6,323 matches
-
împrospătare a percepției asupra unor realități anormale, deja asimilate în normal. Deoarece ne atrage atenția asupra diformităților din societate, pe care nu le mai sesizăm din cauza viețuirii prin rutină, caricatura "ne face să descoperim dintr-o dată absurditatea familiarului și familiaritatea absurdului"115. Asociat cu intenția de trezire a conștiințelor, "asediul locului comun"116, detectabil și în caricatura urmuziană, pare subordonat unei pervazive preocupări în direcția consternării cititorului. Ca și posibilul său alter-ego, Cotadi, care urmărește o "delicioasă[...] senzație artistică și rafinată
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
utilizarea parodierii ca procedeu predilect 123 de reliefare a poncifelor de gândire și de exprimare din scrierile prestigioase la modă. 6.1.7. De la comic la absurd Paradigma comicului urmuzian diferă de cea caragialiană prin plasarea în poziție supraordonatoare a absurdului burlesc, în detrimentul ironiei. Dintr-un statut marginal pe care îl ocupa în comicologia lui Caragiale, absurdul burlesc glisează la Urmuz într-unul central, epidemic, întrucât contaminează toate aspectele comicului identificabile în paginile sale "bizare", respectiv caricatura, grotescul, ironia, satira, parodia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-unul central, epidemic, întrucât contaminează toate aspectele comicului identificabile în paginile sale "bizare", respectiv caricatura, grotescul, ironia, satira, parodia și paradoxul. Pentru că sunt invariabil marcate de semnul supralicitării, al ducerii la extrem, toate acestea converg, de fapt, spre imaginea absurdului prevalent, imagine derivată, în principal, din anarhizarea structurilor consacrate ale discursului ficțional și din lanțul nesfârșit de incongruențe generatoare de haos al reperelor. Esențială pentru înțelegerea rolului pe care comicul îl deține în scrierile lui Urmuz este precizarea pe care
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
supune prin farsele sale debusolante. Explicații teoretice ale acestui tip de comic se găsesc la Kant, la Freud, la T. Todorov și în studii consacrate analizei discursului. Astfel, conform teoriei intelectualiste a contrastului, inauguată de Kant, confruntarea cu anormalitatea, perceperea absurdului provoacă o încordare a spiritului, urmată de o mișcare de "siderare lumină", de "sens în non-sens" care generează râsul 125. T. Todorov identifică "dincoace de râs" un stadiu al "siderării, al incomprehensiunii, al nonsensului"126 care forțează cititorul să descopere
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
127, comicul rezultă adesea din deturnarea, inversarea, tăgăduirea conținutului și a principiilor "enciclopediei subiacente"128, mai exact, a locurilor comune, a ideilor consacrate, a evidențelor factuale, morale etc. și chiar a bunului simț cotidian. În ultimă instanță, comicul de factură absurdă, precum cel urmuzian, rezultă dintr-o intenționată încălcare a principiului cooperării, care asigură eficiența oricărui tip de comunicare, subminată în acest fel și de autorul Cântăreței chele. Impresia de prezență covârșitoare a absurdului în textele lui Urmuz este susținută de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cotidian. În ultimă instanță, comicul de factură absurdă, precum cel urmuzian, rezultă dintr-o intenționată încălcare a principiului cooperării, care asigură eficiența oricărui tip de comunicare, subminată în acest fel și de autorul Cântăreței chele. Impresia de prezență covârșitoare a absurdului în textele lui Urmuz este susținută de posibilitatea raportării sau a echivalării tuturor aspectelor comice prezente aici cu acest tip extremist de comic. Astfel, spre deosebire de grotescul caragialian, care se situa în prelungirea ironiei amare, ca în schița Grand Hotel ‹‹Victoria
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale esențializează și tipizează cu o extremă economie de mijloace pentru a dezgoli semnificativul, pe când Urmuz schițează fizionomii peticite, ale căror componente incompatibile se reduc la absurd. Mai greu de depistat în bulversantul univers urmuzian, chiar și ironia este contingentă absurdului, pentru că pare a se plia pe definiția formulată de teoreticieni precum Friedrich Schlegel, Karl Solger și Kierkegaard, care, deși fac referire la ironia romantică, angajează certe trimiteri la ideea de absurd, localizat în abisul dintre nevoia de răspunsuri a spiritului
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o inversare de tip ironic, în mod paradoxal creatoare și nu escatologică a literaturii ca antiliteratură. Acestă regenerare este și efectul produs de generalizarea parodierii și a burlescului, a infestării cu acest virus al deformărilor ironice, caricaturale, grotești până la limita absurdului 141. În afara acelor texte care, chiar prin subtitlurile date se dezvăluie drept deghizări parodice ale speciilor literare menționate în falsele etichete precum "roman în patru parți", "poem eroico-erotic și muzical, în proză", "fabulă", și celelalte scrieri urmuziene denaturează și remodelează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Iancu a intuit eficiența homeopatică a vindecării prin doze ale aceleiași bacterii. Ca urmare, parodiază, adică desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le144. Și la Urmuz efectul corector este unul secundar, însă derivă dintr-o acută intuiție a absurdului. Literatura, știința, cultura, civilizația umană, limbajul, "autocosmosul", devin obiecte ale parodierii sale pentru că sunt mai mult decât "mofturi", sunt chiar percepute drept "inutile", fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unul secundar, însă derivă dintr-o acută intuiție a absurdului. Literatura, știința, cultura, civilizația umană, limbajul, "autocosmosul", devin obiecte ale parodierii sale pentru că sunt mai mult decât "mofturi", sunt chiar percepute drept "inutile", fără rost și fără sens, așadar esențial absurde. În timp ce Caragiale sancționează parodic întotdeauna exagerarea, excesul, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele între aparențe și esențe, Urmuz exagerează prin parodierea banalului, a locului comun, a aplatizarii limbajului sufocat de clișee, a discursului încorsetat în
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care nu țintește la o simplă reașezare a valorilor, ci la o radicală reducere a lor la absurd, prin dislocare și anamorfozare extremă. Această ducere la extrem este, așa cum am văzut, responsabilă pentru amplasarea tuturor formelor comicului urmuzian sub zodia absurdului. Cel puțin la nivel discursiv, dacă nu chiar ca prefigurare a filosofiei camusiene, prezența absurdului în scrierile lui Urmuz este incontestabilă și antrenează nu atât o anulare a tragicului, așa cum susține Nicolae Balotă, sau o înglobare a acestuia, așa cum nuanțează
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lor la absurd, prin dislocare și anamorfozare extremă. Această ducere la extrem este, așa cum am văzut, responsabilă pentru amplasarea tuturor formelor comicului urmuzian sub zodia absurdului. Cel puțin la nivel discursiv, dacă nu chiar ca prefigurare a filosofiei camusiene, prezența absurdului în scrierile lui Urmuz este incontestabilă și antrenează nu atât o anulare a tragicului, așa cum susține Nicolae Balotă, sau o înglobare a acestuia, așa cum nuanțează George Pruteanu 145, cât, mai degrabă, o deghizare a acestuia în comic. Asemenea lui Caragiale
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a întrevăzut și a exploatat superioritatea formelor comicului în redarea dureroasei constatări a insolubilului. Autorul Rinocerilor punea în ecuație aceste categorii estetice, așa cum le percepeau și cei doi scriitori români din care se revendica, astfel: "Comicul, fiind o intuiție a absurdului, mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. Comicul nu oferă vreo ieșire"146. Deși nu atât de ușor de stabilit, distincția esențială între absurdul caragialian și cel de factură urmuziană este, în esență, similară cu cea de la nivelul operelor lui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu privire la lipsa de sens ca miez al "autocosmosului" și implicit al tuturor componentelor acestuia, de la, să zicem, convențiile literare sterile, la comportamentul social tabuizat și denaturant de norme, și, până la urmă, la viața însăși, redusă la o mecanică repetitivă, supusă absurdului. Deosebirea dintre cei doi autori iese mai ușor la iveală la nivelul limbajului, mai precis, absurdul caracterizează discursul auctorial urmuzian și pe cel al unor personaje caragialiene țăranii din Flăcău, Cum se înțeleg țăranii, Domnul și Feciorul din Căldură mare
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gazetarii, polițaii care întocmesc Procese-verbale niciodată, însă, pe cel al lui Caragiale însuși, ale cărui intervenții regizorale și contribuții narative sunt întotdeauna logice, clare, coerente, "potrivite" subiectului și net detașabile de "limba eroilor" săi. În ceea ce privește personajele și situațiile, la Urmuz absurdul guvernează acțiunile singulare sau iterative, motivațiile acestora și consecințele lor, în timp ce la Caragiale, chiar și în cele mai absurde schițe, precum Căldură mare, comportamentul bizar, ilogic, poate fi pus pe seama unei cauze concrete, firești, ceea ce, de fapt, pune absurdul între
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
narative sunt întotdeauna logice, clare, coerente, "potrivite" subiectului și net detașabile de "limba eroilor" săi. În ceea ce privește personajele și situațiile, la Urmuz absurdul guvernează acțiunile singulare sau iterative, motivațiile acestora și consecințele lor, în timp ce la Caragiale, chiar și în cele mai absurde schițe, precum Căldură mare, comportamentul bizar, ilogic, poate fi pus pe seama unei cauze concrete, firești, ceea ce, de fapt, pune absurdul între paranteze. O excepție poate fi cazul lui Anghelache din Inspecțiune, a cărui sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și în cele mai absurde schițe, precum Căldură mare, comportamentul bizar, ilogic, poate fi pus pe seama unei cauze concrete, firești, ceea ce, de fapt, pune absurdul între paranteze. O excepție poate fi cazul lui Anghelache din Inspecțiune, a cărui sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației, sau prin disproporția între aceasta, frica, de pildă, cum credea G. Călinescu, și soluția aleasă. Cu toate acestea, dacă acordăm importanța cuvenită faptului că Eugen Ionescu însuși, îndeobște acreditat drept reprezentant al literaturii absurdului, își recunoștea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației, sau prin disproporția între aceasta, frica, de pildă, cum credea G. Călinescu, și soluția aleasă. Cu toate acestea, dacă acordăm importanța cuvenită faptului că Eugen Ionescu însuși, îndeobște acreditat drept reprezentant al literaturii absurdului, își recunoștea descendența atât din Caragiale, cât și din Urmuz, vom recunoaște că există argumente pentru a-i considera pe ambii scriitori precursori ai acestei literaturi. Astfel, așa cum am demonstrat, plasarea lui Caragiale în rândul marilor spirite anticipatoare ale schimbărilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
revelat atât prin "tăcerea" grăitoare a lui Anghelache, cât și prin absolutizarea rolului hazardului, al contratimpului sau al capriciului unei instanțe metafizice care penalizează categoric orice hybris. Este drept că nici victimele acestei forțe superioare, nici ea însăși nu sunt absurde, ci, mai degrabă, antrenate într-o confruntare zadarnică, soldată invariabil cu eșecul penibil al omului. Ducând la extrem acest ridicol schimb de replici între forțe antagonice inegale, Caragiale imaginează situațiile cele mai improbabile, a căror ocurență, perfect posibilă, de altfel
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
disperare, revoltă și nebunie, ca în Două loturi, această veritabilă "farsă tragică", prin reprezentarea simbolică a condiției umane. Clară ilustrare a concepției fataliste caragialiene, obsesia legată de culmea nenorocului și a contratimpului, conduce însă la un fel de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul de "precursor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul de "precursor" se potrivește întrucât paginile sale "bizare" transpun nu doar un joc mental care insolitează prin alogicitate, ci și o concepție ontică vizionară, certificată tragic de propria conduită. Funcționarul justiției săvârșește gestul impus de deliberările conștiinței, după ce nenumărate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întrucât paginile sale "bizare" transpun nu doar un joc mental care insolitează prin alogicitate, ci și o concepție ontică vizionară, certificată tragic de propria conduită. Funcționarul justiției săvârșește gestul impus de deliberările conștiinței, după ce nenumărate probe au condus la verdictul "absurd" în privința sensului existenței. Mihai Cruceanu descoperea, în acest sens, drept cauză a sinuciderii prietenului său, chiar această conștientizare a golului, a vidului de semnificație al vieții: "Motivul "sinuciderii" a fost lipsa de motiv. Mintea lui se obiectiva atât de mult
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
resemnându-se cu înscrierea în barou, pot fi văzuți ca imagini particularizate ale miticului Sisif împingându-și piatra "fericit"155, pentru că "își cunoaște condiția mizerabilă în toată amploarea ei"156. Un alt aspect care pledează pentru prezența unui sentiment al absurdului în scrierile lui Urmuz, este prevalența stării de alienare în raporturile dintre ființele sale solitare, raporturi marcate de precaritate, inconsecvență sau chiar antagonism. Dintr-o scrisoare în care Urmuz își exprima regretul neîmplinirii pe plan afectiv, deducem substratul biografic, profund
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
același paragraf, le relaționează exclusiv în direcția paternității spirituale revendicate în cazul amândurora de către Eugen Ionescu. Nu s-a stăruit, însă, asupra motivului pentru care acești doi scriitori români au amprentat în chip covârșitor creația dramaturgului inițiator pe tărâmul teatrului absurdului. Acesta poate fi, așa cum am demonstrat în paginile acestei lucrări, faptul că Urmuz și Caragiale se înrudesc, la rândul lor, spiritual și artistic. În primul rând comicul absurdului, ca procedeu predilect de antiiluzionare și atenționare asupra nonsensului pervaziv în toate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
români au amprentat în chip covârșitor creația dramaturgului inițiator pe tărâmul teatrului absurdului. Acesta poate fi, așa cum am demonstrat în paginile acestei lucrări, faptul că Urmuz și Caragiale se înrudesc, la rândul lor, spiritual și artistic. În primul rând comicul absurdului, ca procedeu predilect de antiiluzionare și atenționare asupra nonsensului pervaziv în toate, precum și identitățile subterane de la nivelul tipologiei și al tematicii, pledează pentru această congeneritate literară. În plus, această apropiere, perfect justificată, în ciuda aparenței de maximă discrepanță între forma, conținutul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]