KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...182 183 184 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

departe: — Nu știu unde ne aflăm acum. N-aș putea să mă Întorc aici. — OK, se auzi un strigăt din barca cealaltă. — Pe istețu’ Ăsta Îl duc la pescuit pînĂ se Întunecă. — OK. Tare se mai dă-n vînt după pescuit, mai țipă căpitanul Willie, aproape pierzîndu-și vocea. Deși jegosu’ pretinde că peștii Ăștia nu-s buni de mîncat. — Mulțumesc, frate, se auzi vocea lui Harry. — Tipu’ Ăla-i frac’tu? Întrebă doctorul, foarte roșu la față, dar cu aceeași sete de informație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
care se trăsese Într-un colț, lipit de perete, toți ceilalți bărbați Își scoseseră armele. Trei blonde cu rădĂcinile firelor de păr Închise la culoare se ridicaseră pe vîrfuri pe una din băncile de la perete ca să vadă mai bine și țipau Întruna. — Nu mi-e frică, spuse forțoasa. Ești ridicol. — N-ai vrea să fii Împușcată Într-o Încăierare de bar, i-am spus. Dacă regele pistoalelor are ceva prieteni pe-aici, o să iasă urît. Dar n-avea, În mod clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
În praf, așteptînd ordinul să urci panta aceea pe care nici un om n-ar fi putut-o urca fărĂ să fie Împușcat. Fuseserăm acolo, alături de cei care stăteau Întinși așteptînd tancurile care n-au mai venit. Așteptam, În timp ce obuzele năvĂleau țipînd ascuțit și explodau cu un răget. Metalul și bulgării de pămÎnt erau aruncate-n aer ca o fîntînĂ arteziană. Și, pe deasupra capetelor, era perdeaua de gloanțe, șoptind, pocnind Întruna. Știam ce simțeau cei care așteaptă. Ajunseseră cît de departe puteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Nu, spuse ea. Nu! Nu! — Este sora lui Vicente Irtube, spuse locotenentul. Ar trebui să ne fie de folos. — A mai fost interogată și Înainte, spuse cineva. — Dar niciodată În mod serios. Nu, spuse ea. Nu! Nu! Apoi Începu să țipe: Vicente, ajutor! Enrique, ajutor! — SÎnt morți, spuse altcineva. N-o să te ajute, nu fi proastă. — Ba da. O să m-ajute. Morții sînt cei care mă vor ajuta. O, da, da, da! Morții noștri sînt cei care mă vor ajuta! PĂi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295

dureroasă. Așa simt că durerea mea e mai mare decât a oricui, eu sunt cea care suferă. Acum nu mai e nevoie să mă prefac și să bravez. Încă mai suspin când ajung în parc. Vreau să hohotesc și să țip ca și cum lacrimile ar fi sânge, ca și cum n-aș plânge, ci mi-aș revărsa pur și simplu durerea. Când sunt singură o fac în felul ăsta. Nu chiar în fiecare seară, mulțumesc lui Dumnezeu. Nu mai e ca în primele săptămâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-l împiedic pe prietenul meu cel mai bun să-mi intre în apartament. —Rebecca, strigă el din hol. Știu că ești acasă. Eu sunt. Ești îmbrăcată? Cred că atacul e cea mai bună formă de apărare. Țâșnesc din bucătărie și țip indignată: — Puteam să fiu dezbrăcată! Puteam să fiu cu cineva! Cum îndrăznești să intri în felul ăsta? Îmi vreau cheile înapoi chiar acum. Dar Davey nu pare să asculte. Se uită înspăimântat în jur. —Rebecca... șoptește îngrozit. —Nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
un lucru bun din punct de vedere psihologic. Bună, numele meu este Davey și sunt alcoolic, începe el. Bună, Davey, îi răspund ei în cor. Tipul din spate o spune destul de tare; are o voce profundă, n-are nevoie să țipe așa. Povestea mea n-are nimic spectaculos, continuă Davey. Nu pare să-i fie ușor - e valabil pentru oricine- dar se vede că nu i se întâmplă pentru prima dată și asta mă face să mă simt puțin mai relaxată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
mea era că ea ar putea să mă înșele. A încercat să discute cu mine despre ce nu e în regulă, dar am fost expeditiv. Într-un final, mi-a reproșat că beau prea mult și atunci am început să țip. I-am spus că beau ca să nu mă mai simt atât de nesigur. De ce avea nevoie de libertate? Eram atât de fericiți! Mi-a replicat că nu mai eram așa de mult și asta se întâmpla pentru că beam prea mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
care să-mi țină de cald, alături de iubitul meu. —UN AN NOU FERICIT! a urlat patronul în același timp cu prezentatorul TV. —UN AN NOU FERICIT! am strigat în cor. Barul a devenit o mare de trupuri care se îmbrățișau, țipau și suflau în trompete, aruncând cu artificii în paralel cu cei de la TV. Panglici de hârtie colorată cădeau peste noi, în păr, pe umeri, acoperindu-ne cu mov, roz și albastru. Perechile se îmbrățișau. Noi ne-am sărutat și, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
mea, Jake îmi zâmbește în stilul său inconfundabil; devine și mai atrăgător. —Trebuie să recunosc că, din când în când, era destul de plăcut. Paradoxal, uneori îmi lipsește. Ne plimbăm de-a lungul Tamisei, care curge liniștită, asaltată de pescărușii care țipă și se cufundă în apa de un verde murdar. Foarte multe avioane care vin și pleacă de pe aeroportul Heathrow zboară pe deasupra noastră. Reușesc să ignor zgomotul făcut de ele și să-l aud doar pe cel al pescărușilor, al bicicletelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
clădirii unde lucra, ori scriam pagină după pagină. Am primit chiar un avertisment scris. N-am înțeles niciodată ce s-a întâmplat. Și-a schimbat numărul de mobil. La un moment dat, când a ieșit de la serviciu, a început să țipe să plec și a izbucnit în lacrimi. Am început și eu să plâng, pur și simplu stăteam pe trotuar și nu găsisem alt mod de a-mi manifesta neputința. Apoi a fugit și n-am mai văzut-o de atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
ca să-l sărut pe Jake. Ne privim, fața mea deasupra feței lui Jake. Îmi ia mâinile și le pune pe umerii lui, apoi se ridică puțin, încât fața lui e acum la aceeași înălțime cu a mea. Aș vrea să țip și să fug, dar, mai mult decât asta, vreau să-l sărut. Așa că se apleacă peste mine, iar eu strâng brațele, încurajându-l să se apropie. Mă ridic puțin în fotoliu, ca să stau mai dreaptă, iar Jake își lipește în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
din fundul holului, ca să urc pe scara servitorilor, când dau cu ochii de Tooty și de Flopsy (sau poate să fi fost Mopsy, cine știe), tolăniți pe primele trepte, el cu mâna sub fusta ei, în timp ce ea se hlizește și țipă: „Tooty, nu ești cuminte!“ Plec imediat de la locul faptei. Uneori, priveliștea unor îndrăgostiți frumoși care se giugiulesc poate fi foarte sexy, dar să-i vezi pe Flopsy și pe Tooty făcând acest lucru te poate lecui pe viață. Peste tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
urletul de împerechere al unor animale. Tresar și aproape că-mi vărs paharul, când îmi dau seama că e de fapt Baby Thompson, mugind într-un fel care vrea să semene a flirt și a amuzament. —O idee foarte tare, țipă ea. Excelentă! Cine rămâne ultimul e un tăntălău! —Baby dragă, se impacientează Mopsy, ce s-a întâmplat? Petrecere în piscină! mugește Baby. Toată lumea în piscină! Cu Baby în frunte, cireada de petrecăreți se năpustește prin ferestrele franțuzești. Baby este urmată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
să te lungești, să-ți sprijini capul, să duci paharul la gură și să te pierzi în reverii fără sfârșit legate de reîntâlnirea pasională cu iubitul tău, de care te mai despart doar douăzeci și patru de ore. Ce credeți că faceți? țipă cineva chiar lângă mine, aducându-mă brusc cu picioarele pe pământ când eu și Jake făceam o baie cu spumă, și tocmai ne ocupam cu niște lucruri foarte „fierbinți“. E Vanessa. Se repede peste peluză spre marginea de beton a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Îmi aduc aminte cum a trântit Barney ușa magaziei, dar, altfel, eram amândoi foarte prinși și nu prea vedeam nimic în jur. Nici măcar nu am observat că Finn a deschis ușa, până când a aprins lumina. Apoi a început Vanessa să țipe. Doamne, e groaznic! Nu pot să cred că am făcut așa ceva. Daisy face o pauză. —Și ce s-a întâmplat după aceea? întreabă Jennifer, cu ochii cât cepele. Jennifer ignoră, de data asta, regula conform căreia nu avem voie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
nici un fel de responsabilitate! La naiba! Este un animal egoist și manipulator! E atât de nervoasă, încât se ridică și începe să lovească pernele din jur. Le smotocește cu atâta putere, de zici că o să le sară tot puful. —Daisy, țip eu la ea, când se apropie de perna de mătase albă superbă și foarte scumpă, pe care a cumpărat-o anul trecut dintr-un magazin din centrul comercial de pe Church Street. O s-o distrugi! Daisy se uită la pernă ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
înseamnă că ne înghiontește și ne înghesuie pe mine și pe Daisy, care stăm de o parte și de alta a lui. Biata Charlotte îi rabdă la început pe cei doi gâlcevitori, dar după un timp își pierde cumpătul și țipă la ei, ca și cum ar fi fost propriii ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și eu mă tem de Charlotte, așa că mă abțin să mă mai plâng de Finn, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
sa, între auriu și portocaliu, pare că luminează în umbra crepusculului. Casa era cufundată într-o liniște de mormânt înainte să sune Ben la ușă, dar acum au început să se audă niște zgomote dinăuntru. Parcă ar fi o femeie, țipând și izbind diverse lucruri. Se trântește o ușă și prin sticla mată a ușii de la intrare vedem cum se înfiripă un corp în holul slab luminat, și cum se apropie vertiginos de ușă. Aceasta se deschide atât de violent, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
lui Jim a reușit să ajungă în spatele casei și bate în ușa bucătăriei. Aceasta pare destul de solidă, ceea ce e în favoarea noastră, pentru că, după cum urlă, doamna Jim a apucat clanța cu amândouă mâinile și încearcă să scoată ușa din țâțâni. —Curvă! țipă ea. Parașută! Știam că te ții de prostii, Jim Watts, știam eu! Tu și serile tale de miercuri. Te-ai întâlnit cu proasta aia în ascuns de mine! Bucătăria e iluminată puternic; prea puternic ca să mai fie și odihnitor, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
valvârtej din bucătărie și un plesnet macabru se aude, probabil din camera de alături. Dintr-odată, mă simt inundată de un val de milă pentru victimele jalnice din filmele cu criminali în serie, pentru victimele care abia au timp să țipe și să se zbată, în timp ce ucigașul cu cagulă pe față se apropie de ele cu un satâr în mână. Aproape că e mai sigur să stau aici, tremurând, afundându-mi fața în umărul lui Daisy, decât să fac ceva care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688

voia ca măcar „aia mică” să pupe ceva din apartamentul de la doi, trebuia să execute. De aia murea madam Istrate când vedea că mai coboară un nepot încărcat cu catrafuse de sus. Am ajuns pe la opt seara. Tanti Mizi a țipat ca din gură de șarpe: - Clemanza, a binevoit Leo de la București! - O, quelle surprise! Bagă-l înăuntru! În sufragerie, tanti Clemanza, într-un capot cu flori de bambus, stătea întinsă pe patul cât o parcare. Pe masa susținută la mijloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
al nepoțeilor la grădiniță sau școală și-au adus - prevăzătoare - butelii de voiaj cu arzător. În tigăi argintii, curate, sparg ouă, fac pâine-pané, prăjesc felii groase de salam Victoria. Atrasă de mirosul apetisant, haita Zuzei vine în salturi mari. Bunicile țipă, nepoțeii plâng. Pentru că e iunie și nu putem să ne apărăm cu bulgări de zăpadă, aruncăm cu ce găsim prin buzunare: brichete, buletine, prezervative, tocuri de ochelari. Când vine 205 ne urcăm organizat, în ordine alfabetică, de-a stânga femeile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
să caute un bilet. Dinăuntru țâșnește un șoricel. Un bătrân cu aer de fotograf amator se sperie groaznic și, prinzându-se cu mâna dreaptă de partea stângă a pieptului, se prăbușește între scaune. Nu-i vorbă, și Sabina e îngrozită - țipă ca din gură de șarpe. Încerc s-o liniștesc cum pot: trebuie să fi fost un șoricel venit din pod, iubito. Știi că mătușă-mea ține acolo sacii cu franzele și colaci. Nu se calmează decât la Arcul de Triumf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
cum pot: trebuie să fi fost un șoricel venit din pod, iubito. Știi că mătușă-mea ține acolo sacii cu franzele și colaci. Nu se calmează decât la Arcul de Triumf, în ambuteiaj. Pe trotuare, sute și mii de bucureșteni. Țipă: „Ole ole, te-am fentat englezule!” și „Hagi președinte! Hagi președinte!”. În sfârșit, trece autocarul galben al naționalei de fotbal. O fracțiune de secundă apuc să văd fața rotundă cu pătrățele a fotbalistului președinte. Mă gândesc că n-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]