60,912 matches
-
avertizau locuitorii despre apariția unui grup de hoți de buzunare, care activa pe teritoriul întregului oraș, dar mai ales în mijloacele publice de transport. Acești hoți, câte doi, se urcau în autobuz, sau troleibuz, ca oricare alt pasager și se așezau într-un loc de unde îi puteau observa bine pe ceilalți. Nu păreau prin nimic că ar fi fost hoți, nici prin îmbrăcămintea lor, nici prin comportament. Se cunoșteau, dar nu vorbeau unul cu altul, pentru a nu da de bănuit
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
acea dimineață, Nadea, ca de obicei, se ducea la muncă. Pentru a ajunge la timp, lua mereu primul autobuz. Făcea acest lucru de ani de zile și deja se cunoștea cu unele dintre persoanele care făceau la fel ca ea. Așezată pe scaun, Nadea privea atent la ceilalți pasageri. Doamna de pe primul scaun lucra la fabrica de încălțăminte, doamna din dreapta cobora la spital, cealaltă, mai tânără, era vânzătoare într-un magazin mare, vecinul din stânga, care mai dormea puțin cu capul pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Auzind vorba starețului, fratele se sperie și repede o îndemnă pe femeie să se ascundă într-un butoiaș, pe care reușise să-l acopere cu o bucată de lemn și să arunce o haină peste ea. Cum intrară, starețul se așeză pe lemnul de pe butoiaș și îi îndemnă pe cei doi frați să caute prin chilie femeia pe care au văzut-o intrând. Ei au căutat-o, dar n-au găsit-o. - Părinte, am văzut-o cu ochii noștri când a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ploaia. O așteptam de mult timp. Căldura și zăduful nu vroiau să-i cedeze locul, dar vântul îi veni în ajutor. „Adu-o, Doamne!” mă rugam eu. Când începuseră să cadă primele picături, eu eram deja în casă. M-am așezat pe scaunul de la masa de lângă geam și priveam ploaia care ajunse de-a binelea. Frumosul și plăcutul dans al picăturilor de ploaie începuse. Iubesc ploaia! Foarte mult o iubesc! E fenomenul meu preferat; fenomenul care îmi răscolește în suflet și-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
această primejdie...”. Apoi ieșeam toți, cu preotul în frunte, și făceam înconjorul hotarelor satului rugându-ne. Bărbații purtau atributele necesare din biserică: crucile, steagurile, icoane. Mamele își duceau copiii mici în brațe. Când ne opream pentru citirea rugăciunii și ne așezam în genunchi, nu puteam suporta fierbințeala pământului. Părintele ne îndemna să răbdăm, că zicea el, pentru răbdare se primește răsplată. Și răbdam. Ne întorceam acasă obosiți, dar plini de speranță. Și Dumnezeu nu ne lăsa. Oamenii așteptau un tunet și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gara de sud. În drum, cumpărasem câte ceva pentru copilași și în scurt timp ajunsesem. Autobuzul era sosit și aștepta să se adune pasagerii. Îmi cumpărasem bilet și intrasem. Îmi găsisem și loc, pusei valiza sub scaunul din față și mă așezasem. Alături de mine, stătea o doamnă care privea prin geam. Tot timpul cât mă învârtisem pe acolo pentru a mă acomoda, ea nu mă privise niciodată. Autobuzul nu se reținu mult și pornirăm. Ca să nu pierd timpul, mă gândisem să scot
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
asupra noastră sau a copiilor noștri. Dumnezeu să ne miluiască pe toți! O lecție de neuitat Era recreație. Copii gălăgioși alergau pe coridoare. Unii intrau grăbiți pentru a-și lăsa ghiozdanele la locul lor, ieșind din nou, alții, liniștiți, se așezau pe scaune, pregătindu-și cele necesare pentru lecția care urma să înceapă în curând. Doamna profesoară avea totul deja pregătit pentru a începe activitatea, doar aștepta să se facă auzit sunetul clopoțelului și copiii să se adune toți. Iubea mult
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei.”) și alții, cărora autoarea le desenează chipul sufletesc în trăsături sugestive. Există în scrierile Lidiei Vrabie credința fermă în forța binelui, în izbânda sufletului cucernic - convingeri pe care le argumentează cu fapte de viață, încât crează impresia că autoarea, așezată la masa de lucru, în timp ce cu o mână așterne salbele cuvintelor pe hârtie, cu cealaltă răsfoiește pagini din Sfânta Sciptură, totul sub lumina candelei de la icoana Domnului Nostru Iisus Hristos. Deloc întâmplător, așadar, și spre cinstea Lidiei Vrabie, „La lumina
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
evaluare a capitalului social al comunității satului, pentru a-l include într-un proiect de facilitare comunitară desfășurat de Centrul de Asistență Rurală. Mai evaluasem două comunități din județul Arad și așteptam să văd ce îmi rezervă satul acela pitoresc, așezat între dealuri, cu ulițe care urcau din strada principală spre deal. Așa cum era de așteptat într-un loc nu foarte generos pentru practicarea agriculturii, zimbranii cultivau cartofi, îngrijeau livezile de meri și creșteau animale. Sursa principală de venit a locuitorilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
socială și de localizare, atunci se poate afirma că există o probabilitate sporită de a identifica un nivel mai mare de sărăcie în CR cu un nivel de educație foarte scăzut, formate aproape exclusiv din romi, fără alte grupuri etnice așezate pe teritoriullor și cu localizare preponderentă în Moldova, Transilvania și Crișana-Maramureș. Alți factori care condiționează sărăcia CR - mediul rezidențial, mărimea comunității, tradiționalismul indicat de limba vorbită, mărimea orașului sau nivelul de dezvoltare a comunei - sunt mai puțin importanți decât cei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1923_a_3248]
-
Atunci i se întunecă privirile, începe să tremure și e gata-gata să-și dea drumul de sus. În acel moment, copiii fac cerc în jurul ei și încep să cânte. După o vreme femeia adoarme, iar copiii au grijă să o așeze cu blândețe în scorbura copacului ca în căușul unei palme. Lumea vorbește că acolo sus în copac s-a format o comunitate care funcționează după propriile ei reguli. O comunitate suverană, liberă de orice constrângeri și indiferentă la viitor. Exact
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cei de la ambasadă, deși aceștia probabil nu se sinchiseau de povești de felul acesta, făceau urât doar la cele care amenințau granițele țării sau securitatea națională, or ea nu-i cerea iubitului ei ficțiune decât s-o lase să-și așeze capul pe umerii lui, să-și lase lacrimile în voie, să plângă până se satură, îi era atât de dor de el, avea nevoie să-l audă, să-l vadă, să-l atingă, să respire aerul din jurul lui... dar... el
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de a-și fi creat un astfel de iubit ficțiune, dar nu mai era drum de întoarcere, iubitul ei ficțiune îi intrase în toate fibrele, îi devasta zilele, îi pârjolea nopțile, devenise umbra ei. Ca să scape cumva de el se așezase lângă telefon, aștepta să o sune ca să-i poată spune una de la obraz, nimeni nu o putea desprinde de acolo, cei din casă îi improvizaseră un pat dintr-un fotoliu, de mâncat nu mai mânca de mult, din când în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
punctul de vedere al unui european poate fi un negru urât. Mă uit îndelung la el. Fața brăzdată de riduri, mușchii feței și ai trupului foarte fermi, mâinile frumoase, expresive, cântecul pătrunde în trupul meu ca o apă întunecată, mă așez pe banca din apropiere fermecată de sunetele guturale, e un fel de părculeț, oamenii se plimbă, mănâncă, tinerii se sărută, unii stau întinși pe bănci, închid ochii, alunec în vis de parcă aș păși printr-o poartă. Aide umbla de două
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
și întristarea...", popa tămâiază sicriul, babele bocesc înfundat în năframă. Se gândește la bunica ei nu ca la o moartă, ci așa cum stătea ea în fața casei pe o lespede de piatră cu mâinile în poală, fără să spună nimic. Se așeza la picioarele ei, pe iarba mătăsoasă, se odihnea, îi era bine, era în siguranță. Acum bunica a apărut din nou, acolo pe piatră, cu mâinile în poală, ograda este pustie, în mijlocul ei un sicriu alb, ea stă întinsă în sicriu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
în nisipul de pe alee, își simte picioarele amorțite, îi este foame. Copilul e murdar, năclăit de praf și de muci. Zâmbește tâmp. Are cam un an și jumătate. "Bună ziua". Spre ea se îndreaptă o bătrână care tragei un picior. Se așează și-i mai spune o dată: "Bună ziua, bine-i să șezi când ești bătrână". Nu știe ce să răspundă, bătrâna miroase urât, s-ar ridica să plece. "Aștepți pe cineva?" Da", spune aproape mecanic, sperând să o alunge pe bătrână cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
capăt la altul al Sydney-ului, cel mai mare oraș din Australia, trebuie să străbați 200 de kilometri, și asta pentru că puțini australieni acceptă să locuiască la bloc. Sydney-ul se compune din suburbii, ca niște orașe-satelit, formate din case fără etaj, așezate în mijlocul unor grădini pline de vegetație sau chiar al unor parcuri naționale cu arbori seculari. Legătura dintre aceste suburbii și centrul orașului se face printr-o adevărată rețea de autobuze, trenuri și feriboturi. Fiecare suburbie are administrație proprie și utilități
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
simt ca în sânul lui Avraam, dar o frică animalică mă cuprinde la gândul că această vacanță se va sfârși. Nu vreau să mă gândesc la ce mă așteaptă acasă. Într-o zi însorită din această primăvară, Aide s-a așezat cu burta la soare din lipsă de ocupație și a început să viseze, cu ochii în soare, cum ar spune fiul ei. CAP-ul la care lucrase până la Marea Revoluție Mondială, cu ocazia căreia s-a rupt Cortina de Fier
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la secțiunea de folclor aborigen. Un tânăr metis, bine legat, îmbrăcat sumar, cu aproape toată suprafața corpului văruită cu un fel de cretă albă, înfățișând desene bizare, dansează și cântă din flaut un cântec gutural. Intră în dialog cu vizitatorii așezați pe câteva rânduri de bănci. E un spectacol. Povestește despre obiceiuri, despre legende aborigene. În engleză. Am senzația unui spectacol de carton. Gândurile îmi fug "acasă", la sărăcia românească. Pentru ca cetățenii din spațiul european, mă gândesc în sinea mea, să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
rând ne-am destins amândouă. A oprit de câteva ori pentru a-mi arăta coasta. De aici de sus se vede ca o dantelă pătrunsă de golfuri de apă. O rețea de debarcadere face legătura între centrul Sydney-ului și suburbiile așezate de-a lungul coastei Oceanului Pacific. O mare parte a australienilor circulă pe apă așa cum noi, românii, circulăm pe uscat. Merg la serviciu, la piață, în vizită la prieteni, la operă sau la film cu vaporul sau cu propria lor ambarcațiune
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fi fost doldora de bunătăți, iar ei ar avea venituri astronomice. La început tocmai această capacitate de detașare de mizeria zilnică a cucerit-o, apoi auzind zi de zi aceeași poveste, văzându-i zi de zi seninătatea cu care se așează la masă, pofta cu care savura "bunătățile", fără să se întrebe cum au "aterizat" acolo începuseră să o obosească și să o întristeze. Muncea ca o sclavă afișând o fericire deplină. Nu voia să afle nimeni cât este de fraieră
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
să fie bine, își spune să se încurajeze. Iese din casă, aleargă spre autobuz, trebuie să facă drumul invers. Mai are doar o jumătate de oră până să intre în examen. Inima îi bate cu putere. Soțul ei o așteaptă, așezat pe treptele Universității. De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Se uită la el de departe, arată ca un nomad, îi place atât de mult această mină a lui, de rebel, se uită de departe la el și simte cum
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Ultimul an fusese un fel de concert de gală între Profesor și Aide. Se purtau ca doi îndrăgostiți fără să le poți aduce niciun fel de reproș. Profesorul ajungea în sală exact în primele secunde ale orei de curs, se așeza la catedră ca un tigru în taiga, își așeza cărțile, întotdeauna aducea o grămadă de cărți cu el, și traducea direct din engleză, comenta ideile și informația pe textul bibliografic, își confecționa o scrumieră dintr-o foaie de hârtie, adusă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
între Profesor și Aide. Se purtau ca doi îndrăgostiți fără să le poți aduce niciun fel de reproș. Profesorul ajungea în sală exact în primele secunde ale orei de curs, se așeza la catedră ca un tigru în taiga, își așeza cărțile, întotdeauna aducea o grămadă de cărți cu el, și traducea direct din engleză, comenta ideile și informația pe textul bibliografic, își confecționa o scrumieră dintr-o foaie de hârtie, adusă de acasă în acest scop, și începea să vorbească
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
comenta ideile și informația pe textul bibliografic, își confecționa o scrumieră dintr-o foaie de hârtie, adusă de acasă în acest scop, și începea să vorbească. Aide se mutase din prima bancă, unde stătea în primii ani, în ultima. Se așeza acolo cu câteva minute înainte să intre profesorul în sală și începea să scrie sau să citească, răspunzând cu un fel de lehamite colegilor care voiau să intre în vorbă cu ea. În cele câteva minute dinaintea cursului părea ca
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]