4,842 matches
-
oștile mongole s-au divizat, un corp s-a îndreptat spre Țara Bârsei, prin pasul Oituz, calea de legătură între Moldova și Transilvania. Straja pasurilor de munte era asigurată aici de români și secui ("Ollaci et Siculi"), care au fost înfrânți de năvălitori. După ce au ajuns în Țara Bârsei, mongolii au reușit să înfrângă armata voievodului Transilvaniei, care a căzut pe câmpul de luptă, apoi au înaintat prin sudul regiunii spre vest, în direcția Panoniei. De la curbura Carpaților, un alt grup
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin pasul Oituz, calea de legătură între Moldova și Transilvania. Straja pasurilor de munte era asigurată aici de români și secui ("Ollaci et Siculi"), care au fost înfrânți de năvălitori. După ce au ajuns în Țara Bârsei, mongolii au reușit să înfrângă armata voievodului Transilvaniei, care a căzut pe câmpul de luptă, apoi au înaintat prin sudul regiunii spre vest, în direcția Panoniei. De la curbura Carpaților, un alt grup militar mongol s-a îndreptat spre sud-vest, de-a lungul Munteniei. Despre acțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ordinelor misionare ale bisericii, dominicanii (predicatorii) și franciscanii (minoriții). Înfruntarea între cele două lumi, în sud-estul Europei, are loc între statul latin de Constantinopol și blocul vlaho-bulgaro-cuman. Prima luptă s-a dat la Adrianopol, în aprilie 1205, unde latinii sunt înfrânți și împăratul Balduin luat prizonier. Asocierea celor trei forțe, vlahi, bulgari și cumani a dus la dezagregarea Imperiului bizantin, după 1185, iar ulterior a constituit o primejdie pentru cel latin, după 1204. Intervenția masivă și permanentă a cumanilor din nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dar atacurile împotriva latinilor au continuat.1 În anul următor, urmașul său, Asan Borilă, căsătorit cu văduva cumană a lui Ioniță, pentru perpetuarea alianței vlahi-cumani, și-a făcut apariția în Tracia, dar în iulie 1208, la Philipopol, aliații au fost înfrânți de latinii conduși de împăratul Henri de Valenciennes. Luptele au continuat în același mod până în 1212. Între timp, cumanii devenind tot mai mult o problemă pentru cruciată, împotriva lor se mobilizează latinii și papalitatea. Forțele cruciatei apusene au legat cucerirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
replică la strânsele legături între Bizanț și statul hulaghizilor din Persia, cu care Hoarda de Aur se afla în conflict pentru teritoriile caucaziene. Nogai s-a aliat cu țarul bulgar Constantin Tich, adversar îndârjit al împăratului Mihail, și i-a înfrânt pe bizantini. Relațiile Hoardei cu Bizanțul au rămas un timp încordate, dar împăratul, prin abile manevre politice, a reușit să-l atragă de partea sa, oferindu-i puternicului emir de soție o fiică naturală a sa. Apoi, Nogai, instigat de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mongolilor cu Bizanțul au încetat în 1282, la moartea împăratului Mihail VIII, încât sub Andronic II, urmașul său, are loc deja o expediție a "sciților paristrieni" (mongolii) stabiliți la sud de Dunăre, în Dobrogea, în teritoriile bizantine, unde au fost înfrânți lângă Mesembria-dar primejdia unor incursiuni mongole în Tracia și Macedonia s-a menținut. În 1285, emirul Nogai și prințul Tola Buga au organizat o mare invazie în Europa centrală, cea mai însemnată acțiune militară mongolă după 1241. Faptul că în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
hanul Toqtai, care au dus la conflicte armate directe între cei doi. Aceste ciocniri militare nu s-au desfășurat în nordul Dunării, ci mult spre răsărit, în stepele nord-pontice. Într-o primă luptă, pe râul Ias, hanul Toqtai a fost înfrânt și el s-a refugiat dincolo de Don, fără a fi urmărit, în a. H. 697 (oct. 1297-oct. 1298). Apoi, între cei doi s-a dat o nouă luptă decisivă, în a. H. 699 (sept. 1299-sept. 1300), la Kukanlâk, unde Nogai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a refugiat dincolo de Don, fără a fi urmărit, în a. H. 697 (oct. 1297-oct. 1298). Apoi, între cei doi s-a dat o nouă luptă decisivă, în a. H. 699 (sept. 1299-sept. 1300), la Kukanlâk, unde Nogai a fost înfrânt și ucis. Asupra locului bătăliei sunt controverse: ea ar fi avut loc pe râul Kaganlâk, afluent aflat pe partea stângă a Niprului, în apropierea Odessei, sau lângă lacul Cogâlnic, în sudul Basarabiei (Bugeac) sau la nordul Terekului, în Crimeea. După
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de arhiepiscopul de Esztergom, erau doar vag cunoscute. Rogerius, descriind năvălirea tătarilor, scrie că în timp ce "regele Kadan" (căpetenia mongolă) a ajuns la Rodna, în Transilvania, "Bochetor, împreună cu alte căpetenii, au traversat Siretul și au ajuns în țara Episcopului cumanilor și, înfrângându-l, au ocupat țara". Deducem că hotarul răsăritean al episcopiei era Siretul, dar spre sud nu știm care era limita, iar spre apus, cf. Diplomei ioaniților, hotarul nu depășea pasul Bran-Câmpulung, de unde se întindea țara voievodului Seneslau, în timp ce la sud
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de peste Olt. Astfel, la începutul domniei tânărului rege Ladislau, prin 1273-1274, conform documentelor regești ungare din 1285 și 1288, Litovoi se revolta împreună cu frații săi. În această luptă, pentru stăpânirea Hațegului, se întrebuințau români contra românilor: Litovoi și Bărbat erau înfrânți de un magister Gheorghe, fiul lui Simon. S-ar putea ca Litovoi, crede Iorga, să fi pornit un atac împotriva regelui în înțelegere și cu acei cumani rebeli, urmăriți de rege până în Moldova. Lupta cu Litovoi avea loc la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
12 Dar să revenim la data și împrejurările închegării Țării Românești, după Neagu Djuvara. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, sub Ladislau IV Cumanul (1272-1290), intervin tulburări în regatul ungar: în 1282, cumanii retrași în interiorul țării se revoltă, dar sunt înfrânți, unii din ei fug spre Moldova, alții rămân pe loc și se supun regelui. În mijlocul acestor tulburări, în 1285, tătarii trec munții și pătrund în regat: Transilvania este pustiită, iar cumanii cooperează cu năvălitorii. Haosul din Ungaria culminează cu uciderea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a unificat țara și a ocupat Vidinul. Într-o "Istorie despre domnia Serbiei", se vorbește despre lupta lui Ștefan Uroș III, tatăl lui Ștefan Dușan, cu țarul bulgar Mihail, ajutat de tătari și de Basarab". În același timp, Ivan Alexandru înfrânge pe bizantini și ocupă porturile la Marea Neagră-el este ajutat de tătari care trec Dunărea, iar cronicile bizantine și bulgare susțin că și vlahii (români) lui Basarab au luptat alături de tătari. În lupta de la Messembria (1331), dintre bizantini și bulgari
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întâmpinată de Petru, în Țara Șipenițului, și atrasă într-o zonă cu păduri întinse și greu accesibile, numite "plonine" (codrii plonini), unde moldovenii a prăvălit asupra ei o mulțume de copaci (o Posadă moldovenească). Atacați prin surprindere, polonezii au fost înfrânți, mulți morți și numeroși prizonieri, dintre care o parte au fost răscumpărați apoi de regele Cazimir III. În legătură cu această luptă, s-a purtat o discuție acerbă în istoriografie, dar fără nici un rezultat. Cronicarii Grigore Ureche și Miron Costin, încercând să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cauză directă eșecul guvernului otoman de a ține sub control dezordinea din provincii. Sub conducerea primului ei lider, Karagheorghe, ea s-a transformat dintr-o revoltă împotriva corupției autorităților locale într-o mișcare de eliberare națională. Deși Karagheorghe a fost înfrînt, în 1815, o a doua insurecție, care l-a avut în frunte pe Miloš Obrenović, a reușit să obțină din partea guvernului otoman condiții favorabile. Serbia a dobîndit pe la 1830 un statut autonom în cadrul imperiului. Miloš a fost obligat să abdice
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ianuarie 1916, iar Nicolae a fugit în Italia. În aceeași lună Aliații au fost nevoiți să se retragă din Gallipoli. Puterile Centrale dobîndiseră deci o poziție avantajoasă în Balcani. Bulgaria și Imperiul Otoman erau de partea lor, iar Serbia fusese înfrîntă. O armată aliată puțin numeroasă era cantonată la Salonic, dar aceasta nu putea face mare lucru. În aceste circumstanțe, loialitatea României și a Greciei a dobîndit o importanță deosebită pentru Aliați. Ca și Italia, România era în 1914 aliată cu
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și de extindere a revoluției, C. Bălcescu fiind îndatorat să ajungă la înțelegere cu sârbii (după parcurgerea Galiției). Din motive binecunoscute (în parte înfățișate și aici, în măsura în care se leagă de obiectul studiului nostru), acele proiecte au eșuat. Revoluția a fost înfrântă. Numeroși luptători au luat drumul exilului, nu puțini trecând prin Țara Românească, în dreapta Dunării, oferind țarului prilejul să provoace așa numita chestiune a refugiaților polonezi, binecunoscută în istoriografie. La 30 decembrie 1849, o comisie stabilea că numai la Șumla se
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
începând cu 1828, protectoratul rus a costat Principatele 150.000.000 de piaștri, fără a socoti imensele pagube pricinuite de jafuri și devastări”. Însă consecințele cele mai grave ale protectoratului au lovit mișcarea națională, care s-a maturizat și dezvoltat, înfrângând mari și numeroase piedici. 2. 1830-1853 Începutul deceniul al IV-lea a fost dominat de trei mari evenimente: revoluția franceză din iulie 1830, independența Belgiei proclamată în același an și insurecția poloneză din 1830-1831. Eliberată foarte scurt timp de complicațiile
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și va întâmpla în 1840-1841. Înfrângerea revoluțiilor din 1848-1849 a creat țarului iluzia invincibilității, de unde și „provocarea destinului” prin redeschiderea crizei orientale în 1853. Din nou, țarul nu are de înfruntat o opoziție internă virtuală, dar el n-o poate înfrânge pe cea externă. Datele problemei se schimbă după 1856, când în Rusia se crează o situație revoluționară și conducătorii Imperiului sunt nevoiți să recurgă la reforma din 1861. Autoreferat Lucrarea de față, Politica externă a Rusiei țariste între 1825 și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
flacăra Mariei. Hotărâtă ca de data aceasta să câștige potul, Marie se pune pe ea însăși în joc, își pariază propria persoană. Pune la punct un întreg "sistem" de seducție, face tot soiul de "combinații" și de "calcule" pentru a înfrânge șovăielile lui Pietro. În speranța de a-l scoate din minți, de a-l face nebun după ea, și de a-i da astfel puterea să-și înfrunte familia, Marie simulează, joacă până la capăt comedia, permițându-i, fără ca asta să
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
farmec, iar nesiguranța de care era cuprinsă îi ațâța dorința. Își găsise în sfârșit perechea, deci partida putea să înceapă". După această bătălie pierdută, baronul pune la cale un adevărat plan de bătaie. Fin psiholog, înțelege că nu va putea înfrânge rezistența mamei decât printr-o tactică de învăluire. Operând așadar o manevră abilă, se împrietenește cu fiul, pe care îl copleșește cu atenții, îl corcolește, îl antrenează. Stratagema îi reușește, de vreme ce baronul ajunge curând să intre în vorbă cu mama
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
bir cu fugiții de îndată ce aflaseră ce zestre urma să primească fata. Așadar, Maud renunțase la a-și aștepta Făt-Frumosul. În loc să cultive virtuțile creștine ale "datoriei, cinstei și resemnării", tânăra se răzvrătise și hotărâse ca, "fie ce-o fi, să-și înfrângă soarta potrivnică și să triumfe asupra mulțimii". Asemenea lui Rastignac, declarase război societății și oamenilor. Țelul său era de a birui teritoriul căsătoriei, cu forța ori prin viclenie. Într-un cuvânt, Maud de Rouvre acționează ca un bărbat, răsturnând astfel
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
nimicitori, sângeroși, tragici au zguduit profund vechile rânduieli. Astfel, după cum sublinia profesorul Gaucher, "tulburarea pe care a provocat-o războiul în suflete a zdruncinat într-o oarecare măsură noțiunile morale obișnuite"84. Idealul fidelității și al purității absolute a fost înfrânt de circumstanțe. Nu numai că flirturile fuseseră încurajate, dar chiar și adulterele se înmulțiseră în spatele frontului și în rândul celor reîntorși de pe front. "Femeile tinere renunță la păstrarea aparențelor. Bărbații însurați și femeile măritate își uită îndatoririle. Dacă morala a
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
are loc naufragiul, răsunător, funest, cumplit. Cei doi tineri eșuează pe o canapea, așezată sub un tablou de Degas, Stingo pomenindu-se, la capătul a două ore, că ajunsese la fel de departe ca în taxi. Folosise toate strategiile posibile pentru a înfrânge rezistența lui Leslie, dar "nu era nimic de făcut. În afara cavității ei bucale căscate și a limbii prodigios de active, ar putea fi tot atât de bine îmbrăcată în pieptar de zale, într-o armură întreagă". Dacă tânăra era într-adevăr încarnarea
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
183 și urm. 49 G. Vrabie, S. Popescu, Teoria generală a dreptului, Editura Șt. Procopiu, Iași, 1993, p. 36. 50 Ibidem. 51 Spunem, de regulă, pentru că în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ principiul specialității capacității de folosință poate fi înfrânt, așa cum prevede art. 206, al. 1 din noul Cod civil. 52 A se vedea art. 33 din Decretul nr. 31/1954. 53 În concepția noului Cod civil prin înregistrare se înțelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
să se nască și să se hrănească omul erou. Misiunea propusă: eroul ieșit din școala legionară va ști să elaboreze programe, să rezolve problema evreilor, să organizeze statul. El va convinge alți români, dacă nu, el va ști să fie înfrînt ca un adevărat erou. Această mistică naționalistă, ortodoxă, această cultură a comunității și a violenței legionare cucerește. Codreanu își amintește, într-o mărturisire din 1936, de o acțiune condusă de el în Basarabia anului 1930. Legionarii călare, avînd pe piept
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]