6,950 matches
-
mine. Otilia făcu o mică strâmbătură și nu mai spuse nimic și, cu toate rugămințile lui Felix, nu mai consimți să se oprească. Se întoarseră, deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Tânărul își închipui că Otilia a trecut în camera ei, se spălă repede pe față, cântând, se pieptănă și ieși în geamlâc, să bată la ușa fetei. - Otilio, Otilio? Nu răspunse nimeni. Trase clanța și văzu că ușa se deschide. Înăuntru nu era nimeni, odaia aproape goală, geamantanele lipseau. Felix alergă ca un nebun pe scări, căută prin toate odăile și o descoperi pe Marina în bucătărie: - Unde e domnișoara Otilia? - Păi, nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moment, intrăm într-o etapă superioară a construcției societății, în care avem de rezolvat probleme hotărâtoare, într-un spirit revoluționar și militant". Își dezbrăcă fluierând blana, coada, coarnele și copitele și săpă grăbit cu un cuțitaș o groapă măruntă, împingîndu-și înăuntru accesoriile făcute sul, învelite în blana cu păr negru, lucind murdar și stins precum floacele unui câine, înnodate strâns cu mânecile fără manșete, și astupîndu-și-le cu mișcările ritmate ale unui parașutist ce-și îngroapă parașuta și stația de emisie-recepție, imediat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
culiselor și înșirînd mulțimea timpanelor prezente pe sforicica sonoră a unui hîșcîit ca de insectă. Dinspre foaiere, la parterul lambrisat și aurit, penetrând draperiile, se zvârcoliră pe parchetele întunecate șerpii de lumină vopsiți într-un purpuriu vorace, vătămător. Explodară apoi înăuntru amalgamurile de mirosuri, pomezi ieftine, parfum rafinat, copită despicată și deodorant BOB, semne că măgădăii se clintiseră dintre tejghelele și tonomatele lor, doldora de o muzică putredă, parkinsonică, și-și cărăbăneau acum trupurile angrenate în gheme uriașe către sala de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pe ăștia, era hotărât, nu puteai să-i înscrii cu forța la cooperativă!..." se hlizea sătenii, trăgîndu-și zăpăciți capetele dintre găurile prin care se zgâia, crăciți, la oraș, noapte de noapte. Ba câte unii, mai cotoioși, începuse de-și vâra înăuntru și labele păroase, de-și procura, ba cîte-o cameristă nemțească, c-o carne de îl umilea pe șorici, ba cîte-o guvernantă englezească. De-o tracta pîn-acasă și-o zbânțuia... până năruia, cu oarfa, jumătate din făuririle societății noastre socialiste multilateral
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Corzile vocale fărâmițau coloana de aer expulzată de diafragmă. Limba se arcuia pe planșeul bucal. Buzele rotunjeau fiece sunet. Sus, pe tăblărie, Relu și Doru își lipiseră urechile de planșeul capotei, să nu scape nimic din ceea ce se rostea cadențat înăuntru. Genel se freca încetișor de spătarul banchetei, să-și culce la loc firele de păr ce i se zburliseră pe spinare. - ...? - Ei, ți-a surâs ?... Ce părere ți-ai făcut de poezie, jigodiosule? - ...În viața mea n-am întîlnit un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
respectivului Cabinet, ucenica îi poci, cu dezinhibare, ultimul cuvânt. - Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii, își desfăceau, ca niște arteziane, snopurile înfoiate de raze, dirijîndu-le să cadă, în jeturi subțiri, asupra tavanului excitat de oglinzi. Asupra zidurilor fremătând sub membranele unor obscure planșe cafenii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
laterale și capacul funcționau admirabil, cele două minuscule balamale aurii erau manufacturate splendid, atâta doar că ea (arz-o-ar focul!) era o trusă cu unghii umane!! Închipuiește-ți, pur și simplu. La cel mai propriu și dezgustător mod din lume, înăuntru erau expuse, ca la paradele militare, zeci de perechi de unghii umane, rânduite și parcă defilând, după formă, mărimi și culori, 33 de perechi de unghii, 2-3 perechi încă însîngerate. O nebunie. Să-l ia naiba de coleg al meu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din lume. - Habar n-ai să-i zici! Lasă-mă pe mine... După miezul nopții, ștrengarul s-a insinuat pe lângă fiecare din cele 28 de 247 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Habar n-avea el ce-i ăla jad. Înăuntru, ședeau, întinse pe burtă, două plicuri. - Întâi scrisoarea! Amândouă erau scrisori, amândouă erau plicuri. Îl extrase pe primul, cel cu pântecul mai supt, folosind două degete, învîrtindu-l pe toate părțile și luând notă că era sigilat. - Să-l desfac? - Evident
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stafii, pe jumătate ruină. Regele a dat să pescuiască, de prin mucurile buzunarelor, o cheie. Dar s-a oprit. I s-a părut mai elegant să dărâme, cu pâslarii, colțurile zidăriei ce-i stătea înainte. Au balansat totuși o ușă. Înăuntru nu se aventurau decât ziua, vitele scăpate de la pășune, în căutare de senzații tari. Noaptea, strălucirea de felinar a lemnului putrezit, aparținând tocăriei sau mobilelor știrbe, atrăgea, ca un magnet, tot ce era insectărime, pe-o rază de jumătate de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Horia, imperturbabil... Trei ore am zăcut în tunel. Dispeceratul fusese luat prin surprindere. După opriri, conducătorii de 302 DANIEL BĂNULESCU arteriale, bandaje, flaconașe, un stetoscop, scoase toate din gentuța de piele, ovală, de culoarea piersicii coapte, pentru a face loc înăuntru celor două mii de bilete de bancă albastre, imprimate cu chipul lui Nicolae Bălcescu și sustrase de la barosanul din Ministerul de Interne. Arvinte remarcă, în treacăt, că, dacă doctorul n-ar fi înghițit banii, ar fi fost ei nevoiți să-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
către Ploiești. Am alergat după metrou, și era să iau metroul pe scară, cum se spune, fiindcă mă prinseseră ușile și fluturam c-o mână și c-un picior afară. ...Tipul care supraveghează ușile m-a rugat să trag steagul înăuntru. Eu i-am strigat că sânt în general, de acord. Numai să deschidă o dată, în mă-sa, porțile alea, că mă mototoliseră de tot și nu mai reușeam să respir... ...Le-au deschis. Și-am năvălit în aglomerația dinăuntru, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
inferioare, după făptura pe jumătate jigărită, pe jumătate distinsă. Uită și bijuteria lui Matei Basarab, pe cimentul pe care o așezase, buză-n buză cu gâtlejul scărilor. Nu mai era atât de interesat de aspectul material al existenței. La loc. Înăuntru. O, singurătate a singurătății, totul este singurătate! Pantofii mei sânt atât de singuri, șosetele mele atât de singure, cuvertura mea de mătase atât de singură, ceașca mea de cafea este singură, singurii mei pantaloni îmbracă pe jumătate un bărbat cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pick-up-ului, stăruind să elimine fuioarele de paraziți datorate microfoniei. - Adriane! Nu-mi vorbi despre stârvul tău, Adriane! Fiindcă eu simt că mă topesc și dacă scap vreun blestem... Scrumul și 365 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Într-o miercuri, înăuntru, la "Grădinița" (pe terasă, sporăvăiau, zgribulite, doar două perechi), el și madam Nicolici se treziră sorbindu-și halbele cu bere mediocră, în compania unui poet guraliv. De vreo 50 de ani. Cu barba și mustățile impunător de albe. Și care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i, retrăgîndu-se, sparseră cerul voltaic al invocatorilor. Și astfel îl obligă să dispară pe Musafirul de Ceață, lins parcă de limba unui animal necunoscut. Camera de invocație fu răsturnată (de trei ori), zăngănind precum o cutie din lemn ce poartă înăuntru un pumn de monede. Foștii invocatori se treziră reînșurubați în scaunele lor. Degetele le fură pleznite de nuielușele purtătorilor de letică, trimiși să curețe locul și retrăgîndu-se acum în mirosuri de cârpe arse și cu spinările încovoiate sub o pradă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
când, întorcîndu-se dintr-un birou alăturat, unde se confruntase în liste de producție marfă cu un alt activist, tovarășul de la municipiu a auzit clănțănind, încă de pe hol, telexul său branșat direct la Comitetul Central al Partidului. S-a repezit înăuntru către tamburul pus în mișcare. Și-a citit pe ruloul de hârtie, desfășurat de o palmă: "Confirmați urgent de primire. Răspundeți urgent... Mai cântă rapsodul?..." "Cîntă de se ondulează pietrele de râu de sub el, tovarășe X... Cântă de ți se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
uitat repede la curtea largă, plină de orătănii, și la drumul măturat de zăpadă. În fund se ridicau trei odăi arătoase, cu geamuri înalte, acoperite cu perdele albe. Se simțea mână de om gospodar. - N-ai vrea matale să intrăm înăuntru, că aici nu se poate vorbi, spuse ea cu șiretenie. Dogarul clătină capul neîncrezător, apoi îi făcu loc. - Poftim. Intrară. Femeia roti ochii împrejur. Casa sclipea de curățenie. Lucrurile stăteau așezate la locul lor fiecare și pereții erau îmbrăcați în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
începuse să se topească. Mulțimea se înghesuia pe trotuarele late, oamenii vorbeau tare, strigîndu-se. Intrară în câteva locuri. Dădeau bună ziua și hăinarul îi poftea mai lângă tejghea. Manufacturile miroseau la fel: a stofă ținută la căldură și a lume multă. Înăuntru, deasupra rafturilor, ardeau lămpi care împrăștiau o lumină plăcută. Negustorii își înmuiau glasurile, îi momeau, lăudîndu-și marfa, până scoteau baloturile, aruncîndu-le pe tejghelele din fața lor. Stere căuta haine de gata. De când se știuse, tot pe căpătate se îmbrăcase. Îi aducea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lungă, numai ciucuri. Muierea trimisese vorbă înainte la gospodar, printr-o chivuță, că vine cu omul. Stere a încuiat ușile, 1-a rugat pe Grigore, picat atunci și el în pragul prăvăliei, să se mai uite să nu intre cineva înăuntru și-au plecat. Roșioară îi aștepta cu vinul pe masă. - Bine v-am găsit, socri mari! spuse femeia veselă. - Bine ați venit, le ură meșterul. Era îmbrăcat de sărbătoare, cu haină groasă și pantaloni în dungi. La gjt purta o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de praf ascundeau restul. Soacra zise încet: - Uf, unde-ai nimerit, fata mamii! Peste acoperișul repede, acoperit cu carton, zburau brabeți grași, scuturîndu-și penele. Muierea gunoierului o luă de mână și o trecu pragul. - Bine ai venit la noi! spuse. Înăuntru era rece și mirosea a vin oțetit. Lina văzu odăile, scaunele, patul de șipci și dușumelele goale. Pe un raft, deasupra, ardea o lampă. Prin ferestrele mucegăite, zări gunoierii care descărcau un camion. Se așeză pe o margine tare, netezind
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făcu Neacșu, nădușit tot. - Nu, aici, cu mine să stați, se rățoi starostele și ceru slugilor să le pună dinainte. Pe la cinci după masă, erau chiauni. Afară se mai luminase. Stătuse și ploaia. Hangiul deschise ușile și aerul rece pătrunse înăuntru. Dumitru tot mai bătea coardele țambalului și Mitică răgușise: Ia dă drumul, fă nevastă, C-afară plouă și varsă, Și-am scăpat de la pedeapsă... zicea buzatul, și Anghel, gata cu arcușul în paharul Stăpânului, să-i ia piuitul. Bozoncea băgă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
doi lei și de un leu. Până să-l întrebe ce mai face, el plecase. A urcat vechile scări de ciment, a trecut prin coridorul întunecos și a bătut la ușă. A auzit vocea slabă a lui Pandele poftindu-l înăuntru și a intrat. Nimic nu se schimbase. Stere cântărise totul dintr-o privire. Același tapet albastru, decolorat, mai vechi, pe pereții înalți; același oblon care acoperea fereastra și, în mijloc, masa scundă, plină de hârtii. Deasupra ardea lampa electrică cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
albastră, subțire, străvezie se ridica spre tavanul nevăzut. Peste hârtiile risipite pe masă, atârna o mână albă, mică, plină de inele, ca de femeie. Pe ea aluneca strălucirea lămpii. Domnul Vasiliu socotea cu un creion și, când 1-a simțit înăuntru, a ridicat ochii. Stere i-a deslușit prin pânza cenușie de dincolo de masa încărcată chipul lunguieț și slab, părul argintiu pe la tâmple și hainele necălcate, vechi și lucioase. - Tu ești, mă? a întrebat. Inima cârciumarului bătuse mai tare. Aceeași spaimă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Oamenii se supărau. Se apucau să înjure. Le goneau acasă la copii și se unbătau de dudă. Altele învățaseră. Ca să scape de palmele bărbaților, trimiteau fetele de școală sau plozii. Copiii erau desculți și tremurau la ușă. Îi băga vreunul înăuntru. - Al cui ești tu, pută? - Al lui Vasile. Tatăl ieșea din fundul cârciumii, lua odrasla de mină și apuca iar țoiul. In prăvălie era cald. Fumul de tutun înnegrea pereții. Mirosea a unsoare de bocanci și a rachiu. Copilul se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]