93,058 matches
-
să plouă. Apropiindu-se de vizor, constată că nu se înșelase. Într-adevăr, de partea cealaltă a ușii, era Florin care, nerăbdător, tocmai apăsa din nou butonul soneriei. Pentru o clipă, se gândi să nu-i deschidă și să se întoarcă la televizor. Nu înțelegea ce rost mai avea vizita lui, devreme ce pentru el, lucrurile erau limpezi; nu numai că mai aveau de ce să se mai vadă, dar această alegere era chiar singura soluție de compromis pe care o găsise
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
poliției de frontieră era mulțumitor, era totuși limitat, spre deosebire de nevoile tot mai mari și mai ales, imprevizibile, ale tinerei sale familii; acum mai numeroase. Copiii - bucuria vieții - cum auzise el cândva spunându-se despre ei, erau minunați, însă, când se întorcea acasă după o zi epuizantă de muncă, îl oboseau și, nu de puține ori îl iritau atât de mult, încât deseori se trezea ridicând vocea la ei... Iar când Vadim ridica tonul, așa cum era obișnuit pe platoul de instrucție, până
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
te vei răzgândi și te vei debarasa cât poți de repede de... toate astea... dar, ce-mi mai bat eu gura cu tine când, știi și tu, drumul acesta este atât de îngust, că rareori mai are și loc de întors. Stătu puțin în cumpănă și apoi întorcându-i spatele lui Florin, se îndreptă spre ușa garajului. - Stai puțin, așteaptă, măcar să te conduc până acasă, nu vezi ce greu mergi cu picioarele astea umflate?. - Nu, mulțumesc, o să chem. un taxi mai
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
cât poți de repede de... toate astea... dar, ce-mi mai bat eu gura cu tine când, știi și tu, drumul acesta este atât de îngust, că rareori mai are și loc de întors. Stătu puțin în cumpănă și apoi întorcându-i spatele lui Florin, se îndreptă spre ușa garajului. - Stai puțin, așteaptă, măcar să te conduc până acasă, nu vezi ce greu mergi cu picioarele astea umflate?. - Nu, mulțumesc, o să chem. un taxi mai încolo. De acum înainte, din păcate, e
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
religioasă, se gândi el, știind că Lidia nu uita nicio datină. Și pe masă, pe o farfurioară, erau aprinse două lumânărele. Scoase pe masă din sacoșă sticlele, căută în sertar desfăcătorul și luă repede două pahare dintr-un dulăpior suspendat. Întorcându-se lângă masă, piciorul său se lovi de ceva dur. Era cutia de plastic a bormașinei lui, pe care o uitase atunci când, îl ajutase pe Vadim să renoveze apartamentul. Desfăcu sticlele de bere și se opri o clipă ascultând. Vadim
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
apucă în mâini paharele și îndreptându-se către canapea de pe care Vadim, cu o pernă sub cap, urmărea emisiunea îi dădu paharul din mâna dreaptă. Acesta, fără a-și muta privirile de la ecran, întinse mâna și-l luă. Florin se întoarse după o scrumieră pe care și-o așeză în apropiere, apoi se așeză pe fotoliu și sorbind cu zgomot o gură de bere, se interesă de pronostic. - Este așa cum mă așteptam - îi răspunse Vadim - albaștrii și-au învățat lecția și
SUB CERUL MUT de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2061 din 22 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/380112_a_381441]
-
-n verde urc-o scară. Nu sunt ziduri prea înalte Bucuria-și face halte În poemele de dor, Când se-adapă din izvor... Triluri de privighetori Mă trezesc adesea-n zori, Corzi vibrează în fiori... Suntem totuși trecători. Florile-și întorc privirea Uneori le simt uimirea Că-n petalele de soare, Galbenul frumos răsare... Frunzele șoptesc în vânt Când e pace pe pământ... Și se leagănă duios Lângă pomul cel frumos! Dorul prinde o cărare Când e liniștea mai tare Și
AȘ PLECA... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380259_a_381588]
-
valuri coboară stele noi permanent. Lângă noi, păsărele, cântă-n triluiri de zor, Tu spre ele te duci, ca să plece în zbor Și pe aripi un freamăt se înalță la cer, Iar în sălcii bătrâne rămân urme de ger. Mă întorc friguroasă dintr-un gând rătăcit, Te aștept iar la masă însă nu eșți venit, Viața trece alene strânsă-n straie de dor Și îmi lasă-n verandă, un parfum trecător. Referință Bibliografică: Azi mă doare iubirea / Manuela Cerasela Jerlăianu : Confluențe
AZI MĂ DOARE IUBIREA de MANUELA CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380266_a_381595]
-
nimic, simulând indiferență, nepăsare, dezinteres. DEX]. - Nu! eu am închis. De ce, mai aveai ceva de spus? Haide rapid, că am mâncarea pe foc, nu am timp de povești. - Aa... zise încurcată eleva, îmi puteți spune totuși dacă știți când se întoarce Sorin? - Nu-i cunosc programul. Altceva? - Nimic! Mulțumesc. Seară bună, replică Simona, trântind la rândul ei telefonul și reținându-și cu greu un chicotit de satisfacție. - Auzi ce chestie! Băiatul ăsta umblă creanga și nu trebuie să dea nimănui socoteala, pe când
ROMAN , CAP. UNSPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1860 din 03 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380192_a_381521]
-
dorea. - Mi se pare că ți-am mai spus cum stau lucrurile între noi. Bine, fie. O să vin, deși, să știi că am rețineri în ce privește întreaga situație, murmură ea cu o voce moale, încă impresionată de abilitatea tânărului de a întoarce situația în favoarea lui. - Ok, Zeiță, îți mulțumesc de mii de ori și îți sărut buzele tale moi, strigă entuziasmat Sorin, răsuflând ușurat că a scăpat ca prin urechile acului dintr-o postură atât de incomodă, atingându-și totodată obiectivul presant
ROMAN , CAP. UNSPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1860 din 03 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380192_a_381521]
-
să aibă și ei un ajutor în gospodărie. Cel mai mult îmi plăcea lucrul de mână , mătușa Leontina mă luase pe lângă ea să învăț croitorie. Dar eram oarecum recunoscută în sat ca fiind pricepută la împletit cu acele, pe care întorceam firele precum notele muzicale pe portativ... Făceam pulovere groase de lână , știam o mulțime de modele, le visam și noaptea... Îmi plăcea să lucrez culori deschise, cum ar fi mierea de flori de câmp, sau culoarea frunzelor îngălbenite - nisip, ruginii
ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380267_a_381596]
-
Pasul tău zburat de vînt, Spre o altă melodramă Azi mă cheamă în cuvînt, Am uitat cît mi-e de bine Sufletul cînd se destramă Am uitat chiar și de tine, Dau semnale de alarmă, Nu mai știu să mai întorc Fila într-o altă viață Am uitat să mai trăiesc Doar cu stropul de speranță, Uiți de mine, uit de tine Am uitat că suntem doi Și că zilele-s puține Să le-mpărțim între noi, Ne rămâne doar tăcerea
UITĂM DE NOI de GEORGETA ZECHERU în ediţia nr. 1162 din 07 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/380310_a_381639]
-
flori și izvoare și păsări măiastre, Sau munți cu podoabe-aninate pe frunte De-un verde-smarald prin plete cărunte, Sunt chiar Universul...nu sunt ale noastre. Tăcerea se-așterne și-acolo-n ponoare Doar pace domnește-n eter și-nțeleptul Se-ntoarce în el. Eu doar plâng și în pieptul Preaplin de iubire speranța răsare. Referință Bibliografică: ÎNȚELEPTUL / Silvia Rîșnoveanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2153, Anul VI, 22 noiembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Silvia Rîșnoveanu : Toate Drepturile Rezervate
ÎNȚELEPTUL de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380304_a_381633]
-
fiecare dintre artistul sau artista depre care făcea propunere să scriu. Definitivându-se volumul II (inițiala B) al cărții „Timp fără ani. Oglinzile unui veac” și aflându-se acum tocmai „ferchezuit” spre a face călătoria la Editură, de unde se va întoarce alcătuit într-o carte sper încă și mai izbutită decât celelalte din urmă, eu fiind de părere că cel mai mare dușman al frumosului nu e urâtul, ci alt frumos, înfățișez prezentul Cuvânt înainte, destinat a pune în vedere câteva
DE ACORD CU DESTINUL MEU de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1875 din 18 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380281_a_381610]
-
se uită la meci și n-aude cine a marcat golul..., ai vrut să-i arați tu golul dar dacă n-are lampa gaz nu s-aprinde nimic... - dacă pleci undeva nu mai știi unde te-ai dus, și te-ntorci din drum poate-ți aduci aminte... Semnele astea de bătrânețe nu apar așa oricum, ci în funcție de anotimp - primăvara simți bucuria aia tâmpă a copilăriei și te trezești fredonând.. ,,floricele pe câmpii, hai să le-adunăm copii...,, - vara nu mai suporți
SEMNE DE BĂTRÂNEȚE de GEORGETA ZECHERU în ediţia nr. 2303 din 21 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380312_a_381641]
-
rămas singura bucurie a părinților ei. Singura speranță. O fată cuminte, absolventă de medicină...Și, de unde-mi cunoaște ea numărul de telefon?.. O cunoscuse pe maică-sa la cimitir...își îngropase unicul băiat, inginer...mort într-un accident când se-ntorcea din Spania...Avea mormântul în apropierea cavoului familiei ei. Cu fețele plânse, și-au împărtășit durerile sufletești. Băieții lor se născuseră în același an, iar bietele femei îi țineau că sunt de-o seamă, deși plecaseră de-aici la date
CAP. 6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380262_a_381591]
-
-nvârte camera cu mine. Capul îmi vâjâia și mi s-a pus un nod în gât. Simțeam că mă sufoc. M-am prăbușit pe un scaun, tremurând. Cred că un minut sau două am stat așa, pe când el mi-a întors spatele și s-a dus la casetofon, deschizându-l. Cânta un vals de Strauss și el fluiera melodia, mimând că dansează, cu spatele la mine. Mașinal, am ieșit pe hol, am îmbrăcat haina și am plecat. Deși auzise că plec, nici măcar nu
CAP. 6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380262_a_381591]
-
s-a dus la casetofon, deschizându-l. Cânta un vals de Strauss și el fluiera melodia, mimând că dansează, cu spatele la mine. Mașinal, am ieșit pe hol, am îmbrăcat haina și am plecat. Deși auzise că plec, nici măcar nu s-a întors. (Plânge cu sughițuri). Când coboram scările, simțeam că mă îndrept spre infern. Destinul mă lovise cu măciuca în moalele capului. În fața blocului, m-am apropiat de un copac și am început să plâng...să plâng...să-mi plâng nenorocita de
CAP. 6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380262_a_381591]
-
fi spus că...totuși...îl iubesc...că dacă acum vrea...acum să fie!.. Nu știu cât am stat acolo. Mă îngrozeau clipele care treceau pe lângă mine și mă întrebau speriate: hai, hotărăște-te, că noi trecem mai departe și nu ne mai întoarcem! Aș fi vrut să le spun: așteptați...așteptați, până vine el! Dar clipele fugeau și el...n-a mai venit...Mă gândeam să mă duc la Dunăre. Să intru în apă și să merg așa, spre adâncul ei. Dar știi
CAP. 6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380262_a_381591]
-
direcție. Există o fundație cu sediul la Londra, „Barnabas Fund”, condusă de un om de afaceri evreu, lordul George Weidenfeld, în vârstă de 95 de ani, care a scăpat de naziștii din Viena ajutat de niște creștini. Pentru a-și întoarce acest sprijin, susține astăzi această fundație care a reușit să elibereze 42 de familii de creștini de la Beirut, refugiați din Siria, cu ajutorul Ambasadei Poloniei în Liban și i-au transportat în siguranță în Polonia. Noi am putea face un efort
Biserica Creştină din Orientul Mijlociu – între persecuţie, mucenicie, martiriu, propovăduire şi mărturisire autentică, sângeroasă, pemanentă, substanţială şi consistentă… [Corola-blog/BlogPost/93964_a_95256]
-
sterilitate, în care să mă scufund în liniște, ca într-un pled uriaș și cald. În ziua în care ne-am căsătorit, tu, Carmen, (...) ai plecat în State. Definitiv. Luai cu tine și o parte din mine!”; Și Andrei se întorsese. A fost lângă mine, în spital, după accident, tot timpul. Parcă trăiam în viitor. Parcă trăiam provizoriu. Adică nicăieri. Adică niciunde.”; ,,...Și viața se împarte în două, pentru totdeauna... Noi, înainte și după... Tu n-ai venit, Carmen!”; Tataia este
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
simt ca la facerea lumii, în ziua întâi, înainte ca Dumnezeu să fi poruncit: <Să fie lumină>”; ,,Tu, Dor! Da, mi-e dragă alăturarea găsită și strig ușor (...): Tu, Dor! Dar el deja ajunge la mașină. Înainte de a urca, se întoarce, privirea lui caută spre geamuri, mă ascund după jaluzele, cred că prea târziu. Cred că m-a văzut cu nasul lipit pe geam, privindu-l. Doamne, iartă-mă, ce fac?”, ,, Sunt umbra ta. Ești umbra mea. Deocamdată sunt! Și atât
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
învețe... Comparația e ca o blasfemie, dar l-am înțeles totdeauna în încăpățânarea de a nu învăța cuvintele.).”; ,, Pe frunte i se formează o cută când vorbește. A doua zi a intrat, m-a căutat din ochi, apoi s-a întors spre șefa, au vorbit, au intrat studenții, parcă am intrat într-o buclă a timpului, doi studenți la masa noastră, el îi îndruma, apoi atingerea ușoară - pe umăr, de data asta -, s-a aplecat să-mi explice ceva... Încremenirea, așteptarea
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
cu valențe cinematografice, de veritabil film de artă vibrant: ,,Pe coridor, mă întâlnesc cu Tu,Dorul meu. Îmi vede râsul în ochi și râde și el. Mă ia de mână. Prin mine trece un curent electric de mii de volți. Întorc capul, ca să nu-mi vadă pleoapele lăsate, dorind să opresc trecerea clipei, dorindu-mi curaj să-i strâng și eu palma sa mare (...) Clipa trece. Palma se lasă. Mâna mea, neputincioasă, cade. Pâlpâirea de curaj se stinge.,, Ești bine azi
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
neputincioasă, cade. Pâlpâirea de curaj se stinge.,, Ești bine azi, Taina?” - și simt și întrebarea în șoapta lui. Cicatricea de pe frunte-i se ridică și ea în întrebare, dar privirea devine serioasă, așteptând răspuns. ,,Sunt bine mereu!” îi spun. Se întoarce și pleacă zâmbind. Ochii mei rămân în urma lui, zbârlindu-i părul încă negru, măsurându-i pașii, numărându-i bătăile inimii.”; ,, Când ajung jos, la marginea foii, scriu năucă, neștiind de mine: ,,Te iubesc, Tu,Dor” Mă sperii de ce scriu, fac
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]