7,862 matches
-
facă lucruri concrete și să acționeze independent. Are un caracter deosebit. Mi-a lăsat impresia că e o fată inteligentă, cu un simț al responsabilității foarte puternic. Are multă răbdare și își ține problemele doar pentru ea, le ascunde în adâncul sufletului. În ultimul timp, a trecut prin multe dificultăți și a reușit să le exprime în cuvinte, în fața altor persoane. Probabil că încă mai există câteva lucruri pe care nu le poate exprima clar. „În ziua aceea am luat metroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în minte imediat. Ele îmi ghideză inima pe cărarea poveștii. În cartea La capătul lumii și în țara aspră a minunilor, apar niște viețuitoare, numite Întunegri (personaje fantastice), care trăiesc în lumea subterană Tokio-ului. Locuiesc din vremuri străvechi în adâncul întunecat al pământului, sunt niște creaturi rele și înfricoșătoare. Nu au ochi și rod mortăciunile. Au săpat o rețea de tuneluri în pământul de sub Tokio. Pe ici-pe colo și-au făcut cuiburi și trăiesc în grup. Oamenii obișnuiți nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
este adevăratul eu. De aceea budismul e religia cea mai îndepărtată de controlul minții. E mai aproape de ideea lui Socrate: înțelepciunea înseamnă să nu te crezi înțelept. - Putem să divizăm eul în două părți: cel de la suprafață și cel din adâncuri, din inconștient, ceva ca un fel de cutie neagră. Unii oameni consideră că este misiunea lor să-și deschidă cutia neagră pentru a descoperi adevărul. Asta poate fi ceva asemănător astralului despre care ați vorbit. Metoda prin care îți poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
-și deschidă cutia neagră pentru a descoperi adevărul. Asta poate fi ceva asemănător astralului despre care ați vorbit. Metoda prin care îți poți cunoaște partea cea mai profundă dinlăuntrul tău este practicarea meditației. Din punctul de vedere al budismului, în adâncurile subconștientului se află o distorsiune esențială personală. Aceea trebuie corectată. - Cred că ființele ar trebui să-și deschidă cutiile negre și să le accepte așa cum sunt, în caz contrar se poate întâmpla ceva periculos. Ascultând declarațiile criminalilor, îmi lasă impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a făcut să-l urăsc. A fost o copilărie destul de tristă. Faptul că fratele meu a murit de hepatita B cred că a fost picătura care a umplut paharul. Aveam paisprezece ani. A fost un șoc enorm pentru mine. În adâncul inimii mele speram că într-o zi va fi fericit și că, până la urmă, va fi salvat. Era un fel de imagine religioasă. Însă realitatea nu era așa cum îmi imaginasem eu. Se pare că cel slab nu va fi salvat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mi-a atins niște corzi sensibile și m-a făcut să simt acele asemănări iritante.“ - citat apărut în Bungei Shunjū numărul din aprilie 1996, „Un cuvânt înainte. Post-Undeground.“) Murakami: A fost un sentiment puternic. Dacă mă concentrez și cobor în adâncul propriei existențe, observ că scrierea unui roman și ceea ce se cere de la religie au multe părți care se suprapun. Cred că acesta este și motivul pentru care am înțeles în mod corect punctele lor de vedere religioase. În astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
prefac știința în nebunie. 26. Dar întăresc cuvîntul robului Meu, și împlinesc ce proorocesc trimișii Mei, Eu zic despre Ierusalim: "Va fi locuit", și despre cetățile lui Iuda: "Vor fi zidite iarăși, și le voi ridica dărîmăturile." 27. Eu zic adîncului: "Usucă-te, și îți voi seca rîurile." 28. Eu zic despre Cir: El este păstorul Meu, și el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: "Să fie zidit iarăși!" Și despre Templu: "Să i se pună temeliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
și îmbracă-te cu putere, braț al Domnului! Trezește-te, ca în zilele de odinioară, și în veacurile din vechime! Oare n-ai doborît Tu Egiptul, și ai străpuns balaurul? 10. Nu ești Tu acela, care ai uscat marea, apele adîncului cel mare, și ai croit în adîncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpărați? 11. Astfel, cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cîntări de biruință, și o bucurie veșnică le va încununa capul; îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
că totul nu fusese decât un vis. Urcă cu greu colina înaltă ce apăra castelul de vânturile reci din nord și se lungi în iarba pârjolită, străjuită de un pâlc de mesteceni argintii ce fremătau în soare. Privi văile până în adâncuri. Pe versantul unui deal din față suia un bărbat pe lângă un car cu boi. Pe versantul opus, ieșind din pădure, urca o bătrână cărând în spinare o legătură de vreascuri. Nu aveau habar unul de celălalt, cu toate că erau foarte aproape
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dar o recunosc. Răcoarea și aromele ei de alge putrede nu mi sunt străine. Mă primește sfârâind. Apa sărată îmi alină durerea și-mi cicatrizează rănile ca un balsam. Pești lucioși, mari cât bivolii, mă întâmpină și mă conduc în adâncuri..." Prima oară nu pricepu nimic. Și apoi nu înțelese prea bine cuvântul de pe copertă: vis. Definea o stare pe care nu credea să o fi cunoscut sau poate n-o diferențiase de restul lucrurilor și n o numise cu un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l fascinează doar pe om. Animalul se trage și el speriat un pas înapoi când vede o ființă ciudată privindu-l din adâncul lacului; sau când aceasta îl mușcă de bot, atunci când vrea să bea apă. Oglinda nu reflectă doar imagini și detalii formale. Forțe și energii malefice se ciocnesc de luciul ei, omorând pe loc Basiliscul cu privirea-i ucigătoare, deochind pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față..." Al doilea text, Arhivarul (titlu-metonimie), tratează despre Palingenezie. în adâncul ființei umane se ascund sumedenie de eu-uri rătăcitoare în timp și-n spații. Această populație de invarianți psihologici se regăsește în metafora constitutivă a "cutiei cu bătrâni", recompunerea arhetipală a omului din protoplasma sacralității. Ipostazele în care aceasta se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se dezvăluise și ea Despinei, ca și cum amândoi ar fi privit în același timp în aceeași oglindă." în această scufundare în adâncurile oglinzii, ca și, în general, în această căutare a obiectelor stranii e ceva din căutarea în apele propriului subconștient și ale străfundurilor ancestrale ale omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
hârleț ci materia a apărut de la sine îndată ce și-a manifestat voia. Ce-i drept, o materie la început informă, pustie, plină de umezeală, tot un fel de „talmeș-balmeș”. "Și pământul era fără chip și pustiu și întuneric era deasupra adâncului, iar duhul lui dumnezeu se purta pe deasupra apelor", spune versetul 2 din primul capitol al cărții "Facerea". Și ca să nu facă boroboațe pe întuneric în învălmășeala aceea, (lumânări nu erau, iar „lampa lui Ilici”, becul electric, nici pomeneală), Dumnezeu s-
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Tristă e experiența pe care o fac. Am crezut că deoarece îmi dau seama de toate gesturile și maniile unui personagiu, de tot ce are exterior, îl cunosc perfect; că deoarece plânge disperat, spunând vorbe tragice și jurăminte, adevărul din adâncuri este același. Și acum văd că natura umană e mai complicată. Forța, oricât de sinceră, nu garantează și durata sentimentelor. Nu putem fi siguri de ce e înăuntrul nostru. Cunosc o doamnă care, la moartea bărbatului ei, a încercat de mai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ei, îi tremură carnea. Și ochii ei enormi, negri cu străluciri albăstrii, mă privesc necontenit. E în stare să adoarmă cu ei deschiși, numai să mă vadă. Dar eu n-am liniște. Aplecat deasupra lor, mi se pare că au adâncuri așa de vaste, ignorate de noi amândoi, că mă cutremur. Asemenea călătorului care, pe vaporul cel mai sigur, se cutremură în fața valurilor veșnic reîncepute. Stau singur în seară, insulele s-au subțiat, au devenit transparente, au plutit pe valuri și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și dacă vom vedea că nu putem altfel, vom lua o barcă și vom porni intr-o noapte fermecată spre larg, vom da drumul lopeților și vom pluti în voia valurilor, asemeni lui Tristan. Apoi ne vom arunca îmbrățișați spre adâncuri. În pustiurile aceste nu va fi nimeni să ne scape. Ioana se strânsese lângă mine, accepta. Pe mulți din oamenii din port nici nu i-ai observa în altă parte. N-au nici un pitoresc, oricât i-ai întreba, îți răspund
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în primele timpuri, fără să fii o brută, și oricât ți-as explica n-o să ai decât o imagine teribilă, dar văzută pe gaura cheii. Ți-aduci aminte de trucul îngeresc al lui Lesago în Diable boiteux ca să pătrundă în adâncul secretelor familiale? Eu mergeam și mai adânc, în fiecare zi în altă parte, pe străzi de care nici nu auzisem în case cu forme neînchipuite. Astfel există în București o casă în formă de vapor, locuită de un fost marinar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a deține sens“, este destul de ambiguă. Ea sugerează existența unui nivel ascuns ce așteaptă să fie adus la lumină: sensul stă acolo, sigur și nemișcat, până când cineva destul de abil îl face manifest. Ca și cum orice lucru ar deține o interioritate, un adânc al său. Ca și cum ceea ce se arată într-un anume fel nu ar fi deloc ceea ce se arată. O astfel de credință, adânc insinuată în modul nostru de a gândi, nu poate fi ușor clătinată. Pe de altă parte, nu orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
aproape sfârșit, a invocat puterea divină și a aflat o ieșire. Într-adevăr, a venit vremea când stăpânul din Babilonia a fost învins în luptă chiar de cel care-i fusese oaspete. Făcut prizonier, este dus cât mai departe în adâncul deșertului, unde nu are în față decât imensitatea gri a întinderilor de nisip. Află astfel un labirint cum nu-și imaginase nimeni până atunci. După ce i-au dezlegat lanțurile, a fost părăsit acolo unde, imediat, devine parte neînsemnată și neștiută
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
halucinant, pustiul nesfârșit cu nisipurile sale mișcătoare. Într-un asemenea labirint lipsește orice reper (). În consecință, nu zidurile vor ține omul prizonier acolo, ci tocmai absența lor. Iar prizonieratul este definitiv, înseamnă intimitatea deplină a vieții cu moartea. Acolo, în adâncul deșertului, moartea se lasă văzută ca atare, nemijlocit. Te întâmpină ea însăși, în persoană, asemeni unei apariții din senin. În fond, deșertul are de partea sa fatalitatea însăși. Când pune la încercare viața unui muritor, nu îngăduie o lungă așteptare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și busola, ed. cit., p. 306.</ref>. Ar fi voit să atingă ceea ce este propriu miracolului ca atare. Cum omul nu este demn de așa ceva, totul atrage o cumplită încercare. Știm ce s-a întâmplat apoi: regele e condus în adâncul pustiului și părăsit acolo pentru totdeauna. Întâmplarea a fost preluată în predica unui preot, Allaby, „om cu lecturi ciudate“<ref id="28">Ibidem, p. 295.</ref>. Acesta face imediat legătura cu noul labirint, pe care și l-a ridicat maurul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
moartea vorbește, în aceste cazuri, de prezența a ceva straniu. Socotim de regulă că viața și moartea se opun complet, nu au cum să coexiste în chip concret. Însă experiența labirintului - așa cum o percepe Borges - le face perfect coexistente. În adâncul labirintului, viața se moare, iar moartea se trăiește ca fapt nemijlocit al vieții. Totul se petrece prin una și aceeași respirație, clipa uneia fiind deopotrivă și a celeilalte. Aș adăuga încă un lucru în acest loc. Cu fiecare labirint se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
perfecțiunea. Scriitorul nu vorbește aici de moartea sigură a celui părăsit în labirint, ci doar de pierderea sa pentru totdeauna. Moartea sigură ar fi reprezentat în continuare o determinație, o măsură. Însă regele dorea altceva, să ridice un labirint în adâncul căruia totul să se piardă, nume și semne, viață și moarte. Ne dăm seama că, în acest caz, sensul și negația lui se retrag deopotrivă. Iar dacă vorbim de nonsens, acesta apare ca unul necomun, incomprehensibil ca atare. În definitiv
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ciudățenia monstruoasă a celor visate. Pe de altă parte, absurditatea celor spuse de către filozofi, ca interpreți ai stărilor sufletești și ai viselor. Așadar, două voci discordante, prima în contrast cu „întâmplările reale“, a doua în contrast cu o „reflecție rezonabilă“. Prima se naște din adâncul somnului, a doua pretinde o judecată atentă la ea însăși. Cele două voci se întrețin reciproc, visele îl provoacă pe filozof, iar acesta asigură tot mai multă importanță viselor noastre. „Visele ar avea mai puțină importanță și n-ar mai
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]