8,428 matches
-
noroi repeta mecanic: mama! mama! mama! Pentru ea, acest cuvânt nu mai avea nicio semnificație. Ploaia își continua repertoriul, deși vântul se mai domolise nițel. Drumul îngust devenise pustiu. Doar o fetiță de zece ani și un câine mare, lățos tulburau noaptea monotonă de toamnă. Pățeau alături ca doi vechi prieteni pe care îi aștepta un drum lung. Gândul nebunesc care îi străbătu pentru câteva secunde mintea se risipi. Se maturizase brusc, privind viața cu alți ochi. Tata avea acum nevoie
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
s-a găsit în treabă! E ca și cum ai dansa rock în cimitir, pe lespedea unui mormânt, cu muzica urlând la maximum! Arheologia, vestigiile istorice au o sacră și misterioasă pioșenie, care impune respect și de care nu te poți atinge tulburându-i tainele mai mult sau mai puțin cunoscute. La întoarcere mi-a prins bine popasul de pe o insuliță cu plajă îngustă de nisip fin. M-am răcorit în apa limpede, iar căpitanul vasului ne-a servit cu tradiționalul grătar la
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vrei să-mi răspunzi? Poate frângi sub pasul meu o crenguță sau faci să pice-n dreptul meu o frunză obosită, și-așa mi-aș putea spune: “Pădurea îmi răspunde!”“Treci din pat, am spus!”aud aceeași voce care-mi tulbură pacea. De ce nu mă lasă în pace? Am spus că vreau liniște! Doar vântul, numai el, să rupă tăcerea pe meleagurile tale! “Bum! Bum! Bum!” Ce ne deranjează din nou?! N am cerut decât liniște. Liniște! Vreau să mă rup
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lume bună și rea, de voi toți, semenii mei! Vreau veacuri de pace binecuvântată în lumea mea, pe un tărâm magic, cu o pădure nebună. De ce?! De ce trebuie cineva, nu contează cine sau cum, să-mi strice visul, să-mi tulbure liniștea, să mă despartă de pădurea nebună a nebunei mele copilării?! Totul se năruie. Toate speranțele. Tot! Și iar... “Bum! Bum! Bum!” Serios? Nici gândul nu mi-l mai aud. Doi pași, o ușă trântită cu putere, o voce hotărâtă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
visez, dar strigătul zurliu, atât de bine cunoscut mie mă readuse cu picioarele pe pământ. Colegele mele, cu pielea rumenită de pulberea portocalei de foc ce domnește pe cer, mă făcuseră să văd, din nou, că deși sufletul meu e tulburat și un început înseamnă părăsirea unui sfârșit, există lumină chiar și în cele mai întunecate colțuri ale Tartarului. Băncile ne priveau vesele și îmbătrânite de umbra fostelor suflete nesigure ce s-au aflat în ele timp de patru ani trecuți
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nici să fac vreun gest. M-am întins acolo cu inima cât un purece, convinsă că Kemuel avea să vină după noi în cort și să ne omoare pe toate. Vedeam terafim-ul însuflețit și idolii blestemându-ne teribil pentru că le tulburaseră liniștea. Dimineața n-avea să mai vină niciodată, iar eu tremuram în pături, deși era o noapte caldă. Până la urmă am căzut într-un somn adânc, fără vise. M-am trezit într-un zgomot infernal. Rahela și Bilha erau deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
numești tu hoț? a întrebat tata. Pe cine acuzi, bătrân nebun? Te-am slujit douăzeci de ani fără plată, fără măcar să fiu respectat pentru asta. N-a existat nici un hoț în acest loc până când n-ai apărut tu să ne tulburi liniștea. Laban a amuțit la auzul tonului lui Iacob. - Datorită mie ai o bătrânețe ferită de nevoi, a mai zis Iacob. Ți-am fost cel mai devotat servitor. N-am luat nimic din ce nu era al meu. Nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
arătându-și astfel dragostea pentru mătușa mea. Esau a dat din cap cu bunăvoință înspre copilul preferat și s-a uitat lung la Rahela a cărei frumusețe era la fel de strălucitoare ca întotdeauna. S-a uitat și ea la el, încă tulburată de tot ce se petrecuse în acea zi. Apoi Iacob l-a numit pe Dan: - Acesta este fiul Bilhei, roaba Rahelei. Și aceștia sunt Gad și Asher, născuți pentru mine de roaba Leei, Zilpa. Era pentru prima dată când auzeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
știa numărul. Îl avea doar pe fiul ei Reuel și pe Tabea, o fată, care era exact la fel de înaltă ca mine. Tabea și cu mine am început să mergem umăr la umăr, dar fără să vorbim, pentru că nu îndrăzneam să tulburăm liniștea care pogorâse peste întreaga procesiune. Era deja după-amiază târziu când am ajuns la corturi. Un mesager fusese trimis ca să-i vestească pe servitori să pregătească masa, așa că am fost întâmpinați de mirosul de pâine proaspătă și de carne friptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
consoarta lui El și zeiță a mării. Bunica s-a uitat repede la fața Zilpei, și-a închis ochii negri și a profețit timpul și locul morții mătușii mele. Vestea, pe care n-a spus-o niciodată nimănui, n-a tulburat-o pe Zilpa. Ba dimpotrivă, i-a dat o liniște care a ținut-o tot restul vieții. Din acea zi, Zilpa a început să zâmbească mereu, zâmbea și când lucra la războiul de țesut - și nu era doar un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Oracol cu ani în urmă își amintise de femeia cu înfățișare ciudată care slujea Oracolul și-i recunoscuse și traista. El adunase ce mai rămăsese din ea și-i adusese oasele înapoi la Bunica, care nu s-a arătat deloc tulburată la auzul veștii îngrozitoare. Legătura pe care o aducea era nespus de mică și am îngropat-o adânc în pământ, într-un vas simplu de lut. Le-am auzit pe Debore plângând în acea seară, iar eu am adăugat încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
străina. Acea noapte a marcat și sfârșitul convalescenței mele. Rana mi se vindecase, iar copilul era sănătos, așa că am fost trimiși în grădină, unde mizeria pe care o făcea n-ar fi murdărit podelele, iar gângureala lui n-ar fi tulburat munca scribilor. Așa că îmi duceam zilele în aer liber. Când fiul meu dormita între flori, eu pliveam în grădină și culegeam tot ceea ce îmi cerea bucătăreasa, învățam plantele și fructele locului. Când se trezea, era întâmpinat de cântecele păsărilor egiptene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bârfa a murit de la sine. Nici lui Benia nu i-am trimis vreo vorbă, sperând că el va lua tăcerea mea drept un refuz al propunerii indirecte pe care mi-o făcuse în piață. Deși vorbele și atingerea lui mă tulburaseră, nu mă puteam vedea trăind ca alte femei. În ciuda celor spuse de Werenro, eram sigură că Re-mose avea să fie ultimul capitol din viața mea. Meryt era furioasă pe mine pentru că îl refuzasem pe Benia. - Un asemenea bărbat? Așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
obicei constructorii pe șantiere, când am trecut pe lângă ea, Zsolt a spus c-ar trebui să intrăm și să vedem ce-a lăsat bătrânul moștenire, dar Csabi și-a făcut cruce, spunând că ferească Dumnezeu să intrăm acolo, fiindcă am tulbura fantoma lui nea Vasile, și că de altfel toată zona e bântuită, la care Zsolt a spus că astea-s numai eresuri, superstiții, el nu crede în fantome, cu toate că auzise că și fundul lacului e plin de oseminte, dar nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
văzut cum gâfâie, înaintea și în urma lui șirul era lung, purtau cu toții zeghe vărgată de pușcăriaș, am simțit un nod în gât, știam c-o să mă apuce plânsul, ei, și atunci imaginea a început să unduiască iarăși și să se tulbure ca apa, apoi s-a tot încețoșat, și n-am mai văzut decât lumina și oglinda, iar păpușa cu aripi se făcuse nevăzută de pe masă, și atunci Csákány a stins lanterna și m-a întrebat dacă l-am văzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
avusese Înainte chiar să fi debarcat la Lands’en - oare asta fusese cu doar două zile În urmă? - pe cînd bacul trecea de-a lungul falezei. Fără ca ceva să poată explica acest lucru și fără ca măcar un singur nor să tulbure cerul senin, totul se Întunecase brusc cînd trecuse prin fața sitului și cei șase menhiri de la Ty Kern Îi apăruseră ca niște prezențe amenințătoare. Loïc o Întrerupsese cu un rîs scurt care aducea mai degrabă a lătrat. - Și parcă văd cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nemișcată. Instinctul și experiența profesională dovedindu-se mai puternice, Își stinse lanterna și se deplasă pe tăcute prin beznă. Lumina dispăru brusc. Dezorientată, Marie ridică vocea cu o siguranță forțată. - Cine e acolo? Răspunde, cine e acolo? Liniștea nu fu tulburată decît de bubuitul amenințător al furtunii. Precaută, se Îndreptă spre traveea centrală. Era gata să iasă din criptă cînd o siluetă Înspăimîntătoare se ridică dintr-odată În fața ei. Înaltă, masivă, În rasă de dimie Întunecată la culoare, ca un călugăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o parte În alta În mașinuța Méhari care se legăna la viraje. PÎnă la urmă zbieră: - O să te bag la arest preventiv! - Asta nu te va ajuta să dezlegi limbile. Mai ales cînd se va afla că ai răscolit și tulburat familia Pérec doar pe baza unor vagi presupuneri... Lucas se uită la ea pieziș. - Nu chiar atît de vagi, dezvălui el. Am vorbit la telefon cu medicul legist de la Brest, a descoperit urme de sînge sub unghiile lui Gildas Kermeur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi scăpă cînd Își readuse În minte imaginea trupului ei cu rochia muiată de ploaie, cu sînii rotunzi Înălțați... Fete frumoase mai văzuse el destule, și chiar cunoscuse cîteva, dar Marie era mult mai mult de atît. Recunoscu că era tulburat gîndindu-se la ea. Cu pragmatism, Încercă să analizeze de ce: să fi fost de vină căutătura directă a ochilor ei verzi, modul ei de a-i ține piept, firea ei afurisită? Nu, era ceva greu de definit, era... Soneria telefonului Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la culcare! Spre mirarea lui, Marie se Îndreptă docilă spre ieșire. Se Întoarse În prag cu un zîmbet angelic pe chip. - Noapte bună, șefule! Închise liniștită ușa În urma ei, lăsîndu-l pe Lucas bulversat de un fapt evident: fata asta Îl tulbura cu totul. Întoarsă În camera ei, Marie se simți pentru prima oară destul de mulțumită de sine. Știuse să-i țină piept polițistului care, la urma urmei, nu se dovedise chiar atît de antipatic cum crezuse. Aruncă o privire la ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În privirea aceea o Îngrijorare surdă și difuză, atît de rapid Înlăturată Încît Marie crezu că visase. - Ce mai Încoace și-ncolo, nu te poate lăsa omul o clipă singură! au fost primele cuvinte pe care i le trînti el, tulburat de sentimentul violent pe care-l Încercase, văzînd-o inconștientă și atît de palidă. Genul de sentiment cu care nu mai voia niciodată să se Încurce. Se Încruntă văzînd-o că Încearcă să se ridice. - Nu te mișca, mă duc să chem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu cele săpate pe frontonul menhirului. Cinci dintre ele dădeau ocol marginii pietrei, al șaselea, un cerc Înconjurat de linii mici, se afla În centru. Căuta să priceapă care era semnificația acestei puneri În scenă macabre cînd vederea i se tulbură și se simți năpădită de o bruscă amorțeală, care o Împiedică să mai aibă măcar un singur gînd coerent. Luptă În zadar Împotriva amorțelii. Picioarele n-o mai susținură și, dînd drumul pietrei din mînă, se prăbuși pe dolmen. Strigătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să facă să picure sînge de pe menhiri... Nu, așa ceva nu era cu putință, nu putea fi vorba de una ca asta... Simți primele semne ale sinistrului coșmar Înhățînd-o ca și cum cineva o trăgea la fundul unei ape, o umbră albăstruie Îi tulbura tot mai mult vederea, luptă ca să țipe, să-i țipe lui Lucas să nu cumva să facă asta... El nu auzi decît un suflu sugrumat, aproape imperceptibil. - Nu... Lucas... Se Întoarse la timp ca s-o vadă pe Marie clătinîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
De fapt, de ce ai crezut că sînt În primejdie? Un al șaselea simț? - A curs sînge de pe un al treilea menhir, grupa O negativ, așa cum ai dumneata... - Te-ai Înșelat, eu am grupa O pozitiv... Se clătină, chipul i se tulbură sub șocul unui gînd care o Îngrozea. Lucas crezu că avea să fie din nou cuprinsă de amețeală, dar ea se stăpîni. - Loïc! El are O negativ! El este În primjedie! Unde se află acum? Lucas nu putu face nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
partea din spate a bărcilor rîcÎind adîncimile fundului pe care nu izbuteau să-l sondeze. Toată noaptea, ochii istoviți ai marinarilor, uniți Într-un formidabil elan de solidaritate, scotociseră bezna unei mări ca de ulei, pe care nimic nu o tulbura. Toată noaptea, la bordul vedetei jandarmeriei, ale cărei reflectoare puternice fixate pe punte măturau cea mai mică urmă de cavitate În stînci, Marie urmărise, cu o speranță care se micșora cu trecerea orelor, cel mai infim semn de viață. Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]