5,010 matches
-
-se ca atare, fără să bănuiască ori să simtă că o privesc amuzat și de sus fiindcă participa inocent la un joc cu final, pentru mine, cunoscut. Se Înțelege că mă străduiam să mimez cât mai convingător curiozitatea cuvenită și uimirile adiacente unei apropieri virgine de interiorul subsolului. Urmăream, totodată, cu interes condescendent mișcările de orientare ale Evelinei În nesfârșitul de posibilități de a afla ceea ce căuta. Ceea ce căutam, mai exact, eram și eu acolo, dar Îi Îndeplineam numai sugestiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
precipitate În mâini?, În timp ce repeta mașinal: poftim... poftim... de parcă eu aș fi fost cauza enervării ei și nu se putea abține să nu-mi reproșeze această vină inventată. M-am uitat și nu mi-am putut reprima o exclamație de uimire contrariată. În locul șirului de cifre pe care mă așteptam să le văd, pentru că, nu-i așa, ce altceva este un cont bancar decât o Înșiruire bezmetică de cifre și litere, pe hârtiile care o Înnebuneau pe Eveline erau așternute doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
primită cu simpatie de aproape toată lumea. Dar, încă din primele ceasuri, oamenii au simțit că nu se găsesc în fața unui nou Sidonio Paes. Foarte repede s-au aflat disensiunile care domneau între biruitori. Monarhiștii, și în deosebi integraliștii, vedeau cu uimire că Mendes Cabeçadas își ia toate măsurile de apărare a Republicii, înconjurîndu-se de exact aceeași oameni politici împotriva cărora triumfase lovitura de la 28 mai. Democrații și clientela vechilor partide republicane încep să prindă curaj o "junta" militară este întotdeauna mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a purtat reglementara uniformă neagră, la care, la cincisprezece ani a adăugat un retuș ilegal: ghetre gri-șoarece. Cam tot pe-atunci i-am găsit pe birou o pagină din jurnal și am citit-o și, Într-un elan de stupidă uimire, i-am arătat-o tutorelui meu care, la rându-i, i-a arătat-o cu promptitudine tatei, oferind brusc o clarificare retroactivă a anumitor excentricități din comportamentul fiului. Singurul joc care ne plăcea la amândoi era tenisul. Am jucat mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
vesel În sania lui Moș Crăciun trasă de reni: zboară ca vântul, zboară sănioară, zboară până-n seară! Mi-am dat seama În curând că, În timp ce vederile mele, vederi nu tocmai neobișnuite printre democrații ruși din străinătate, erau primite cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt grup, ultraconservatorii englezi, trecea entuziast de partea mea, dar o făcea determinat de o motivație reacționară atât de primitivă, Încât mă stingherea sprijinul lui vrednic de dispreț. Mă mândresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nu-mi amintea decât vechea și confuza mea nostalgie. Încercam disperat să găsesc un post universitar În Anglia (ușurința cu care am obținut acest gen de post În SUA este pentru mine, acum când privesc Înapoi, o sursă constantă de uimire recunoscătoare). Vizita a fost un eșec În toate privințele. Am luat dejunul cu Nesbit Într-un mic local, care ar fi trebuit să fie plin de amintiri, dar care, din pricina unor schimbări diverse, n-a fost. El se lăsase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
poarte fi atins, pe care băieții care fac carieră În biometrică și În branșa vânătorilor de șobolani cred că o pot explica. Mă gândesc că singura imagine care ar putea sugera cel mai bine nașterea minții este acel fior de uimire ce Însoțește momentul precis când, privind o Încâlceală de crenguțe și frunze, Îți dai seama brusc că o componentă aparent firească a acelei Încâlceli este de fapt o insectă sau o pasăre superb travestită. Mai este, de asemenea, extraordinara plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a nepăsării de viața-mi care se prelingea slinoasă, târând în nimicnicie zdrențe de imagini aburite, gândul că mă rătăcisem în depărtarea de mine, uimirea că mai pot fi totuși atent la tot ce-mi mai trecea prin minte în acel moment. „Dacă nu dau afară la prima înghițitură, găsesc obiectele pierdute și-mi recuperez geanta“, mi-am spus hotărât. Ana se retrăsese lângă perdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se pipăiau cu limbile pe obraji, parcă se gustau, descoperindu-se cu gingașe uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca în fața unei revelații ultime a animalului din mine, hipnotizat parcă de felul lor de a se cerceta. Eram convins că, în acele momente, ei se percepeau cu aceeași intensitate cu care și-ar fi sorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm care mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire, misterul acelei grădini revenindu-și din noapte, trezindu-se cu sclipiri încifrate, mesaje trimise spre mine dintr-un tărâm tainic, de nepătruns. În astfel de dimineți înțelegeam, prindeam a pricepe că rostul meu pe Lume, totuși, nu e întâmplător. Înfrățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în local a apărut milițianul. „Scoate banii“, i-am spus, ridicând din umeri, ușor mulțumit că puteam fi necioplit. A plătit cei cinci lei. Adeseori, în golul clipelor de mai târziu, revedeam scena. Nu atât derularea ei mă fascina, cât uimirea că parcă timpul încremenise în secvența aceea din urmă cu mulți ani, adolescentul de odinioară alergând, tot alergând, ținut de o fată de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a tristeților, a disperărilor, a prăbușirilor și a deznădejdilor ascunse în amăgirea câte unei împliniri. Nu-mi păsa deloc de clipele care știam că pot fi minunate, luate așa, una câte una, înșirate ca pe o salbă policromă, strălucitoare, de uimiri și bucurii. Când încercai să dăruiești cuiva salba clipelor tale, minunea ta, așa cum încercam eu în acele zile să cred că puteam dărui ceva scrisului meu, constatai scârbit că, de fapt, salba ta nu era decât un șir de tinichele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au păstrat. Generozitatea lor se revarsă asupra mea ca o pildă a dărniciei. Mi se dăruiesc și îmi dăruiesc mie, risipitorul avar. Scriu și scrisul mă descrie împotriva mea. Nu-i chin, nu-i dramă, nu-i „textualism“. E doar uimire și bucurie. Aproape că simt ce-a vrut să spună Flaubert cu „Madame Bovary, c’est moi“. Doar că-i minciună spusa lui, cel mult o expresie a vanității de a fi „scriitor“, de a putea închipui. Cred că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
între acești pereți. Nu credeam, în urmă cu peste treizeci de ani, când am început să mă familiarizez cu Biblioteca, în vraja ei. Eram precum un copil neastâmpărat care zburdă într-un ținut cu minunății, cu ademeniri, cu bucurii și uimiri ascunse, speriat, derutat de neputința alegerii. Mulți ani am hălăduit în Bibliotecă trufaș, cu o semeție a ignorantului. Sfidam tainicele ei legi, credeam că ignoranța mea este mai puternică decât misterul ascuns, că voi putea zburda la nesfârșit, în necuprinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
plan. Un fel de curiozitate amestecată cu plictiseală. Dumnezeu - prototip într-un fel al Creatorului - a creat fără motiv. Nicăieri în Biblie nu se spune explicit pentru ce anume a creat Dumnezeu Lumea. Poate din plictiseală. Dar se precizează curiozitatea, uimirea, bucuria și plăcerea creației. Atribute esențiale, cred. Celelalte, partea, să-i zicem, neplăcută a actului creator este clamată din „fandoseală“. Nu poate fi libertate în suferință. Greșesc, poate. Dar îmi place să cred asta și, mai ales, să cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Mare, ținându-le de urât cât își păzeau zarzavaturile sau fructele. Povești de oameni amărâți, ciozvârte de țărani, speriați de un timp care se tot prăbușea peste ei, surpându-le și ultimele rosturi. Mă atrăgeau cu deznădejdea lor resemnată. Cu uimirile lor fără întrebări. Uimiri ale neputinței de a înțelege cum de viața își bătea întruna joc de ei, până și în acele nopți când își păzeau, treji cu un nesomn al zădărniciilor ultime, sacii, papornițele sau lăzile cu marfă. Păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urât cât își păzeau zarzavaturile sau fructele. Povești de oameni amărâți, ciozvârte de țărani, speriați de un timp care se tot prăbușea peste ei, surpându-le și ultimele rosturi. Mă atrăgeau cu deznădejdea lor resemnată. Cu uimirile lor fără întrebări. Uimiri ale neputinței de a înțelege cum de viața își bătea întruna joc de ei, până și în acele nopți când își păzeau, treji cu un nesomn al zădărniciilor ultime, sacii, papornițele sau lăzile cu marfă. Păreau, așa, în inima nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
l-am întrebat nedumerit. Nu pricep. — Păi, nu v-a dat anșoua? Trebuie să vă fi dat, că am auzit că lu’ toarșu’ îi place la nebunie. Nu știu, i-am răspuns. Nu țin minte. Mai să oprească mașina de uimire. — Cum, bre, nu v-a spus de meniu? Nu v-a lămurit ce mâncați? Nu se poate! La mesele mari așa se face. Mai ales la o așa zi! Încetul cu încetul începusem să pricep unde bătea Paul. Toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în fiecare zi când simți, așa cum simt eu în astfel de dimineți, că revii în textul tău. Că te scrii citindu-te. Că pierzi îmbogățindu-te. Că risipești strângând, de fapt, iarăși în tine toată răspândirea de până nu demult. Uimirea bucuroasă a supunerii tale în fața textului al cărui stăpân ești, el dăruindu-ți, simți aceasta definitiv, fiecare clipă care ți-a mai rămas. Atât de singur te simți în astfel de clipe de deschidere a textului în tine și către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o luminare despre care acesta nu știe nimic pe moment, dar care-și promite intrarea triumfală/blândă în scenă. Ce este textul? Textul ar putea fi alunecarea în propria viață, puterea de a înregistra cu detașare amuzantă (care nu exclude uimirea în fața ingeniozității „punerii în pagină“) decorul și propria evoluție într-o poveste ce te privește din ce în ce mai puțin. Imaginea naratorului privindu-se din afară este o fantomă bântuind romanul înainte și înapoi. De altfel, scena recurentă a ezitării din pragul cârciumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sînt singurul din satul meu care a văzut-o... Acolo, optzeci la sută din an aveam parte numai de zăpadă” Iguanei Oberlus Îi trebuiseră aproape treizeci de ani ca să Învețe ce e aceea zăpadă și Încă Își mai amintea profunda uimire ce-l Încercase Într-o dimineață, cînd, după trei luni de luptă cu valurile și curenții puternici de la Capul Horn fără să Înainteze nici măcar cu o milă, s-a trezit dispus să contemple aceeași coastă Îndepărtată, cenușie, murdară și sălbatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
frica lui Dumnezeu și a Sfintei Fecioare, impusă prin foc și sabie de preoții spanioli, Îl contemplă acum pe călăul său nu numai cu groază, pentru că din prima clipă simțise În prezența lui o teamă de neînvins, ci cu advărată uimire, o stupoare greu de descris, căci vorbele pe care tocmai le auzise depășeau cele mai inimaginabile erezii de care auzise de-a lungul Întregii sale vieți. Dumnezeu și „Eu, Regele”, În ordinea pomenită - sau invers, căci cu privire la acest amănunt preoții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pipă, agitîndu-și capul ca și cum l-ar fi apăsat cele Întîmplate. Trebuie să fie teribil pentru tine să constați că ai trezit o fiară care dormea, iar ea a devorat tot ce aveai mai scump pe lume... Spaniolul Îl privi cu uimire și indignare: - Fiară adormită! exclamă el. Cine crezi tu că ești, tîmpitule? Dumnezeu? Fiară adormită! repetă. Nu ești altceva decît un asasin murdar... Gunoi uman care poartă pică pentru ceva de care nu e nimeni vinovat În afară de tine Însuți... Blestemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fac... - Fără să-ți pese de ce simt eu sau de ce gîndesc... - N-ai de ce să gîndești sau să simți ceva... Contele Îmi e prieten, iar eu Îl Însoțesc pentru că mi se pare plăcut, interesant și amuzant - Îl cercetă nu fără uimire. Dar ce găsești nepotrivit la călătoria asta? - Îl cunosc pe contele de Rioseco, veni răspunsul. Ăsta se culcă și cu nevasta prietenului său, ba chiar și cu prietenul său, iar casa lui e faimoasă pentru orgiile pe care le organizează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vîntul, dacă tot nu am pînză? - Și atunci cum vrei să ajungi? - VÎslind. Pierită, Niña Carmen se prăbuși pe o piatră, așezîndu-se de parcă i-ar fi fost cu neputință să mai stea În picioare după ce ascultase ceea ce Îi spusese Iguana. Uimirea ei sporea, deși credea că-și epuizase cu multă vreme În urmă capacitatea de a se mira. În cele din urmă șopti, mai mult pentru sine decît pentru Oberlus: - Să vîslești șapte sute de leghe Într-o barcă de opt metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]