5,677 matches
-
pentru foc. Basie continua să insiste să-;i fiarbă apa de băut, dar lipsa de lemnului pentru foc făcea lucrul acesta dificil. După ce adună cîteva bețe și fîșii de rogojini, Jim cercetă cărările din jurul Blocului E, căutînd fragmente de cocs Înfipte În drumurile de zgură. Chiar și zgura dădea o căldură surprinzătoare. După ce aprinse soba, Jim suflă peste flăcările leneșe. Puse bucățelele de cocs În gura tubului de aeraj unde, după cum Îi explicase doctorul Ransome, aerul se mișca mai repede. De Îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de pe aripi mirosul putred. Gonind muștele de la gură, Jim intră În salonul bărbaților. Aerul fetid aluneca pe pereții de placaj, scăldînd muștele care se hrăneau din cadavrele Înghesuite pe priciuri. Identificabili după șorțurile zdrențuite și rochiile Înflorate și după saboții Înfipți În picioarele lor umflate, zeci de prizonieri din Lunghua zăceau pe priciuri ca bucățile de carne Într-un abator abandonat. Spatele și umerii lor străluceau acoperite de un fel de gelatină, iar gurile lărgite În obrajii umflați erau căscate Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
urmărit de toate unitățile de pompieri, pentru imoralitate, brusc reîntors din vis. Cum poate omul să zboare, să plutească, și este atât de ușor, practic fără greutate, doar Împingând ușor cu degetele picioarelor? Întrebarea asta aproape obsesivă, stând cu genunchii Înfipți În dușumeaua de lemn pe care o clătește cu apă rece adusă de la closetul comun, după ce a frecat-o cu peria de scânduri, În imobilul cu aer imperial din Piața Libertății, În văzduhul căruia se Învolburau stoluri grele de porumbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
tovarășul Stalin, plângea acum și cu celălalt ochi. O turmă gri pășește plângând În dimineața friguroasă de primăvară spre fabrici și uzine. Tu cumperi două kile de gaz, te Întorci degrabă acasă unde ceaiul de tei e gata și te Înfigi În bucata de marmeladă așezată Într-o farfurie, adâncă, ciobită. La Întreprinderea de perii și bidinele Munca Orbilor, orbii intră În schimb. Se Întâmplă aceste lucruri În vremuri de demult; pe acasă pe la ei, copiii orbilor cântau la mandolină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ape, și aduna portocalele și parcă semăna puțin cu calul, și parcă era chiar calul... Încercarea de a limita zborul, cu umbrela mătușii, de pe marchiza de lemn, Înălțime un metru și patruzeci de centimetri, umbrela ruptă și Îndoită, genunchiul stâng Înfipt În ciobul unui sifon spart. L-au pasionat mereu robinetele de cositor ale sifoanelor, considerându-le niște mecanisme complicate, ca și când ar fi avut un motor Înăuntru. Tinctura de iod pusă direct pe rană, durerea cruntă! Pedeapsa, În genunchi la colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de la Hală și copiii lui care sunt excavatoriști. Pe excavatoare cu șenile ca alea de pe moneda de zece lei. E hărmălaie mare. Trântesc porcul jos. Se zbate disperat În mâinile lor. Guiță sinistru a moarte și Îndurare. Măcelarul Mardare Îi Înfige cuțitul lung În gât și apasă adânc, În jos, spre inimă. Sângele curge șiroaie Într-un lighean. Lenuța tebecista vine iute cu o cană de tinichea. O umple cu sânge. Zbiară că este bun la T.B.C. și Îi dă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cine poți și tu. Cu unu zis Motorină. Te lauzi că noua voastră casă are douăzeci de camere. Repetentul de Motorină nu te crede și te scuipă În ureche. Pe urmă jucați țările. Cuțitul lui e mai bun și se Înfige temeinic În pământ. E șmecher. Te tot Împarte În triunghiuri din ce În ce mai mici. Rămâi fără țară căci În ultimul triunghi pe care ți-l lasă Motorină nu-ți Încape nici măcar călcâiul. Pe urmă mama lui Îl trimite să cumpere halva iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
furtună. Toamna, În care Plenara C.C. al P.C.U.S. Îl desărcinează pe Nikita Sergheevici Hrușciov din toate funcțiile și Îl alege pe Leonid Ilici Brejnev În funcția de prim secretar al C.C. al P.C.U.S., este toamna În care Mihaela Peneș Își Înfige sulița În recordul mondial la Olimpiada de la Tokio, e toamna În care alergi ca un nebun să-ți cauți o iubită, prietenul tău o sărută pe Vișinica acolo, pe câmpie, e toamna În care toți trei, tineri și frumoși, Începeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
măcar. Peste noapte va ninge și albul ca o poemă finală va acoperi această lume de noroi. Anul internațional al soarelui, cum a fost decretat de Națiunile Unite, se Încheie, Crăciunul se apropie și ultimul gând Înainte de a adormi Își Înfige cangea Într-un fel de soare din care curge o lumină plină de noroi și mâl. Ceasul Pobeda nu mai există, În schimb, ai și tu o iubită și pe deasupra te crezi tare la limba și literatura română. Indiferent unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la porțile utopiei, veți simți mereu În ceafă privirea mamelor voastre cu ochii Înlăcrimați de speranță și disperare, În fojgăiala voastră prin această lume de șmecheri și puști de bani gata, Încep să transpire de averi uteciștii, gata să vă Înfigă dinții În gât. Așa Începe prietenia ta cu Oacă. Greu de dus povara unor ulițe de sat, a căpițelor stinse ca niște puncte pe dealuri În carcasa de piatră a orașului. Și În timp ce trenul În care te afli aleargă Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
poreclă. Sam respiră vizibil ușurat. —OK, Ronnie, bărbia În piept și Împinge pentru ultima oară! Ronnie respiră foarte adânc și-și ținu aerul În piept. În timp ce Împingea pentru ultima dată fața i se făcu roșie ca para focului și Își Înfipse unghiile În mâna lui Phil. —Împinge În continuare, o Îndemnă Sam... Mai Împinge... și Încă odată... OK, a ieșit. S-a terminat Ronnie. Bravo. Poți să te relaxezi acum. Câteva clipe mai târziu, bebelușul scoase primul lui țipăt mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
topită, sub țesătura căreia se ghiceau sfârcurile înnegrite de soare. Privirea îi era încă somnoroasă. Am tras-o din nou spre mine să o sărut mai bine. — Ai întârziat. Am avut o operație complicată. Mințisem instinctiv și acum stăteam bine înfipt în minciuna mea. Am luat-o de mână și am pornit prin nisip către malul mării. — Vrei să mergem să cinăm undeva? — Cum vrei... Nu, cum vrei tu. — Să rămânem acasă. Ne-am așezat. Soarele începea să fie mai blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
unui cal care-și recunoaște hrana. — Nu vrei să facem o baie? — Ba da. Mă duc să-mi pun costumul. M-am uitat la ea cum se îndrepta spre casă, i-am privit picioarele urcând pe plajă, puternice și bine înfipte în pământ. M-am gândit din nou la celelalte picioare slăbănoage și flasce sub strânsoarea mea. Și am simțit din nou gustul acelei transpirații, a fricii aceleia. „Ajutor...“ șoptise la un moment dat. „Ajutor.” Acum Elsa intra în grădină, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în chiuvetă și n-am simțit altceva decât o ușoară amețeală. În ziua aceea m-am apropiat de masa de operație și în sfârșit am privit. Inima nu mi-a tresărit. Nu mi-a tresărit nici prima oară când am înfipt bisturiul în corpul unei ființe vii. Timpul care se scurge pe carnea incizată înainte ca aceasta să înceapă să verse sânge este un timp special. Sângele nu apare imediat, pentru o fracțiune de secundă rana rămâne albă. Am făcut mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și îndepărtează puțin trabucul. — Trebuie să-ți vorbesc. Mă privește și pufnește, răsuflarea îi este urât mirositoare. — Ai o față de zombi, ce s-a întâmplat? — Au sosit pastele. La masă nu ascult pe nimeni, mănânc, mă uit în farfurie și înfig furculița, beau un pahar de vin, mă întind spre supieră și mă servesc din nou. Mi-e o foame de lup. Atmosfera este încărcată de zgomote, de voci. O macaroană a căzut pe fața de masă, o iau cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un povârniș sub un potop. Din nou totul este teribil. Lângă mine e un bec stins. Dacă ne-ar fi lovit un fulger în timp ce ne iubeam! Un șarpe de electricitate căzut între mine și ea. Un fir albastru și tremurător, înfipt în plăcerea noastră. Atunci ar fi avut într-adevăr un sens... Dar acum... Acum să ne trecem mâinile pe hainele șifonate, pe părul lipit de cap, și să ne întoarcem cu dezordinea aceea încă înăuntru, cu trupurile zguduite, la lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
inimă uitată. Italia îl privește. — De ce ți-ai tăiat părul? Nu răspunde, zâmbește în întuneric, dinții ei neregulați apar sub lama minusculă a buzelor. Așa ne întoarcem în mulțime, cu brațul meu îndoit și mânuța ei sub el, cu degetele înfipte în impermeabilul meu. Înaintăm încet de tot, simt în brațul pe care se sprijină ce greu se mișcă. Puținii oameni care trec pe lângă noi foșnesc alături fără să ne bage în seamă. Acum, în sfârșit, cerul curge încet, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
miște capul sau să-și aplece gâtul. Eu luasem o salată de fructe și o bere. Beam direct din sticla rece, privind prin fereastră carul funerar parcat mai jos sub copertina de azbociment. Am luat furculița de plastic și am înfipt-o în salată, o boabă de strugure sări din farfurioară direct pe gulerul bărbatului. A rămas interzis din cauza micului incident. Își pierduse atâta timp să-și aranjeze șervetul, iar eu, din întâmplare, reușisem să-l lovesc exact în singura zonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sau poate nu-l văzusem eu. Părea ieșit din neant. Ochii lui s-au oprit pe ai mei fără curiozitate, ca și cum m-ar fi cunoscut. M-am întors la ale mele, dar am rămas totuși cu gândul la privirea aceea înfiptă în ceafă. Atunci mi-am adus aminte de fotografia din camera Italiei, bărbatul acela tânăr din fotografia îngălbenită. Tatăl ei, primul ei călău. M-am întors din nou, cu intenția să mă mișc, să mă duc la el. Dar dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
eu nu sunt trântor! Imaginația mea nu se odihnește. Trântori sunt cei care zic că muncesc și nu fac decât să bramburească totul și să-și înăbușe gândirea. Fiindcă, ia să vedem, măscăriciul ăla de negustor de ciocolată care se înfige în spatele vitrinei, și-nvârte sucitorul ca un apucat, doar, doar l-om vedea, exhibiționistul ăla al muncii, ce-i oare altceva decât un trântor? Dar nouă ce ne pasă dacă muncește au ba? Munca! Munca! Ipocrizie! Muncă e aia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mulți Antolini Sánchezi Paparrigópuloși! Grație lor, ne-am putea lua cu toții în stăpânire peculiul tradițional și am putea obține de pe urma lui venituri grase. Paparrigópulos aspira - și aspiră, căci încă este în viață și continuă să-și pregătească lucrările - să-și înfigă fierul plugului critic fie și măcar un centimetru mai adânc decât plugarii ce l-au precedat pe ogor, pentru ca recolta să crească, mulțumită unor seve noi, mai mândră, iar bobul să dea mai bine în spic, și făina să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și se închise în dormitor. Și odată cu imaginile Eugeniei și a lui Mauricio, îi apărea în minte și cea a lui Rosario, care-l lua și ea peste picior. Și-și amintea de mama sa. Se trânti pe pat, își înfipse dinții în pernă, nu izbutea să-și spună nimic concret, monologul îi amuți, simți cum sufletul parcă i se înmuia și izbucni în plâns. Și plânse, plânse, plânse. Și gândirea i se dizolva în plânsul acela tăcut. XXX Víctor îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
1913, înainte de Ceața mea, au apărut nuvelele pe care le-am reunit sub titlul uneia dintre ele: Oglinda morții. După Ceață, în 1917, Abel Sánchez: o istorie pasională, cel mai dureros experiment pe care l-am dus la bun sfârșit înfigându-mi bisturiul în cea mai teribilă tumoare obștească a castei noastre spaniole. În 1921 a văzut lumina tiparului romanul meu Mătușa Tula, care, în ultima vreme - grație traducerilor în germană, olandeză și suedeză -, a găsit receptare și ecou în cercurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pătrunde În craniu și explodează: nu durere, nu zgomot, poate, Își imagină, poate doar o străfulgerare incandescentă de neîncredere, ca un copil care se pregătește să primească o palmă peste obraz de la tatăl său și se trezește că acesta Îi Înfige În ochi un vătrai Încins. Oare există vreo fracțiune de secundă, vreun atom de timp În care, cine știe, apare totuși iluminarea? Strălucirea celor șapte ceruri? Când tot ceea ce a fost ascuns și neclar o viață Întreagă devine pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a contorsionat, a urlat și a pierdut o mulțime de sânge. Yaniv a spus: Ei, și ce! Nu-i nimic, nu-i decât un câine arab Împuțit. Iar Ninja a zis: Oricum are edem și e pe moarte. Dimi a Înfipt cuțitul a treia oară, cu toată puterea, dar a nimerit Într-o piatră și cuțitul s-a rupt În două. A rămas numai cu mânerul. Ninja și Yaniv au prins câinele de cap și i-au strigat: Hai odată, tâmpitule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]