5,450 matches
-
se adune în vârful sacrului Capitolium, mai ușor de apărat decât Curia Julia din For. Niciodată superba, dar abrupta Via Sacra nu fusese urcată mai repede. Totuși, nu fuga lor lașă a fost cea care i-a salvat, ci înțelegerile tainice ale prevăzătorului Callistus: patru cohorte veniră repede pentru a apăra noua putere, înconjurară Capitolium-ul, cu un cuvânt de ordine pe care ulterior aproape toate răsturnările de regimuri aveau să-l considere foarte oportun: Libertas. Asiaticus declară că cineva trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
durității sale spartane, avea să fie ucis și el, pe o stradă din Roma. Asemenea multor adunări din secolele următoare, cei șase sute de senatori nu reușiră să ajungă la un acord timp de două zile. Atunci, în baza înțelegerii lor tainice cu Callistus, intrară în acțiune pretorienii. Ofițerii lor nerăbdători, gata de o lovitură de stat, declarară că nu aveau să mai accepte un imperator impus de alții. Voiau să-l aleagă ei, „din moment ce ne riscăm viața pentru apărarea imperiului“. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din urmă la Muzeul Egiptean din Torino. Abia în secolul al XIX-lea s-a descoperit că era o operă romană din veacul I - epoca lui Gajus Caesar. Fusese realizată cu mare pricepere, în stilul egiptean, pentru a ilustra fazele tainicului rit isiac. Însă necunoscutul artist roman a încercat să copieze misterioasa scriere hieroglifică fără s-o înțeleagă. Callistus. Istoricii au trecut prea ușor cu vederea acest personaj. Svetonius, care își folosește talentul ca să povestească diverse bârfe, spune doar că acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și sfidătoare Înfiptă la marginea satului Întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În față lucea tainic Luceafărul, vestind răsăritul. Apostol Își potrivi singur ștreangul“. Apoi, continuă comentariul: „Rebreanu construiește Întregul, adică tot ce se acumulează ca personaje, atmosferă, acțiune și materie epică pe baza acestui motiv al spânzurătorii, el știe că un roman trebuie să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din copilărie, impresii cotidiene, diverse păreri despre artă, viață. Vreau să-i dau și din desenele făcute În ultimul timp să le vadă. Ce să fac? M-am gândit mult la el, e o obsesie și-l iubesc așa adânc; tainic figura lui mă urmărește În tot ce fac. Cum să-i vorbesc? Natural, vesel, spontan, drăguț, nu crispată. Dar la Întâlniri nu-l pot invita eu. Dacă luni nu-mi mai spune ziua când să mă duc să discut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
va aminti mereu de zilele când Îl inspiram cu lăcomia unui avar care Își strânge banii... Dacă mă voi duce câte puțin la patinoar și voi vedea cum se bucură dușmanii și cum mă aplaudă, când voi simți chemarea aceea tainică a gheții, oare ce voi face? Dacă nu va Învinge rațiunea, voi cădea definitiv. Și rațiunea dictează voinței. Trebuie să am voință să renunț, chiar dacă renunțarea mă doare, e doar În interesul viitorului meu! 23 octombrie 1961 (vineri) Seara am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
facă dragoste, să facă baie și să bea cocteil din fructe și iaurt? Credea că așa vor face cel puțin până la venirea serii, când puteau să se îmbrace cu ce haine găseau pe-acolo și să meargă într-un local tainic unde se mânca bine și unde se duceau doar localnicii. S-ar ospăta cu chifteluțe de năut și hummus și ar bea vin roșu ieftin, apoi s-ar întoarce acasă chercheliți, râzând și ținându-se de mână, îmbrățișându-se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și dezertori din armatele regimurilor marionetă, Încît lagărul și paznicii japonezi ofereau unica siguranță. Jim mîngîie cu degetul capul bătrîn al broaștei țestoase. I se părea că era păcat să o gătească - Jim invidia masiva carapace a reptilei, o fortăreață tainică Împotriva lumii. Scoase de sub pat o cutie de lemn, pe care doctorul Ransome Îl ajutase să o meșterească. În ea era toată averea lui: o insignă japoneză de șapcă pe care i-o dăduse soldatul Kimura; un joc de șah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ai fi dorit-o. Mama ta alergând spre voi, În brațe cu un buchet uriaș În care mii de tufănele se zvârcolesc mlticolore printre firele de iarbă, de fân tremurător. Ea aleargă spre tine, venind dintr-o toamnă fabuloasă, neîntâlnită, tainică, cu belșugul acela ireal În brațe, belșug de flori, struguri, mere, rodii, cu fructele lumii umplându-i brațele, rostogolindu-se printre picioarele ei de sfântă Într-un chip niciodată văzut ci poate doar visat sau scris de mâna nefericită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
grimasă imperceptibilă, ca atunci când o boare atinge pânza de păianjen. Impunător și, probabil, canceros. Spunându-ți sec, dar cu demnitate de fiecare dată când Îl Întâlnești: „Bună ziua, domnule elev”. S-a dat drumul masiv la politici. Iar tu, febril și tainic, pui la cale, cu unul din prietenii tăi, fuga voastră În URSS. La explorări. Ești fascinat de mlaștinile Înghețate ale Iakuției și de numele acelea cu sonoritate sălbatică, Obi, Ienisei, Amur, Angara, Semipalatinsk. Tot ascundeți Într-un rucsac jerpelit, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
plăti mai ușor”. Privirea Onicăi trece dincolo de perdeaua frunzelor În plutire, undeva peste dealul Cheslerului și așază locurile din amintire În altă parte, ca și cum nu aici s-ar fi petrecut, ca și cum lumea de ieri ar fi așezată Într-un loc tainic În care doar sufletul minții Îți poate pătrunde și se vede vara, Într-o zi de vară, Într-o după-amiază de vară, În ziua de Sânziene, În curte la Văsălie, și joacă feciorii și ridică praful În aer, Își bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
-l întâlnește și pe don Avito Carrascal, cel pedepsit, în Dragoste și pedagogie, pentru hybrisul său intelectualist), rugăciunile finale ale lui Augusto și meditațiile funebre ale câinelui Orfeu o recuperează sau măcar o reamintesc. Și o mai propune și structura tainică a rimanului: nu știu dacă s-a remarcat că această narație romanescă sau rimanescă, alcătuită, după cum se poate ușor vedea, din treizeci și trei de capitole, trimite la structura celor trei părți ale Divinei Comedii, iar Prefața, Post-prefața și discursul funebru epilogal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se părea mai cinstit decât veghea. Deși ajunsese de mult la concluzia că adevărul e intangibil, voia să se distanțeze cât mai mult de micile minciuni care Îi umpleau viața zilnică asemenea unui praf fin, ce pătrundea până În cele mai tainice spărturi. Luni, dis-de-dimineață, când niște licăriri tulburi, portocalii Începură să se strecoare printre crăpăturile jaluzelelor, se ridică În capul oaselor și notă: „O femeie, mai curând atrăgătoare decât frumoasă, s-a apropiat de mine; nu a venit la biroul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sau Într-o pădurice sacră. Liat Sirkin Îl Învăță pe Fima unul sau două trucuri sexuale neobișnuite și rafinate, iar el simți, dincolo de plăcerea carnală, și urme de bucurie spirituală: cu fiecare zi, cădea tot mai mult sub vraja bucuriei tainice pe care i-o trezeau munții, Îmbinată cu o exaltare ce Îi dădea puteri vizionare, de o intensitate pe care n-o mai cunoscuse niciodată până atunci și nici n-avea s-o mai Întâlnească după aceea. În acele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Însă inima i se strângea Încă auzind interpretarea lor: avea senzația că un violoncel ascuns Înăuntrul său răspundea chemării celui de sus cu acorduri neauzite, pline de dor. Ca și cum de-a lungul anilor se Înfiripase și se consolidase o legătură tainică Între ceea ce li se făcea dedesubt trupurilor femeiești folosind forcepsuri de inox și melancolia sunetelor violoncelului de deasupra. Văzându-l pe Fima, durduliu, șleampăt, zâmbind ca un copil rușinat, cu genunchii și mâinile pline de noroi, doctorul Wahrhaftig se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de care cealaltă jumătate era cruțată. Alteori, dimpotrivă, se trezea În el un fel de gelozie vagă, o senzație de lipsă sau de pierdere, de parcă ar fi fost privat de un dar misterios, care le permitea lor să stabilească legături tainice cu lumea În modul cel mai simplu cu putință, dar care lui Îi era interzis pentru totdeauna. Cu cât cugeta mai mult la asta, cu atât mai puțin reușea să facă diferența dintre milă și invidie. Pântecul, concepția, sarcina, nașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fi avut doi de E totul ar fi fost perfect acolo!“. Fima scrută cu privirea dilatatoarele din inox, al căror rol era să deschidă colul uterin În scopul de-a lua din el probe pentru analize. Imaginându-și intrarea cea tainică expusă și desfăcută de fălcile de metal, simți În stomac un acces subit de greață. Îi scăpă un sunet asemănător unei inspirații adânci printre dinții Încleștați, ca și cum s-ar fi opărit și s-ar fi stăpânit să nu țipe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vântul negru și tăios le scutura de afară. Ici și colo, pe pantele Întunecate, licărea câte o luminiță palidă: căsuțe arăbești din piatră, risipite printre livezi și bolovani. Umbrele dealurilor se răsfrângeau pe ele. De parcă acestea schimbau Între ele mângâieri tainice, care veneau din altă lume. Cândva umblau prin Ierusalim regi și profeți, mântuitori, reformatori ai lumii, lunatici care auzeau voci, fanatici, asceți, visători. Iar Într-o zi, În viitor, vor trăi aici În locul nostru alți oameni, complet diferiți de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ceva deznădăjduit și pătrunzător, ca un țipăt disperat după ajutor, ca și cum cineva ar fi fost ucis. Strigătul acesta era legat În amintirea lui Fima de toamnă, de nori joși, de tunete și de primele picături prăfuite de ploaie, de foșnetul tainic al pinilor, de lumina cenușie și neclară, de trotuarele pustii și parcurile părăsite În vânt. Îl cuprindea frica, strecurându-se uneori noaptea, În visele sale. Ca un fel de ultim avertisment În fața unei nenorociri care Începuse deja. Multă vreme nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
obosit, arătându-mi în același timp o fereastră deschisă în clădirea din capătul opus al străzii. „Acolo e camera mea, și fiindcă vreau ca doamna Pipersberg să nu ne simtă, urmează-mă până în dreptul ferestrei. Voi îngenunchea, îmi spuse dânsul tainic, ca să te poți urca din stradă ca pe o scară de pompieri, pe ramificațiile coarnelor mele, cu vârfurile sprijinite pe cerceveaua acoperișului”. - „De ce atâta oboseală?” în întrerupsei pe tonul cel mai amical, sprijinindu-l până la poarta pensiunii. Acolo, Ferdinand Sinidis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în pușcărie, și ca să nu le rămână copiii pe drumuri. Ofițerii, văzând că tace mereu, cu ochii pironiți în dușumele, îl lăsară să se reîntoarcă, însă cu escortă întărită, „ca să ne mai țină de urât”, ne zicea Gheorghe cu surâsul tainic. Trecuse cam la vreo două săptămâni de viață liniștită. Niță Anghel ne părăsise între timp, mulțumită nevestei, care urmase întocmai sfaturile lui. Eu tăiam lemnele, ajutat de trompet, care le despicase până la ultimul butuc, fiindcă am uitat să spun că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
faleza albă. Nici cu această ocazie, nici cu altele, asemănătoare, nu se petrecu nimic de natură amoroasă sau indecentă. Relația lor era una de camaraderie platonică și conversație inteligentă pe teme de interes comun. Dar Henry gusta aroma de fereală tainică, inseparabil legată de aceste Întâlniri. Trăia o parte din emoția și sentimentul de risc care Își Închipuia că trebuie să Însoțească situațiile reale și punea deoparte experiența, pentru o utilizare literară ulterioară. Singura persoană care cunoștea cât de cât natura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se consolară reciproc și Îndelung pentru moartea lui Lowell departe, pe malul celălalt al Atlanticului, În august -, dar Henry se simțea vinovat, știind că Îl neglijase puțin În a doua jumătate a anului. Sentimentul de vinovăție se născuse din ușurarea tainică resimțită pentru că, având scuza de a fi ocupat cu Americanul, putuse evita o conversație lungă Între patru ochi pe tema lui Peter Ibbetson, publicat de Harper’s În foileton Între lunile iunie și decembrie, ilustrat de Du Maurier Însuși, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dragoste? - Între bărbați. Dar ceva mai ușor de scârbit din el refuza gândul contactului sexual apropiat, care presupunea goliciune, pipăieli și Împletirea părților intime, sau consumarea sămânței. Era adevărat (dar și aceasta recunoștea numai față de sine Însuși, În cele mai tainice gânduri) că Îi venea mai ușor să se Închipuie făcând acest lucru cu un tânăr chipeș decât cu o fată frumoasă, dar aceasta nu făcea decât să Îi Întărească Împotrivirea față de orice ispită posibilă de a pune În fapt asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
relatarea“ poveștii, prin intermediul confruntării și interacțiunii personajelor - nu putea aduce literaturii genul de forță structurală și eleganță care atât de adesea Îi lipsea, În timp ce artistul narator rămânea liber să adauge trăsătura neprețuită, inaccesibilă dramaturgului, a capacității de a dezvălui mecanismele tainice ale conștiinței În toate amănuntele lor dense și delicate? Era atât de mulțumit de acest aperçu, Încât Îl notă imediat În carnet, cu comentariul: „Oare parte din toată pasiunea irosită și timpul pierdut (din ultimii cinci ani) să fi reprezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]