucată de cozonac cu stafide. Iar în ce privește buza inferioară, nerușinat de proeminentă, ea devenea utilă de îndată ce îmi suflam la o parte părul care-mi acoperea ochii. Asta se întâmpla tot mereu când citeam. Câteodată, mama prindea părul rebel al fiului cu o agrafă pe care o scotea din coafura ei ondulată atent. Eu toleram asta. Eram tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
întâmplat din propria mea decizie? Mai degrabă, caporalul a fost acela care, cu ochii pe runele de pe gulerul vestonului, mi-a ordonat să fac schimbul și l-a făcut posibil printr-o intervenție concretă. Prin mine, el ajunsese, fără să sufle vreodată o vorbă despre asta, într-o societate suspectă. La un moment dat, probabil în pivnița plină de borcane cu alimente conservate sau în timpul vreunei pauze de marș, în timpul căreia el se săpunea, se bărbierea și pe urmă își scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Pentru noi, care asistam la apariția ei uimiți ca în fața unui fenomen natural, ea a cântat, seara, cântece revoluționare în germană și-n rusă. În timpul ăsta, l-a zăpăcit pentru mult timp pe prietenul meu Geldmacher și i l-a suflat lui Trude Esser pe iubitul ei, Manfred, ca să-l răpească și să-l ducă direct la Paris, unde, treptat, acesta a început să surzească. Mie, însă, pe care proaspăta suferință din iubire mă făcea imun la atacuri de acest fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
apropiatului lac Diana. Veneau în vizită prieteni. Hans și Maria Rama, care considerau că iubirea noastră se cerea păstrată durabil în fotografii alb-negru. Și iarăși m-am împrietenit cu un flautist, de data asta cu unul cu părul creț, care sufla cu măiestrie și înconjurat de tinere fete cu codițe à la Mozart într-un flaut argintiu: Aurel Nicolet, cealaltă iubire a Annei, durând în tăcere pe o linie moartă, nicicând trăită. Venea familia Härter, cu care se putea bârfi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Juncal și Esmeralda, ca să nu disprețuim tușa urbană - a dat dovadă de o virilă cutezanță; nu a șovăit să oprească un taxi, care l-a dus mai târziu până În fața pensiunii de familie din Maipú 900. Un zefir prielnic Îi sufla În vele: În azilul acela retras, pe care turma trecătorilor motorizată de zeul Parai poate că nu-l arată cu degetul, locuia și Încă mai locuiește Miss Amy Evans, libelula care, fără a renunța la propria sa feminitate, prinde zările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și care, cu arșini dă grijă și brașoave, te soilesc pân la urmă, da io nu pun pizma pă spinarea la nimeni pencă pescuiește vorbe coapte și șugubețe. Într-o marți, am tăiat dân foarfeci niște inimi dân hârtie, fincă-mi suflase o păsărică În urechi că Josefa Mamberto, aia dă ie nepoata lu merceria, umbla cu Fainberg decât să-i poată cere tișortu ăla cu bonu-cupon. Cu gându că până și muștele dân Imparțial tre să afle pătărania, am zmângălit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
opt dă primăveri. Îmbătrânim și nime nu poate să scape. L-am văzut tare căzut; bașca, nici n-a săltat capu când Labă Murdară a adus laptele. Cum m-am prins dân prima că iera căzut pă rele, i-am suflat că un pretenar ie mereu gata să pună umăru. — Don Bustos! a gemut, șutind un corn fără să-mi cază fisa. Sunt băgat până-n gât, și dacă nu-mi dai o gheară dă ajutor, sunt În stare dă orșice. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
străinari. ți-o dau ca pretenar și chiar pă daiboj. Ultima vorbă l-a dat gata. Dându-și talente că-i simplu ca orșicare baștan, don César a Întrebat: — Cu pansiune și tot tacâmu? Ca să nu mă las, i-am suflat: — Poți conta pă bucătar și argat, la fel ca pă mine, pentru orșice toană. Mi-a venit inima la loc În caraiman. Don César s-a Încruntat și mi-a turuit: — Nici să n-auz dă bucătar și argat. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]