6,856 matches
-
te mute pe tine În patul de sus și pe el În cel de jos. Poți să-i dai niște apă dacă i se face sete. — Sigur că da. Cum Îl cheamă? Doctorul oftă epuizat: — Nu am nici cea mai vagă idee. Mai târziu, după ce, cu un considerabil grad de disconfort, am fost mutat de către infirmieri În patul de sus, iar fostul său ocupant În cel de dedesubt, m-am uitat În jos la bărbatul ca o scândură care reprezenta singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
îngăduitor. Câțiva turiști s-au oprit și privesc scena cu aerul pe care-l vor fi avut aztecii văzând "bastonul" cu care conchistadorii ucideau victima îndreptîndu-l spre ea. Obosit de drum, de distanțe și de melancolii mă uit cu o vagă perplexitate, la început, la tinerii care aruncă în obrazul trecătorilor o pulbere parfumată. Apoi îmi amintesc ceea ce am citit despre vechile sărbători care se celebrau în Mexic când înspica porumbul. Tinere fecioare dansau atunci cu pieptul gol, apoi culegeau florile
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
hotelului, se află la o distanță de vreo șaptezeci de kilometri, mi s-a spus. Doar iluzia optică îi face să pară apropiați când aerul orașului nu e poluat de smog. Cu toate acestea, nu-mi pot stăpâni un sentiment vag de panică. Amândoi vulcanii sunt acoperiți de zăpadă. Ceea ce ar trebui să-i facă, poate, mai placizi, mai caști, mai inocenți. Ei bine, nu! Sunt convins că, dacă aș locui la poalele lor, aș trece din insomnie în insomnie. Liniștea
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
toamnele noastre... Zadarnic. Căldura devine din ce în ce mai insuportabilă. Din când în când, zeilor maya (în al căror imperiu am intrat) li se face milă de noi, trimit un nor, ploaia se prăbușește pe autobuz ca un bivol de apă, urmează o vagă senzație de răcoare, mai mult o iluzie, și totul se întoarce la început. Sisif nu mai urcă muntele, Sisif aspiră la un nor de ploaie și, odată atins norul, se prăbușește din nou în flăcările infernului. E o căldură umedă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
a arătat o clipă un cap de fată, pudrat în obraji, cu buzele violent făcute și cu ochi scîn-teietori? O fată tunsă foarte scurt, care a râs viforniței și, în aburii încolăciți, a închis din nou geamul. E o amintire vagă și totuși extrem de persistentă, căreia nu-i pot prinde deloc contururile. Foarte devreme, într-o dimineață înghețată, cu ciripit de vrăbii și crengi aurii 19 de copac, ne-am adunat în curtea liceului, sub un panou de baschet, și așteptam
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
junelui Voltaire. Băieții s-au apucat să joace fotbal cu o cutie de pateu, fetele trăncăneau într-un colț din care emana parfum, iar eu, trist și tulbure, nebăgat în seamă, recitam mai departe, în gînd: Și plouă-n ora vag crepusculară/ Cînd toate drumurile către zori se-ndreaptă..." Mă simțeam exclus, ca întotdeauna, din lumea colegilor mei. Mă obișnuisem cu gândul că nu putea exista pentru mine decât un singur viitor: o mansardă cu un scaun, o masă și un
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
puteam opune? Versurile mele nenorocite? Bluza mea de supraelastic? Ochii mei care nu puteau fixa nici un obiect, pentru că nici un obiect de pe lume nu-i interesa? Murmuram atunci cu îndărătnicie, ca pe un panaceu, versurile mele iubite: "Și plouă-n ora vag crepusculară / Cînd toate drumurile către zori se-ndreaptă,/ Cînd trupuri ce nimica nu aflară/ Dezamăgit și trist se trag deoparte/ Cînd oameni care se urăsc de moarte/ Dorm în același pat, atât de-aproape... / Singurătatea trece-atunci pe ape." Urma masa
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe fereastra deschisă, nările mele, înfundate în fularul tras până sub ochi, au prins o șuviță caldă de parfum, rămasă undeva, într-o cameră minusculă a minții, alături de râsul răsfățat al fetei costumate în paj și de o arietă la fel de vagă și evanescentă ca și parfumul. (Și - drace, acum îmi dau seama! parcă m-a izbit amintirea, ca o subită rafală de vânt - pe fata cu trăsături de băiat melancolic o chema Lulu! O strigase cineva din adâncul 127 sălii de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ca și cum s-ar fi închinat într-o biserică, Cum?! Doamne, iartă-mă! dar șoaptele lui nu mai pot fi aduse în cuvinte, înserarea tăcută, Mai târziu, după cină, Theo îngândurat în fotoliu, Mă aude intrând și-mi face un gest vag cu mâna să mai rămân, Nu mi-e somn, vorbește el, cât mă chinuiesc în nopțile astea fără somn! deznădejde e în glasul lui, Mă las și eu în celălalt fotoliu din cameră, pe măsuța dintre noi caiete cu schițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
comună e plină de băieții ce se pregătesc de culcare mă determină să renunț, prefer să mă trezesc dimineața când nu s-a dat încă deșteptarea și baia e pustie, așa voi face, îmi dau jos și cămașa și-un vag miros de transpirație îl simt urcându-mi în nări, privirile celorlalți băieți din dormitor mă iscodesc curioase, râd pe înfundate în spatele meu, ar trebui să nu-i mai bag în seamă, mă aplec în genunchi să-mi spun rugăciunea, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am, ca și cum în clipa aceea de poza femeii goale ar depinde întreaga mea viață, aproape strivind trupul ce se zbate neputincios sub mine, întinzându-mă tot mai mult după poză, încins de luptă și mirosul transpirației amestecat cu alte mirosuri vagi, nedefinite, precum și strigătele aprinse ale celorlalți îmi fac o plăcere netrebnică, strâng tot mai tare trupul ce se zvârcolește aproape anihilat sub brațul meu și zvârcolirea lui mă întărâtă neînțeles, așa cum aveam să spun și mai târziu la spovedanie, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Da! Mai vreau să fug cu tine la Paris! Când? Vin acum cu mașina să te iau! 21 iunie, după șapte zile la Paris, șapte zile în care mi-am trăit cealaltă viață, viață de care aveam doar o intuiție vagă și pe care mi-am consumat-o poate definitiv în mansarda ei plină de soare din apartamentul moștenit în mijlocul Parisului de la fostul ei soț, de care abia divorțase și de care mai era încă disperat îndrăgostită, îmi povestește despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
brațele lui, gata oricând să mă primească și să mă alinte și pe când încă nu știam că oamenii se împart în femei și bărbați, când credeam că pe lume există numai bărbați după asemănarea celor de la mănăstire, deși aveam o vagă intuiție a celorlalte ființe mai mărunte și purtând pe cap un fel de basma, le vedeam venind la mănăstire, dar mi se păreau atât de lipsite de importanță încât nici nu le băgam în seamă, mi-amintesc cum, după ce părintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
în alte țări, fiindcă le-a fost furată, nu regele e salvarea, el reprezintă trecutul, salvarea țării sunt tinerii, așa nerespectuoși și obraznici cum sunt, pentru că ei reprezintă viitorul! Ana se răsucește lângă mine făcându-mă atent, am și eu vaga conștiință a ireparabilului, dar nu mă pot opri și cred că am pierdut-o definitiv pe bunica Anei, așa fac întotdeauna, pierd ultima bătălie și cea mai ușoară, când capitularea celuilalt e doar o chestiune de timp, ne-am despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fără să mă vadă și ea nu știa că a vorbit despre mine, Se vorbește în franceză la ceai, eu neînțelegând nimic nu-mi pot dezlipi privirea de Ana, care se adresează în franceză, în această limbă pe care am vaga impresie că o cunosc fără s-o cunosc, ce căutai la Paris? Și Alain mă întreabă ceva, eu mă întorc spre Ana nucile pentru lichior, care-i perioada potrivită pentru, întrebările mele curioase o duc tot mai departe de miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
în alte țări, fiindcă le-a fost furată, nu regele e salvarea, el reprezintă trecutul, salvarea țării sunt tinerii, așa nerespectuoși și obraznici cum sunt, pentru că ei reprezintă viitorul! Ana se răsucește lângă mine făcându-mă atent, am și eu vaga conștiință a ireparabilului, dar nu mă pot opri și cred că am pierdut-o definitiv pe bunica Anei, așa fac întotdeauna, pierd ultima bătălie și cea mai ușoară, când capitularea celuilalt e doar o chestiune de timp, ne-am despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
fără să mă vadă și ea nu știa că a vorbit despre mine, Se vorbește în franceză la ceai, eu neînțelegând nimic nu-mi pot dezlipi privirea de Ana, care se adresează în franceză, în această limbă pe care am vaga impresie că o cunosc fără s-o cunosc, ce căutai la Paris? Și Alain mă întreabă ceva, eu mă întorc spre Ana neputincios, ea îmi traduce întrebarea și eu iritat că e nevoie să apelez la intermediari pentru a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
infinitului, închid blocul de desen, domolindu-mi zvâcniturile neastâmpărate dintre coapse și-mi las privirea să rătăcească cum stau așa pe spate pe mandala dezordonată a nervurilor din scândura de brad a tavanului, nu mă gândesc la nimic și am vaga senzație că pentru un timp mi-am abandonat propria viață și calc pe un drum alăturat, care nu știu deocamdată unde mă poartă, Sâmbătă, în biserica cu bolta zugrăvită de meșterul Luca și cu altarul nepictat pe jumătate, îngerul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
părintele, dacă ai nevoie de ceva să-mi faci numai cunoscut, Am deschis acest caiet, dar de-o vreme am pierdut rânduiala zilelor și a calendarului, că e seară îmi dau bine seama după lumina de afară și mai am vaga senzație că au trecut milenii de la ultimele însemnări, în oglinjoara mică sprijinită pe-o poliță de lemn îmi plimb aparatul de ras, perfect bărbătesc, peste spațiul mioritic al obrazului meu, cred că sunt mai bine de două săptămâni de când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am evitat zilele astea, când el mă aștepta la spovedanie și inima-mi bate nestăpânită, Unde ai fost, fiule? mă întâmpină cu zâmbetul mieros și plin de-o șiretenie pe care nu i-o mai văzusem, eu făcând un gest vag cu mâna, Ieșisem să mă plimb, ascund cu cât mai multă grijă privirilor lui caietul lui Theo, fratele Rafael ne lasă singuri în soarele dimineții din curtea mănăstirii, acum văd lăsându-mi privirile în jos că iarba a fost tăiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ceașca de cafea, aproape în același timp atât simțul tactil cât și văzul transmit aceeași informație precisă creierului meu, ceașca de cafea a revenit la dimensiunile ei reale, se află indiscutabil pe masa concretă și nu undeva suspendată între planuri vagi suprapuse, iar distanța pe care mâna mea o parcurge înspre ceașcă e aproape perfect apreciată de noii mei ochi de sticlă, ochelarii cu care abia acum încep să mă obișnuiesc și ei potrivesc pentru mine lumea la îndemâna simțurilor mele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ridică geanta pe genunchi și, cu un minim de efort de căutare, scoase o cutie de plasturi. Desfăcând capacul, căută unul și i-l întinse lui Jack. Încercați-l pe acesta. Jack se uita de parcă nu avea nici cea mai vagă idee ce trebuie să facă cu el. Calvin Carter nu era nici el de mare ajutor. Ashling și-a înăbușit un oftat, s-a ridicat de pe scaun, a luat plasturele din mâna lui Jack și a îndepărtat plasticul protector. —Sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
continue. Ca fiecare despărțire, cea din urmă fusese monumentală. Ashling spusese: — Spui mereu că urăști să fii captiv în Dublin și cât de mult ți-ar plăcea să călătorești prin lume. Așa că fă-o. Du-te. Chiar și acum, ceva vag și aproape imperceptibil îi unea, chiar dacă se aflau la douăsprezece mii de mile distanță. Venise acasă în februarie, pentru nunta fratelui său, și prima persoană pe care a căutat-o fusese Ashling. Se luaseră în brațe și stătuseră așa minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
lucrurile în direcția corectă. Nu vi se pare că Ashling e adorabilă? —Minunată. Ca o soră mai mică drăguță, aprobă Gerry. Și arată și bine, adăugă Kelvin generos. Doar că nu te dă pe spate ca Lisa sau Mercedes. O vagă senzație de disconfort îl încerca acum pe Jack. Ashling îl făcea să se simtă ciudat - un soi de rușine sau poate pur și simplu îl enerva. Tocmai ce ziceam, se întoarse Jack la gânduri mai vesele, nu e tare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ea își storcea creierii. Trăsături categorice. Era aici de mai puțin de două săptămâni, parașutată la mama naibii, într-o țară străină. Se chinuia din răsputeri să controleze situația și ei voiau deja să primească trăsături categorice. —Măcar o idee vagă, spuse Jack, cu blândețe maximă. Îmi pare rău că îți fac asta. De ce nu ne întâlnim cu toții în sala de ședințe să vorbim despre ce progrese am făcut? sugeră Lisa, în timp ce genunchii îi tremurau de mama focului. Și când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]