KorAP: Find »[drukola/base=tătar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...181 182 183 ...205 >

5,122 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

am rugat, Doamne, că n-am avut timp”. „Dar ce-ai făcut pentru mine, Vasea?”. „Multe, Milostive. Am luat Tighina și Camenița de la păgâni, i-am împins la gurile Dunării, la țânțari, am dus crucea la dracu-n praznic la tătari, iar pe strănepoții mei privește-i ce fac pentru slava Ta - la Kuciuk Kainargi”. „Bine, Vasea, va zice Dânsul. Ia escadronul ăsta de îngeri și du-l la instrucție. Ești liber”. Așa va fi - spuse Vasea, întorcându-se spre tejghea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
fost jale. — Mda - încuviință Zbignew. într-adevăr. Și timpul cum a fost? — Timpul, hm, destul de bun - spuse Metodiu. — Ceva ploi? — Vag. — La noi a bătut gheața - interveni Bijinski. A făcut rapița praf. Cădea gheața ca plumbul. La noi au bătut tătarii, pe o porțiune destul de întinsă - zise Metodiu. Au încurcat toată cânepa. — Și la noi, în primăvară - se auzi glasul subțire al Malgorzatei - a dat gălbeaza în oi, dar le-am tuns cu tata și ne-am scos pârleala. Zbignew tuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
anișori și se juca în nisip cu trupșoru-i grăsuliu lângă un stejar, pe undeva pe lângă Borzești. Desena cu un bețigaș triunghiuri, cerculețe, mulțimi vide, rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul său. Atunci stejarul zise: „E sabie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se juca în nisip cu trupșoru-i grăsuliu lângă un stejar, pe undeva pe lângă Borzești. Desena cu un bețigaș triunghiuri, cerculețe, mulțimi vide, rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul său. Atunci stejarul zise: „E sabie în țară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul său. Atunci stejarul zise: „E sabie în țară! Au năvălit tătarii! Și-n bălți de sânge își scaldă micuții armăsari! Ascunde-le degrabă în scorbură la mine, căci altfel, măi Metodiu, e vai și-amar de tine!”. Copilul sări iute în scorbură și nu după multă vreme tătarii ajunseră la stejar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
țară! Au năvălit tătarii! Și-n bălți de sânge își scaldă micuții armăsari! Ascunde-le degrabă în scorbură la mine, căci altfel, măi Metodiu, e vai și-amar de tine!”. Copilul sări iute în scorbură și nu după multă vreme tătarii ajunseră la stejar, înconjurându-1. Numai nu știu cum se face că nu erau numai tătari, ci și polaci, și turci, huni, pecenegi, ba printr-o crăpătură a scorburii, copilul zări și patru soldați romani. „Iar l-am scăpat! Oare unde s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Ascunde-le degrabă în scorbură la mine, căci altfel, măi Metodiu, e vai și-amar de tine!”. Copilul sări iute în scorbură și nu după multă vreme tătarii ajunseră la stejar, înconjurându-1. Numai nu știu cum se face că nu erau numai tătari, ci și polaci, și turci, huni, pecenegi, ba printr-o crăpătură a scorburii, copilul zări și patru soldați romani. „Iar l-am scăpat! Oare unde s-o fi ascuns?” - exclamă cu ciudă cel care părea șeful lor, descălecând de pe căluț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
unde s-o fi ascuns?” - exclamă cu ciudă cel care părea șeful lor, descălecând de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
de a pune hornul la loc, între 1693-1696, prin osârdia logofătului Gheorghe Stoenescu, nepot al lui Radu, dă greș; conacul va rămâne de-acum înainte cu hornul mic. în zorii secolului luminilor ia foc aripa din stânga, de la un pâlc de tătari, și doar cu mare greutate și cu ajutorul băltărețului, care sufla invers, slugile reușesc să salveze corpul central și aripa din dreapta, dinspre eleșteu, veșnic umedă. în timpul războiului ruso-turc de 9 ani, când conacul trece de mai multe ori dintr-o mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe limbă. Căci barabula, trebuie să știți, e în așa fel lăsată de Domnul, că n-are gust decât friptă sau fiartă - zise Radu Stoenescu-Balcâzu. — Mare minune! - făcu Barzovie-Vodă. — De aceea - continuă boierul - când trimitem barabulele la turci și la tătari, să meargă și-un sol cu ele, să le spună acelora cum trebuie să le mănânce, că de-apucă sultanul să guste una crudă, ne pierdem capetele. Dar dacă mănâncă una friptă, Scaunul e-al dumitale, Măria-Ta. Ia spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vremuri de răstriște. Avea moșneagul, bată-l norocul, fiind încă verde la trup, o adevărată sistemă de ibovnice în toată țara, mai ales în cetățile de margine. Năvăleau polacii dinspre nord? Logofătul se retrăgea la Bârlad, la una Safta. Pârjoleau tătarii dinspre răsărit? Moșul țuști! drept în Ciceu la o unguroaică. Da’ unde n-avea! La Hotin, la Hârlău, la Orbie, la Chilia, la Baie, la Lipnic, la Soci, la Teleajăn, la Racova, la Războieni, la Focșani, la Suceava, la Vaslui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mii de iepuri lihniți trecând Nistrul printr-un vad, spre stepele răsăritene. Un val de lăcuste ce se abătu dinspre Nord asupra Ținutului Sucevei făcu rapid cale-ntoarsă, căci n-avu ce să mai pustiască, fiind precedat de un val de tătari. Pe cer - semn totdeauna rău, vestind timpuri de jale - se ivise o stea cu coadă, ce abia mai târziu va primi numele de cometa Halley. La curtea jitnicerului Haralambie singura vacă rămasă dintr-o înfloritoare cireadă născu vlăguită un vițel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
încet și luă de pe o policioară un pumnal ruginit. Ximachi tresări: — Ce vrei să faci, Măria-Ta? Cu pași șovăitori, Sima-Vodă se îndreptă spre tăviță și-și tăie o felie de ghiudem. Cine l-a adus? - zise el. — Un sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e rău - zise Vodă mestecând. Varza cum a ieșit? - adăugă el, arătând spre putini. — Excelent - răspunse vistiernicul. Să v-aduc o bucată? — Te rog - spuse Vodă. Ximachi își sumeți anteriul, luă de la brâu un pumnal și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

Da, bre, hătu-i ceara ei de is-to-ri-e! Dacă așa ne-a fost nouă datul... Să ne dăm cu ghinișorul, să ne mai Închinăm - ca să nu pierim striviți, Înghițiți de scumpii noștri vecini... Și uite: au pierit ei, s-au topit Tătarii, s-au dus Turcii, Polonia și Ungaria s-au strâmtat, s-au zbârcit, au intrat la apă... Numai Rusia se Întinde și se tot Întinde ca pecinginea; numai cu frații noștri, și creștini, și ortodocși, Rușii, nu ne-o mărs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
este pilduitoare: menționat În documente Încă din a doua jumătate a secolului al XIV-lea (și, fiind o danie către mânăstire, exista de mai multă vreme), Mana a rezistat, renăscând din cenușa tuturor arderilor, a jafurilor, a trecerii tuturor „trecătorilor”: Tătari, Polonezi, Lituanieni, Turci, Suedezi, Cazaci, Ruși... Însă ceea ce nu izbutiseră focul și sabia năvălitorilor, ceea ce nu reușise armia rusească (cea care zicea că pornește războiul-sfânt Împotriva păgânilor, până la liberarea Țarigradului, dar se așeza cu nădejde În țările românești, prietene cică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
noi, Rușii l-am cucerit de la păgânul Turc, stropindu-l cu sânge de-al nostru, roșu, rusesc... Pe drept se cheamă Bessarabia fiindcă noi, Rușii i-am alungat cu sabia pe Arabi - așa le mai zicem noi păgânilor Turci și Tătari... După ce n-a mai rămas picior de... ăsta... Arab, i-am zis ținutului cum se cuvenea, adică: Bez-Arabia - cum ar veni În limba voastră, maldaviniasc’: Fără-Arabi(a)...” Ei, ce zici? - Ce să zic?, zic. De unde-ai scos teoria? - Dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
mai aveam scăpare. Trimisesem copiii acasă, În toată școala numai ei trei și cu mine... Sapșa cu Încă unul intră În casă - noroc că voi erați la Moș Iacob - se aștern pe cotrobăit, pe răsturnat... Al treilea, un fel de tătar, mă duce Înapoi, la școală: să scot din bibliotecă tot ce era dușmănos... - nu mai era nici o carte cu litere... antisemite. Nu mă Înțelegeam cu kalmukul: nu știa boabă românește, mai târziu, la Orhei, din „discuțiile” lui cu Sapșa, aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
eu primit În țara mea... Tata râde, nechează galben. Știu că vine ceva și mai neplăcut: - Dacă nu m-ar fi bătut... Nu-i vorba de durere, dă-o dracului, nu durerea m-a durut... În afară de... Încăierarea din școală, cu Tătarul și de ceea ce a urmat - să zicem că pe aceea o căutasem - nici un Rus nu m-a atins. Nici măcar o palmă n-am primit de la vreunul cu uniformă - ciomege, picioare Încasam, la lucru, de la gardieni, de la brigadieri, dar nici un porc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Poarta Furtunilor”. Prin acea poartă au trecut, mai la trap, mai la galop - dar mereu dinspre Răsărit spre Apus - toți Încălărații deșerturilor și pedestrașii mlaștinilor: Ostro-, Viziși Goți curați, Huni și Avari, Slavi și Bulgari, Unguri și Pecenegi și Cumani, Tătari și Cazaci. Și Ruși. Și Sovietici. Locul nașterii mele a cunoscut, În aproape două mii de ani (spun: „aproape”, fiindcă mă opresc În seara zilei de 21 iunie 1941), o singură mișcare În sens contrar - dinspre Apus către Răsărit: cea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
să fiu. Poftim! Asta de unde-am mai scos-o? O voi fi citit pe undeva, Îmi va fi plăcut cum sună... Chiar așa: sunt și grec! Dar și macedonean... și polonez - și Încă ce-oi mai fi: rus, țigan, sârb, tătar, bulgar - uite, de-asta sunt eu român (măi fratele meu)! Se vede, nu? - mânca-ți-aș! Sunt român, fiindcă Îmi spun: limba maternă a mea e româna - perfect. Dar limba maternă a mamei care va fi fost: greaca și româna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
moș Iacob al meu făr-de răspuns; ori cu unul ne-frumos. Se scărpina ce se scărpina pe sub pălărie - dar tot găsea ceva: - Altfel Îi zicea pe timpuri - Îi zice: străjer, că stă de strajă, străjuiește țara Moldovei, să nu deie Tătarii pe neprinsă veste. Și-l și vezi de depaaar’... Așa că: străjer-strejar-stejar, iacătă-l - cu toate că noi Îi mai spunem și gârneț, da-acum vorbim ca din carte, de stejar! Ai Înțăles? - Am Înțăles, Moș Iacob! Dar la ulm de ce-i spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
tocul naganului și pohodiți na sibir - cei pe care i-am colindat, sunt ascunșii și fugiții și trecuții dincolo de Prut. Și mai aud că ce sărace au mai rămas mănăstirile noastre bogate, după ce le-au jăcuit și stricat și pângărit Tătarii de ruși, acum trei ani, la Ocupație - și Încă mai aud: «Las’, că ’ncetul cu-ncetul...» Moș Iacob a rămas acasă, În Mana, el e premare, mereu la datorie, să păzească satul de tal’ari. A doua zi mă Întreabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
la datorie, să păzească satul de tal’ari. A doua zi mă Întreabă cum a fost colindatul pe la mănăstiri. Îi spun ce-am auzit: - Ce sărace, mănăstirile noastre, săracele, Moș Iacob! Și ce sărace săracele maici și săracii călugări - că Tătarii de ruși știi mătale ce le-au făcut? ... Moș Iacob dă repede din mână, că știe, nu-i nevoie să-i mai spun și eu - așa că trec mai departe: - Dar las’, că, ’ncetul cu-ncetul... - Așă-i, băi’țălu moș’lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
șezută bine de bărbat: Îl Îndemna cu cuvinte, Încuviința, Îi zicea: Varvarule!, l-am Întrebat după aceea pe băietan de ce-i zicea așa ea lui, ce Înseamnă cuvântul și el mi-a spus, a zis că varvari sunt Turcii și Tătarii și Lehii și Liftele-păgâne, ceia de-i Învățăm noi la școală, că năvălesc și ne dau foc și ne iau În robie fetele și femeile și, când se-apucă să le pângărească pre ele, ele strigă, cu glas mare: «Varvarule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
de pe cal, o robește pe femeie din galop, acolo, sus, pe șă o năvălește - de-aceea...» «A-ha», am zis eu, nepricepând nici poziția, nici restul. Dar omul cela din vie care ședea cu femeia... Nu era nici Turc, nici Tătar, nici năvălitor, era de-al nostru - ș-atunci de ce-i zicea ea: Varvarule?», am Întrebat. «Toți suntem - și acela și tu și eu...» s-a bătut peste piept, «toți suntem varvari!» «Poate tu, eu nu prea, nu...», am Îngăimat, cuprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]